508 matches
-
situată pe Valea Geoagiului și a "Mănăstirii", la intrarea în Cheile Râmețului din Munții Trascăului. este unul dintre cele mai vechi așezăminte călugărești din Transilvania. Ridicată în Munții Trascăului, pe lîngă râul Geoagiului (dacica Germisara) într-un loc numit de mocani „Valea Mănăstirii”, bisericuța cu hramul Izvorul Tămăduirii poartă ascunse în zidurile-i firave nu puține taine. Se cunoaște cu precizie că al treilea strat de fresce de pe zidurile interioare a fost pictat de Mihu de la Crișul Alb în 1377. Acest
Mănăstirea Râmeț () [Corola-website/Science/310073_a_311402]
-
Leordeni este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Baloteasca, Băila, Bântău, Budișteni, Cârciumărești, Ciolcești, Ciulnița, Cotu Malului, Glâmbocata, Glâmbocata-Deal, Glodu, Leordeni (reședința), Moara Mocanului și Schitu Scoicești. Comuna se află în marginea estică a județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malul stâng al Argeșului. Este străbătută de șoseaua națională DN7, care leagă Piteștiul de București. La Ciulnița, din acest drum se ramifică șoseaua
Comuna Leordeni, Argeș () [Corola-website/Science/300627_a_301956]
-
27%). Pentru 2,42% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Podgoria a județului Muscel și era formată din satele Cârciumărești, Leurdenii de Jos, Leurdenii de Sus și Moara Mocanului, având în total 1272 de locuitori ce trăiau în 287 de case. În comună existau două biserici și o școală înființată în 1837, în timp ce principalii proprietari funciari erau Nic. Crețulescu și N. Gussi. La acea vreme, pe teritoriul actual al
Comuna Leordeni, Argeș () [Corola-website/Science/300627_a_301956]
-
în cătunul Cotu Malului. În 1931, comuna Ciulnița a primit numele de "Ciulnița-Budișteni", având în compunere satele Băila, Budișteni, Ciulnița, Glodu, Prundeni și Schitu-Scoicești, și reședința în satul Budișteni; iar comuna Leordeni a rămas cu satele Cârciumărești, Leordeni și Moara Mocanului. Mai târziu, comuna Ciulnița-Budișteni a luat numele satului de reședință, Budișteni. În 1950, cele trei comune au fost transferate raionului Topoloveni și apoi (după 1952) raionului Găești din regiunea Argeș. Satul Călugărița din comuna Glâmbocata a primit în 1964 denumirea
Comuna Leordeni, Argeș () [Corola-website/Science/300627_a_301956]
-
localitatea Sălciua de Sus a purtat mai multe denumiri, după cum urmează: "Felsewsolczwa", "Felsew Solezwa", "Szeltsiva gyin Szusz", "Sălciva de Sus". Comună Sălciua face parte din Mocănimea Munților Apuseni din punct de vedere etnografic. Se impune a face o distincție între mocan și moț; „trăsăturile de personalitate, portul și obiceiurile îl diferențiază pe mocan de moț (top): «Mocanul este mai vioi la petrecere și mai puțin crâncen că moțul, mai deschis la suflet și mai sincer».” Satul Sălciua de Sus este de
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
Felsew Solezwa", "Szeltsiva gyin Szusz", "Sălciva de Sus". Comună Sălciua face parte din Mocănimea Munților Apuseni din punct de vedere etnografic. Se impune a face o distincție între mocan și moț; „trăsăturile de personalitate, portul și obiceiurile îl diferențiază pe mocan de moț (top): «Mocanul este mai vioi la petrecere și mai puțin crâncen că moțul, mai deschis la suflet și mai sincer».” Satul Sălciua de Sus este de tipul "sat adunat", gospodărille fiind întinse de-a lungul DN 75. Ocupațiile
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
Szusz", "Sălciva de Sus". Comună Sălciua face parte din Mocănimea Munților Apuseni din punct de vedere etnografic. Se impune a face o distincție între mocan și moț; „trăsăturile de personalitate, portul și obiceiurile îl diferențiază pe mocan de moț (top): «Mocanul este mai vioi la petrecere și mai puțin crâncen că moțul, mai deschis la suflet și mai sincer».” Satul Sălciua de Sus este de tipul "sat adunat", gospodărille fiind întinse de-a lungul DN 75. Ocupațiile sălciuanilor nu s-au
