1,292 matches
-
trăite nemijlocit, consemnate sub efectul senzațiilor imediate provocate în sensibilitatea și conștiința celui ce scrie. Înțelegând în profunzime toate aceste forme specifice ale literaturii subiective, Al. Săndulescu le-a aplicat cu desăvârșită competență în analiza scrierilor reunite sub genericul de memorialistică, elaborate și publicate la noi de la începutul secolului al XIX-lea până în contemporaneitate. Alături de Eugen Simion, care, în monumentala sa trilogie Ficțiunea jurnalului intim a situat din punct de vedere teoretic Diarismul românesc în context universal, de la primele sale tentative
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
primită de personalități distincte, Al. Săndulescu i-a relevat atât valențele documentare cât și cele artistice, în suita de studii din volumul Literatura epistolară (1972). Noul volum are dimensiuni impresionante, de aproape 450 de pagini, cu o vastă perspectivă asupra memorialisticii românești, în diversitatea formelor ei de manifestare, aparținând unui mare număr de autori. în preambulul Literatură și istorie, Al. Săndulescu admite că "există unele diferențe între memorii, pe de o parte, și jurnale și corespondență, pe de alta, însă materia
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
de autori. în preambulul Literatură și istorie, Al. Săndulescu admite că "există unele diferențe între memorii, pe de o parte, și jurnale și corespondență, pe de alta, însă materia le este comună, de unde și însumarea lor sub numele generic de memorialistică. Jurnalul, corespondența sunt mai mult sau mai puțin calendaristice, notează evenimentele sau stările psihice spontan, sur le vif, pe când amintirile, memoriile beneficiază de perspectiva timpului, care poate avea o fruncție selectivă, uneori de aureolare și de sentimentalizare a faptelor sau
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
poate avea o fruncție selectivă, uneori de aureolare și de sentimentalizare a faptelor sau, din contra, de o judecare mai severă a lor. Se manifestă câteodată și efortul de obiectivare. Dar acestea sunt variabile de la un autor la altul. Că memorialistica le înglobează pe toate ne-o confirmă caracterul compozit al textelor lui B. P. Hasdeu și Jacob Negruzzi (jurnal, completat de amintiri), Titu Maiorescu (jurnal și epistolar), Duiliu Zamfirescu (memorii și epistolar), Sextil Pușcariu (jurnal alternând cu o suită de
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
sunt contradictorii, izolată rămânând afirmația că nuvela Sărmanul Dionis ar fi o "elucubrație filosofică", afirmație lipsită de orice temei, deoarece, așa cum s-a demonstrat, G. Panu nici nu devenise membru al Junimii când Eminescu a citit nuvela sa. Trecând la memorialistica literară din secolul al XX-lea, Al. Săndulescu se oprește cu precădere asupra scrierilor de acest gen care reflectă creativitatea și experiența existențială a scriitorilor reprezentativi, transpuse fie în jurnale intime, cum sunt cele ale lui Gala Galaction, Liviu Rebreanu
Memorialiști români by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7473_a_8798]
-
momente ale vieții pe care compozitorul le-a trăit ca nimeni altul de-a lungul unei istorii vii, marcate de momente dramatice ale existenței. Sunt momente pe care domnia sa a avut răbdarea de a le fi imortalizat în pagini de memorialistică de o mare prețiozitate în planul cunoașterii istorice, sociale, personale, în deceniile de mijloc ale secolului trecut și până în zilele noastre. O sensibilitate prețios exprimată în cazul actriței Ilinca Goia, o gravitate șăgalnică captivantă, în cazul actorului Adrian Păduraru, o
Aniversările muzicale ale primăverii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7505_a_8830]
-
semnalau doar o stare de spirit. E foarte probabil ca această stare de spirit să-l fi contaminat și pe George Sion, care se apucă să-și povestească viața exact în anii cînd proza românească trăia febra memoriilor. Tentative de memorialistică schițase autorul nostru și pînă atunci. În "Revista Carpaților", la 1860, îi apăruseră însemnări despre Revoluția de la 1848; peste cîțiva ani, în 1867, episodul Din Bărăgan fusese trimis "Convorbirilor literare", fără însă a fi publicat. Toate acestea vor fi însă
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
îndemnul marelui Alecsandri trebuie să fi sunat ca o supremă consacrare - sau, cel puțin, așa ne face el că credem în Epilogul ce încheie Suvenirele și unde scrisoarea de mai sus se află reprodusă cu religiozitate. În mod curios, despre memorialistica lui Sion și despre arta proprie lui s-au purtat și se poartă discuții: Sion nu pare încă o valoare clasată. Uitat imediat după moarte, descoperit abia în deceniul patru al secolului XX, el a fost apreciat superlativ în unele
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
