522 matches
-
daca nu imposibil, să se accepte un verdict ultim asupra cazurilor litigioase - opțiunea profesorului Niculescu, de a actualiza sau chiar de a lansa ipoteze - controversate dar plauzibile -, pentru care nu poate fi acuzat de interese partizane, ci doar de convingerea (maioresciana) că fără sănătoase dispute de idei, viața științifică a unei țări nu are cum supraviețui. Un exemplu aparent mărunt mi se pare semnificativ pentru provocarea adresată tradiționalelor precauții autohtone: autorul explicitează (p. 229) presupunerea (a cărei circulație era în cultura
Limbă, istorie, cultură by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17865_a_19190]
-
nu mai este o reprezentare a propriei subiectivități a scriitorului, ci o reprezentare lozincardă a programului dictatorial al unui partid, substitut al unei clase, iar prin aceasta al unui spirit colectiv și colectivist. Ca și individualismul în plan social, gratuitatea maioresciană a artei este o erezie în planul fals estetic al acestei opțiuni fără alternativă. Pentru scriitorii literaturii oportuniste nu există decât arta cu tendință, la modul gherist cel mai sociologizant și mai vulgar. Dacă regimul e al muncitorilor și al
Literatura oportunistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8332_a_9657]
-
în "calmul valorilor". Imaginea cu care a circulat Mircea Florian în perioada interbelică este una neadecvată valorii personalității sale. Viața elitei intelectuale interbelice este marcată, cum se știe, de discipolii lui Nae Ionescu, studenți anti-maiorescieni. Or, Mircea Florian este un maiorescian de a doua generație, ca fost student al lui C.Rădulescu-Motru și P.P. Negulescu. Ținea, la rându-i, în calitate de conferențiar, un curs de istoria filosofiei la Universitatea din București. Mă duceam să-l ascult ca pe un prieten, își amintește
Mircea Florian - nedreptatea unui destin by Oana-Georgiana Enăchescu () [Corola-journal/Imaginative/15376_a_16701]
-
văzut lumina tiparului în 1885, tratează, pe larg, biografia lui Maiorescu, prezentat fiind drept „cel mai de seamă conducător al năzuințelor spirituale ale României moderne", fondator al Junimii (data e însă greșită, 1867 în loc de 1864, probabil sub impresia Cercetării critice maioresciene) și al prelecțiunilor ei populare, fără a uita să menționeze activitatea sa de deputat („cel mai bun vorbitor din Cameră") și ministru, și nici chiar pe cea de avocat („cel mai bun din oraș"). E vizibil faptul că datele biografice
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
teorie a sincronismului, aplicabilă atît fenomenelor socio-economice, cît și celor literar-artistice. Dincolo de punctul de pornire, reprezentat de scrierea Les lois de l’imitation, a sociologului francez Gabriel Tarde, precum și de intența mai mult sau mai puțn polemică față de consacrata teorie maioresciană a "formelor fără fond", contribuța lui E. Lovinescu la definirea profilului identitar românesc în epoca modernă apare astăzi, în condițile cu adevărat revoluțonare ale globalizării, cu atît mai importantă și mai semnificativă. Fără îndoială că fenomenologia istorică și culturală a
Sincronism și globalizare by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/13792_a_15117]
-
fanatici și/ sau criminali, a condus la o sărăcire de conțnut a mai tuturor idealurilor, valorilor și credințelor tradițonale, jocul subtil dintre luciditate și bovarism fiind fascinant în lumea postmodernă în care trăim. Chiar dacă, din punct de vedere teoretic, evaluarea maioresciană din studiul În contra direcței de astăzi în cultura română își mențne valabilitatea, totuși diagnoza lovinesciană, formulată cu ajutorul grilei sincronismului, apare mult mai riguroasă, sub raportul faptelor istorice petrecute. Dihotomia real/ ideal își spune încă o dată cuvîntul. Orientările tradițonaliste, generoase în
Sincronism și globalizare by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/13792_a_15117]
-
