432 matches
-
tuturor să iasă bine, în interesul orașului... Vom aprecia cu toți... Vă dau eu o pilulă... Poftim! Luați-o! E ultima mea pilulă. Nu se mai găsesc din astea. V-o dau. ARTUR (Revenindu-și.): Să mă sinucid, zici? CĂLĂUL (Mieros.): Da, da! M-ați înțeles perfect. ARTUR: Nu. În primul rând că nu e frumos. CĂLĂUL: Ce știm noi ce e frumosul? De ce să exagerăm? ARTUR: Și apoi că eu nu mă sinucid niciodată. CĂLĂUL: N-are nici un rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia spune, cum face iepurașu’? CĂLĂUL: Eu... eu... (Vrea să protesteze, renunță.) Țup! Țup-țup-țup! GUFI (Către ARTUR.): Aici parcă se vede o scânteie... (Către COLONEL.) Vino-ncoace, blestematule! Cum face ploaia? Ha? ARTUR: Zi-i! CĂLĂUL: Zi-i, blegule! GARDIANUL (Mieros, către GUFI.): Nu știe, domnule... CĂLĂUL: E irecuperabil. N-are scânteie. COLONELUL (Scrâșnind, către CALAU.): Gurrra! GUFI (Către ARTUR.): Vedeți cu cine trebuie să lucrez? Vedeți pe cine trebuie să mă bizui? (Către CĂLĂU.) Spune, Grubi, de, ce n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de tot. (Către VIZITATOR.) Dați-vă jos, dați-vă jos pantofii. Faceți ca mine. (Către BRUNO și GRUBI.) Ar cam trebui să mai treacă pe aici. Să mai arunce câte ceva pe aici. BRUNO: Am cam uitat-o. GRUBI (Speriat și mieros.): Zău, nu e vina noastră... MAJORDOMUL: Știu eu a cui e vina. Da’ dacă se mai întâmplă... GRUBI: Nu se mai întâmplă, șefule. MAJORDOMUL: Păi, să nu se mai întâmple. (Pe fondul ultimelor replici, Pendefunda - FETIȘCANA - s-a agitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
-ntâmplat în actul întâi? Domnule, sunteți inconștient. Mai e puțin, zău... BRUNO: Numai ea e de vină. FETIȘCANA (Reacționând violent.): Ia mai lăsați-mă-n pace! Și dacă vreți să știți, de luna viitoare mă mut în provincie! (Către VIZITATOR, mieros.) Nu-i așa, Bibi? VIZITATORUL (Indignat față de ceilalți, protector cu fata.): Da, domnilor, da! Vă anunț că ne vom muta în provincie! MAJORDOMUL (Interzis.): Nu se poate! BRUNO și GRUBI (Revoltați.): Huo! BĂRBATUL CU TOMBERONUL (Care a dat semne de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
întindă și să-și regleze respirația.) (Pauză.)... MACABEUS (Mirat.): Auzi... PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Nu cred că pot. (Pauză.) Nu pot să dorm. PARASCHIV: Mai încearcă. MACABEUS: Mai încerc. (Aceleași eforturi de respirație.) (Pauză.) MACABEUS: Auzi.. PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS (Mieros.): Nu-i așa... nu-i așa că toată chestia aia... e așa... o treabă mai așa? PARASCHIV: Care chestie? MACABEUS: Cu plecatul... PARASCHIV: Da. Plec la noapte. MACABEUS: Da’ nu se poate să mă lași aici! PARASCHIV: Nu se poate?! MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
MACABEUS (Molfăie.): E bun. PARASCHIV (Începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid.): Și pe ăsta! Și pe ăsta! la-i pe toți! MACABEUS (Se îneacă.): Pfff... Secătură... (Vomită.) Te omor! PARASCHIV: O să-ți treacă. MACABEUS (Mieros.): Mi-e foame. Mai vreau. PARASCHIV: Trebuie să te porți frumos cu mine. MACABEUS: Mă port frumos. PARASCHIV: Ar trebui să-mi pupi mâna. MACABEUS: Ți-o pup. PARASCHIV: Ha! (Îi îndeasă alt cartof nesărat în gură.) MACABEUS (Înghițindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
masă.) MACABEUS: Auzi... PARASCHIV: Zi... MACABEUS: Îmi pare al naibii de rău, dar auzi, al naibii de rău... că nu te-am strâns... așa... puțin... de gât... PARASCHIV: Știu. MACABEUS: Așa! PARASCHIV: Știu. MACABEUS: Asta e. (Pauză; PARASCHIV lucrează mai departe la împachetat.) MACABEUS (Mieros.): Auzi... PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Iar începe... PARASCHIV: Ce? MACABEUS: Să mă doară... Parcă mă doare în gât... Nu vrei să vii puțin... să te uiți în gât... PARASCHIV: Nu. MACABEUS (Începe să se clatine încet.): Mă doare urât... mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