ale lui Take Ionescu, la mâinile neliniștite ale lui Averescu și la cele molatice ale lui Brătianu. Rândurile despre Rîșcanu sunt rânduri despre Maiorescu, recunoscând un precursorat: „Nu vorbeam eu, ci Maiorescu.” Lovinescu își revine, însă, repede, recurgând tot la memorialistică și la portret. Rîșcanu e autorul unor manuale neîngrijite, ca și omul. Și Maiorescu, și Iorga par să-i datoreze, mai curând, favoruri extra-intelectuale. Iată de ce Lovinescu îl preia, nu fără maliție, pentru a pune în oglindă textul, modest, și
Fiii risipitori by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4933_a_6258]
-
hrănite de impulsul generos de a-și zugrăvi în chip elogios apropiații: prietenii, colegii de redacție sau mai vîrstnicii intelectuali a căror prezență l-au marcat. În fine, mai sunt cîteva bucăți scrise cu o umoare critică și detașată (despre memorialistica lui Mircea Eliade sau Alice Voinescu), alături de o sumă de expozeuri în marginea unor teme generice: moderatorul, analistul politic, tehnicile interviului sau consilierii de imagine. Ce izbește la volum e ochiul cu care autorul își urmărește personajele: un ochi analitic
Schițe de portret by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4950_a_6275]
-
un subsecvent elogiu al libertății, într-o epocă, reamintesc, de închistare și re-dogmatizare. Reeditarea este impecabilă. Pe lângă reproducerea corectă filologic a textului din 1982, George Ardeleanu a adăugat un aparat critic amplu și util, precum și două secvențe, una documentară, cealaltă memorialistică, în măsură să precizeze contextul apariției volumului. De asemenea, e de apreciat și munca migăloasă depusă de editor pentru a indica sursele din care citează Steinhardt, ocultate în ediția din 1982, din cauza interdicț iei care viza poezia interbelică a lui
Către o integrală Steinhardt by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4952_a_6277]
-
și alte cărți de acest gen, volumul lui Pavel Țugui, intitulat File de istorie culturală, a rămas într-un con de umbră, probabil din cauza relativei dificultăți de a-l cataloga: este un volum de studii, o colecție de documente, sau memorialistică deghizată? Răspunsul corect ar fi că este câte puțin din toate, de vreme ce studiile de istorie literară și culturală sunt încadrate de documente de arhivă, în contexte pentru a căror elucidare memoria autorului a fost indispensabilă. Nu toate studiile din volum
Forța documentului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5725_a_7050]
-
Ady sau Kuncz Aladâr. Contele se stinge din viață la Budapesta, în anul 1950. Opera sa, marcată de un umanism profund, consecventa sieși, prin noblețe și luciditate, cuprinde mai multe genuri, de la magistrala trilogie transilvană, „Mane, Tekel, Phares," la dramaturgie, memorialistică, cîteva microromane și nuvele. Dintre acestea din urmă vă propunem o mostră. „Lupi" dă titlul volumului de nuvele apărut în 1942. Era iarnă. Un strat gros de zăpadă acoperea munții și văile Ardealului. Omătul așezase o căciulă zdravănă peste colibele
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]
-
Sorin Lavric Dacă acceptăm că memorialistica e locul unde, sub pretext de confidențe, poți rosti cele mai crunte imprecații, atunci jurnalul e tărîmul predilect de revărsare a umorilor veninoase. Iar dacă pe deasupra însemnările au o tentă morbidă, aura lor nefirească e cu atît mai cuceritoare. Din
Rutina de sentiment by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6210_a_7535]
-
să mai apară două volume: Eseuri (1971) și Atitudini și controverse (1981). Prea puțin pentru o reală recuperare și, mai ales, prea puțin în raport cu opera lui Petre Pandrea. Se poate spune că scriitorul renaște de-abia după 2000, când publicarea memorialisticii, a jurnalelor și eseurilor sale îl readuce în atenție. E greu de spus dacă recuperarea s-a produs în întregime sau doar parțial, iar problemele pe care le pune editarea operei sale îngreunează și mai mult receptarea. Căci, dacă unele
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
aspect particular al eseisticii acestui mare autor, cu care istoria nu a fost deloc generoasă. Trilogia brâncușiană aspiră să fie un ciclu, dar nu un sistem. Discursul lui Pandrea se îndepărtează semnificativ de rigorile filosofiei de catedră și oscilează între memorialistică, interpretare, sinteză, gazetărie, scrisoare și oralitate, într-un stil polemic de mare scriitor, fascinant și atunci când nu convinge defel. Și din acest motiv, recuperarea și editarea operei sale este unul dintre marile câștiguri ale istoriei literare de după 1989, fie și
Petre Pandrea, exeget al lui Brâncuși by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6140_a_7465]
-
neîntîlnită pînă atunci decît în unele încercări ale lui Macedonski și Petică. Cît despre zona de inspirație, ea nu este foarte variată: se reduce la autobiografie; precum în toate prozele românești reușite, de la pașoptism și pînă la Primul Război Mondial, memorialistica domină cu autoritate. Anghel selectează, aparent la întîmplare, episoade din propria sa viață, pentru a prelungi apoi în fantastic documentul biografic. Plecînd de la pretextul amintirii, el profită pentru a oferi, în fraze cadențate, sub formă de ficțiune pură, tabloul cît
