422 matches
-
Weisz cu o carte mare deasupra, cu ochelarii lui lîngă ea, cu file lucitoare și cu cele mai colorate poze pe care le putea vedea cineva pe hîrtie. Nici hîrtie nu știu dacă era, ci un fel de piele netedă, lunecoasă. Nu foșnea cînd o mîngîiai cu mîna. La drept vorbind, cartea avea o strălucire a ei și ți abătea privirea Într-acolo oriunde te-ai fi aflat În Încăpere. Mă mir cum de nu o văzuse taică-meu. O răsfoiam
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
soarele se strecura prin coroanele nu prea dese ale arbuștilor de lângă mare. Trebuie că la vremea aceea trecuseră câ țiva ani buni de când sosise În casa lui Karl, pentru că mergea fără ezitări, fără teamă și sărea fără grijă peste pietrele lunecoase care Îi deveniseră familiare. Își aduce aminte cât de lesne ajunsese să se descurce În locurile acelea, cât de bine cunoștea arborii, apa și nisipul. Mersese destul de mult când l-a văzut pe Karl la vreo două zeci de metri
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
personale. Vocea lui deveni aproape o șoaptă. ― Pat, ai înnebunit, ce-ți veni să spui toate astea cu voce tare? Eu n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson, e lunecos ca o zvârlugă, nici nu mai știi de unde să-l apuci. Din fericire, nu l-am lăsat niciodată să înțeleagă care sunt adevăratele mele opinii despre non-A. Fata îi răspunse ceva ce Gosseyn nu înțelese. Se lăsă apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și John Prescott, comandantul secund, s-au convertit amândoi la non-A, abia atunci..." La care Crang îi replicase: "n-am vrut decât să te avertizez. În Prescott nu mai am deplină încredere. De când a apărut Thorson pe Terra e lunecos ca o zvârlugă". Cam asta vorbiseră ei. Era deci pe bază. Știa cine locuiește în vilă: John Prescott cel care ― din punct de vedere intelectual ― adoptase filozofia non-A, fără a reuși să o facă să devină parte integrantă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
în succesiunea de obiecte din lada care ilustrează coperta mai este un sigur pas până la închiderea narațiunii în bucla eternei reîntoarceri: transformarea eroului însuși în obiect care așteaptă un alt aventurier să-l descifreze. Andrei Oișteanu stăpânește materia bogată și lunecoasă a istoriilor sale în plasa unei inteligențe cristaline care nu lasă nimic la voia întâmplării. Ca orice om foarte inteligent, el nu se mulțumește cu inteligența sa, caută să treacă dincolo de ea într-o înțelepciune invocată de ritmul răbdător și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pentru noi cei mici C-alergăm pe strada ca niște voinici Iarnă mult frumoasă, la noi sa mai vii Caci întotdeauna ne-aduci bucurii! Vine-o pasăre și coase în fuioare de mătase, Ale norilor atlase de țări lungi și lunecoase... Vine-o fată și descoase tot ce pasărea lucrase, Și, cu genele-i lucioase, ninge flori de nea frumoase Și apoi le preschimbă-n raze argintând cărări și case. IARNA “Eu nu mă laud cu frumusețea,nici cu bogăția. Deși
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
cumpănă de viață și moarte? * După lecții am plecat pe jos, cale de 12 kilometri, la Ismail. Am luat vaccinul și bucuros, pe lumină încă, am pornit spre casă. Se dezgheța și picioarele intrau adânc în zăpadă, până la atingerea noroiului lunecos de dedesubt. Fiecare pas, o mică victorie. Între Motrosca și Lărgeanca era un fel de canal care aștepta de mult timp să primească și un pod. Tocmai în acel loc era îngămădită sumedenie de zăpadă, derdeluș cuminte sub care nimeni
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
rezolvând probleme severe de stabilitate...” De ce toți erau preocupați de stabilitatea danturii, dar nu se ocupau de tălpi? Tălpile, când atingeau podeaua, trebuia să nu se transforme În șalupe plutitoare. Picioarele le puteai ancora În podea, dar atunci când podeaua devenea lunecoasă, ce făceai? Unde mai găseai punctul fix de care să te-agăți? În drum spre uterul matern, obiectele din jur deveneau lichide. Noimann se afla la al câtelea pahar? Prin urmare, marșul continua. „TABLETELE ACTIVE DE CURĂȚARE PROTEFIX Înlătură rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
