6,144 matches
-
vieții, nu a avut loc niciodată. Cuprins de frenezia non-actiunii, non-cuceririi, non-călătoriei, non-posesiunii, a excesului în minus, Noica își refuză tocmai determinațiile de existență, singurele care l-ar fi împăcat cu toata bogăția de realități particulare. Dumnezeul culturii și cerul metafizic nu vor fi trădați niciodată. Pînă la urmă, singura lume reabilitata este tot aceea a idealului. Noica o va contura în mathesis: e vorba de așa-zisa "lume care nu este", regatul imponderabilității și hieratismului absolut, unde insul contemplă geometria
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
Noica de a focaliză realul și de a salva lumea lui. Căci după reabilitarea noiciană a individualului suntem la fel de singuri în fața lumii și totul ne este permis, inclusiv să ne fim unii altora paznici și anchetatori. Acel Dumnezeu din cerul metafizic pare în continuare insensibil la tot ce vine din viața frusta și pierderile ei... În mod curios, o lume care are atîta nevoie de Don Quijote și de "idioți" dostoievskieni de tipul prințului Mîschin, nu se poate salva prin ei. Ei
Despre donquijotismul lui Noica by Laura Pamfil () [Corola-journal/Journalistic/17664_a_18989]
-
semn a ceva iremediabil sfârșit sau doar o lentă evoluție spre încă nebănuita renaștere? Prin afirmarea acestui din urmă gând Corina Ciocârlie își încheie, cu un superb patetism cartea: ăChiar dacă răstignirea nu mai e urmată de înălțarea la cerul metafizic, seninătatea greu cucerita a bietului corp postmodern sugerează trecerea (prin renunțare sau orbire) din starea de confuzie în starea de armonie. Dincoace - și nu dincolo - de cositorul oglinzii, gestul imprudent al lui Narcis capătă sensul regenerator al prăbușirii Meșterului Manole
Femeia lângă oglindă by Adriana Babeti () [Corola-journal/Journalistic/17675_a_19000]
-
de salivă între parteneri. Cristian Bădilită n-ar face niciodată asemenea dezvăluiri ieftine. Temele sale predilecte - ca ale oricărui poet demn de luat în considerare - sunt nașterea, dragostea și moartea, cu mențiunea că nașterea are în cazul său că substitut metafizic creația. Aceste teme organizează întreaga viață interioară a poetului. Moartea, în special, reprezintă pentru el o prezență permanentă, ceea ce nu înseamnă și o prezență familiară. Cristian Bădilită are o vocație a vieții, care îl face inapt de compromisuri cu moartea
Poet român, afirmat la sfârsitul secolului XX by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17691_a_19016]
-
constatate ar fi "cazuri de Ketman demascat, cei mai puternici în descoperirea devierilor fiind oameni care practică un Ketman similar". Autorul identifica diferite feluri ale procedeului, printre care Ketmanul național, cel al purității naționale, cel estetic, cel profesional, cel sceptic, metafizic, etic, descriidu-le cu exactitate și mult umor. Deși, cînd știm cîte tragedii au născut aceste simulări ketmaniste, trăite de noi toti dramatic, locul umorului acid îl ia frisonul rece. La paragraful despre Ketmanul estetic aflăm aceste considerații: "Ketmanul estetic are
TULBURăTORUL TABLOU AL UNEI EPOCI by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17696_a_19021]
-
rezultatul unei "ore slabe"? Dar, prin însăși mistica-i fervoare, poemul pare-a fi, din contră, rodul unui ceas de-a binelea astral: Germania (hitlerista) era la apogeu; iar poetul nostru, din păcate, apologetu-i necondiționat. Mai mult: al unui Deutschtum metafizic, idealist, romantic, pur, fie și dacă mordoré, adică blond pătat cu brun! Cât zel de-a dreptul pueril sau câtă automistificare, câtă heideggeriană "grosse Dummheit" (din partea unui emporté, a unui lesne inflamabil), se află în această oda (ce spre ironicul
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
Ghelderode sînt afinii recunoscuți ai lui Ionesco. Într-un loc, referindu-se la categoria de absurd, afirmă: "De îndată ce exista decalaj între ideologie și realitate, apare absurdul. Nu este același absurd, e un sentiment al absurdului practic, moral, nu al absurdului metafizic. Însă acest absurd pare voit de om. Poate că omul creează absurditatea istoriei, fiindcă nu se mai știe căror legi le răspunde istoria". Și, mai înainte declarase: "Absurdul este o noțiune foarte imprecisa. Absurdul este poate neînțelegerea unui lucru, a
Convorbiri cu Eugene Ionesco by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17747_a_19072]
-
urmă! Dar știți unde? Într-un morman de gunoaie și resturi menajere pe malul lacului Pantelimon. Dracu' știe cum a ajuns acolo..." Ca o sonerie stridenta, de ceas deșteptător, aceasta replică finală ne trezește până și din simulacrul de trăiri metafizice pe care romancierul ni le propusese batjocoritor. Scepticismul sau este total, fără remediu. Dan Stâncă, Morminte străvezii, român, București, Ed. Albatros, 1999, 266 pag.
