1,553 matches
-
dintr'un negru vis de iarnă? Tăcerea spartă pedeapsa raiului pierdut ne leagă lege nescrisă: din tăcerea spartă nu-i cu putință să se-aleagă grâul daurit de pata de neghină nici o plinire nu-i întreagă - ocolul tulburat litera moartă lunecă rugină'n cuvântul de lumină încumetarea niciodată n'o să vină uscatul visat de ape să-l despartă cuvântul e rănit, tăcerea-i spartă Între tăceri ar fi cuvântul să se frângă între tăcerea dreaptă și cea stângă de n'ar
Poezii by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/16333_a_17658]
-
mandarin tremură din când în când frunzișu-i troienit de pulberi aurii pe alei cu degete flămânde umbre trec nu trec fac valuri ori pe-o clipă chiar sfârșesc pe val iată și-o caretă fără cai fără pânze fără surugiu lunecă pe strunele de harpă dinspre nefiind spre nicăieri - iată și stăpânul nesfârșitul de pe ramuri strânge câte-un omuleț Cruci de piatră cruci de piatră numai cruci de piatră stau în locul crucilor de lemn cruci de fier de fontă de inox
Poezii by Ion Hadârcă () [Corola-journal/Imaginative/2498_a_3823]
-
personaje printr-un ton separat de ele, "complăcându-se - acuză Marin Preda - în universul creat prin personajul principal, Ioanide". Mai clar este formulată observația în finalul articolului: Deși întâmplările din roman au uneori o adâncă substanță dramatică, tonul acesta extravagant lunecă deasupra fondului grav uman al unor situații fundamentale, ceea ce nu e în avantajul cărții". Cu alte cuvinte, lui Marin Preda nu-i place că sunt persiflate celelalte personaje și este privilegiat unghiul de vedere și de atitudine al lui Ioanide
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
plutele aducerii aminte. Octombrie Durerea ca lumina Mă însoțea pe cale Și nu zăream pământul De-atâta strălucire. Cum se-aurește frunza ^nainte de cădere, îmi scânteia tristețea Pe ramurile minții. Aveam ca niciodată Pe cei pierduți, aproape, Dulceața risipirii îmi luneca în sânge. La capătul foșnirii, Ca pe un dig în mare, Se ridica din jalea, Cețoasă, bucuria. Și greul din cuvântul, Care-mi scria plecarea, Rămase mut în urmă, Catifelându-mi zborul. Miluire Nepregătită sunt Pentru minune, Mă chemi afară
Monica Pillat by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/10752_a_12077]
-
poetă au o remarcabilă expresivitate. Ele ar putea fi folosite, ca material didactic, la o lecție de poezie: "țin, uite, în palme, bucuria ce-am fost,/ Rigidă, pasărea cerului, trup fără rost." (A murit o ciocârlie); "Și parcă stam și lunecam prin timp,/ De brațe de statui îmbrățișată" (Stare de grație); "Ucide o pasăre - oasele-s pline de vis,/ Înjunghie leul - sar leșuri de foame-ancestrală" (Curajul); E gol ghiocul vieții dezlegate/ De vuietul în care a trăit,/ Doar un strigoi al
A fost o data o poeta by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/10153_a_11478]
-
timp de un mileniu. „Când văd Ardealul, mărturisește el, mi se desfășoară o configurație plastică a unor dureri mute, a unei drame închise și înăbușite, a unui timp fără istorie... Îmi place în clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depărtările neamului românesc și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor și mă înfioară resemnarea, gemetele și toate jelaniile consumate în umbră... Nu va arde uneori că o otravă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