despre diferitele alimente pe care le mâncase de dimineață - suc, grapefruit, mic dejun englez, cereale, pâine prăjită - în loc să remarce că, din câte își dădea seama, nu erau șanse să se declare foamete în zona metropolitană londoneză sau să se întrebe mieros cum de a putut Bill să vâre atât de multe în trupul său cel firav, Hugo tăcu din gură. Totuși, nu-l slăbi pe Bill din priviri nici când ștafeta prezentărilor făcu turul mesei; într-adevăr, îl blagoslovi cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ei de satisfacție dispăru la o secundă după ce obținu efectul dorit, când își dădu seama, cu instinctele ei de felină, că de fapt acesta se întâmplase din cu totul alte motive. Vă salut! spuse ea încet, cu o voce foarte mieroasă și care dădea foarte bine. Se îndreptă către micul grup din centrul sălii. —Eu sunt Violet: îmi pare nespus de rău că n-am fost aici mai devreme. De acum încolo o să muncesc pe brânci, vă promit eu. Îi trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să te îmbraci așa frumos, adăugă el, aruncând o privire indiferentă către colanții mei cu cap de mort și puloverul scurt și negru. — Eu tocmai plecam, zise Hawkins, înțepat. —N-aș vrea să vă rețin, zise Hugo pe un ton mieros. Deși fac o conversație fascinantă. M-am uitat urât la Hugo; nici dacă ar fi ridicat un picior, ar fi făcut roată în jurul meu marcându-și teritoriul și apoi ar fi început să-l miroasă pe Hawkins la fund, mârâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sens de investiție, a spus el privind de jur împrejur cu ochi neconvinși. O casă pe care s-o pot închiria pentru o sumă frumușică. Nici că se putea să veniți într-un loc mai potrivit, l-a asigurat Hugo mieros. Disperarea sa dădea întotdeauna cep celor mai mari resurse de persuasiune. Hugo a bătut cu mâna în cel mai apropiat zid și s-a făcut că nu sesizează ploaia de tencuială umedă care a rezultat în urma acțiunii lui. —Casa asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se apropie de masa lui și îl întrebă dacă mai dorește ceva. Ceru un corn cu gem și încă o cană cu ceai. Apoi întoarse din nou privirile către stradă. * Reuși să rămână calm. Și rosti cu o voce aproape mieroasă: - Atunci nu pot decât să vă fiu recunoscător, dragă domnule, bine i-ați făcut, își merita această tragică soartă. Mă puteți scuza, acum? Chiar trebuie să plec, am întârziat. Și urăsc să întârzii, sper că înțelegeți. În alte condiții mi-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Întrebat eu. — o să-ți explic, spuse Nicoleta. Dar bea-ți mai Întâi sucul, mă Îndemnă ea pe un ton prietenos. În clipa aceea m-am gândit nu știu de ce să nu beau sucul. Nu comandasem nimic de băut, iar mutra mieroasă la Nicoletei nu-mi inspira Încredere. — Unde a dispărut Sjork ? am Întrebat-o eu. — Te așteaptă În camera lui. Știi, e un fel de test pe care trebuie să-l dea toate fetele... Ce fel de test ? Nicoleta mă privi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
întrebat eu. — O să-ți explic, spuse Nicoleta. Dar bea-ți mai întâi sucul, mă îndemnă ea pe un ton prietenos. În clipa aceea m-am gândit nu știu de ce să nu beau sucul. Nu comandasem nimic de băut, iar mutra mieroasă la Nicoletei nu-mi inspira încredere. — Unde a dispărut Sjork ? am întrebat-o eu. — Te așteaptă în camera lui. Știi, e un fel de test pe care trebuie să-l dea toate fetele... Ce fel de test ? Nicoleta mă privi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ca pe o dispensă de la viața pe care o au toți, ci, dimpotrivă, ca pe o capacitate de a accepta realitatea propriei existențe cu o umilință ce nu este «păroasă» - așa cum spuneau cei din vechime - și cu atât mai puțin mieroasă, ci autentică. În acest fel, realitatea propriului sine se poate dovedi a fi orizontul unei relații mântuitoare pentru sine, care poate deveni mărturie pentru toți, pentru că pleacă de la experiența reală - trăită pe propria piele - și nu de la principii înalte și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Stănică intră dezinvolt pe ușă. - Faceți, faceți, zise el protector, ca și când între Felix și Otilia erau legături indiscutabile, mărturisite. Otilia îi aruncă o privire mânioasă și era gata aproape să-l dea afară pe ușă pentru indiscreție. Stănică pară lovitura mieros, făcîndu-se că nu-nțelege. - Așa e tinerețea, n-ai ce să-i faci. Eu, când eram îndrăgostitde Olimpia, o sărutam, mă-nțelegi, toată ziua și peste tot. Nu mai ne feream de nimeni. Așa că... nu vă jenați. Felix făcu gestul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altuia. Cum am ajuns acasă, am tăiat, am tocat mărunt rochia cu foarfecele. Aurica venea din propria ei inițiativă la școală la mine și se făcea că se interesează. Câte o colegă o întreba: " Căutați pe verișoara dumneavoastră?" "Mda, zicea mieros Aurica, dar nu mi-e verișoară. E o fată pe care o creștem de milă. Numai de-ar învăța!" Tu-ți dai seamă ce-nseamnă asta pentru o fată și mai ales la școală, unde colegele sunt așa de rele