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
vrea să scoată revista Contrapunct, ca organ de cultură al Ateneului popular, și al carui redactor-șef trebuia să fie George Petcu, după cum arată prima machetă a revistei rămasă printre manuscrisele poetului. Rubricile indicate erau foarte semnificative: Tinerețea creatoare, Neliniști metafizice, Note-polemici, Procesul falselor valori etc.) din care se puteau deduce profilul revistei și aceleași idei care stătuseră la baza acelui "Manifest al nopții labe". Iar colaboratorii revistei erau aceiași tineri care aderaseră la mișcarea inițială: Laurențiu Fulga, Ștefan Baciu, Nichita
George Petcu si "Manifestul Noptii Albe" by M. Cosmescu Delasabar () [Corola-journal/Journalistic/17767_a_19092]
-
seducătorului, găsește Rousset terenul prielnic pentru formarea unei obsesii a inconstantei și pluralității, trăsăturile fundamentale ale seducătorului. Lumea baroca este, în chip esențial, o lume instabilă, precară, un spațiu al iluziei și al visătoriei, al căutării și al șovăielii. Poetul metafizic englez John Donne nu e singurul care cîntă pluralitatea iubirilor, ca urmare a fragilității vieții, a "evanescentei timpului trecut, a volubilității spiritului însuși, a memoriei, a dorințelor" (109). "Change is the nursery/ of musicke, joy, life and eternity", spune poetul
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]
-
vînturi subțiri, străbătut de raze acide și încremenit în ceremonialul unei mistici glaciale, Agopian și Ilfoveanu sînt simultan captivi și stăpîni. Ei i-au creat îndelung, cu voluptățile unui olar și cu o tenacitate de orfevru, toate dimensiunile terestre și metafizice: pămîntul plin de cratere și de păduri luxuriante, cu atmosfera cristalina de ozon prin care mai adie cîte un alizeu galben-verzui de sulf, tornadele irepresibile de monoxid de carbon și ploile care cad torențial - succesiv sau simultan - că ambra cea
Carnaval biblic si mistică levantină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17817_a_19142]
-
bune, ca și prozatoarele bune șunt rarissime. Cele care există, întîmpină (au întîmpinat) obstacole pe care feminitatea nu a fost pregătită să le facă "față" (căci spate, nici atît). Mă refer la un fel de obstacole și subterane dar și metafizice. Revoltă acestor personaje feminine a fost întotdeauna monstruoasa. Dar și ținută în frîu. Imaginați-vă un monstru ținut în frîu. Se pare că, acum, frîul a slăbit. Poetesele și prozatoarele s-au plictisit, încă înainte de a se apucă de scris
Meseria de a scrie by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17874_a_19199]
-
educarea textului evoluează - în lirica lui G.I. - ca niște sfredeliri dostoievskiene. Mitologia întâmplărilor întâmplate contrazice mitologia și viziunea socială a zilei ce va veni. Victime? Persoanele fizice ale poetului. Adevărul filosofilor e bombardat/ ironizat prin sentințe "freudiene", printr-un empirism metafizic, de fiecare data cand momentul/ clipă marilor promisiuni se stinge. Între versuri simple, "de chevet", cântărite cu grijă, între porniri războinice și ritmuri haotice, aproape adolescentine, George I. invocă vremea marilor victorii: "Hai, salivă sfântă, înaltă-n gingii sanctuare/ cu
Educarea textului by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/17892_a_19217]
-