scară mărită. Prin contrast, ochiul fericit te face să plutești peste lucruri fără să le vezi, ratând deci profunzimile lor. Ajunsă la paroxism, sorbind forță de pretutindeni, suferința reinventează lumea și miracolul, explorândule, fără să le epuizeze. Astfel, încetîncet, suferința lunecă spre limanul fericirii, investigate din palestra chinului sublim de a fi om”. Alături de aceste afirmații, găsim și alte numeroase observații și note, reci sau patetice, uzând de acel ton și calm febril al lucidității, emoției și dramei apropierii de marile
Atracția adâncurilor by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/4166_a_5491]
-
folosea cusururile eroilor săi, căuta să-i rețină de la noi prostii. Yong pe de o parte, comitetul pe de alta se repeziseră la constituirea unei societăți anonime pentru valorificarea izvorului. Prospectele așteptau să fie date la tipar și incidentul local luneca repede spre un ridicol general. Dorind să frîneze, Caragiale preconizează studierea prealabilă a sursei, neglijată în entuziasmul primelor momente; nu se cunoștea nici debitul, nici posibilitățile de captare a bulboacei. Sfatul primit, convingerea că perspective favorabile i-ar întări poziția
Krenoterapie by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/10644_a_11969]
-
din ce autor am transcris dictonul. Cum vremurile se aflau în mișcare, era, socoteam, o completare sfidătoare a principiilor de drept, aici în inima aplicării lor (poate nu era așa), mă gândeam la Grotius, Josserand, Jhering, Planiol, Dongoroz; seara gândul luneca spre Keti. În orașul acesta o cunoscusem, petrecusem lângă ea amurguri fantastice urcând dinspre fluviu. Ce-ar fi putut să înțeleagă „bătrânul” președinte din toate acestea? Înainte de depunerea jurământului, mă reținuse un sfert de oră în cabinetul său pentru unele
Steaua polară by Mihail Crama () [Corola-journal/Imaginative/13264_a_14589]
-
a firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au urmat... sau poate n-au urmat. Așezarea mea, acum, în casa simpaticului meu proprietar și a soției sale, în apropierea grădinii publice
Steaua polară by Mihail Crama () [Corola-journal/Imaginative/13264_a_14589]
-
tace Acuma că pământul. Abia despresurata, Mă regăsesc în plânsul Cuiva rămas în urmă. Castanii, curtea lungă, Parfumul din tablouri Și mâinile bunicii Îmi recompun conturul, Și zăbovesc cu jale La marginile lumii Visând să fiu prezenta, Până când negandirea Mă luneca în foșnet Și mă pornesc că vântul Să suflu prin imagini. Dar dor îmi e de toate Să le cuprind că marea, Să le ridic cu mine Când mă înalt la ceruri.
POEZIE by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/13732_a_15057]
-
-ți spun: Îmi ești dragă! Brațul meu cel imens, Te va pierde gemut Prin adâncu-mi cel cald Doar de tine știut. Să-ți picur dorințe Mângâiate de timpuri, Eu primul să-ți fiu, Tu să-mi naști anotimpuri. Să te lunec în mine, Să te beau dintre stele, Să mă-mbeți cu dorința-ți, Să mă umpli de vrere. Vreau să tremuri cu mine, Să mă plângi de plăcere, Să-ți strivesc răsăritul Între buzele mele. Să te-nghit în adâncu-mi
UN PĂMÂNT ȘI-UN COLȚ DE LUNA- BUNĂ DIMINEAȚA PĂMÂNT- COLȚ DE LUNA, ASCULTĂ de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385263_a_386592]
-
silința. Fă-ne pe toți din pomul tău ramură, Iartă-i pe vii și pe morți, Nu trage nici linii, nu fă nici socoti, Îmbracă-ne-n sfântă ta aură. Fă-ne să fim de ceru-Ți doriți De-om luneca de pe calea cea dreapta, Părintește ne ceartă, ne-ndreaptă, Învață-ne, doamne, să fim fericiți. Referință Bibliografica: Ruga tatălui ceresc / Valeria Iacob Tamâș : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 222, Anul I, 10 august 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011
