315 matches
-
Al. Cazaban stă tematic în raza lui Sadoveanu (vînătoare, compătimire pentru sălbăticiuni, vădane enigmatice) și e un foiletonist cu repeziciune de condei și mușcătură sarcastică. Romanele lui V. Demetrius au intenția de a zugrăvi păcatele societății românești. Poeziile aceluiași (Canarul mizantropului) sunt corecte și cântă, cu mult din Traian Demetrescu, viața proletară, în profesii ce formează pitorescul provinciilor (dogari, tăietori de lemne). Radu Cosmin vede Bucureștii ca o Sodomă în romanul Babylon și veștejește societatea română în satire vehemente, fără valoare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prezintă În acest sens: „un scriitor de bunăvoință. Un prea zelos umplutor de cadre [... ] A scris de toate, cu o fertilitate inocentă, nepăsătoare^... ], masă literară ieșită dintr-o ușoară și neobosită bunăvoință” (Revista Fundațiilor Regale, nr. 5, 1936) - și criticul mizantrop nu greșește prea mult. Numai că inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-i oferi postul de subdirector în Ministerul Agriculturii. Plictisit de viața provincială, agronomul nu stă pe gânduri și revine în Capitală, fără a bănui că darul ascunde, evident, o capcană. Statornic mai curând din lene decât din cine știe ce considerente morale, mizantropul din Fălticeni se întoarce din nou la Rosina, pe care o găsește la fel de bine, dar mult mai impetuoasă ca altădată (cum îl văzu, imediat "îi vârâse capul între sâni"), mai maternă, mai devotată, motiv de justificată îngrijorare pentru bărbatul încă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la adresa inegalității sociale și nu un «produs tardiv al romantismului german», așa cum pretindea critica burgheză. Abia acum opera lui Caragiale a redevenit opera lui Caragiale - adică de la un capăt la celălalt, o incisivă satiră a burghezo-moșierimii și nu opera unui «mizantrop», «pamfletar prin vocație», cum Îl vroiau esteții burgheziei sau a unui «străin de neam» cum Îl numea la unison critica naționalistă-șovină a aceleiași burghezo-moșierimi Înstrăinate de patrie și de popor. Toate acestea arată limpede că numai clasa muncitoare poate și
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
combustibil, adică a grăsimii. Căci, după ce a fost fiartă, grăsimea uscată și chircită, numită acum „turtă“, încă mai posedă o cantitate mare de ulei. Focul e alimentat așadar cu aceste „turte“. Aidoma unui martir corpolent ars pe rug sau unui mizantrop ce se mistuie singur, balena arsă își furnizează propriu-i combustibil și se consumă în flacăra propriului trup. O, de-ar putea să-și consume și propriul fum! Căci se degajă unul îngrozitor și, nu numai că trebuie să-l
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
noștri scriitori", cum nota Vlahuță, apare succesiv în amintirile contemporanilor într-o varietate de ipostaze contradictorii, pur și simplu amețitoare: sarcastic și sentimental; sensibil și poltron; generos și avar, lesne de înduioșat (cu "naturelul simțitor"), dar și violent; sociabil și mizantrop; melancolic și perfid; arghirofil, dar și ultracheltuitor, epicureu și anxios; ateu și superstițios; seducător și misogin; cu fobie la vegetal și infantil, dar meloman pătimaș, impresionabil până la lacrimi; sumbru, nevricos, nestatornic, histrionic, dar și ursuz, ultrajovial, placid și ferm în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe autolimitare și armonie interioară, ce nu poate oferi cîtuși de puțin loc marii contradicții dintre tragic și comic. 101 Thackeray speră că, potrivit acestei definiții, ar putea fi socotit el însuși printre humoriști, cu toate că în "Times" era numit un mizantrop plicticos, care nu vede nicăieri nimic bun. Thackeray însuși și înaintea sa Dickens, iar după el, George Eliot, alcătuiesc o serie de humoriști englezi a căror caracterizare, în raport cu scriitorii secolului al XVIII-lea aparținînd aceleași orientări, ar prezenta un mare
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din idolii mei literari este Dickens, care e și ironic și afectiv până la sentimentalism în unele laturi ale operei lui. Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos". "Compasiune" e poate mai aproape ca termen. Nu mă cred un romancier satiric, mizantrop dezlănțuit, și cu atât mai puțin tragic. În ultimele mele romane mai ales, punctul de vedere ironic al autorului implicit la adresa narațiunii e dublat de o atitudine mai caldă ("tandră", cum ziceai) față de personaje. Nice Work e un roman de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
împotriva viciului. În schimb, îl consideră pe Philinte, pe care Molière îl prezintă ca pe un om rezonabil, un monstru de egoism și de ipocrizie, o ființă pe care prea multă curtoazie a pervertit-o iremediabil. Cine este prin urmare Mizantropul lui Molière? Un om de bine ce detestă moravurile secolului său și răutatea contemporanilor lui; care, tocmai fiindcă-și iubește semenii, urăște în ei relele pe care și le fac reciproc și viciile care rezultă din aceste rele. Dacă ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
toate șicanele pe care Rousseau le-a scos recent la iveală împotriva utilității comediei au apărut totuși numai din faptul că nu a ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care Rousseau le-a scos recent la iveală împotriva utilității comediei au apărut totuși numai din faptul că nu a ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul: râdem de el, dar îl și disprețuim
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de a exprima pe pânză caracterele și pasiunile oamenilor". Această privire de sociolog pe care Goldoni o ațintește asupra societății italiene a timpului său îi dictează noua sa lectură a lui Molière din care apreciază în mod cu totul deosebit Mizantropul. Așa cum va face mult mai târziu Planchon, el citește, în teatrul lui Molière, un tablou al moravurilor franceze. "Autorii comici, vechi și moderni, scrie el în partea a treia a Memoriilor, puseseră până atunci în scenă viciile și defectele umanității
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și josnice figuri, Și fără de rușine atâtea strâmbături; De n-ar fi adus pe scenă bufonu-n loc de fin, Și-n față cu-n Terențiu pe prostul Tabarin. În sacul ist ridicol în care Scapin zace Nu recunosc poetul ce Mizantropul face." (Tr. rom. de A. Naum) 49 Să notăm că este rar, în teatrul francez, ca personaje regești, mitice sau eroice să apară în comedie. Piața regală (La Place royale) de Corneille, Amphitryon de Molière, Triumful dragostei (Le Triomphe de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui, mai originale și mai Îndrăznețe decât ce le-a urmat În literatură. Chiar Bonjour tristesse (1953) de Françoise Sagan și The Outsider (1956) de Colin Wilson, cronici ale narcisismului postadolescentin (cu o tentă, În cazul lui Wilson, de autoritarism mizantrop), erau la vremea lor originale. Scrise când autorii aveau 18, respectiv 24 de ani, ele anticipau cu un deceniu Întreg, prin subiect și prin succes, „revoluția tineretului” din anii ’60. Deși numărul spectatorilor de cinema scădea constant, sfârșitul anilor ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]