565 matches
-
cuvinte, nu aveau pentru doamna Timotin realitatea pe care le-o cunoșteam noi și pe care ne-o evocau acum aceste puține note. Și nici incidentul celebru, când am văzut o clipă din antret, pentru întîia și ultima oară, instrumentele lucitoare din laboratorul de fizică, grație unei uși întredeschise de servitor, care ne-a alungat, indignat peste măsură de obraznica noastră indiscreție ("Ce vă zgîiți?")... Cu toate acestea, din cauza imaginației vii și a simțului pentru comic, ea se amuza mai mult
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu care fusese Îmbrăcat cu o seară Înainte, Își pusese un costum Închis la culoare, Încheiat cu nasturi până la gât. Cizmele dispăruseră și ele, În locul lor oaspetele purta acum o pereche de pantofi galbeni, lăcuiți, cu toc Înalt și catarame lucitoare. De altfel, Întreaga Înfățișare a vizitatorului venit din alte galaxii era impunătoare. Chipul său prelung, palid, Încadrat cu o barbă neverosimil de lungă și subțire, aproape transparentă, care-i crescuse parcă peste noapte, făcându-l să semene de la depărtare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu-i așa? În primul rând, Îți spunea că faptele individuale erau pline de mesaje și Înțelesuri, dar nu puteai fi sigur ce Însemna mesajul. Ea dorea o boltă de verdeață În camera ei de zi, o perdea de frunze lucitoare, flori, o grădină, binecuvântări de prospețime și frumusețe - ceva să ia de suflet ca femeia germinatoare, matriarha bazinelor și a grădinilor. Omenirea, Înnebunită după simboluri, Încercând să rostească ce ea Însăși nu știa. Până una alta, cotoarele de pană chelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
timp era ca o școlăriță care Încearcă să deseneze oameni drăguți, cu guri de cupidon și gene lungi. Să fiu sincer, am rămas trăsnit când m-am pomenit că arăt ca o păpușă hidoasă scoasă din catacombe. În vopseaua aia lucitoare pe care o folosește, chiar arătam terminat. Era ca și cum nu-mi ajungea o moarte, ci trebuia să am o moarte dublă. Ei, lasă să vină. Intuiția lui dementă despre New York s-ar putea să fie corectă. E un maniac vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mireasă. Șoseaua era lungă, se pierdea într-un soare orbitor, departe, în altă lume, totul avea culoarea ireală a unei supraexistențe în care ai trăit cândva sau ai vrea să trăiești. Voalul atingea suprafața câmpiei, era o iarbă verde-aprins, mătăsoasă, lucitoare, cum a fost iarba grădinii edenice. „E noaptea cea mai scurtă a anului, vorbi, și dacă n-ai avut răgaz pentru mine în timpul zilei, ți-am venit în somn. Nu-i nimic că mă visezi. Cum ai putut să pleci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
haz de îndemânarea ei de jongleur. Acum eram toți trei la măsuța rotundă de lemn și nu știam dacă să reiau sau nu - și cum? - conversația întreruptă cu câteva clipe înainte, căci fusese oprită exact pe locul unde iarba crescuse lucitoare și multă, eu și Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele în față, se auzeau broaștele în micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trezită de vitalitățile vârstei, își găsise patria, căci și ea era a câmpiei acestea, dinspre marginea de est a Europei. Maică-sa stătea tăcută, asculta sau nu, era grea de spus - bătea cu degetul mijlociu al mâinii drepte pe lemnul lucitor al mesei, un fel de tact, nu se știe al cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și când ieșirăm, amurgul tocmai căzuse peste oraș, venit din întinderea fără sfârșit a câmpiei. Doamna și domnul Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
eu mă miram că un tânăr la vârsta lui poate pricepe asemenea lucruri. Ana privea spre fluviu, dar de la masă, perspectiva, închisă parțial de dunga lată a gardului de la capătul Grădinii și a platoului unde ne aflam, nu permitea deslușirea lucitoare a apei. Domnul Pavel găsi prilejul să evoce pentru Ana și fiică, dar în primul rând pentru el, cu nostalgia depărtării în glas, restaurantul așa cum fusese înainte de război, orchestra cu luminile și podiumul de dans cu lumea „bună”, cu veselia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
hotărâre, nici nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină neliniște, cu puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre, în mocirlă, printre ierburi... Și simții mânile grele, și văzui ochii răi, lucitori, care parcă mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în priviri. Am avut și eu trei, ș-au murit, acu doi ani, de gât... Pe tustrei i-am pus într-o săptămână în pământ... Ș-acu am rămas singur cu nevasta... Tăcură un timp. Amândoi priveau înainte printre coarnele lucitoare ale boilor. Dumitrache Hazu își întoarse iar obrazul blajin: Tot zice fumeia: Iaca, n-am avut noroc de băieți, zice. Când am scăpat de griji cu ei, s-au dus... Și, când își aduce aminte, prinde a boci... Ion Băieșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe hudiță, și intră pe dindos... Și Reiza dădea repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