RUGĂ TATĂLUI CERESC de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360759_a_362088]
-
ridica fruntea mai mult, și mai mult, la fiecare răsărit de lună și de soare. Nu am auzit cântecul din scoică. Se legăna printre culori așteptând căușul palmei tale să o cuprindă, să-l primească pe portativ. Au apucat să lunece câteva note. De aici să fie nesiguranța, acel gol în care ne aruncăm acum cuvintele cenușii, când necăjiți de lumeprindem în privire tremurul fin al inimii? Poate că într-o zi ne vom picta gândurile fără șevalet, fără pensule, fără
FRAGMENT DIN CUIB DE PĂSĂRI SPIN, CUIB DE PĂSĂRI NEJUCATE , CAPITOLUL IV, INIŢIERE ÎN INEFABIL de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384331_a_385660]
-
îngerii când încercat, ca Iov, mângâi în lumea plângerii dureri fără istov. E lângă mine-aproapele, când stau la pieptu-i strâns, să îmi sărute pleoapele sub care râde-un plâns. Durerile se-ntunecă și viața-mi, zi de zi, în împlinire lunecă fără s-o pot opri. Anatol Covali Referință Bibliografică: Poeme / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1581, Anul V, 30 aprilie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anatol Covali : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384548_a_385877]
-
ce țintuiesc pe cale, Pe toți acei ce clevetesc Povești ce-n suflet te rănesc. Apoi voi pune-al meu amor Ca pavăză și ajutor. Și-aș vrea iar floarea să-ți pețesc Când nori privirea îți umbresc. *** odrasle muguri privirea lunecă-n tăcere și să-ndrăznesc parcă îmbie să îți răsfir ca adiere cosița lungă arămie să nu te temi când mâini pe coapse ți-oi așeza întâi ușor căci ele fi-vor doar sinapse nestăvilitului meu dor iar para buzei
DRAGOSTEA de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382415_a_383744]
-
fotografia ce premiu-ntâi a luat, e făcută de un isteț vier. 49. Reperaj: girafa țintuită în mijlocul șoselei, uimită nu știe încotro să fugă, lumea e prea largă, are o privire împiedicată, languroasă, de vită, iar capul, pentru a înțelege, lunecând e gata să și-l spargă. 50. Reperaj: iaci dormind printre corturi din piele de iac. Descopăr pe platoul himalaian, prin însângerata zăpadă, o lume în care nu ai ce să cauți cu ifosele îmbrăcate-n frac și care nu
POEME (4) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382459_a_383788]
-
participanții la slujbă, se reîntorceau déjà grăbiți, la slujbele lor. Morții cu morții, viii cu viii... Câteva ore mai târziu, trecuse din nou pe lângă aceeași biserică. Cu curtea acum goală și turlele sprijinite de cerul de toamnă, printre frunzele ce lunecau din cer pe lângă zidurile sale, părea că dormitează. Pe dalele de piatră lăcuite, nu se zărea nicio urmă. De parcă nicicând prin curtea sa nu trecuse vreun cortegiu funerar... Întoarse privirea grăbind și ea pasul spre semaforul ce-și schimba culoarea
ECOUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382493_a_383822]
-
-n țări străine, Precum poemele în mari antologii, Vom înfrunta armate iadoline, de pluriavoli, ăștia ce-or mai fi? Mi-e dor de ochii tăi adânci, Bați câmpii, Robinson, spune iubita, Omul din Sâciuian își pierde pipa, Iar noi vom luneca spre Cinecita. Eu spun că te iubesc, tu spui, te cred, În fiecare e-un Da Vinci al iubirii, Zâmbetul Mona Lisei peste tot Ajunge afirmare-a nemuririi. Duminică ies sconcșii pe alei, Ei sunt vizibili, mai mult ca poeții
NE REGRUPĂM de BORIS MEHR în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383828_a_385157]
