1,766 matches
-
În adâncuri? Astrologul se lumină. — Cu siguranță așa e. In interiore terrae erimus sicut deos. — Dumnezeu a despărțit lumina de Întuneric, pământul de ape! Și ne-a dat lumina și Pământul În stăpânire, populând tenebrele și apele cu creaturi monstruoase. Măruntaiele planetei nu sunt tărâmul făgăduinței, ci văgăuna lui Lucifer! exclamă poetul pe un ton mâniat. — Și unde, altminteri, s-ar fi putut refugia prințul Îngerilor, dacă nu În locul În care totul converge, unde maximă e forța? Exasperat, Dante se pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
necunoscută. Nu cred că mai e cazul să precizez că, pentru cei care cred În existența tezaurului, acesta este momentul În care comoara Încărcată pe vas a pornit către un ascunziș ce poate fi situat oriunde pe suprafața sau În măruntaiele planetei. Căutările continuă... Subzistă și o altă variantă a secretului Templierilor: o taină, un mesaj, o informație fundamentală de natură să schimbe destinul omenirii. E vorba despre cuvintele pe care Isus i le-a șoptit de pe cruce lui Iosif din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nu vă supărați, dar cu logica asta se poate demonstra absolut orice. - Mai mult sau mai puțin... Aș vrea să adaug ceva la considerațiile dumneavoastră anterioare, altfel foarte rezonabile și pertinente. Să presupunem că odată și odată, la Începuturi, prin măruntaiele vastului proiect numit „experimentul Pământ” s-au rătăcit, accidental sau nu, unele indicii despre ce se Întâmpla de fapt: orice sistem conține În structurile sale un grad oarecare de autoreferențialitate. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Centrului, Încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
doamnă este o nostalgică a vremurilor de altădată și se pretinde deținătoarea unor secrete Încredințate cu limbă de moarte de abatele Bérenger Saunière. Îl asigură repetat pe Noel Corbu că Într-o zi va fi bogat, foarte bogat, și că măruntaiele nebănuite ale pământului satului ascund o comoară fabuloasă. „Oamenii de aici calcă pe aur și habar n-au de asta”, Îi spune ea, nu o dată, aprinzându-i imaginația și readucându-i În memorie timpurile fericite În care știuse ce Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nimeni, fetițo. Nimeni nu vrea să mai știe nimic de familia lui Sayah și nu-i putem obliga pe oameni să ne accepte. În schimb, putem obliga deșertul să ne accepte, chiar de-ar fi să săpăm până ajungem la măruntaiele lui. — Dar dacă nu ajungem niciodată? — O să ajungem, răspunse hotărât fratele mai mare. Dacă palmierii au reușit să ajungă, o să reușim și noi. Cum poți fi atât de sigur? — Pentru că în ziua în care un imohag nu va fi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un scorpion. Ar suferi cea mai lungă și groaznică agonie din câte și-ar putea imagina cineva, și ar sfârși întins, cu fața spre cer, transformat într-o grămadă de oase calcinate de soare. Vulturii i-ar scoate ochii și măruntaiele. Cu câteva ore înainte, văzuse mulți vulturi și toți păreau să zboare înspre munții ce rămăseseră în urmă, atrași probabil de cadavrul primului nefericit pe care acei sălbateci îl asasinară. Doamne ajută! murmură din nou. Luna întârzia să capete strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
etaje, acolo unde șina face un cot ocolind vechea cărămidărie, noaptea Îi aud scîrșnetul dinților mușcînd cu Înverșunare pietrișul. CÎnd se sting zgomotele zilei și Întunericul Înghite pe Îndelete contururile severe ale realității, mi se cuibărește o frică mică În măruntaie ca un copil care are nevoie de căldură; frica asta a mea seamănă mai degrabă cu o milă, Îmi stîrnește vorbe drăgăstoase de alint, un fel de șmecherie magică prin care Încerc să cîștig bunăvoința unor ființe ostile aciuite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din nou m-a cuprins aceeași senzație de oroare că am În farfurie plămîni de copil. Este ciudat că nici În primul caz, nici În al doilea, nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ca ar fi vorba de măruntaiele unor animale. Nu aveam În fața ochilor decît viscerele unui copil smulse violent, simțeam fizic, În mine, supliciul acela și apoi cădeam Într-o halucinație, În care mîini albe, Îndemînatice, pregăteau În vase emailate fel de fel de sotéuri, de ciorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