de imaginar politic nu se regăsește în întregime în fiecare dintre textele antologiei. Drept urmare, ele sunt grupate pe mai multe secțiuni în funcție de dominanta ideologică care le structurează. Astfel, pledoaria pentru evoluție organică și refuzul grefelor instituționale se materializează în teoria maioresciană a formelor fără fond, urmată de o serie de intervenții (în majoritatea lor junimiste) redactate în același spirit. Importanța tradiției este o altă idee de bază a discursului conservatorist. Pledând pentru menținerea acesteia în viața socială românească, Al. Marghiloman spunea
LECTURI LA ZI by Irina Marin () [Corola-journal/Imaginative/14304_a_15629]
-
E adevărat, Lovinescu n-a dispus de cele mai bune antene spre a recepta opera lui Sadoveanu, dar nici acesta (și nu numai el) n-au înțeles, cum se cuvine sensul modern, înnoitor al concepțiilor criticului, al militantismului său estetic maiorescian. "Haiducul" Sadoveanu și "cuconașul" Lovinescu păreau incompatibili în plan social, dar modurile lor de a vedea și a crea literatura se dovedeau complementare. În cadrul polemicilor din epocă, teoretic, se excludeau reciproc; la o evaluare obiectivă post-factum, în planul valorilor, Baltagul
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
bombei șobuzuluiț ca un satelit etc. " Despre toate acestea Panu le vorbește, într-o seară, colegilor săi de la Junimea. În fine, după breviarul romantic al Lunii eminesciene, după pedagogica Lună humuleșteană, după schimbătoarea Lună a lui Slavici, după moderna Lună maioresciană și științifica Lună a lui Panu, Caragiale nu putea veni decât cu o Lună satirică. În puțin parodicele lui poezii imită Luni ale barzilor cândva la modă. Poemul Crucea și semiluna, o parodie după Bolintineanu, debutează în forță cu cea
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]
-
putut totuși asimilă fără probleme toate descoperirile tehnice ale epocii moderne:"noi românii, cari n-am inventat praful de pușcă, ne armam cu pușca Mannlicher, pușcă cu repetiție și praf fără fum. Rău și fără cale. Nu se respectă condiția maioresciana a progresului; forțăm progresul; facem salturi, și natura nu admite salturi; noi ar fi trebuit să continuăm firul istoric încet-încet..." etc. În ultimul foileton al articolului sau, al treilea, din 6 iunie, Delavrancea se referă la un text de raspuns
T. Maiorescu si conditiunile progresului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/18182_a_19507]
-
puncte de program: spiritul critic și specificul național, "două dintre ideile care au străbătut întreaga existența a culturii române și a caror dezbatere ni se pare a fi folositoare". Spiritul critic fusese într-adevăr un element definitor al "direcției noi" maioresciene, configurata, aceasta, tocmai prin opunere critică la direcția ce dominase până atunci spațiul cultural național. Fiindcă înainte de a fi lansat direcția să nouă, în 1872, Maiorescu întreprinsese ceea ce am putea numi curățarea terenului pe care urma să clădească, scriind, în
O revistă de directie? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/18149_a_19474]
-
față cinci numere (decembrie 2000, ianuarie, februarie, martie și aprilie, 2001), pe care le-a conspectat. Timpul e o revistă care se citește cu plăcere și cu folos. Are spirit critic (care nu se găsește chiar pe toate străzile Iașilor maiorescieni, din păcate) și nu-ți dă sentimentul că-ți pierzi vremea cu el. Să spicuim, deci. * E moda vremii: să începi cu scandalurile. Timpul din ianuarie ne semnalează un ditamai plagiatul. Citești și nu crezi. De pe cînd cu Incognito al
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
chiar îi stînjeneam subordonarea pentru care a optat, prin firea mea insubordonabilă. Să reprezinte gestul d-sale, cu generoasele preludii mai sus menționate, de demitere a subsemnatului, așa cum a avut loc, o manifestare a "direcției noi", pe care, în cheie maioresciana, a proclamat-o la Contemporanul - ideea europeană? Să fie oare, vai, singura manifestare tangibilă, pînă azi, a acestei "direcții noi"? Poate că dl. președinte al Academiei Române s-ar mulțumi și cu atît...