copac, dorind să te cuprindă. De ce ai plecat? Unde te-ai ascuns? Unde ai dispărut? Chipul tău s-a risipit În fiecare picătură de rouă... Pietrele Își Întind privirea, Își Încolăcesc palmele de picioarele lui Noimamn, dar pantalonii săi sunt lunecoși. Și pantofii pătați de praf, de asemenea! Nu, nu-l poți prinde ușor pe Noimann. Trupul lui ca un lichior arămiu Îți lunecă printre degete. Cine vrea să-l tragă sub asfalt!? Cine vrea să-l facă una cu pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
înșurubează în găoz. Și-apoi... nimic. Nici un orgasm. Nu se întâmplă nimic în afară de faptul că-l doare. Apoi maică-sa îi strigă puștiului că-i gata masa. Îi zice să coboare, chiar acum. El își scoate morcovul și îl ascunde, lunecos, împuțit, între hainele murdare de sub pat. După cină se duce să caute morcovul și ia-l de unde nu-i. Toate hainele murdare le-a luat maică-sa când el era la masă, să le spele. Nu se poate să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de oaie. Ia unul și desfă-l. Umple-l cu unt de arahide. Dă-l cu vaselină și ține-l sub apă. Apoi încearcă să-l sfâșii. Să-l rupi în două. E prea dur și elastic. E atât de lunecos încât abia poți să-l ții în mână. Un prezervativ din piele de oaie e, practic, doar o bucată de intestin. Acuma înțelegi care-i situația. Dai drumul o secundă și rămâi fără mațe. Înoți până la suprafață și rămâi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
conviețui. Cinste Omul de caracter nu recurge niciodată la minciună. Dificultate E greu să-ți păstrezi cinstea și demnitatea într-o adunătură de răufăcători și mincinoși. Afaceri În afaceri cinstea și omenia arareori își află locul. Priviri Privirile iscoditoare și lunecoase ascund gânduri netrebnice. Vină Vina nu este mai mică dacă greșeala de referință este săvârșită și de alții. Injustiție Este grav, nedrept și inuman să fie pedepsiți oameni nevinovați. Dar este tot atât de grav ca cei ce săvârșesc fapte antisociale sau
Gânduri diamantine - Aforisme, cugetări, gânduri by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1185_a_2204]
-
miresmei și alege-ți Pat neted în plocadul de ierburi și pământ. II Așa am pus deoparte și munca migăloasă, Și trândăvia iernii, și grijile de ieri. Ca singur, în șoptirea născândei adieri S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neștiut fior Simții urcând prin lucruri spre ființa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieții fior biruitor. Cursese pretutindeni... Și-acum, albeau privirii Ciorchine de potire și pături moi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Pe măsură ce coboram, simțeam un aer rece, de grotă sau de pivniță. Jos, începea un fel de culoar. M-au împins pe el și am bănuit că pătrundeam într-o peșteră. Când mă atingeam de pereții de piatră, îi simțeam umezi, lunecoși și parcă auzeam apropiindu-se un susur de apă. După o vreme, coridorul s-a lărgit și nu mai trebuia să mergem ghemuiți. Torța a luminat un perete în care era săpată o ușă, tot de piatră, barată cu un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Asta vor găinile. — Afară! strigă Mma Makutsi, fluturând un ziar împăturit. Găinile n-au ce căuta aici. Afară! Cea mai mare dintre găini se întoarse și-i aruncă o privire cruntă, în timp ce cocoșul doar se uită la ea cu ochi lunecoși. Da, da, tu! strigă Mma Makutsi. Aici nu-i fermă de găini. Afară! Găinile scoaseră un cotcodăcit indignat și ezitară un moment. Dar când Mma Makutsi își împinse scaunul să se ridice, se întoarseră și se îndreptară spre ușă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de cel nou care, cu excepția unei singure posibilități de intrare, îl înconjoară complet. Noi stăteam la hotelul Deutscher Hof, unul dintre cele mai vechi și mai bune din oraș, iar camerele noastre aveau priveliști excelente peste zid către acoperișurile ascuțite, lunecoase, și regimentele de coșuri de fum care se întindeau în depărtare. La începutul secolului XVIII, Nürnberg era cel mai mare oraș din vechiul regat Franconia, și, de asemenea, unul dintre principalele centre de comerț dintre Germania, Veneția și Est. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nevoie de un nou instrument, îmi întorceam privirea spre dreapta, spre mâinile asistentei cu părul negru, care nu era niciodată sigură de ceea ce trebuia să-mi întindă. În încăpere se auzea doar zgomotul mâinilor mele în corpul Italiei. Zgomotul acela lunecos, vâscos, contractat, pe care îl fac degetele atunci când operează. Dar la sfârșit eram din nou optimist, plin de încredere. Tremuram, eram transpirat și puțeam. Ziua intrase pe fereastră, mă învăluia o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
