1,231 matches
-
de general. Comandantul suprem al Apărătorilor, aici, pe crestele Înzăpezite ale Balcanilor! Era, pentru Mihaloglu, o surpriză totală. Ce putea fi atât de important Încât să necesite prezența celui mai mare comandant al unui ordin secret din lume? Căută, cu luneta, fiecare colț al versantului pe care se aflau Apărătorii. Nu găsi nimic. Ceea ce era, totuși, un răspuns. Apărătorii ascundeau ceva. Trebuiau să treacă spre nord, protejând o valoare extraordinară. În vreme ce el, Mihaloglu, trebuia să treacă spre sud, ca să facă joncțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un observator pe cea mai Înaltă poziție! Vreau o panoramă asupra armatei turcești și asupra defileului din est! Semnale vizuale, cu steaguri! Giuliano execută ordinul În grabă. Două echipe de câte cinci cercetași dispărură În codri. Un observator dotat cu lunetă de mare precizie și cu cele două steaguri roșii de semnalizare fu ajutat să urce În vârful celui mai Înalt brad de pe creastă. În mai puțin de cinci minute, Apărătorii ridicară o schelă de lemn care forma un post de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
luptă. Înaintarea oștenilor Semilunei continua pe Întregul front. La semnalul comandantului, Apărătorii aflați În contact direct cu ienicerii executară o retragere În două semicercuri simetrice. Ienicerii atingeau valea și Începeau urcușul spre pozițiile inamice. În acel moment, Mihaloglu observă, prin lunetă, că o căruță cu polog, din care nu se vedeau decât capete de blănuri pe margini, care ar fi putut acoperi ceva, sau pe cineva, iese din spatele liniilor Apărătorilor și se retrage pe firul văii, escortată de aproximativ cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de nebunie) a oștenilor care se vor mari generali, Mihaloglu ordonă desprinderea cavaleriei de corpul ienicerilor și capturarea căruței. Ienicerii care deveniseră călăreți se năpustiră Într-un atac fulgerător pe firul văii, În timp ce restul trupelor continuau Înaintarea. Mihaloglu privi prin lunetă ambele ofensive. Mergea perfect. Ce putea fi greșit În această tactică genială? - Totul e greșit... murmură, ușurat, Angelo. Slavă cerului, omul ăsta mai are și orgolii. Știu că urmărește semnalele observatorului și toate celelalte mijloacele noastre vizuale și sonore de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
absolută”. Giuliano Încrucișă brațele. Observatorul transmise ultimul ordin al comandantului, Încrucișând steagurile. Tăcere absolută. Câteva secunde, care părură ceasuri Întregi, nu se auzi decât ritmul marșului ienicerilor, apropiindu-se primejdios de linia Apărătorilor. Pe creasta opusă, Mihaloglu Își reglă neliniștit luneta. În mod cu totul neașteptat, cea mai rapidă reacție fu a Cuceritorilor. Un val de săgeți țintite cu precizie opri avansarea ienicerilor. Apoi, artileria lui Francisco lovi ariergarda lui Mihalogu, acoperind de fum Întreaga vale. Iar apoi se Întâmplă lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Pietro! Viața lui Alexandru! Și tu Întârzii?! Pietro nu răspunse. Simțea că Oană e nedrept. Săgețile sale și ale lui Amir Îi salvaseră viața lui Alexandru. Dar nu era momentul să-l contrazică pe căpitan. - Căpitane... spuse Gâlcă, privind prin lunetă. Nu mai Înțeleg nimic... Mongolii au pornit atacul... Dar o parte din spahii li se alătură... - Direcția? - Galop În buiestru, Învăluire... .spahiii intră În dispozitiv... - Cine conduce atacul? - În față sunt doi oameni. Necunoscutul... nu-l văd decât din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
încăperi mari, despărțite prin tindă care dau în pridvorul mic, ocupă restul aripii stângi; trebuie remarcat la încăperea din stânga acestei de a doua tinde, că cilindrul bolții este pătruns la mijlocul lungimii sale de un cilindru mai mic, formând astfel o lunetă cilindrică. Toate bolțile palatului egumeniei sunt interesante atât cele pentru locuit, cât și cele de la pivnițele în două etaje. Ușile de intrare în clădire sunt decorate cu chenare. Zidurile egumeniei sunt groase de 1,4 metri, arhitectura este de inspirație
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
se pot distinge. În cei patru pandantivi mici sunt tot câte o scenă cu momente din viața Fecioarei Maria, iar în pandantivii mari sunt patru melozi, dintre care se remarcă figura Sfântului Ioan Damaschin, care scrie în fața unei icoane. În lunetele arcurilor principale ale turlei sunt pictate patru sinoade ecumenice, iar pe partea de jos a acestor arcuri sunt în fiecare câte două figuri de profeți, deci, în total 8 figuri, pictura se păstrează într-o stare bună. Alte 3 sinoade
