348 matches
-
sunt de acord cu acest lucru - că Economia este fizica naturii unui om ipotetic, închipuit, inexistent, mutantul rațional prin definiție, homo œconomicus. Economia luminează ce nu suntem noi, oamenii vii. Noi putem fi raționali și emoționali nu ca expresie a maniheismului naturii moarte, ci ca măsură a nelimitării propensiunilor noastre pornind de la etică în orice direcție. Aici Economia ne pierde în lumea ei rece și vidă de aserțiuni raționalizante. Inadecvările conceptualizării în Economie sau despre Economie (în timpul premodern, când activitatea prevala
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dualism sacrificional nu ar fi suficient sieși, scopul este destinat să justifice, să legitimeze ordine. Acest lucru s-a întâmplat cumva firesc, întrucât ține de condiția umană. Economia însă duce firescul condiției umane, ca lege naturală a supraviețuirii, în zona maniheismului care redistribuie violent privilegiile, le centrifughează permanent într-o parte supusă legii concentrării elitare și o altă parte, mișcată de legea numerelor mari, situată în periferie. Justificări aproape că nu contează în materie de îndreptățiri: Economia nu are simț etic
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
întâmplă, ciudat, în fiecare dintre stările conceptuale substanțializate în timp, ca o expresie a concurenței pentru pervertire. Ierarhia nevoilor vieții pe criterii de status social, bunăoară, rămâne sensul alterării mijloacelor și scopurilor, ajungând la proclamarea avuției ca bază a libertății. Maniheismul social al Economiei derivă din aceste pervertiri, una mai grozavă decât alta prin rafinament explicativ. Distincțiile Economiei Croiala maniheistă ține de începuturile Economiei, ca oikos, care a dispus funcțiile părților implicate în manevrarea mijloacelor pentru realizarea scopului, în ceea ce numesc
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de natura adversității părților implicate în ecuație. Limbajul primenit, care invită atenția spre perceperea statutului corect politic al egalității de șanse și rol, cum ar fi cel sugerat de conceptul de „capital uman”, de exemplu, nu rezolvă adevărata problemă a maniheismului de funcții și consecințe. Creează o iluzie a schimbării. În fapt, nu spune nici mai mult, nici mai puțin prin schimbarea limbajului decât spune explicit orice altă conceptualizare a economiei care nu iese de sub semnificația principiului adversității. Chintesența manifestă a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
o iluzie a schimbării. În fapt, nu spune nici mai mult, nici mai puțin prin schimbarea limbajului decât spune explicit orice altă conceptualizare a economiei care nu iese de sub semnificația principiului adversității. Chintesența manifestă a principiului adversității, de tipul coruperii maniheismului etic, o reprezintă economia concurențială, mai sinceră ca limbaj, dar și mai sofisticată în pervertirea relaționărilor, mai ales în destinația socială a finalității. În această formulă conceptuală, ecuația economiei cedează identitatea ecuației Politicii, finalitatea procesului economic fiind echivalată cu finalitatea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
singure. Se intră în faza decadenței absolute a conceptualizării economiei, cu două trepte, un fel de serial scurt al apocalipsei, prima definind economia autoreglativă și ultima, economia autodeterministă. Cu aceste conceptualizări empirizate se ajunge la capătul unei magistrale în care maniheismul economic a pervertit definitiv maniheismul etic. Intersubiectivitatea este definitiv blocată în această buclă a raționalității de dragul raționalității, în care parcimonia a trecut de la semnificarea eficientizării explicației la excluderea raționalizării mijloacelor pentru maximizarea substanței-scop. Găsim aici produsul final al înțelegerii cogniției
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
decadenței absolute a conceptualizării economiei, cu două trepte, un fel de serial scurt al apocalipsei, prima definind economia autoreglativă și ultima, economia autodeterministă. Cu aceste conceptualizări empirizate se ajunge la capătul unei magistrale în care maniheismul economic a pervertit definitiv maniheismul etic. Intersubiectivitatea este definitiv blocată în această buclă a raționalității de dragul raționalității, în care parcimonia a trecut de la semnificarea eficientizării explicației la excluderea raționalizării mijloacelor pentru maximizarea substanței-scop. Găsim aici produsul final al înțelegerii cogniției economice ca ordonatoare a propriei
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
o direcție pe care Economia reintră în rolul propriu, se desprinde de strânsoarea Politicii, fără însă să urmeze îndemnul platonician de a relua experiența începuturilor, de a reveni la Forma pură. Desigur, face acest lucru nu doar din cauza saturației de maniheism, de dihotomii, de antinomii sau de contrapuneri în logica adversității, ci pentru a și satisface, în cele din urmă, propria natură care se originează în comportamentul uman. Este un fel de nouă întoarcere a unui fiu rătăcitor pe calea raționalizării