între scaun și masă, să apuce receptorul. — Toma. Toma e numele meu... Glas ezitant, apoi tăcere. Da, își amintea vocea, își amintea și numele celui care încercase de câteva ori să intre în vorbă cu el. Un tânăr politicos și lunecos. Toma. Auzi, noul administrator al blocului! De parcă nu s-ar ști cine sunt și pentru cine lucrează acești funcționari cu duble funcții... Apăruse la ușă într-o dimineață, așa, dintr-odată. O mutră cumsecade, o voce plăcută, până te trezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se pierduse, grăbit, în trupul îngust, electrizat de lumina rea a lunii. Timid vârtej stângace. Ira, cu picioarele strânse sub ea, parțial acoperită cu pătura groasă, își aprinsese a doua țigară. Bărbatul privea nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adormit copiii. S-o luăm altfel: în dumneavoastră există un idealist? Un rebel, un credincios? Ați fi un combatant, să zicem? — N-am destule calități, nici destule... defecte. N-aș râvni la onoarea care... — Dar reversul? Cel neatins de nimic? Lunecosul care fluieră și țopăie? — Nu, nici vorbă, nu sunt destul de... — Păi, spuneați că în fiecare există de toate. Oamenii sunt diferiți, adesea opuși, dar fiecare are în el, potențial, și alți indivizi. Intr-o anume împrejurare, parol, ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se tot sucește lunecoasa colegă Gina, atingând din greșeală registrele, pardon, atingând din greșeală clovnul, electrică atingere, scuză-mă, vai, cotul fragil, sticlos, oh, scuze. Eroare, zadarnică atingere, zadarnica. Privirea ei sfidătoare, șmecheroasă, doar doar va afla ceva, orice. Nici o șansă, scumpi urmăritori! Prada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Evoluția psihică încetinită. Criteriile de apreciere împuținate și superficiale. Limbajul mimico-gesticular impune îngrădiri. Lipsa limbajului accentuează rigiditatea și manifestările negativiste. Invidia, gelozia, rigiditatea. Grupați într-o organizație cu reguli stricte și simple, handicapații pot dovedi, însă, excelente calități de subordonare.“ Lunecoasa Gina stătea cu gura căscată. Repeta, zăpăcită, cuvintele pe care le auzea. Parcă pregăteau o piesă de teatru sau o expediție în junglă, printre marțieni. „Instructajul trebuie să respecte minime reguli de comunicare. Să li se vorbească, ca și cum ar auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se agațe de scara lunecoasă. La prima stație avansează o treaptă, viitorul e aproape, o treaptă, încă o treaptă, iată paradisul, te afli deja în fața ușii, simți umărul și cotul și genunchiul și gâfâiala vecinului, asta da, conectare, cot la cot, umăr la umăr. Buun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
masa de nimicuri vibratile. Pașii pornesc greu și anapoda. Urcă într-un autobuz, într-un tramvai, în alt tramvai, alt autobuz. Ajunge în fața unui bloc cariat, cenușiu. În fața unei scări întunecoase, în fața unei uși negre. Și iar înapoi, traseu cețos, lunecos. Din când în când, se trezește, își privește ceasul, confirmarea. Regăsește vinerea, ora ce există și aleargă și se spulberă pe cadranul indiferent. De ce nu suprapopulăm noi, instantaneu, închisorile, de ce ne ferim noi, supraferim, bombăne liceanul Vancea, până își aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
unui chioșc ce părea real, pe care scria, de necrezut, Plăcintărie, unde se vindeau, firește, înlocuitori. Bizare tartine: două felii de cauciuc numite pâine, prăjite la un simulator, între care flutura, ca o subțire limbăroșie de pisică, o foiță lucioasă lunecoasă de înlocuitor. Fostul coleg de liceu Ștefan Olaru esteînlocuit astăzi de un domn sever, înalt, atemporal. Teabordează prompt și te copleșește relaxat, cu verdictele sale precise. Din când în când, își freacă palmele uriașe una de alta, pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]