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
incapacitatea ei de a fi o soție bună, obsesia ei pentru Harpic... revărsă totul din ea. Așezat în scaunul său, părintele St. John Froude dădea neîncetat din cap, ca un cățel de pluș așezat într-o mașină, pe pervazul din spatele lunetei, și-și înălță capul ca să se uite la femeie doar atunci când ea îi mărturisi că era o nimfomană, după care uită brusc de asta ca să amintească de Harpic, și în tot acest timp el făcu eforturi disperate să priceapă cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
către acul roșu. — Ăsta spune altceva, l-am contrazis. Tom a ridicat din umeri. Pesemne e stricat. Avem noroc că benzinăria e vizavi. În timp ce Tom își prezenta diagnosticul eronat asupra stării mașinii, m-am întors să văd pomenita benzinărie prin lunetă: un garaj prăpădit cu două pompe, care părea să nu mai fi fost zugrăvit din 1954. Și în același moment privirile mi s-au încrucișat cu ale lui Lucy. Stătea drept în spatele lui Tom și, fiindcă nici nu-mi trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
care, ca sè încapè bradul pe toatè diagonală mașinii, l-am dat mult pe spate, dupè ce totul a fost aranjat și m-am asigurat cè vârful bradului nu se va rupe chiar dacè stètea puțin îndoit, presându-se în lunetă din spate a mașinii, mulțumindu-i tatèlui lui Ilarie pentru brad, ne-am urât reciproc sèrbètori fericite, Sèrbètori fericite, domnu’ Matei! Și sè vè dea Dumnezeu bine! Când am urcat în mașinè, mirosul puternic și proaspèt de brad, de rèșinè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
dea istoria. Partea întâia 1 Călărețul ascuns printre tufele înzăpezite de la marginea pădurii purta o barbă blondă potrivită după moda italiană, avea ochiul stâng acoperit cu o panglică neagră și emana prestanța agresivă a unui tânăr lup de mare. Ridică luneta la ochi și privi atent. Discul luneca ușor. O lua când la dreapta, când la stânga. Revenea, oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se grăbi să îl liniștească, după care își șterse promoroaca de pe obraji și privi din nou prin lunetă. Discul porni iar peste întinsul câmpiei. Reveni. În sfârșit, se opri. Mai bine zis, încremeni. Descoperise omul. Dar și femeia. Fire moi de ninsoare țeseau în jurul perechii o complicitate silențioasă. Fulgii cădeau întruna, mereu înlocuiți de alții, voalând, în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
răsucirile, dibuirile pasionate ale mâinilor, ale umerilor, ale buzelor. Pelerinele alunecaseră deja. Călărețul le descoperi la picioarele lor. Două pete de culoare, neagră și purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața ovală, albul mat al tenului, negrul intens al părului umezit de ninsoare. Îi surprinse transfigurarea, pâlpâirea extazului. Văzu ceea ce și un orb ar fi putut să vadă. Omul de care depindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
era ceva în expresia bărbatului, ceva care, în mod inexplicabil, neașteptat, îl tăie drept în inimă. O fulgerare de diamant. O tăietură fină, surprinzător de profundă. Și durerea îl făcu să geamă. Privea chipul bărbatului, fără să-și mai desprindă luneta de la ochi. Aștepta. Nu, nu mai aștepta nimic. Participa. După un timp, își trecu luneta dintr-o mână în cealaltă și privi în continuare, până când simți o oarecare modificare în liniștea dimineții. De undeva, de pe întinsul câmpiei, venea un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
inimă. O fulgerare de diamant. O tăietură fină, surprinzător de profundă. Și durerea îl făcu să geamă. Privea chipul bărbatului, fără să-și mai desprindă luneta de la ochi. Aștepta. Nu, nu mai aștepta nimic. Participa. După un timp, își trecu luneta dintr-o mână în cealaltă și privi în continuare, până când simți o oarecare modificare în liniștea dimineții. De undeva, de pe întinsul câmpiei, venea un zgomot. Semăna cu tunetul îndepărtat care vestește întotdeauna vara apropierea ploii. Dar acum era iarnă. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dimineții. De undeva, de pe întinsul câmpiei, venea un zgomot. Semăna cu tunetul îndepărtat care vestește întotdeauna vara apropierea ploii. Dar acum era iarnă. Bărbatul auzi și el acel sunet. Deschise ochii. Cei doi se priviră pentru prima oară. Desigur, prin intermediul lunetei. Fu un moment de surpriză în care călărețul se simți ca subjugat sub privirea celuilalt. Zgomotul creștea cu fiecare clipă. Un freamăt ritmat, o vibrație ca din străfundurile pământului, ca la un mare cutremur. Femeia spuse ceva și, în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