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
mentalul colectiv nu mai secretă mituri, acesta fiind simptomul debusolării generale. Dincolo de tema propriu-zisă, deosebirile de opinii fac ca intervievații să poată fi clasificați după două criterii: 1) după cum judecă raportul dintre fondul și formele societății românești (în siajul problemei maioresciene a formelor fără fond); și 2) după încrederea sau mefiența pe care le-o inspiră tranziția. Nu e nevoie de mult fler să constați că de felul cum răspund la prima chestiune depinde și optica pe care o au față de
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
1902-26 noiembrie 1970), aflat la centenar într-un an bogat în astfel de evenimente literare (l-au precedat sau îi urmează Anton Holban, Ș. Cioculescu, D. Popovici, Zaharia Stancu). Autorul Paginilor de critică literară face parte din a treia generație maioresciană, după socoteala lui E. Lovinescu, aceea, strălucită, din perioada interbelică, răspunzătoare de definitivarea autonomiei artei pe care o proclamase Maiorescu. Se numără printre cei mai aprigi militanți în favoarea criticii estetice, debarasată de prejudecăți sociologiste ori istoriste. (Să stăvilim, scrie el
La centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15185_a_16510]
-
românești, Eminescu, Macedonski, Tudor Arghezi, Ion Barbu. În mai mare măsură decît la unii din acești înaintași remarcăm în pagina sa o structură de idei, o stringență logică proprie mentalității filosofice ce-l apropie, după cum notează Mircea Popa, de procedeele maioresciene. }îșnirea umorală, apelînd la un verb sarcastic ce nu-și pune opreliști, e coroborată de o tactică a inteligenței care urmărește obiective precise, acordînd textului un desen rațional. Vînînd contradicțiile adversarilor, Blaga ține în chip deosebit la exactitatea terminologică, ce
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
lectură neadecvată, dar extrem de folositoare a unei cărți care mi-a dat subiecte suficiente pentru a medita și a extrapola impresiile despre educație... Mi-am amintit de comediile caragialești care m-au întristat peste măsură dintotdeauna. Și, inevitabil, de formula maioresciană despre comedia îndărătul căreia se ascunde o tragedie și mi-am spus că am trăit să citesc și asta: un "romance" mascând diabolic o satiră mușcătoare, una dintre cele mai crude și cinice.
Școala, subiect de ficțiune by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7607_a_8932]
-
recenzia la volumul postum Foi de toamnă, Poesii de N. Georgescu. Gellianu nu este de acord cu D. Bolintineanu care, în Prefața volumului, afirmase că poetul N. Georgescu ,era în formare", ci era ,un poet în toată puterea cuvîntului", caracterizare maioresciană atribuită lui Eminescu în Direcția nouă. În nr. 2 al Revistei contimporane din 1 februarie 1875, la aceeași rubrică ,Schițe literare", Gellianu publică o Scrisoare a folcloristului G. Dem. Teodorescu, adresată ,Domnului Director al Revistei contimporane", rugîndu-l pe ,d. Gellianu
După 130 de ani - Dosarul Gellianu by I. Hangiu () [Corola-journal/Journalistic/11008_a_12333]
-
semnalează și scrisorile inedite, cinci la număr, plus o carte poștală dintre noiembrie 1987 și ianuarie 1989, adresată de Nicolae Steinhardt lui Aurel Dumitrașcu. Le prezintă dl Adrian Alui Gheorghe. O rubrică bine venită, ce ar putea sta sub deviza maiorescianului În lături!, este Topul Cărților Proaste. Citatele din versurile unor oarecare George Tănsănică sau Rodica Dehelean sînt demne de cel mai sever prostologhikon liric. România surprinzătoare Inițiativa ministrului Turismului, Dan Matei Agathon, de a aclimatiza palmieri pe litoral e comentată
