1,613 matches
-
somn de Nabucodonosor în prima secțiune, narativă, a cărții biblice, simbolizau cele patru imperii sub stăpânirea cărora trăiseră evreii până în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică care a durat alte trei secole, până când imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazându-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentând Cartea lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care a durat alte trei secole, până când imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazându-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentând Cartea lui Daniel în jurul anului 407, a considerat că cele patru imperii erau cel babilonian, cel medo-persan, cel macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim și nu ține cont de cea a lui Orosius. Acesta, așadar, a completat seria cu stăpânirea cartagineză, interpretând-o ca pe un imperiu meridional
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim și nu ține cont de cea a lui Orosius. Acesta, așadar, a completat seria cu stăpânirea cartagineză, interpretând-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian păgân prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfârșitul vremurilor. Într-adevăr, sfârșitul lumii este deja în parte vizibil în epoca creștină dat fiind că istoria nu s-a sfârșit, dar judecata
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
principală este Augustin, citat de mai multe ori în termeni foarte elogioși; planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și Predicile. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sunt folosiți la prima mână, datele fiind luate din Lactanțiu și iarăși din Augustin. În schimb, o situație diferită este aceea a lui Virgiliu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
n. Bratu), provenind dintr-o familie ce dăduse numeroase generații de preoți și ale cărei rădăcini se pot urmări până în secolul al XV-lea, și al lui Iosif Goga, mai întâi învățător, apoi preot în Rășinari (strămoșii paterni, de origine macedoneană, se stabiliseră în secolul al XVIII-lea în Crăciunelu de Sus). Mama poetului era nepoata preotului Ion Bratu, la care trăsese adolescentul Eminescu în periplul său ardelean. Ambii părinți aveau unele înzestrări literare, mama semnând chiar versuri în revista „Familia
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
RÎULEȚ, Const. (pseudonim al lui Sofocle Verigopol; 22.VIII.1882, București - 1967, București), gazetar, dramaturg, prozator și autor de versuri. Este fiul Vasilichiței (n. Dodopol) și al macedoneanului Sofocle Verigopolu. Intră în 1901 în gazetărie, semnând la început cu numele adevărat sau cu derivate precum Rigo Pol, apoi și S.S. sau Const. Rîuleț în „Apărarea națională”, „Acțiunea (conservatoare)”, „Revista literară”, „Cronica”, ori în „Cortina” (Ploiești), „Viitorul” (unde a
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
de la subiecți la pământul pe care Îl ocupă, ajunge să includă atât proprietatea, cât și persoana... Acest avantaj nu pare să fi fost Înțeles bine de regii din Antichitate, care, numai numindu-se regi ai perșilor, ai sciților sau ai macedonenilor, par să se fi considerat drept conducători de oameni și nu stăpâni pe teritorii. Regii de astăzi, mai iscusiți, se autointitulează regi ai Franței, ai Spaniei, ai Angliei etc. Domnind astfel asupra teritoriului sunt siguri că domnesc asupra locuitorilor 22
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
portretizare și deschidere spre domeniul istoriei și civilizației unui areal geografic extins. Acestea conlucrează și dau la iveală o poveste educativă despre cele cinci continente, protagoniști fiind cinci pitici (paznici ai pietrelor prețioase): Asiaticus, Africus, Europicus, Americus și Australianus. Povestiri macedonene (1961) evocă istoria zbuciumată a aromânilor de acum mai bine de două sute de ani. Spațiul străjuit de culmile sălbatice ale Munților Pind, având în centru cetatea Moscopole, devine scena luptelor acestei comunități dârze împotriva stăpânirii otomane. Și în Povestiri (1968
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]
-