celuilalt. Zgomotul creștea cu fiecare clipă. Un freamăt ritmat, o vibrație ca din străfundurile pământului, ca la un mare cutremur. Femeia spuse ceva și, în acel moment, bărbatul se îndepărtă de ea în direcția zgomotului. Venise clipa. Călărețul renunță la lunetă, își strecură mâna sub haină și apucă arma. Zgomotul nu-l mai interesa. Se concentră asupra omului. Era, în sfârșit, singur, neacoperit. ținti. Femeia, însă, îi acoperi iarăși ținta. Veni lângă bărbat și acum erau din nou o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Un zâmbet dureros îi înțepă obrazul înghețat. Îl suportă cu satisfacție. Iată că totul se termina printr-un accident. Nesperat de curat. Îl intriga doar liniștea neclintită a celor doi. Nu fugeau, nu se crispau, nu strigau. Își duse iarăși luneta la ochiul neacoperit. Se aștepta să-i vadă împietriți de groază. Dar ei arătau ca un grup statuar dintr-o grădină, într-o zi liniștită de vară. Zâmbeau. Curentul de aer stârnit de înaintarea hergheliei tulbura deja ninsoarea care cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Îi striga lui Babic să aibă grijă de tot ceea ce vorbiseră. Guibert și Dante Negro schimbară o privire, ca să se asigure că interpretau în același fel lucrurile. Totul mirosea a fugă. Asistau chiar la fuga prințului? Dante Negro își scoase luneta și îl urmări. Îl văzu călărind întins, fără să privească înapoi. Avea la el pușca de Alep, un cal de schimb și o ploscă mare. Mai ales rezerva aceea de apă îi dovedea că prințul pornise pregătit pentru un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să fiarbă mâncarea, să aranjeze treburile În așa fel Încât mâine să nu aibă nici un foc de aprins. Chiar și televizorul rămâne deschis toată noaptea, numai că sunt nevoiți să aleagă de pe acum canalul. Diotallevi al nostru are o mică lunetă și spionează tâlhărește de la fereastră, și se desfată, visând că este de partea cealaltă a străzii”. „Dar de ce?” am Întrebat. „Pentru că Diotallevi al nostru se Încăpățânează să susțină că e evreu.” „Cum adică mă Încăpățânez?” Întrebă atins Diotallevi. „Sunt evreu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
storuri prăfoase, se auzeau ecourile dulcege ale cântecelor de pe atunci, care și azi îmi stârnesc o nostalgie idioată: "Intră luna pe fereastră / Intră-n odăița noastră..." Dacă urcam în podul casei și priveam prin luminator (de fapt, un fel de lunetă străjuită de încă două reprezentante ale poporului aceluia de gorgone de pe Moșilor, dintre care uneia îi lipsea un braț: întindea spre stele doar un ciot de fier care susținuse stucatura) vedeam, peste acoperișurile din jur, reclamele pâlpâitoare ale Bucureștiului, roșii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fusese în cosmos altă cățelușă, Laika, și că ea rămăsese pe lună. Mă uitam uneori la petele de pe cristalul fumuriu al lunii, când era senin, dar nu vedeam nimic acolo, oricât m-aș fi străduit. Mai încolo era și o lunetă pe trei picioare, mânjită în toate culorile. Tata a dat și acolo niște bani și m-am putut uita prin ea. Credeam că voi vedea stelele cu pădurile și florile și fetițele care se află pe ele, dar n-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
București cu un inamic invizibil... Știrile sînt contradictorii. Inamicul sînt fie trupe de Securitate care refuză să accepte căderea lui Ceaușescu, fie comandouri de teroriști străini - mercenari cumpărați de dictator. Au arme și muniții speciale, se mai spune, puști cu lunetă și gloanțe vidia care pot străpunge cu ușurință căștile soldaților. De asemenea, aparatură electronică sofisticată cu care creează diversiuni. Se vorbește și despre incidente sîngeroase, o trupă de militari a fost masacrată undeva lîngă Otopeni. Se ducea să apere aeroportul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în gardă: „Acolo este ceva. Din văzduh nu are ce străluci”. A fixat binoclul pe acea direcție, cu speranța reapariției țăndării de lumină reflectată. După un timp, o nouă scânteie a strălucit scurt, înțepându-i privirea. „Aista-i binoclu sau lunetă. Alta nu-i. Acolo-i un punct de observație al inamicului. Păi cred și eu. Îi convine dumnealui, de acolo de pe prepeleac, să supravegheze valea”. Domn’ locotenent, tare mă tem că acolo unde râpa îi mai înaltă șade unul cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]