494 matches
-
și chiar refuzul. Să înceapă revoluția! de la original, personal creativ spre colaborare, open source și anarhieť. Alături de anarhie, îndemnul colectivist din acest text ne reamintește și de direcția extremistă, de stânga sau de dreapta, spre care au virat mai toți moderniștii dintre cele două războaie mondiale, aspirînd către o libertate absolută, dar aservindu-se ulterior unor ideologi, până ce dictaturile de toate culorile le-au închis gura. Când un creator este însă de certă valoare, sare dincolo de orice cadru programatic, și astfel
Dans și experiment by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6829_a_8154]
-
care controlează jocul. În rețeta poetică, dezamăgirea, deocamdată, nu încape. Aparte de viața lui personală, poetul își creează o biografie de învingător. Și asta atrage. Reînnodând mai degrabă cu Eminescu, în latura lui florală, decorativă, de elan sentimental, decât cu moderniștii, poezia lui Nichita e cântată, e recitată, e dramatizată. E un text de muzică ușoară, cu ingenioase luări prin surprindere ale simțului nostru comun (dar, în definitiv, dragostea ce-i?) și profunzimi la care au acces nu numai marii gânditori
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
de ceva nou, îi privește. În țara asta suntem câțiva scriitori și critici care credem că trebuie isprăvit cu modernismul. Nu ni-l vom șterge pe Rimbaud din memorie, nici pe Kafka; conștiința noastră va purta urmele experienței modernismului: numai moderniștii și proletcultiștii cred că se poate face tabula rasa din trecut. Cunoaștem metodele lui Joyce și ale lui Faulkner, îl admirăm pe Proust și folosim și vom folosi toate mijloacele artistice folosite sau inventate de ei, în măsura în care ele servesc exprimarea
Sindromul de captivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9494_a_10819]
-
nou fără rezerve, de către naționaliștii de toate spețele, de la cuziști și legionari la protocroniști și, în fine, la extremiștii de azi. Așa devine proza politică eminesciană mijloc de propagandă și de polemică în diferitele etape ale bătăliei dintre tradiționaliști și moderniști, dintre autohtoniști și occidentaliști, dintre adepții statului național (în variantele sale) și adepții democrației liberale. Dacă publicistica face începutul, poezia îi urmează. în două feluri. Mai întîi, prin acea parte a ei (Doina, de exemplu, dar atîtea altele, îndefinitiv) care
Eminescu - scopul și mijloacele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17403_a_18728]
-
în optica exegetului decît pasager sau parțial romantic, simbolist, parnasian, Macedonski ar fi un barochist printr-o summa estetică a creației sale, prin aerul baroc al acesteia în totalitate: "Romantic ca fond spiritual, clasicist în aspirație, parnasian în viziuni și modernist în intuiții, Macedonski face ca aceste moduri să lucreze unul contra altuia, fiecare pe seama lui, dar nu împotriva unei sinteze baroce pe care toată această vie tectonică a operei o sugerează". Să vedem accepția termenului de baroc cu care operează
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
de conștient că, dacă se năștea un al doilea Joyce, romanul ar fi fost ras de pe fața pământului. Nici poezia n-a dus-o mai bine sub tirania lui T.S. Eliot, dar poezia nu e în primul rând narațiune (deși Moderniștii așa o concep, doar că în maniera lor eliptică și care ar putea păcăli pe mulți), deci Eliot e mai bine tolerat. Din nevoia imperioasă de a supraviețui salturilor sinucigașe Moderniste, trans-romanul Desperado e în primul rând clar. El respectă
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
convenție (ca și cum acest lucru ar fi posibil, atâta vreme cât acceptăm să citim...). Disciplinele de teoretizare - de la marketing la teoria criticii literare - iau locul convenției în sine (la care neîndoielnic noi, cititorii, vrem să participăm, altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, Internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