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
lor, ca aceasta să fie penalizată. Dar organizarea școlară nu a făcut-o cumva posibilă? Să nu tragem concluzia că profesorii din această școală ar fi rasiști sau incapabili, nici că agresorii ar fi niște îngerași fără responsabilitate. Un asemenea maniheism nu convine aici. Payet (1995) subliniază că acest fenomen de segregare internă în unitatea școlară trebuie "plasat într-o situație de concurență între școli", care sunt incluse într-o piață socială. Pentru a rezista derivei care, prin derogări, împinge școala
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
atât de acaparatoare, încât obligă la ciudate contorsiuni interpretative, cum este spre exemplu ideea că "Monarhia autoritară a lui Carol al II-lea a fost o ultimă, disperată încercare de a păstra țara noastră în Europa" (p. 4). Binaritatea, chiar maniheismul "înăuntrul Europei" - "în afara Europei" este aplicat peste cazul României cu atâta ferocitate încât dictatura carlistă este elogiată ca tentativă (damnată totuși eșecului) de salvare a europenismului românesc. Însă în ce Europă ar fi rămas România carlistă? Ne temem că este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
percepția copiilor, ceea ce se întâmplă pe ecran nu este „real” și mai ales faptul că numărul mare de victime îi „desensibilizează” pe tineri, ca și pe adulți, în fața gravității violenței. ● Scenarizarea violenței „de dragul violenței” (estetica spectaculară și dramatizată a violenței). ● Maniheismul tratării semio-discursive a actelor în scenele de violență (reducerea confruntărilor dintre personaje și actori la dispute între două „tipuri pure” de actanți: unii% „negativi”, alții% „pozitivi”. Combinarea unei scheme cultural-valorice maniheiste și naturalizante (lupta Binelui și Răului, legea celui mai
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
care ține de firea lucrurilor: logica narativă a acțiunii și interacțiunilor violente se impune ca o logică naturală a lumii reale a oamenilor. Pe de altă parte, odată cu ceea ce Olivier Moeglin numește „hiperviolența specifică cinematografului anilor ’90”, se nuanțează acest maniheism, mergându-se până la încercarea de impunere a unui nou model cultural, caracterizat de un antierou simpatic, care nu mai este în totalitate negativ, ci uneori se manifestă chiar uman, spre deosebire de eroul care este uneori incapabil să își adapteze morala, prea
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în anumite contexte, au efecte remarcabile, ca în Pohod na Sybir, un emoționant și puternic poem unde sînt anunțate toamnele bacoviene și, subliniază eseistul, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică în poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Peste tot poetul caută un spațiu confortabil, cuibul prezent în cabinetul său de recluziune hibernală, în mica sanie, în natura metamorfozată și ea într-un imens cuib - locuri ale stabilității și siguranței, ale visului romantic, ale reveriei calme. La
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
europenizarea presupune opțiunea decisă și acțiunea energică în orizontul unui șir de alternative care au jalonat destinul economic, politic și cultural românesc. Foarte succint, între o țărănime cvasimitologizată și o burghezie națională activă și prosperă, între rural și citadin, între maniheismul politic de tip stânga/dreapta și liberalismul centrist devotat standardelor europene de democrație, între etatizare și privatizare, între propaganda culturală dirijată de la centru și inițiativa individuală, personalizată. Programul are, așadar, ca piloni liberalismul, pluralismul, umanismul, convergența și sinteza între valorile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
perspectivă din care conceptul este asociat mai curând pasiunilor decât gândirii raționale. Este invocată, în același cadru al structurii cognitiv-afective, și nesinceritatea în modul de prezentare a unei ideologii. Apare, de asemenea, și dogmatismul, ceea ce implică faptul că ideologia presupune maniheismul acceptării sau respingerii. Finalmente, în teoria politică, structura ideologiei este considerată de către unii autori ca fiind conștientă (ideologia este "un sistem de credințe explicit, deținut în mod conștient"13), în vreme ce alții o indică drept inconștientă. Trecerea în revistă a atributelor
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