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15440_a_16765]
-
de cunoștințele de literatură franceză pe care le aveți. Dar iată cum stau lucrurile în literatura noastră de după 1800: generațiile coincid aproape perfect cu modificările de paradigmă istorică. 1840, debutul Romantismului cu programul Introducției la „Dacia literară”; 1870, junimismul critic maiorescian; 1900, naționalismul iorghist; 1920, modernismul lovinescian; 1950, realismul socialist, urmat de mica liberalizare care a permis un remake modernist; 1980, postmodernismul; 2000, literatura postcomunistă. Singurele „precipitări” se constată în apariția modernismului lovinescian, când la mijloc este Primul Război Mondial, și
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
grămăticul, dar se accentuează diferit -și, deci, sunt ritmuri diferite: Ștefane, Măria Ta - și Ștefane Măria Ta: în prima formă, cea eminesciană, versul are două accente, cu ictusul pe prima silabă, fiind ca o repetiție - iar în a doua formă, maioresciană, accentul exploziv pe inițială ține tot enuințul. Este evident că Eminescu rostește tradițional: Ștefane, ca în poezia populareă: „Ștefan, Ștefan, Domn cel mare, / Seamăn pe lume nu are...". Dacă își recita versul (invocația, cel puțin) în sinea sa interioară în
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
are interpretări subliminale: simte demoniacul - dar transcrie eroic. Mi s-a mai întâmplat asta cel puțin de două ori. O dată, citindu-l pe Aureliu Goci într-o prefață la o ediție a sa din Eminescu: interpretează eminescian - dar transcrie textul maiorescian. A doua oară, mult mai interesant, în cazul interpretărilor lui Caius Dobrescu: ajunge adesea la sensuri eminesciene pe texte mișcate rău de editori (de câteva ori chiar declară că nu înțelege sau nu se înțelege textul... fiind vorba, desigur, de
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
cauza cânturilor. Pe dl Gheorghe Doca l-ar fi putut interesa, pentru că mărturisește undeva că are de gând să scrie un studiu mai larg despre lumină la Eminescu. Pe scurt, înțelegerea poemului „S-adus amorul" este școlărească, în cheia punctuației maioresciene: „...iubirea și durerea nu numai că se sting, ci chiar se îngemănează ca surse ale creației: „cânturile" în care poetul „a îngropat" un „atât de trist amor" se trăgeau și „din jalea lui adâncă". De aceea i se pare normal
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
o trasează între Eminescu, Hasdeu și Tînăra Generație de la 1927 este departe de a avea, după primul război, relevanța celei raționaliste și prooccidentale sprijinite de Zeletin, Ralea, Zarifopol, Lovinescu și de toți criticii literari ai celei de a doua generații maioresciene. E la fel de fals și că atît prooccidentalii, cît și autohtoniștii se plasează ideologic pe fondul comun al primordialității ideii naționale. Citatul din Paul Morand (pagina 91) relevă o politizare excesivă a ideilor, nicidecum faptul că ele ar aparține exclusiv extremei-drepte
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
autor al Adelei "modelul de consecvență": "Celor pe care îi stimezi - nota Ibrăileanu - adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale". Însă Constantin Călin îl citează și pe T.Maiorescu: "Experiența te învață - spune un aforism maiorescian - să prețuiești mai mult caracterul decît inteligența". Nu ne îndoim că și d-sa preferă caracterul. Și aceasta deoarece, după cum ne explică, inteligența e "de moment", efectele ei fiind "pasagere". În cazul în care nu se sprijină pe structura fermă
Un conservator by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8754_a_10079]