meu după lupta de la Termopile. Știi, existau două tabere, bătrînii și tinerii. Ne iubeam și ne uram pînă la paroxism. Tinerii ne pizmuiau pentru Înțelepciunea și stoicismul nostru, noi le rîvneam plăcerile. Intram unii În alții cu schimbul, ne răscoleam, măruntaiele cu disperare să smulgem ceva din ființa aceea promisă care ni se refuza. Viețile noastre sînt ca niște cruci țintind infinitul În toate cele patru direcții cardinale, nu se Întîlnesc decît o singură dată În punctul de conjuncție... Știi, Marceline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plînge În hohote. Acceleratul de București-Constanța, fețe buhăite, guri căscate ca niște geamuri sparte cu pietre, palme mari asudate pe ușile compartimentelor, picioare lacome Înghițind Între ele patru, cinci geamantane deodată, culoarul umplut ca un maț de porc cu toate măruntaiele orașelor, tot dumicatul asta Împins spre veceu, spre deschiderea ademenitoare ca o iluzie, În sfîrșit un loc unde se poate intra, unde se poate merge mai departe și insul acela Înnebunit, ținîndu-se de burtă, acoperindu-și cu palmele răscoala materiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-l privesc. L-am lăsat acolo și-am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile Îmi vîjÎiau, vorbeam singură. Săpunul... nu știe ce să facă cu el. Nu știe ce să facă cu el! București septembrie 1986 - octombrie 1989 * Tobă din măruntaie de porc. FILENAME \p \\Gabitza\d\Carti BP\Sapunul lui Leopold Bloom\Operat\NORA IUGA Sapunul lui Leopold.doc PAGE 12
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-aș putea-o descrie decât ca imposibil de urmărit nici de cel mai îndrăzneț atribut al omenirii. Dintr-un motiv necunoscut mie, însă, iată că încă nu mor, iar singurul dar pe care se spune că ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Găsise o veche mină de aur, abandonată cu multă vreme în urmă. Taică-său îi povestise în copilărie despre lucrurile astea, iar prin părțile lor circulau legende cum că, de mult, înainte de război, mai mulți prospectori umblaseră pe acolo scormonind măruntaiele muntelui în căutarea metalului prețios. Apoi, după ce comuniștii veniseră la putere, toate acestea fuseseră închise și statul preluase exploatarea aurului. După felul cum arăta, cu siguranță că despre așa ceva era vorba. Cineva deschisese mina și chiar, judecând după șinele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plictisesc, nu-i așa? Dimpotrivă, îmi face plăcere să vă ascult. Până acum o jumătate de veac, aici nu era decât un sătuc de mineri care își ridicaseră casele răzleț pe pantele muntelui, cât mai aproape de locul unde săpau în măruntaiele acestuia după aur. Scormonind în istoria familiei oricăruia dintre localnici, vei găsi nu foarte departe un miner, iar mai adânc nu vei mai da decât peste această îndeletnicire. Băieși, adică mineri au fost cu toții, încă de pe vremea dacilor ori poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să simți cu adevărat ce înseamnă puterea muntelui și cum te apasă acolo adâncul. Fiece baie are tainele ei și primejdia pândește din toate părțile. Muntele are și el un suflet, trăiește și îl doare ori de câte ori cineva îi scormonește în măruntaie. Vâlvele sunt sufletul muntelui, există aievea și nu de puține ori îi ajută pe mineri. Ele le arată drumul spre comorile de sub pământ și îi conduc la volburile de aur, la filoane ori la scaune. Asta numai dacă au sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Știu că ai multe întrebări, dar păstrează-le pentru mai târziu. Desigur că avea o mulțime de nedumeriri. Pentru prima dată de când venise în Baia de Sus, începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat. Deși bătrânul nu vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să aducă toate acele materiale, nu