658 matches
-
trecerii. Ciclul de inedite Drumul ierburilor din volumul omonim (1995) acutizează obsesia tanatică, a „cărării albastre” spre „cunoscutul plai / unde-s de toate: și nimic, și rai”. Poezia întrebărilor ultime conjugă, cum observă Dumitru Micu, tragismul răspunsurilor cu un „umor lugubru”, ca în aceste versuri în care cioplitorul de sicrie este îndemnat să „ia bine măsura”: „La umeri vezi haina să nu strângă, / simtă-se bine mâna dreaptă, stângă, / Dă-mi o înfățișare cât mai protocolară, / să nu mai zică lumea
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
ultimul deceniu al dictaturii comuniste, Z. surprinde pe viu cele mai întristătoare aspecte ale vieții de zi cu zi, frigul, cozile, „alimentația rațională”, demolările în urma cărora terenurile răscolite de buldozere dau impresia de peisaj lunar sau devin de-a dreptul lugubre, ca în cazul deshumărilor din cimitirul Crângași, apoi cultul deșănțat al personalității lui Ceaușescu, omniprezența Securității, „rămânerile” în Occident, zvonurile, bancurile politice. Această frescă e completată substanțial de evocarea vieții culturale și mai ales a celei literare. Paginile dau seamă
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
ne 214 spune adevăruri, care prezentate direct, n-ar fi ascultate și urmate, tocmai pentru că ar fi percepute ca „morală”, cicăleală, etc. Pelerinii. Doi pelerini mergeau pe drum. A izbucnit furtuna. Vântul le biciuia fețele cu gheață și le șuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecați în față, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mișcându-și picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau înghețați. Cu inima cât un purice și orbiți de viscol, pelerinii ajung lângă o
CE ÎNSEAMNĂ A FI PĂRINTE. In: Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
comentat corect valoarea deschiderii științifice realizate în cercetarea curriculară de Reynolds. Într-o „revistă a presei” publicată în The Journal of Education Thought 151 Kennedy aprecia lucrarea lui Reynolds (1989) astfel: ...un testament personal despre aventura sensibilității umane prin tărâmul lugubru, sterp, confuz și emoțional al celor mai importante practici educaționale contemporane pentru a afla în ce constă capacitatea teoriei curriculumului de a ajuta această sensibilitate umană să-și înțeleagă propria aventură. Nivelul personal al textului este o reflectare a căutărilor
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nu te înhami la drum lung. M-am întrebat atunci, nu o dată: „Cu ce poți să trăiești dacă iei doar produse alimentare pentru care nu stă nimeni la coadă?”. Mergeam prin magazine să explorez. Vedeam galantarele goale, pustiu, o austeritate lugubră, de cavou, cârligele din măcelării, când nu se încovoiau goale, aveau doar copite de porc afumate. În rafturile puțind a dero prost - borcane cu fasole și mazăre veche, crevete vietameze „Chung-Huă”, griș vărsat, paste făinoase, compoturi antice la borcan. Totul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
actriță franceză venită în turneu. Având, după ani, sentimentul că o regăsește pe rusoaică în cumnata lui, Giulia, o italiancă, Grigore face pentru ea o pasiune demențială, care duce la adulter. Toate aceste amintiri se mistuie intermitent în spectacolul unui lugubru incendiu. Făcând scrum conacul, incendiul răpune și viețile celor aflați în el: soacra lui Olmazu, nebună, și fiicele lui. Cumnata s-a împușcat, fratele tocmai se spânzurase. Și aici, ca în Desfigurații, fluxurile vieții interioare, marcate acum de mari tensiuni
MOVILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
ficțiune, N. se dovedește mai convingător în proza de evocare lirică și mai ales în memorialul de călătorie. Cele trei „sări” din ciclul Veneția, de atmosferă romantică, povestesc patetic despre iubiri aprinse, răzbunări teribile, petrecute într-o ambianță misterioasă și lugubră. Un fragment de nuvelă, cam neguroasă, Mănăstirea, are ca erou un proscris politic pe nume Corrad, amintind de M. A. Corradini. Tot neterminată, schița Memoriile unei părechi de foarfici dezvăluie resurse satirice. Poliglot (cunoștea franceza, italiana, engleza, germana, turca, greaca
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
o sete de viață care e reflexul spaimei de neființă, „ultimul trubadur” (E. Lovinescu) își susură într-un decor sublunar, de irizări simboliste, cantilena. Frapează generozitatea luminii („nămeții de lumină”) în ambianța împânzită de semnele extincției. Întunericul ce se apropie, lugubru, ațâță părelnicele străluminări. De fapt, senzitivul, împăienjenit de oboseală, agonizează cu o îndurerată resemnare într-un peisaj de umbre, în preajma unui țintirim pe care o rece rază selenară îl face să pară, în contururi eterate, o „grădină de sidef”. Reveriile