meșteșugari, lotri, vătafi, zapcii, o întreagă figurație romanescă fără cine știe ce consistență. Portretistica acestor romane, cu vagi excepții (Trică Ursu, Mitruț al Joldii, Ioan Vodă, Vlad Țepeș, Doja), nu e dominată de scrupulul individualizării, vizând în linii contrastante, de un violent maniheism, categoria, tagma, ceata. Schema tinde să sufoce totul, în chinga unui tezism agasant. Într-un antagonism ireductibil, două tabere se înfruntă: de o parte, cei săraci lipiți pământului, care „crâșcă și gem”, schingiuiți, batjocoriți, iar de alta, agresorii, nesătui și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
volumul Pe drumuri însorite (1944), însă în versuri descriptive și grăbite. Un oarecare renume și-a dobândit B. în epocă prin romanul Periferie (1935), dedicat luptei dintre „două clase” sociale, adică dintre „săraci” și „bogați”, categorii care generează și un maniheism, inevitabil, al personajelor. Autorul confundă în mod curent principiile creștinismului primitiv cu acelea ale râvnitei societăți „viitoare”, în care, se presupune, va domni umanitarismul, cam lânced însă, așa cum îl bănuiește naratorul. „Uriaș abator”, marginea Bucureștiului este văzută de B. ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
o dată, realiștii au considerat această tendință ca o formă nejustificată, dacă nu reacționară, a idealismului conservator. Exemplele abundă: Kennan s-a opus formării NATO (vezi cap.5); Morgenthau (1965) discredita implicarea SUA în războiul din Vietnam; Kennan a criticat subtil maniheismul lui Reagan sau, mai recent, Tucker și Hendrickson (1992), care au criticat aspru implicarea militară a Statelor Unite în al doilea război din Golf, comandată de administrația Bush. AVANTAJELE ȘI LIMITELE MATRICEI METATEORETICE La sfîrșitul anilor '80 a fost propusă o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
limbii de lemn, pronumele personale își pierd funcția de deictice care își modifică sensul în funcție de context sau de situația locutorului); prezența construcțiilor pasive și impersonale; folosirea comparativelor; utilizarea imperativului. La nivel lexical, limba de lemn se caracterizează prin: vocabular sărăcăcios; maniheism (ideea unei lumi scindate în două tabere adverse și ireconciliabile; această viziune maniheistă constituie o sursă inepuizabilă de metafore și locuri comune la nivel discursiv); folosirea hiperbolei și a eufemismului. Vizând alimentarea ficțiunii ideologice, limba de lemn nu comunică și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
L'Yvonnet, pp. 10-11. 577 Pentru o enumerare mai amplă a acestor opoziții, a se vedea Douglas Kellner, Jean Baudrillard. From Marxism to Postmodernism and Beyond, pp. 178-181. De remarcat, de asemenea, faptul că Baudrillard își asumă această formă de "maniheism transcendental", deși consideră că dualitatea este extrem de rar trăită în forma sa pură: "ideea dualității este pentru mine cu adevărat crucială: ea ține de ordinea devenirii" (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 117). 578 Jean
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
domină albul, primăvara verdele). Uneori această stereotipie a culorilor este de mare efect. Pohod ha Sybir este un puternic poem În tonuri bacoviene. Apare, aici, poate pentru prima oară cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
număr de vocale și consoane, zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poemului citat) stă În misterul lor niciodată dezvăluit pînă la capăt. Conachi concentrează, aici, toate temele lui și, cu un minim efort, putem descifra În aceste versuri principalele figuri ale sensibilității lui lirice. Iat-o, de pildă, pe aceea a maniheismului iubirii: trecerea de la rece la cald, de la rîs la posomorală, de la viață la moarte. Această teribilă dualitate se reconciliază intr-o stare indeterminată din care romanticii vor face un concept fundamental: „acea dulce sîmțîre de-a iubi și-a pătimi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
împreună cu care se aruncă în mare, sfârșind în cel mai "romantic" mod cu putință etc.), deschizând adolescentului însetat de iubire "sumbre perspective în valoarea și normalitatea vieții afective". Și, cum trăirile interioare ascultă de previzibilul mecanism în doi timpi al maniheismului psihologic, dezamăgirea amoroasă cheamă, ca un ecou, fiorul thanatic, de data aceasta fără puseul suicidar de altădată atitudine lucidă, echilibrată, care anunță ieșirea din copilărie, anticipată și de câteva teribile viziuni ale "morții în viață" (prinse în registru expresionist) pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
restitua la concediere. Datorită ei, poliția putea urmări migrațiile muncitorilor, putea frîna furturile de muncitori dintre întreprinderi, putea urmări indivizii considerați periculoși. Catarism. Mai mult decît o erezie sau deviere de la religia creștină, catarismul este o altă religie, derivată din maniheismul oriental, conform căruia lumea este guvernată de două principii egale, Binele și Răul. Catarismul s-a răspîndit în secolul al XII-lea în Italia de Nord și în sudul Franței, în special în Languedoc, unde a fost combătut mai întîi
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]