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
cultura plantelor și creșterea animalelor, este o ocupație străveche pe teritoriul comunei. Acesteia i se adaugă până în zilele noastre și alte ocupații secundare: vânătoarea, albinăritul, lucrul la pădure, culesul din natură (fructe sălbatice). Portul popular este asemănător cu al celorlalți mocani. Atât în portul femeiesc, cât și în cel bărbătesc, cusăturile și detaliile de pe cămașă apar în culorile roșu, negru sau albastru. Tricolorul nu lipsește nici el din portul sălciuănesc. Tradițiile sunt diverse și numeroase în comuna Sălciua. „Ceva mai deosebit
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
Dunărea, unde se afla Orașul de Floci, importantă piață de desfacere a lânii. Turmele traversau apoi Dunărea pe la Vadu Oii și iernau în zonele calde de pe țărmul Mării Negre (cea mai cunoscută fiind valea Batovei, în apropiere de Bazargic, numită de mocani "Valea fără iarnă"). "Ialomița "este un nume de origine slavă, reprezentând o prezență neobișnuită în cadrul grupei hidronimelor majore românești, ele fiind de origine autohtonă. Potrivit lingvistului Dragoș Moldovanu, care reevaluează minuțios stadiul problemei, numele râului a fost dat de slavii
Râul Ialomița () [Corola-website/Science/300048_a_301377]
-
unul din cele mai vechi sate turcești din această zonă ca și Mustafaci. După 1877 după plecarea în cea mai mare parte a locuitorilor turci, majoritatea locuitorilor o formau tătarii. Primii coloniști români care au primit pământ aici au fost mocanii din Sibiu. Printre aceștia se numărau Stoia, Paraipan și C. Nistor. Vechea denumire a satului era CARACHIOI care în traducere liberă înseamnă „satul negru” din cauza secetei cumplite. Satul "Orzari" (în trecut "Erebiler") a fost comasat cu satul "Comana" în urma reformei
Comuna Comana, Constanța () [Corola-website/Science/310372_a_311701]
-
secolului al XIX-lea, pe teritoriul actual al comunei funcționau două comune diferite, aparținătoare de plaiul Teleajen al județului Prahova. Comuna Măneciu-Ungureni cuprindea satele Gheaba, Făcăeni, Valea Largă, Chiciureni, Plăiețu și Teleajen (vechea denumire a satului Cheia), toate înființate de mocani transilvăneni din zona Săcele, refugiați peste graniță. Comuna avea 2022 de locuitori, o școală cu 51 de elevi (din care 5 fete), 36 de mori și pive pe râul Teleajen și pe diverși afluenți ai săi, precum și două biserici ortodoxe
Comuna Măneciu, Prahova () [Corola-website/Science/301693_a_303022]
-
unei mici colonii grecești (emporion) numită "Parthenopolis". În Evul Mediu localitatea era cunoscută sub denumirea de Stratoni pe vremea bizantinilor, apoi de Mangeapunar pe vremea turcilor, cu o populație modestă de pescari greci (și, mai târziu, Lipoveni) și de oieri Mocani și Tătari. În perioda 1840-1940 satul a fost populat și de așa numiții germani dobrogeni, purtând în limba acestora denumirea de "Büffelbrunnen" (în ). Numele de „Costinești” l-a luat de la Emil Costinescu (latifundiar și om politic la sfârșitul secolului al
Costinești, Constanța () [Corola-website/Science/301137_a_302466]
-
boierii Hrisoscoleu au continuat să administreze moșia, dând-o pe mâna unor arendași; statul a cerut în instanță respectarea testamentului și Sultana Hrisoscoleu a trebuit să cedeze pământul statului în 1846. Satul Boboc a luat naștere pe la 1848, când un mocan, pe nume Radu Bobocu, a construit aici prima casă pe o vatră de sat veche; satul s-a numit la început Bobocu-Siliștea. Satul Roșioru (denumit și "Roșiori" în documentele vremii) a fost înființat în 1884 prin împroprietărirea de către stat a