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
ci și de mai multă imaginație. Ipostazele nefericite ale prezentului se cuvin adesea explicate prin recursul la un trecut istoric îndepărtat. Nu vom putea ajunge să iubim fără să cunoaștem - iar aceasta cere sacrificii. La fel, nici transformarea unei realități lugubre nu e realizabilă fără un act de prealabilă recunoaștere. Retardarea socioeconomică și inadaptarea culturală a zeci de mii de țigani din România se datorează nu doar unor factori culturali, ci și superficialității politicilor administrației centrale și locale. Numeroși lideri ai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perspectiva care angajează lectura acestui volum. Fiind născut în România anului de grație 1978, am crescut suficient de mult sub umbra partidului și a conducătorului Nicolae Ceaușescu pentru ca - în perioada de formare intelectuală - să nu fiu asaltat de un pâlc lugubru de întrebări „existențiale”. Cum și-au trăit părinții mei copilăria sub regimul Gheorghiu-Dej? Cât de mult „dezgheț” a presupus cu adevărat studenția? Ce ar fi însemnat pentru generația născută la finele deceniului șapte un liceu fără librăriile ticsite de cărți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se potrivește să spunem «vreme este să taci», căci mai bună e tăcerea”. La sfârșitul secolului trecut, am lăsat în urmă o istorie amuțită. Două conflagrații de uriașe proporții (1914-1918; 1939-1945) și un foarte lung război rece (1945-1989) au oferit lugubra demonstrație a potențialului barbar al celei mai „evoluate” generații din istoria umanității. După ce vreme de un secol am constatat că „barbaria este mai efectivă decât civilizația” (Eric Hobsbawm), putem spune împreună cu H.-G. Gadamer: „Speranța mea este frica”. În fața mondializării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la bordul vasului Pequod, cu un negrișor poreclit Pippin sau mai pe scurt Pip. Sărmanul Pip! Ați mai auzit de el și vă amintiți desigur de noaptea aceea dramatică, în care tamburina lui a răsunat cu o veselie atît de lugubră. Prin înfățișarea lor exterioară, Pip și Cocuță alcătuiau un cuplu, ca un mînz negru și unul alb, de dimensiuni egale, dar de culori diferite, înhămați la același atelaj fistichiu. Dar, pe cînd nefericitul Cocuță era greoi la minte și morocănos
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tihnite, astfel încît munca îngrozitoare în care se pomenise angajat oarecum fără să-și dea seama, îi cam întunecase strălucirea deși, precum se va vedea în curînd, partea vremelnic întunecată a firii lui avea să fie pînă la urmă luminată lugubru de focuri stranii; la pălălaia lor, acest fiu al districtului Tolland din Connecticut avea să strălucească de zece ori mai tare decît pe vremea cînd însuflețea, cu tamburina lui, petrecerile cîmpenești sau, cu rîsul lui vesel, orele melodioase ale amurgului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nu vedeam în fața mea nici un compas care să mă călăuzească, deși mi se părea că mai adineaori privisem roza lui, la lumina statornică a felinarului din habitaclu. înaintea mea părea să se întindă o beznă adîncă, sfîșiată în răstimpuri de lugubrele flăcări roșiatice. Aveam mai ales impresia că nava pe care stăteam nu luneca spre vreun liman aflat înaintea noastră, ci fugea de toate limanurile lăsate în urmă. Un sentiment înnebunitor și năucitor, ca o presimțire a morții, puse stăpînire pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cearșaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan, avea să doarmă somnul de veci. Atmosfera lugubră, de scepticism amar, total necaracteristică literaturii „enigmistice”, marchează o răsturnare profundă a modului de a vedea ecuația căutare-adevăr. De regulă, romanul polițist clasic se încheie pe un ton de exuberantă consemnare a triumfului, de jubilație în fața victoriei luminii asupra întunericului
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în clădiri mai mult sau mai puțin misterioase, în a căror penumbră infracționalitatea își găsește un perfect mediu de acțiune. Descrise în contrast cu lumina și mireasma plăcute ale unei zile de vară californiene, clădirile au un involuntar aer gotic, stârnind imagini lugubre, aducătoare de moarte: Belfond Building era un edificiu cu opt etaje, lipsit de orice expresivitate. Stătea înghesuit între un mare magazin verde-crom, unde se vindeau costume ieftine, și un garaj cu trei etaje plus un subsol de unde se auzea un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nici măcar înmatricularea tatuată la încheietura mâinii nu izbutise să-l șteargă. Acum, ele erau toate comod înglobate în milioanele anonime, o armată de morți neîncetat expuși în marile bazaruri de idei. Soldatul ghicea fără greutate că în film, clădirea aceea lugubră, care scuipa fum negru și producea cenușă umană, devenise un fel de întreprindere de familie pentru cineast și pentru prietenul lui. Și, în calitate de buni vânzători, omul cel gras cu agenda-calculator și prietenul lui slab, cu voce categorică, ei, dar și