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
ideilor" tout court, care e identitatea și care masca, unde e „devierea" și unde drumul „normal"? Încercînd simțămîntul că ar fi foarte dificil a răspunde la o astfel de întrebare, să luăm acum în considerare un aspect deloc neglijabil al memorialisticii lui Adrian Marino. Și anume raporturile sale cu scriitorii români mai vechi și mai noi, care pot contura o galerie vastă a refuzurilor. Am fost învinuiți unii din noi că am fi „negativiști", „demolatori" etc., însă remarcăm că autorul Criticii
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
greșeală și la visurile mele, ce te priveau, ca la o crimă”20. Reproșul este făcut chiar Bucureștiului, orașul în sine. Poetul, dar și marele gazetar Arghezi, denunță, așa cum o făcea și ziaristul ardelean, arestarea conștiinței. Poarta neagră, volumul de memorialistică al poetului, din vremea cât s-a aflat la Văcărești, e o oglindă pentru Închisorile mele. În alt stil și cu o altă abordare, Arghezi denunță, la fel de direct, actul brutal de a aresta idei, de a-l face pe jurnalist
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
greșit când a gândit când a gândit. Mult va suferi Slavici după încheierea Procesului ziariștilor din 1919, pentru că nu a putut să spună completului de judecată și lumii întregi ce crede el cu adevărat. O va face în paginile de memorialistică, unde se mai simte încă încrâncenarea și orgoliul rănit al unui mare caracter: „Mă știi că eu n-am fost niciodată germanofil, nici maghiarofil, ba nici chiar românofil; este iubirea de oameni și de pace ceea ce a hotărât faptele mele
Ioan Slavici – „spion” și „trădător” by Lucian-Vasile Szabo () [Corola-journal/Journalistic/4876_a_6201]
-
către același prieten, mărturisește entuziasmul de care a fost cuprins, ascultând la Trawemünde uvertura la Zauberflöte și, deși o asculta de 40 de ani, acum i s-a părut a fi mai minunată ca oricând. Luca, fiul scriitorului, surprinde în memorialistica sa trăirea intensă a impresiilor muzicale de către marele dramaturg: „Când asculta muzica, obrazul lui expresiv și veșnic mișcător se imobiliza într-o expresie luminoasă și ochii îi sclipeau de lacrimi“15. Dumitru G. Dimitriu, profesor la Conservatorul de Muzică din
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
economică a țării: Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova (1906) și Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova (1907). Amintiri-le sale în trei volume (dintre care Ce am auzit de la alții este primul) nu sunt o operă de memorialistică pură, scrisă doar pentru plăcerea de a se zugrăvi pe sine în mijlocul lumii prin care a trecut, ci și o operă cu un ridicat conținut informațional, care poate fi - și a și fost - luată ca referință în studii istorice. Ea
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
superlativ, iar G. Călinescu - care, să nu uităm, declara că nu stimează literatura confesivă, considerând-o „o prostie” - îi dedică, în Istoria... sa, o pagină și jumătate, plină de aprecieri atât asupra studiilor istorice propriuzise și beletristicii, cât și asupra memorialisticii. În special asupra acestui prim volum, intitulat Ce am auzit de la alții, desigur, dat fiind interesul pe care Călinescu însuși îl acorda perioadei. Realitatea este însă puțin diferită: după cum arată Neagu Djuvara, în delectabila prefață a ediției de față, decăderea
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
istoriografice generale. Astfel încât Ce am auzit de la alții, fără să aibă savoarea indicibilă a Scrisori-lor lui Ion Ghica, este o operă, după cum spune același Neagu Djuvara, „mai credibilă - chiar cu totul credibilă”. Ceea ce nu e deloc puțin, mai ales că memorialistica, asemeni tuturor speciilor genurilor biograficului, nu se definește în primul rând prin valoarea literară. Cantitatea de informație inedită și posibilitatea de a fi utilizată ca referință istoriografică sunt valori mai importante, în codul de gen al literaturii confesive. Se cuvine
Memoria premodernității noastre by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5258_a_6583]
-
a mai avut însă răbdarea de a persevera în această formulă atît de deosebită de cea din Manoil ori Elena. Poet în stare pură al generației pașoptiste, Bolintineanu lărgește poezia pînă dincolo de limitele ei naturale: cu toate că a scris și roman, memorialistică de călătorie ori teatru, el a așternut abuziv vălul poeziei peste toate celelalte forme literare. Și-a tratat de multe ori propria sa viață în mod boem-iresponsabil, adică în cele din urmă „poetic”. Că a trăit însă doar pentru a
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]