credința și tradițiile pentru a-și urma iubitul, căpitanul Petru de la Maldăr. Îndemânarea evocatoare se confirmă și în două culegeri de legende: Prin țara marelui Ștefan (1976) și Drumuri și legende (1979). SCRIERI: Povestea celor cinci pitici, București, 1944; Povestiri macedonene, București, 1961; Povestiri, București, 1968; Apele negre, București, 1972; Pribeagul, I-II, București, 1974-1975; Prizonierul de la Heracleea, București, 1974; Prin țara marelui Ștefan, București, 1976; Drumuri și legende, București, 1979; Cer înstelat, pref. Vasile Netea, București, 1983. Referințe bibliografice: Constantin
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]
-
din imperiu. Așadar, istoria Romei este, în ultima sa parte, istoria imperiului creștin, după care va veni sfîrșitul lumii. Imperiul Roman este al patrulea și ultimul imperiu din istoria omenirii, după foarte vechiul imperiu babilonian, după cel cartaginez și cel macedonean. în această periodizare a istoriei umanității, Orosius reia și modifică doctrina celor patru imperii expusă în Cartea lui Daniel și supusă deja mai multor interpretări creștine. Cele patru fiare care, în viziunea profetului, ieșeau din mare, ca și cele patru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
profetului, ieșeau din mare, ca și cele patru părți ale statuii văzute în somn de Nabucodonosor în prima secțiune, narativă, a cărții biblice simbolizau cele patru imperii sub stăpînirea cărora trăiseră evreii pînă în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică, care s-a menținut alte trei secole, pînă cînd imperiul
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Nabucodonosor în prima secțiune, narativă, a cărții biblice simbolizau cele patru imperii sub stăpînirea cărora trăiseră evreii pînă în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică, care s-a menținut alte trei secole, pînă cînd imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazîndu-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentînd Cartea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
s-a menținut alte trei secole, pînă cînd imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazîndu-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentînd Cartea lui Daniel în jurul anului 407, a considerat că cele patru imperii erau cel babilonian, cel medo-persan, cel macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim, neținînd cont de cea a lui Orosius. Acesta a completat seria cu stăpînirea cartagineză, interpretînd-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim, neținînd cont de cea a lui Orosius. Acesta a completat seria cu stăpînirea cartagineză, interpretînd-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian, păgîn prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfîrșitul vremurilor. într-adevăr, sfîrșitul lumii este deja în parte vizibil în epoca creștină, dat fiind că istoria nu s-a sfîrșit, dar judecata
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin, citat de mai multe ori în termeni elogioși; planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și predicile episcopului de Hippona. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sînt folosiți la prima mînă, datele fiind luate din Lactanțiu și din Augustin. O situație diferită este aceea a lui Vergiliu, citat destul de des
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dintre locurile comune ale filozofiei istoriei la Sfinții Părinți. Exegeza modernă identifică al doilea regat (∃∀Φ48γ∴∀) din textul profeției cu Imperiul Med (cf. de asemenea Dan. 6,1), al treilea regat cu Imperiul Pers, iar al patrulea, cu marele Imperiu Macedonean împărțit, după moartea lui Alexandru cel Mare, între Seleucizi (fierul) și Ptolemei (lutul). Autorul Cărții lui Daniel îmbină mai multe tradiții. Potrivit cosmologiei iraniene care se regăsește de asemenea în opera lui Hesiod, Munci și zile (V, 106 sq.), lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