la acela al relației nemijlocite cu forma plastică, statutul său de artist ,,de frontieră", situat în zona de confluență a două tendințe sau chiar a două mari paradigme culturale care au marcat ultimile decenii: pe de o parte, spiritualismul, aspirația metafizică și scrutarea în profunzimile formei artistice, specifice generației șaptezeci (Horia Bernea, Teodor Moraru, Marin Gherasim, Sorin Dumitrescu etc.), după ce limbajul plastic fusese recuperat și reinstaurat de către generația lui Pacea și Alin Gheorghiu, și, pe de altă parte, luciditatea, scepticismul, asumarea
Tînărul Ion Dumitriu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17199_a_18524]
-
un deznodămînt, ba chiar se derobează de întreaga responsabilitate a povestirii. Rostul parodicului nu este însă, precum în tehnica postmodernă, de a pulveriza convenția tocmai făcînd-o evidentă, ci mai curînd, cred eu, el ține de un palier mult mai adînc, metafizic, al povestirii ca formă de împlinire și regăsire umană. Fata care apare în dulapul de haine este, evident, o întruchipare a Șeherezadei. Numai că, spre deosebire de mitul fondator al povestirii, nu ea e cea care înfruntă pericolul morții, ci ascultătorul ei
Calmul valorilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17185_a_18510]
-
CINCINAL! Singurul pe care, într-adevăr, trebuie să-l îndeplinim. Și, poate, chiar înainte de termen!" Poetul nu se mulțumește să arunce în derizoriu, cu verva lui mefistofelică, stereotipiile lingvistice ale discursurilor oficiale; el reconsideră aceste stereotipii, le conferă un sens metafizic. Cristian Popescu a fost un Robinson Crusoe al poeziei, care a inventariat și valorificat inteligent ceea ce a găsit pe insula existenței lui. Cristian Popescu, "Arta Popescu" (caiet de format mare, însumând 468 de pagini, cu texte scrise de mâna autorului
Cine a fost Cristian Popescu? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17192_a_18517]
-
universul pe care-l compun. Și numai cînd vedem propriul nostru chip, deodată înțelegem că ce văzusem în oglindă era doar o prelungire inversată a lumii. O lume pe dos, în sens foarte concret - nu numai metaforic și nu numai metafizic. Și tot foarte concret, ne oprim brusc, în ultimul moment. Mai înainte de a ne izbi de propriul nostru chip - văzut pe dos - de propria-ne imagine și astfel de a face țăndări și oglinda și lumea din - și chiar de
Chipul, moartea si oglinda by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17186_a_18511]
-
Dark, proletară în Chicago (Sfînta Ioana a Abatoarelor, de Brecht). La sfîrșitul anilor '30, Paul Claudel a scris un oratoriu dramatic, Ioana pe rug, cu muzica de Arthur Honegger... Între sanctificare și demitizare, între tragedie și farsă, între terestru și metafizic, personajul Ioanei d'Arc își continuă drumul, și e departe de a-și fi epuizat resursele. Ce face, acum, Luc Besson ? Fără prejudecăți sau inhibiții sau complexe culturale, Besson face o superproducție sănătoasă, un film de mare montare și de
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
o dată în regia lui Victor Fleming, o dată în regia lui Rossellini!). Șirul de Ioane cinematografice a cunoscut o singură capodoperă (a filmului mut), Patimile Ioanei d'Arc (1928), filmat în Franța de un maestru al cinematografului nordic și al "realismului metafizic", Carl Dreyer, cu neprofesioniști și cu actori cvasi necunoscuți (cum era și interpreta Ioanei, Renée Falconetti, în vîrstă de 35 de ani, ale cărei gros planuri, de o copleșitoare intensitate dramatică, au marcat istoria artei a șaptea)... Dar Besson? Au
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
