43,516 matches
-
Tudor Călin Zarojanu Orice fenomen, orice calitate, orice entitate manifestată în exces devine un abuz. Chiar și libertatea. Chiar și inteligența. Chiar și politețea. Libertatea practicată excesiv ajunge repede să fie o îngrădire a libertății altora, dacă nu chiar agresiune propriu-zisă - noi, românii trăitori după 1989, știm asta mai bine
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
au existat, revenind acum în forță pe scena mondială. Cu China, alternanța de fermitate și relaxare nu a generat o relație definită, o interdependență tranșantă. Iar pilonii politicii mondiale americane, Japonia și Germania (reconstruite de SUA după ultimul război mondial) manifestă tendințe centrifuge ce pot fi oricând concretizate în manifestări contestatoare. Plasarea Germaniei în centrul unei Europe Unite și tentativele acesteia de apropiere de Rusia renăscută vor sparge definitiv monopolul american mondial. „Militarismul demonstrativ” actual este singurul răspuns al SUA, eșecul
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
încă mulți sculptori din aceeași perioadă, se poate raporta la asemenea experiențe ca la un patrimoniu dobîndit și ca la o moștenire legitimă. Cucerit, în mod cert, de gesturile spectaculoase care l-au precedat, el are posibilitatea de a se manifesta multiplu, neconvențional și riguros în același timp,tocmai pentru că este degrevat de sarcina pioneratului, dar și eliberat de sub tirania nenumăratelor prejudecăți. Astfel, cel puțin trei tendințe estetice, care sunt, în același timp, tot atîtea modalități de a gîndi forma plastică
Artiști din Transilvania by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13224_a_14549]
-
să perceapă unisonul perfect: scrâșnitul, scârțâitul, falsul vin din isonul veșnic prezent, al registrului profund - isonul obedienței fără discernământ. Iar combinația dintre obediență și lipsa exercițiului într-ale spiritului nu poate deschide calea spre înduhovnicire, ci doar spre o răzvrătire, manifestată printr-un paroxism al distrugerii. Cine a luat-o pe calea distrugerii tradiției - biserică, sat, valori culturale, oameni - , indiferent dacă a crezut sau nu în aceste torturi ale spiritului unui popor, dar a fost în vigoarea vârstei lucrător activ, nu
Tema distrugerii (cu variațiuni) by Saviana Diamandi () [Corola-journal/Journalistic/13231_a_14556]
-
încă o dată! Toată lumea! Nu se-aude! Odată cu mine: huuu! Bravo! Și-acum refrenu’!” Textul dintre ghilimele nu vrea să sugereze ceva, ci o spun clar: am reprodus țipetele aproape disperate ale unor vedetuțe cu apucături de vedete și cu posibilități manifestate printr-un amatorism jalnic. Dar, despre aceasta, poate cu altă ocazie... În legătură cu înregistrarea spectacolului folcloric de la Sibiu „ Deschide ușa, creștine!”, trebuie să mai spun că, probabil, Maica Domnului, văzându-și chipul reprodus pe fundalul scenei, n-ar mai fi fugit
„Deschide ușa, creștine!” (cu atenție!) by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13250_a_14575]
-
ce puteam depune - reia vechi relații, înnoadă altele noi, constată la cei ce guvernează capacitatea de a nu se rușina de ceea ce fac, ia act de divizarea opoziției democratice. Era momentul în care președintele Iliescu considera regimul multipartitinic drept depășit, manifestându-și preferința pentru un despotism luminat. La vremea primei mineriade memorialista nota în Jurnal: „Ar fi culmea nenorocului istoric să fim, chiar fără Armata Roșie, singurii din Est care să nu avem acces la democrație, mulțumindu-ne cu un comunism
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
secțiunea amintită din Lumea criticului, altele de aceeași factură scrise ulterior, precum și un amplu interviu-profesiune de credință a criticului literar, acordat lui Ion Popescu-Brădiceni pentru revista „Columna”. După căderea regimului comunist, în literatură, la fel ca în politică, s-a manifestat tendința de a se face uitată, ca și cum nu ar fi existat, întreaga perioadă dintre 1947 și 1989. Scriitorii care au avut neșansa să moară înainte de căderea comunismului sînt astăzi aproape uitați (cine din zilele noastre se obosește să îi mai
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
luat un solemn rămas-bun de la el, în gînd, așteptîndu-se să-l vadă murind. O să ne reîntîlnim într-o lume mai bună, și-au spus. Dar Inman a izbutit să rămînă în viață pînă la spitalul de campanie, unde medicii au manifestat o atitudine la fel de sceptică. A fost categorisit printre muribunzi și lăsat pe un pat, să-și dea sufletul. Încercarea a eșuat însă. După două zile, l-au expediat, din lipsă de spațiu, la un spital normal din statul lui. La
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