configurație, transmisă de Herodot (Istorii I, 95, 130) sau de Cartea lui Tobit (14,4‑7), se modifică după cucerirea Orientului de către Alexandru cel Mare. Noua configurație, în patru elemente de această dată, prezintă două variante: a) asirienii, mezii, perșii, macedonenii (Oracolele sibiline, IV); b) babilonienii, mezii, perșii și grecii. În fine, după expansiunea sa, Roma se adaugă acestei liste, fie ca al cincilea element, fie ca al patrulea, în acest ultim caz, Imperiul mezilor și cel al perșilor formând o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vânturi reprezintă cele patru puncte cardinale (potrivit poemului Enuma Eliș IV, 40), fiarele, cele patru imperii despre care am vorbit deja atunci când ne‑am referit la capitolul 2: Babilonia la sud, Imperiul Med la nord, Persia la est și Imperiul Macedonean la vest. Simbolismul animalelor asociate acestor imperii a suscitat dintotdeauna interesul bibliștilor și al exegeților. Care sunt sursele capitolului 7? Care este adevărata semnificație a figurilor teriomorfe? Iată întrebările la care aceștia au încercat să răspundă. În privința celei dintâi, au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
corespund câte unui semn zodiacal.” Cele trei fiare corespund simbolurilor ∗Τ∗γ6ςΤΔ≅4 ale celor trei imperii: leul (Babilonia); ursul (Media); leopardul - de fapt, o pisică mai mare (Persia). Cât despre a patra fiară, cea mai înfricoșătoare, aceasta corespunde Imperiului Macedonean, iar cele zece coarne, succesorilor lui Alexandru cel Mare. Coarnele sunt simbolul puterii și măreției (potrivit LXX: 1Rg. 2,1; 2,10; 3Rg. 22,11; Iez. 29,21 și mai ales Dan. 8). Antiochos este reprezentat însă de un corn
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
romani spun că întorcându‑se din Egipt, de unde fusese expulzat, Antiochos vine în Iudeea, adică împotriva alianței sfinte, jefuiește templul, luând o cantitate semnificativă de aur, și se întoarce în țara sa după ce așază în cetatea Ierusalimului o garnizoană de macedoneni. Doi ani mai târziu, el adună o armată împotriva lui Ptolemeu și vine în Miazăzi, asediind în Alexandria pe nepoții acestuia, cei doi frați Ptolemei, fiii Cleopatrei. Aici îl găsesc ambasadorii romani; unul dintre ei, Marcus Popilius Lenas, întâlnindu‑l
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să îl intereseze cel mai mult pe exegetul nostru. Ca și pentru Irineu și Hipolit, apariția Anticristului nu va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația caldeenilor, a perșilor și a macedonenilor) au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui”. Am spus că unul dintre punctele inedite ale comentariului lui Theodoret constă în polemica sa împotriva interpretării iudaizanților. Există o tradiție potrivit căreia cea de‑a patra fiară de care vorbește Daniel ar închipui nu Imperiul Roman, ci Imperiul Macedonean, „cornul cel mic” desemnându‑l pe regele Antiochos al IV‑lea Epiphanes, și nu pe Anticristul de la sfârșitul lumii. Această interpretare a fost întâlnită de Theodoret în comentariile lui Theodor de Mopsuestia, cunoscut prin istorismul său uneori radical. Deși format
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el spune că dinții sunt de fier iar ghearele de bronz. Pentru că Imperiul Roman primește tribut din partea tuturor, de aceea a spus „dinți de fier”. Pe de altă parte, se prea poate să fi spus „gheare de aramă” din pricină că mulți macedoneni - „ghearele fiarei” - se înrolează în infanteria Imperiului; al treilea imperiu era numit „de aramă”. Apoi „am vrut să aflu”, spune el, „adevărul despre cele zece coarne care erau pe capul său și despre celălalt care creștea și înaintea căruia au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iar Iosephus confirmă aceasta, că profanarea templului din Ierusalim prin prezența idolului lui Jupiter, sub Antiochos Epiphanes, va dura din luna Kislev sau cea de‑a noua lună a celui de‑al o sută patruzeci și cincilea an al domniei Macedonenilor și se va încheia în a noua lună a celui de‑al o sută patruzeci și optulea an, ceea ce nu înseamnă decât trei ani.” (12, 7) . Codexul Z aduce și mai multe precizări asupra morții Anticristului: Tradunt autem doctores quod
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu care fiica lui Neoptolen, rege al Epirului, născută cam prin anul 390 î.Hr. și moartă în 316 î.Hr., s-a căsătorit în anul 360 î.Hr.), deși soțul ei a repudiat-o, pentru a se însura cu Cleopatra, nepoata generalului macedonean Attalos 47. Olimpiada a adus în preajma regelui Filip al II-lea (ale cărui proiecte vizau stăpânirea întregii Grecii și cucerirea Orientului 48), cel ucis la Pella, aplecarea spre magie și către riturile dionisiace, spiritul demoniac hrănit din vechi timpuri în
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]