Comuna Cochirleanca, Buzău () [Corola-website/Science/300805_a_302134]
-
a mai renumerat, benevol cu încă 15.000 lei. Dușumeaua a fost făcută din scândură de brad, la fel și masa altarului și masa proscomidiei și tetrapoadele și lavițele. Trotuarul din jurul bisericii a fost făcut de către Balint Gh., Molnar Șt., Mocan T. și Chiș T. pentru suma de 3.000 lei, materialul fiind pus la dispoziție de către biserică. Crucea de pe turn a dat-o Răcășan Gheorghe cu soția Floriță, născută Rus, costând 600 lei, crucile de pe acoperiș, de-asupra altarului le-
Biserica de lemn din Zalnoc () [Corola-website/Science/309788_a_311117]
-
și era apărat de un zid de 3000 pași. Cu puțin timp înainte de distrugerea sa, cetatea este imortalizată într-un desen după care se fac celebrele litografii, de către A. von Saar, la 1826. În secolul al XIX-lea aici sosesc mocanii ardeleni care construiesc orașul modern. Centrul acestuia se afla pe malul Dunării. În jurul portului se construiesc pravalii, depozite, bănci, iar pe dealul dinspre vest, o scoală monumentală și o biserică pe măsură. Școala a adăpostit și un muzeu, primul muzeu
Hârșova () [Corola-website/Science/297071_a_298400]
-
Județean Brașov, care organizează în anul 1964 prima expoziție permanentă, cu profil mixt istorico-etnografic. Din anul 1990 devine filială a Muzeului de Etnografie Brașov. Muzeul adăpostește documente istorice, piese de port popular mocănesc și ceangăiesc, obiecte ce amintesc de cărăușitul mocanilor săceleni, unelte, obiecte de uz casnic, costume, reconstituiri de interioare sătești tradiționale. Clădirea este monument istoric, atestată documentar în anul 1543. Timp de trei secole a servit ca loc de strângere a dijmelor. În timp, clădirea a suferit modificări, aspectul
Muzeul Etnografic din Săcele () [Corola-website/Science/331326_a_332655]
-
dintre râurile Timiș și Tărlung către binecredinciosul său prieten, Contele Stanislav. Numele „Săcele” este menționat pentru prima dată într-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Călugărul (1482-1495) către magistratul Brașovului. Cei mai vechi locuitori ai celor șapte sate au fost „mocanii” - ciobanii locului. Sunt menționați în numeroase documente, în care se remarcă bogăția lor spirituală, culturală și materială. Dețineau mii de oi, iar satele lor erau printre cele mai prospere din zonă. În cursul procesului de transhumanță, care avea loc din
Săcele () [Corola-website/Science/300519_a_301848]
-
unde trăia o însemnată comunitate turcă, au existat culturi de năut și pe teritoriul acestei provincii românești, unde verile calde și secetoase erau prielnice acestei plante. De aici provine si denumirea alternativă de "mazăre a berbecilor". Turmele de oi ale mocanilor transilvăneni care transhumau în Dobrogea provocau adesea pagube acestei culturi, fiind hrana preferată a berbecilor. Năutul este bogat în proteine, săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier) și în complexul de vitamine B. Având o concentrație ridicată de proteine (24
Năut () [Corola-website/Science/303111_a_304440]
-
vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,47%). Pentru 2,46% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Bistrița a județului Neamț și era formată din satele Costișa, Ciolpanu, Mocani, Orbicu, Sbereștii de Jos, Sbereștii de Sus și Mânoaia, având în total 1737 de locuitori. În comună existau opt mori de apă, două pive pentru sumane, trei biserici și o școală. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă
Comuna Costișa, Neamț () [Corola-website/Science/301627_a_302956]