știu. Vom merge împreună, adică eu și cu tine și vei vedea cu ochii tăi tot ce-ți spun eu acum. Am trecut apa din adân curi, trei galerii se deschideau în fața noastră spre măruntaiele mun telui. Tata s-a îndreptat spre cea din dreapta și am pătruns înăuntru. Nu departe de intrare, galeria era blocată. Tavanul se năruise și nu se putea trece mai departe. Tata mi-a arătat prăbușirea, spunându-mi că, dincolo de bolovanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îmi doresc din tot sufletul, spuse Ileana foarte sigură pe ea, simt că zeii ne vor fi alături. Cu inima îndoită, Cristian se dădu bătut. E drept că nici pe el nu-l încânta să se aventureze în întunericul din măruntaiele munte lui. Începu să caute din priviri o cale de acces pe versantul aproape vertical. Până ceva mai sus de înălțimea capului său, peretele se ridica drept și fără asperități. Mai sus, conformația stâncii era diferită. O mulțime de crăpături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apucă să facă mai mult de jumătate de pas înainte ca suflul să-l trântească la pământ. Imediat bubuitul exploziei îi lovi timpanele, asurzindu-l. Și totuși, i se păru că, înainte de asta, aude un geamăt, un huruit surd în măruntaiele muntelui. Stâncile sfărâmate se ridicară puțin în aer, după care se prăbușiră la vale peste intrarea în peșteră și peste trupul inspectorului Cristian Toma. 24 Biserica Sfântul Gheorghe din Baia de Sus se afla la marginea de est a micii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu palmele. Piatra vibra ușor iar el își trase repede mâinile înapoi. Ceva se agita dincolo de stânca dură. Totodată, un vaier surd se rostogoli spre el, ca și cum întreg muntele gemea. O teamă fără margini îl învălui dintr-o dată. Acolo, în măruntaiele muntelui, era ceva care venea spre el, ceva ce nu voia decât să-l consume. Nu mai stătu pe gânduri, sări înapoi peste vagonetul abandonat și o luă la fugă spre ieșire. Străbătu podul de lemn în viteză și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
toate colțurile lumii dar nu auzise de existența unei asemenea vietăți. Vlad nu-i înțelesese întrebarea. Boris știa că, orice ar fi fost ființa aceea, era acolo cu mult timp înainte ca ei să se apuce de săpat, închisă în măruntaiele muntelui. Într-adevăr, ei fuseseră cei ce o eliberaseră. Încercase să-i spună acest lucru și șefului său, numai că nu reușise să o facă așa cum trebuia. Exasperat de faptul că acesta insista să-l convingă că au de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte și misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița, zeii de la Stânca Adevărului, care "contemplă frumusețea lumii din jur" și, mai ales, vâlva muntelui, care păzește aurul din măruntaiele stâncilor. În primul roman, Ktistai, figura centrală era solomonarul lui Deceneu, în Hotarul zeilor, vâlva; sunt două simboluri cu o mare forță de sugestie din mitologia noastră, la frontiera vremurilor, din altă unitate spațiu-timp, pentru că, iată, nici solomonarul și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul pe care i-l dăduse, dar nu găsi atîta putere, Închizînd ochii de groază. Cu țeasta zdrobită, cu membrele frînte, cu chipul desfigurat și Însîngerat, cu măruntaiele la vedere, precum o vită Înjunghiată, zăcea pe pămînt; pe pămînt zăcea o masă de oase frînte și carne căsăpită, cu burmazul, crepidele și șalul amestecate laolaltă cu trupul stîlcit. Cei care se apropiară să vadă scena o auzeau blestemînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe o profundă jignire, ca și cum prin actul magic al atribuirii numelui său pruncului nou-născut, măcar că era sînge din sîngele lui, „Îi mîncau coliva“. Numai că pe atunci n-aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adîncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pîntece Îi Înflorea, ca dintr-un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într-unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormîntării, numele preoților care i-au cîntat Prohodul, descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]