a șaptea)... Dar Besson? Au prezentul nu ni-i mare? La Dreyer, imaginile erau nimbate de spiritualitate; Ioana era o martiră, iar filmul - un poem vizual pe tema intoleranței - tindea spre "abstracția cea mai înaltă". Pe Dreyer l-a interesat metafizicul; pe Besson îl interesează, mai degrabă, "fizicul". Dreyer n-a vrut să trateze subiectul în maniera filmelor cu costume; Besson tocmai așa l-a tratat. Lui Dreyer nu-i plăceau efectele grandioase; lui Besson îi plac. Dreyer n-a vrut
Jeanne d'Arc în misiune SF by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17217_a_18542]
-
romanului (narațiunea la persoana întîi, romanul realist de ficțiune autobiografică), ci și orice tip de cititor, deschizîndu-se oricărui nivel de receptare. Peste secole, în 1972, Michel Tournier reia povestea lui Robinson în Vineri sau limburile Pacificului, acoperindu-i valențe filosofice, metafizice, morale și religioase doar intuibile, probabil, la Defoe. Retragerea din civilizație, absența societății nu înseamnă neapărat și regresiune. Refacerea micului confort necesar nu este altceva decît pregătirea fizică pentru căutarea aventurii propriului eu, căutarea și delimitarea singurătății din sine, este
Despre singurătate by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17249_a_18574]
-
articulațiile contingentului, în același anevoios proces al redobîndirii întregului refuzat: "! și senzualitatea caută eterul purificat ca un condor moartea senzualității injecție balsamică în trunchiul unei efuziuni mai generale" (Agamemnon șZileț). Însăși moartea se relativizează prin ascensiunea eliberatoare a trăirii purificate, "metafizice" , sub bolțile plenitudinii: "!nu e peren gustul cărnii/ nici inima nu e atît de/ glorioasă pe cît credeam: se/ domolește fără motiv; vorbim/ apoi de o moarte fizică oh ca/ și cum ar Exista: prin ganguri/ igrasioase temple aurii lucitori
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
atît de/ glorioasă pe cît credeam: se/ domolește fără motiv; vorbim/ apoi de o moarte fizică oh ca/ și cum ar Exista: prin ganguri/ igrasioase temple aurii lucitori ochii/ defuncților răsar: semințe/ zadarnice pentru un Pămînt/ Eliberat într-o chietudine/ metafizică!" (Agamemnon șPrefațăț). În același timp însă fiorul dispariției e abordat pe un temei robust, poporan, într-un duh carnavalesc, licențios. Bardul pare a răspunde propoziției marchizului de Sade, după care: Nu există mijloc mai bun pentru a ne familiariza cu
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
atît de tine,/ toate cele-mi sînt străine/ îngerul meu, fără tine,/ ca să pot să-ți spun cît te iubesc,/ toate cele-mi sînt străine/ Îngerul meu, fără tine/ ca să pot să-ți spun cît te iubesc!". Enstaza prezintă decăderea metafizică a dragostei, care implică tranziția de la unicitate la dualitate, deci o corupere a unului primordial: "!se făcu din sine Unul, doi,/ Domnul Lumii somnolînd în sine,/ noi de-atunci sîntem doime/ și în tine și în mine/ și sîntem Acela
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
Pavel Șușară Piesa Lacuna a lui Eugen Ionescu, dincolo de miza estetică și de haloul ei metafizic, poate fi rezumată simplist într-o singură frază: dacă vrei să compromiți performanța, supune-o unei probe derizorii. În același rezumat sever, pentru cine nu-și mai amintește acțiunea, trebuie spus că subiectul piesei îl constituie hotărîrea, pe jumătate inocentă
Noul exil al lui George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17269_a_18594]