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-și scape privirile din ochii reci ai Aurichii. - Hei, interveni Aglae, sarcastic, nu fata e de vină, e devină cine a învățat-o să facă asta! Las' că știm noi... - Cine a învățat-o? întrebă automat Felix. - Domnule Felix, zise mieros Aurica, vezi cum ești? Parcădumneata nu știi?! Noi am aflat precis că Georgeta face asta pentru dumneata. Noi nu zicem nimic, poate ții la ea, dar nu trebuia să-l încurce pe bietul Titi. Titi mânuia pensula, cu ochii în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
conci solidificat cu un mic pieptene și cu ace. Părea să aibă vreo patruzeci-cincizeci de ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o antipatică nuanță pergamentoasă. Femeia fu numaidecât odioasă celor doi, din cauza blândeței mieroase și interesate. Se amesteca în toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arăta o solicitudine ridicolă pentru bătrân, care însă era așa de mulțumit, încît râdea cu toată întinderea gurii. Când bătrânul se așeză la masă, "menajera", căreia îi zicea Paulina
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șuieră, dând semnalul ridicării blocajului. Semaforul clipi. Iar lumina verde expulză coaja de nucă a taximetrului în uriașul bol al intersecției bucureștene, șters pe dinăuntru de postavul gros, gri-albăstrui, al uniformelor sutelor de milițieni, printre care Genel slalomă cu talent, mieros, cu laba la un chipiu imaginar, salutîndu-i zâmbitor și înjurîndu-i fulgerător printre dinți. Depășind Piața Victoriei, hărăbaia se înscrise pe un binecunoscut și liniștitor segment al Căii Victoriei. Șoferul își abandonă tărăboanța într-o delectabilă viteză de croazieră. - Mare pișichier
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu gândul că Stere avea prăvălie la groapa Cuțaridei, el ar fi vrut ca fata să rămână pe lângă ei acasă. Nevasta lui Roșioară le aduse între timp câte o dulceață. Aglaia se așeză mai lângă Lina, o descusu cu vorbe mieroase și la plecare aruncă soacrei: - Ei, când jucăm la nuntă? Muierea dădu din umeri, se uită la dogar și la fată și nu spuse nimic. Pe urmă vem'se primăvara. Drumurile erau, toate, o iarbă. Peste mahalale se așternuse un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
El ceru un pahar și cumetrele strigară în cor să se joace cearșaful. 39 Aglaia intră în casă și o găsi pe Lina tremurând în pat. Mamă-sa o mângâia pe cap. O ajutară să se îmbrace, întrebînd-o cu vorbe mieroase cum a fost. Ea nu răspunse. Capul i se limpezise și nu simțea decât o durere ascuțită între coapse. Îi era rușine și glasul pețitoarei o supăra. Ar fi vrut să rămână singură cu maică-sa, să plângă în voie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ta, nu-{i băga nasul... Și-a chemat armonistul mai aproape: Cântă, puișorule, și pentru dumnealui... Gheorghe a mai cerut vin și de mâncare. Mînă-mică ședea ca pe ghimpi. Se foia pe scaun. Nu-și găsea locul. Pungașul îl îndemna mieros: - Ia cu noi, că nu ne-am mai văzut de mult! Bea și miră-te că ne găsești, că iar am fost la mititică, dar ne-am întors! El abia punea gura. - Nu ți-o fi foame? Ți-o fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Le Bon, care vede în el o trăsătură a naturii umane, sfîrșind cu sociologul german Adorno care studiază personalitatea despotică, autoritară, și trecînd prin Fromm și Reich care explorează rădăcinile familiale ale supunerii voluntare la o putere totalitară. Dincolo de vorbele mieroase și de căile bătătorite, ei au încercat să atingă miezul tare, pietros, să ajungă la acea parte a omului care-l face să renunțe la libertate, la ceea ce numim drepturile omului, de-ndată ce la crugul istoriei își face apariția
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
o imagine abstractă. Vorbește și el de „nur osebit”, de „rumenețea” care este semnul știut al sensibilității, Însă criteriile lui de valorificare nu rămîn pe acest plan. Femeia care provoacă pasiunea erotică este „nostimă” la mers, are „cătare” bună, glas „mieros”, este delicată, are adică, un ce, determinabil. Pann dă realului ce este al realului. Idealitatea Îndelungată Îl obosește. 6. Chin, foc, mîhnaciune mare, năcaz mare, durere otrăvită, lacrimi curgînd pîrău și Încă o dată, de zece, de o sută de ori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]