-
comună existau opt mori de apă, două pive pentru sumane, trei biserici și o școală. Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași plasă, având 2850 de locuitori în satele Costișa, Mănioaia, Orbicu și Sberești și în cătunele Ciolpanu și Mocani. În 1931, comuna mai avea în compunere satele Costișa, Dornești (preluat de la comuna vecină Podoleni), Mănioaia și Șerbești, satul Orbic trecând la orașul Buhuși. În 1950, comuna a fost transferată raionului Buhuși, și apoi (după 1964) raionului Bacău din regiunea
Comuna Costișa, Neamț () [Corola-website/Science/301627_a_302956]
-
4 mai 1951 Gherla) a fost un om politic român de dreapta, ministru al Agriculturii și Domeniilor, președinte al sindicatului agricol ucis în vremea prigoanei comuniste. Aurelian P. Pană s-a născut în comuna Marsilieni, unde se stabiliseră părinții săi, mocani ardeleni din Satu Lung (Săcele) - Brașov. Din informațiile bătrânilor localnici din Frățilești-Săveni și Sudiți, Aurel Pană, cum este cunoscut în memoria colectivă, a fost o personalitate marcantă , instruită și iubitoare de oameni și de pământ. Acțiunile acestui om a oferit
Aurelian Pană () [Corola-website/Science/316006_a_317335]
-
părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca "Heim ins Reich" (Acasă în "Reich"). După terminarea războiului de independență, când Dobrogea intră în componența României, apar primii locuitori români. Un rol deosebit de important în stabilirea mocanilor (crescători de oi) l-a avut Mihail Kogălniceanu care, alături de Alexandru Ioan Cuza, a încurajat luarea în stăpânire a pămînturilor de către români. În intervalul care corespunde ocupării acestor locuri de către mocani, au venit din Crasna familii de nemți, născuți în
Comuna Mihail Kogălniceanu, Constanța () [Corola-website/Science/301143_a_302472]
-
primii locuitori români. Un rol deosebit de important în stabilirea mocanilor (crescători de oi) l-a avut Mihail Kogălniceanu care, alături de Alexandru Ioan Cuza, a încurajat luarea în stăpânire a pămînturilor de către români. În intervalul care corespunde ocupării acestor locuri de către mocani, au venit din Crasna familii de nemți, născuți în regiuni germane precum Landau sau Pădurea Neagră, care pribegeau prin Polonia. Venirea acestora era încurajată chiar de regalitate, dominată pe atunci de o casă germană. În 1940, în urma modificărilor de granițe
Comuna Mihail Kogălniceanu, Constanța () [Corola-website/Science/301143_a_302472]
-
colonie de pecenegi.. Unul din cele câteva cuvinte posiblil cumane păstrat în limba romana este béci (-uri), cu înțelesul de subsol, pivniță. În secolul al XIX-lea interesul romantic pentru "barbarii" cumani este resuscitat. O bizară dar implauzibilă conexiune între mocani (cioban din regiunile muntoase a căror "patrii" originare se situează în imediata vecinătate vestică respectiv sud-estică a Țării Făgărașului) și cumani era vehiculată de Gheorghe Asachi care scria în 1843: Mai recent, interesul în cumani și pecenegi a fost reanimat
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
multe locuri, cultura dispare în profitul ciobănitului extensiv, fostele orașe de coastă devin simple sate de pescari. Ciobani din Ardeal, Moldova, Țara Românească transhumează în fiecare iarnă până la mare (oile apreciind în mod deosebit vegetația puțin sărată), mulți dintre ei ("Mocanii") stabilindu-se definitiv și amestecându-se astfel cu Românii dobrogeni ("Dicienii"). În perioada Imperiului otoman s-au stabilit pe litoral și alte populații turcice (acângii, selgiucizi) apoi, începând cu secolul XVIII, după schisma din Biserica Ortodoxă rusă, adepți ai Bisericii
Litoralul românesc () [Corola-website/Science/313374_a_314703]