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o mască, / încet în larmă apun - și nu le mai deosebim / din piramida de cranii ce crește mereu / printre volutele dansului nostru.” Aflate sub semnul lui „nu”, al negației totale și definitive, personajele acestei lumi așteaptă venirea „zeului hienelor” - imaginea lugubră a speranței eschatologice într-un univers otrăvit și stigmatizat, unde, odată cu cărțile, „bisericile goale” și bibliotecile, metafizica și idealitatea eșuează în abisul fetid al descompunerii și aneantizării. Viziunea cu accente morbide a autorului, născută dintr-un imaginar terorizat de apropierea
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
uitat de Costică, crezând că este plecat pe la vreun loc de muncă. Înainte de plecare, vrând să-l mute la noul domiciliu, domnul Mladinescu a coborât la demisol căutându-l pe Costică. Ușa camerii lui s-a deschis cu un scârțâit lugubru și domnul Mladinescu a încremenit în capul ușii. De o grindă din tavan atârna trupul fără suflare a lui Costică. Frosa Era o zi caldă de septembrie. Mai erau câteva zile până la începerea noului anului școlar. Urcat pe o stinghie
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
care am vorbit... În orice caz, Dutrumof se retrase afară. Urmară Magrun, vizibil scârbit, un Perir puțin speriat și Vladimir, care zâmbea. Ultimul din cei cinci, care îi păziseră pe musafiri până să vin eu, închise ușa cu un scârțâit lugubru, lăsând în cameră un torționar și o victimă. M-am uitat în jos la cel din fața mea, iar el își ridicase ochii spre mine. "Rolul meu pe scenă se termină aici." Am tras piedica revolverului și am lipit țeava de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
longevitate a stins dorința pentru o altă formă de gu vernământ. Ceea ce lumea dorește este să se bucure în continuare de pace și liniște. Alături de el, Livia profețește cu voce teatrală: — Te încrezi prea mult în soldații tăi! Coboară tonul, lugubru: — Și în garda personală care ne străjuiește. Augustus îi ia mâna într ale lui, o duce afectuos la buze, apoi și-o apasă cu putere pe piept. — Draga mea, îi răspunde cu un zâmbet strâmb, dacă duș manii s-ar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de rezervă! Ca să întăresc o parte a graniței, trebuie să slăbesc o alta... Cată mânios spre secretar: — Tu te gândești ce s-ar întâmpla dacă imperiul ar fi atacat pe două sau mai multe fronturi? Își pungește buzele și șuieră lugubru: — Ne-am prăbuși ca un castel de nisip! Fața lui Ianuarius rămâne de piatră. Știe că o asemenea ca tastrofă este puțin probabilă. Nu mai există regi suficient de puter nici încât să dorească să se extindă pe socoteala Romei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de îndurat: — Nefericiții ăștia slujesc sub arme peste treizeci de ani, iar cei care supraviețuiesc se mulțumesc cel mai adesea cu dreptul la cetățenie. — Și prime în bani, și imunități fiscale, la fel ca și ceilalți vete rani, adaugă Ianuarius lugubru. Vede că împăratul și-a prins capul în palme și studiază papirusul pe care i-l întinsese mai devreme. — Mai sunt și alte cheltuieli legate de armată, îndrăznește. — Care? face bătrânul principe cu un aer nefericit. Secretarul imperial cercetează cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acuzat de fapt pe Libo și de ce? Bătrâna lui mamă clatină dojenitor din cap. Sunt lucruri pe care e mai bine să nu le știi. Claudius îi observă amuzat pe amândoi, apoi își umflă bucile obrajilor și scoate un șuierat lugubru: — Ma... magie... uuh... vrăji! Surâde satisfăcut când le vede fețele consternate. Vipsaniei i se pare că se uită prea insistent la ea. Fluturii din stomac au reapărut. O fi la curent că și Gallus se ocupă cu treburi dintr astea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sufletul și să se întoarcă înapoi să le strice socotelile tocmai când se pregătesc să-și împartă moștenirea. Ajunși în dreptul lojei imperiale, gladiatorii se întorc cu fața către principe și, cu mâna întinsă în semn de omagiu, îi adresează aclamația lugubră și înspăimântător de adevărată: — Ave Caesar, cei ce vor muri te salută! — Bravo, băieți! exclamă încetișor Rufus, extrem de emoțio nat. Bateți-vă cu dârzenie și curaj, arătați-le tot ce puteți, chiar dacă sunteți surmenați și neantrenați. — Ce fac acolo? întreabă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]