-
cu tot ce-a mai rămas din mine o să-mi cumpăr o clipă în care o să-mi încui toate amintirile ție ana îți las ultimul sărut primit la botezul copilului tău să nu plângi pentru că eu nu plec ci doar lunec înspre o depărtare în care nu ajunge nici visul de acolo poți privi cel mai bine în inima oamenilor iartă-mă iubito Dumnezeu nu este acasă o umbră se mișcă pe cer de colo colo și mă cheamă... Referință Bibliografică
CU MÂNA PE CLANŢA DE LA UŞA MORŢII de TEODOR DUME în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384061_a_385390]
-
nu mă mai cheamă. cânte pasărea nopții,șuiere șerpii, până-n viul pământului, peste firul verde al ierbii se-așterne bătaia vântului... joi, 30 octombrie 2014 apus noiembrie -n gravuri de catifea, încă mai sunt țipete prin grădină și frunzișul care lunecă galben încă mai sună a ocarină spartă, prin ziua scurtă se revarsă ușor picuri de amintiri, fluvii moarte, turme de dealuri din copilărie, podgorii și pescăruși desenați pe cer, chipuri și voci care-au murit în sufletul meu, și mereu
POEZIA TOAMNEI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384100_a_385429]
-
Azi o văd ruptă dintr-o amintire Și-mi dau seama că : timpul s-a așternut tiptil peste toate ...cum se poate ? ...nu se poate ! Toamnă,tu ești cântecul de iubire însuflețit de o flacără năucitor de vie care va luneca în răstimpuri Așadar, hrăniți-ne voi,văpăi-culori ! Suntem atât de muritori ! » ... Citește mai mult CÂNTEC DE IUBIREToamna a pus o mână de jăraticdin iubirea noastrăla marginea păduriiNu se mai satură de atâtea culoriLe-am sorbit și eu așteptându-teCu inima goală
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
și eu așteptându-teCu inima goală...demult... !Azi o văd ruptă dintr-o amintireși-mi dau seama că :timpul s-a așternut tiptilpeste toate...cum se poate...nu se poate ! Toamnă,tu ești cântecul de iubireînsuflețitde o flacără năucitor de viecare va luneca în răstimpuri Așadar,hrăniți-ne voi,văpăi-culori !« Suntem atât de muritori ! »... XI. DIN CAND IN CAND..., de Mihaela Mircea , publicat în Ediția nr. 2062 din 23 august 2016. DIN CÂND ÎN CÂND... Mamei mele Din când în când, discretă, Picătura
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
te poate compromite în istorie mai mult decît un strănut semnificativ la momentul nepotrivit. Ce să mai inventăm, cînd de mici ne cunoaștem evoluția propriilor buzunare? Adevărurile au rămas suspendate în fiolele mari, cu formol și șerpi de rîu, poștașul lunecă pe lîngă marile scrisori ale destinului, vecinii se îmbulzesc, ca întotdeauna, să culeagă alune de sub șipcile parchetului. Ne-om tot chibzui putreda avere pînă n-o mai rămîne nimic, și atunci abia, la sfîrșit, ne vom da seama că oligofrenii
GAIA-MAŢU de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382984_a_384313]
-
nu doar atât. Mai degrabă din cauza unei diminuări graduale, progresive, a temeiului spiritual, cum bine observă cuvioasa Teodora. Despiritualizarea determină, inevitabil, retragerea harului, apoi pierderea Centrului, apoi rătăcirea, apoi idolatria, ori demența. Din fericire, lumea lui Iulian Chivu nu a lunecat până aici. Dar, discret, fratern, admonestator, îngândurat, Autorul, arhi-personajul, își privește ipochimenii și-i întreabă, parcă, aidoma cuvioasei Teodora: “ - Că ridicați profesia la rang de religie e minunat și e o metaforă inspirată, dar dacă veți reduce religia numai la
PROZA LUI IULIAN CHIVU SAU VIAŢA CA SUPRAVIEŢUIRE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383004_a_384333]