astfel prima “Moralitate” la Cenușăreasa laudă bunul simț și frumusețea fetei și le propune ca model de urmat, în timp ce “Altă moralitate” a aceleiași povești laudă avantajul de a avea o nașă bună care înlocuiește cu prisosință orice talent. Jocul se manifestă și la nivelul narării; povestea Riquet cel Moțat are un sfîrșit ambiguu: nu se știe prea bine ce anume a pricinuit preschimbarea cocoșatului într-un bărbat frumos, zîna cu darul ei fermecat, sau privirea de îndrăgostită a prințesei și atunci
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
regulator de putere. Profesorul universitar nu comunică tot ce știe numai studentului. El trebuie să publice cărți - uneori se poate să-i și placă treaba asta -, să participe cu produse intelectuale la simpozioane, colocvii, congrese, reuniuni științifice unde să-și manifeste în mod umanist interesele (poate și ele tot umaniste). Statutul auctorial al profesorului universitar mi se pare, într-adevăr ambiguu. De ce? Pentru că textele sale nu sînt produse ale unor stări intempestive sau ale unui proiect permanent desfășurat de o vitalitate
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
uși împărătești și de uși propriu-zise nu este sculptură în sensul consacrat al cuvîntului, pînă pe la mijlocul secolului XIX spațiul românesc nu a cunoscut sculptura ca exercițiu curent și ca practică însușită. Doar la cîteva decenii bune după ce slugerul Tudor își manifesta europenismul prin admirația mărturisită pentru drumurile austriece, după ce odraslele boierilor se întorc de la Paris cu lecția modernității bine însușită, cu legături ferme prin diverse loje și cu proiecte pe jumătate romantice, pe jumătate politice de transformare a țării în sensul
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
drumurile austriece, după ce odraslele boierilor se întorc de la Paris cu lecția modernității bine însușită, cu legături ferme prin diverse loje și cu proiecte pe jumătate romantice, pe jumătate politice de transformare a țării în sensul experiențelor europene, încep să se manifeste și aici personaje noi, actori ai unei istorii dinamice, tocmai buni pentru a mobila cu înfățișarea lor, turnată în bronz sau cioplită în piatră, marile piețe și alte locuri de interes obștesc. Viața publică însăși capătă alte dimensiuni și își
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
lucrurile se complică brusc. După ce-și însușește fără ezitare orizontul, reflexele și deprinderile unui sculptor european responsabil, se trezește în el, dintr-odată, conștiința de oriental, iar instinctul culpei, al culpei aceluia care a violat interdicția, începe să se manifeste. Paciurea este cel dintîi sculptor român prin care nonfigurativismul se revoltă și frustrarea născută din coliziunea cu mimetismul devine evidentă și irepresibilă. Episoadele acestei revolte, total diferite ca manifestare, sînt în număr de trei, iar ținta lor este una singură
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
asemenea enormitate. Oare dl Năstase s-a gîndit, fie și pentru o clipă, între două voiajuri la Berlusconi sau la Sascut, ce implicații are comunicatul semnat de către dl Agathon? Cînd un ziarist e bătut la sînge și colegii lui își manifestă pe stradă protestul, cînd purtătorul de cuvînt al partidului de guvernămînt devine dascăl de istorie (și ce dascăl!), cînd B.B.C. nu mai emite la București fiindcă nu mai are cu cine (dl Mititelu a reușit să scape, o dată cu eliminarea dlui
„Europa liberă“ nu mai este by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13308_a_14633]
-
Gaudeamusul față de Bookarest sau față de alte tîrguri? O calitate-defect este locul unde se desfășoară. Calitate pentru că spațiul de la Romexpo este mai generos și în apropiere de Casa Presei. Așadar mulțimile de vizitatori nu-ți mai dau senzația de greviști care manifestează umăr la umăr și nu te obosesc prin simplă prezență, “răspîndindu-se în roiuri” pe bulevardele Tîrgului, botezate cu nume de scriitori. Defect pentru că, în schimb, pînă ajungi la locul cu pricina, treci prin diverse noduri marinărești de automobile, așadar te
Tîrguri și tîrguri.. by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13317_a_14642]
-
mai responsabile. Domnul Flosse a numit Venezuela, Portugalia, Arabia Saudită, Transiordania. Egiptul, Spania și Marocul ca exemple ale acestei ciudățenii americane. El a mers mai departe, arătînd că, la rîndul lor, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, China și Coreea de Nord manifestaseră în trecut o preferință hotărîtă pentru dictaturi și pentru monarhiile absolute, în detrimentul guvernelor alese democratic. Nu e nevoie să căutăm cauzele acestor preferințe, a adăugat domnul Flosse. Mai mult, s-ar putea ca rezultatul cercetărilor să fie stînjenitor. Faptul că
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