teamă însă, și despre Ștefan Bucșan. — Am aflat și despre domnu Bucșan ceva... —Ce-ai aflat? — Am aflat că acu un an fata lui Gavrilaș îi scria bilete de dragoste... Bine, putea să-i scrie... Și Haia râdea cu ochii lucitori; apoi pleca, și Tudorița rămânea pe gânduri, cu inima rănită. Într-o sară, Ștefan îi spuse râzând: —Cum îi zice fetei celeia pe care am văzut-o aici într-o zi?... —Aceea-i Haia lui Sanis... da’ de ce mă-ntrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am avut credință în tine și tu te-ai purtat ca o mizerabilă. Așa prietină mi-ai fost?... Fata lui Sanis privi întăi în pământ. Cercă pe urmă să zâmbească cu stânjenire, apoi își ridică hotărâtă fruntea, și între ochii lucitori i se încreți o dungă ușoară. —Și ce vrei de la mine? strigă ea deodată. Tudorița rămase încremenită. —Cum ce vreau? Să te duci, vreau, să nu te mai văd!... Crezi că nu știu de toate ale tale? Crezi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oameni, parcă se gândea la altceva. Zise c-un zâmbet de milă spre domnița cea balaie: „Oh! ils sont bien sales, les pauvres gens!“. —Ce zice? ce-a spus?... șopteau oamenii întorcând nasurile unul spre altul. Strângându-se în blănile lucitoare, boierii trecură mai departe. Se opriră și priviră spre bordeie. Zâna cea balaie începu a râde: „Tiens! qu-est ce que c’est que ça?“ șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din jurul său. Ieșise din burțile negre ale tuberculilor de sub pământ, din ghiocurile ascunse de semințe și flori, din cărăbușii ca cerneala și din bambusul gol pe dinăuntru. Văzuse petalele albe ale florilor de noapte desfăcându-se, o spuză de stele lucitoare apărând deasupra sa; mirosise iasomia plantată de mama sa și laurul otrăvitor, privise fluturii de noapte traversând întunericul ca să plutească, nefericiți în dragoste, peste o floare de tutun. Cu degetul ridicat, urmărise traseele magice ale constelațiilor, alcătuindu-le după bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chef de nimic în astfel de dimineți. Acasă, la țară, ieșeam în grădină și pur și simplu stăteam și mă uitam năuc la lumina care se-așeza peste lujerii înrourați ai porumbului, peste tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scrobiți pe de promenada San Gervasio, cînd Fermín se deșteptă brusc. L-am visat pe părintele Fernando, Îmi zise. Numai că În visul meu, era echipat ca centru Înaintaș la Real Madrid și avea lîngă el cupa Ligii, de aur lucitor și curată ca lacrima. — Adică? am Întrebat eu. — Dacă Freud nu se Înșală, asta Înseamnă, poate, că preotul ne-a băgat un gol. — Mie mi s-a părut un om cinstit. — Adevărul e că așa-i. Poate că prea cinstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare să-și amintească decît partea bună, să uite singurătatea care, de atîtea ori, Îl urmărise pe străzile acelea. Gara Francia era pustie; Încovoiate asemenea unor nisipuri lucitoare, peroanele ardeau dinaintea zorilor, adîncindu-se În ceață. Julián se așeză pe o bancă, sub copertină, și Își scoase cartea. Lăsă ceasurile să se scurgă, pierdut În magia cuvintelor, schimbîndu-și pielea și numele, simțindu-se altcineva. Se lăsă tîrÎt de visele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fi trebuit să-mi vinzi cartea aia cu ani În urmă, cînd ai avut ocazia. Am ajuns acasă cînd se crăpa de ziuă, tîrÎnd după mine costumul acela absurd de Împrumut și naufragiul unei nopți nesfîrșite, pe străzi umede și lucitoare de stacojiu. L-am găsit pe tata adormit În fotoliul din sufragerie, cu un pled peste picioare și cu cartea lui preferată deschisă În mînă, un exemplar din Candide al lui Voltaire pe care Îl recitea de două ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mașini, deși Înăuntru se produce și chiar cu mult spor. Chioșcul pentru ședințe de vară, o construcție de lemn, foarte frumoasă pe dinafară, Înconjurată de corcoduși cu frunze roșii, este mobilat pe dinăuntru cu mese acoperite cu PAL albastru și lucitor și cu scaune tapițate. Pânza Înflorită a tapițeriei scaunelor și albastrul spălăcit al meselor Îmi provoacă un fel de oroare când intru acolo. E un tip aici, contabil al C.A.P.-ului și secretar U.T.C pe comună, un tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ingenuu. Două umbre îi distrug vizibilitatea, Danny face un pas îndărăt, lentilele devin iar funcționale și prind un cadru perfect cu cei doi grași urâți sărutându-se cu limba, numai ulei de piele, roșeață de la bărbierit și pomadă de păr lucitoare. Danny o zbughi spre casă, cu amintirea din San Berdoo, 1939, cu Tim aruncându-i priviri sticloase, pentru că nici nu voia să se uite la Roxie. Găsi rezerva de I.W. Harper, dădu peste cap cele patru păhărele tradiționale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]