să-l duc la halde mama”; „hatunci, humplut”; „hapoi”, „copilul hăsta”, „sa horrdoni sa vie haicea”, „a hăluia” (Opere, III, p. 565-568). E de remarcat că Budai-Deleanu e ardelean, iar Heliade și Caragiale sînt munteni: s-ar putea să se manifeste aici un fenomen mai general de percepție și valorizare lingvistică: o trăsătură de diferențiere e atribuită din afară graiului în ansamblu, iar din interior este percepută ca marcă socială. Al. Graur, în studiul său din 1934, Les mots tsiganes en
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
i-au drapat existența și visul lui de Înălțare spirituală prin poezie. În prim-plan se afirmă chipul mamei. Ea reverberează adesea În poezii, ea deschide volumul actual și tot ea Îl și Încheie. Din depărtarea timpului trecut, ea se manifestă simbolic prin termenii „fereastră” și casă” ori prin „bujorii” - „cum se Întorc mereu și-mi ies În cale/ În curtea mamei, ca-n copilăria / Care s-a dus venind din depărtare”. Și Într-o explozie de nostalgii, pentru a nu
Trăitor în Canada, gândind românește. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_318]
-
-mi amintesc să fi întâlnit măcar o semnalare a acestei foarte importante cărți. S-o punem însă pe seama precarei sale difuzări și a lipsei oricărei publicități, ferindu-ne încă a emite prezumții de dezinteres, scepticism, blazare, lehamite, deși simptomele se manifestă. A generaliza ar fi însă trist. Iar dacă generalizarea s-ar dovedi întemeiată, ar fi și primejdios. 1 Elitele intelectuale între Est și Vest, în „A Treia Europă“, 5/2001, p. 55 ș.u. 2 William M. Johnston, Spiritul Vienei
Un test de neocolit by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/13335_a_14660]
-
spune sie / sieși”), într-o ordine despre care nu este foarte clar dacă reflectă intenția normativă a autorilor sau mai curînd constatarea unor tendințe ale uzului. În Gramatica pentru toți (ed. a II-a, 1997, p. 168), Mioara Avram își manifestă preferința pentru sie: „Formele accentuate de dativ sînt puțin întrebuințate în limba contemporană, ceea ce explică ezitările cu privire la forma corectă sie (alături de care se întîlnesc uneori variantele învechite șie, sieși sau șieși)”. Într-o lucrare similară, Gramatica limbii române (1997), Dumitru
„Asupra sieși” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13386_a_14711]
-
acoperă în parte costul imprimării, ele nu au deloc în vedere și drepturile de autor. Scriitorul, cercetătorul au devenit niște paria, munca lor necesitând mari eforturi intelectuale, nu e pur și simplu recunoscută. Sunt speculate pasiunea și entuziasmul, care se manifestă pe gratis. Câte reviste nu mai dau onorarii, sau când o fac ele au o semnificație mai degrabă simbolică! Și editurile, cele mai multe, procedează la fel. Există istorici literari cunoscuți și apreciați, cu o activitate de 40-50 de ani, autori de
Harababură editorială by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13357_a_14682]
-
participa în 1957 la crearea Internaționalei Situaționiste, publicând de altfel și textul-cheie al evenimentului, Raport despre construcția de situații și despre condițiile organizării și acțiunii tendinței situaționiste internaționale. Devine apoi directorul revistei mișcării, semnează texte și filme doctrinare și se manifestă ca lider de opinie și de conștiință în deceniile 7 și 8. În noiembrie 1994, grav bolnav, se sinucide. Au trecut aproape patru decenii, iar Societatea spectacolului a cunoscut nenumărate ediții, comentarii și traduceri. Cu toate acestea, după mărturisirile autorului
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
pe alocuri sordidă, Istoria literaturii române de azi pe mîine, Marian Popa spune că i-ar fi marcat viața erotică. E drept, tînăra poetesă este în permanență ambetată de amor, dar, deși gîndul îi zboară în multe direcții, pare a manifesta o trainică dependență fizică de soțul său Ali (Al. I. Ștefănescu). Amatorii de cancanuri din lumea scriitoricească ar putea fi dezamăgiți la acest capitol. Dar nu trebuie să piardă nădejdea... Cine știe ce surprize pot aduce volumele viitoare. Pentru că la franchețea și
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
putea vorbi de varianta fericită). Fiecare poet proletcultist trebuia să fie receptiv la sfaturile „îndrumătorului”, deținătorul adevărului absolut în materie de ideologie stalinistă. Rolul acestora era esențial pentru că așa cum recunoștea Nina Cassian în 1975, „oricîtă dăruire și sinceritate ar fi manifestat în scrisul lor, ei (poeții - n.m.) trebuiau să înțeleagă că, fără ajutorul îndrumătorilor, n-ar fi fost în stare să scrie o operă angajată, pe măsura cerințelor Partidului și Poporului” (p. 171). Publicarea de versuri proletcultiste în ziarul „Scînteia” reprezenta
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]