altfel n-am citi). Vorbele aveau la Moderniști o putere esențială de a comunica altfel decât discursul basmului. Accentul cădea mai mult pe cuvânt decât pe frază. Pe de altă parte, Internetul de azi e în fond tot tirania cuvântului. Moderniștii au sfidat un discurs coerent ce se întindea pe nouăsprezece veacuri, fragmentându-l, operând o revoluție în sânul lui. Trans-romanul neagă convenția/coerența însăși. Dar cum am putea să nu știm că orice lucru devine convenție și că orice convenție
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]
-
Bistrița-Năsăud, Edit. Charmides, 2013, 56 pag. Deși numele lui Rimbaud a fost convocat cel mai frecvent în definirea scrisului lui Ion Mureșan (în special în legătură cu splendida derobare care este Izgonirea din poezie, ultimul text al primului volum), un alt mare modernist francez o circumscrie mai exact: Stephane Mallarmé. Proiectul acestuia, de a încifra universul într-o carte („tout, au monde, existe pour aboutir à un livre”) e urmat cu consecvență nu numai în versurile uneori criptice, dar până și în titlurile
Cu cărțile la vedere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3443_a_4768]
-
și lamentațiilor auctoriale ce se îndreaptă, zilnic, spre E. Lovinescu se poate cuantifica rolul său canonizator pe scena literaturii noastre. Presiunea autorilor indică, în fond, statura criticului, însumarea portretelor dă un autoportret. Parte din reverberațiile de studii clasiciste ale criticului modernist, parte din necesitatea de a ocoli foarfecele noii cenzuri, Aqua forte stabilește o anumită distanță între această lume culturală (cu fundalul ei socio-politic) și cel ce o observă. Apare un ecran protector, prin care fapte, întâmplări, atitudini din realul contondent
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
vizionare din psalmi și alte câteva poeme. Mergând spre periferia universului arghezian și străbătând în același timp vârstele creației poetice, criticul constată nu doar o disimulare, ci și o diminuare a lirismului în poezia epică, didactică și satirică: ,Idol al moderniștilor, ca sfărâmător de tipare, demiurg al unui nou limbaj, Arghezi evoluează, după consacrare, derutant. Aproape că face cale întoarsă. Începând din Hore, el repune în funcție, tot mai des, mecanisme ale poeziei preeminesciene. Reactualizează tot ceea ce poeticile moderne, începând cu
Relectură, revizuire, rescriere by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11232_a_12557]
-
expansiv. Iată așadar o dublă mișcare paradoxală, simptomatică pentru sincronizarea și chiar sincretismul modernism postmodernism în poezia românească. În timp ce Mircea Cărtărescu, considerat cel mai reprezentativ exponent al postmodernismului „optzecist”, ilustrează la un nivel de vîrf vizionarismul poetic, Ion Mureșan, un modernist pur, este acceptat și inclus - tot la vîrf - în tabloul „optzecismului”. Unde ar fi trebuit să avem o fractură, o linie de despărțire, baremi una de demarcație - avem doi mari poeți din aceeași generație biologică, situați frapant în aceeași generație
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
un final mulțumește lectura, dar această încheiere e uneori o renunțare la prezentarea complexității imoralității lumii noastre. LV. Starea ta definitorie, deși ascunsă, e umorul. Faptul că scrii cu umor te împiedică să te refugiezi în ironie. Preferi compasiunea. De la moderniști încoace, de la Joyce și Eliot, ironia e unealta predilectă a scriiturii. Toate miturile au fost demitizate. Am senzația că refaci zidurile sacrului. Mă înșel? TM. Nu mă văd scriind absolut nimic fără umor. Umorul dezumflă cel mai bine prefăcătoria și
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
pictată la 12 ani. Această încărcătură europeană la care artistul nu poate sau nu vrea să renunțe va rămâne una dintre trăsăturile esențiale ale operei sale mature, făcând ca de Kooning să fie mereu o voce aparte în corul acelor moderniști „revoluționari” din Lumea Nouă care susțineau că arta trecutului trebuie respinsă sau cel puțin ignorată. Este poate și ceea ce l-a făcut să fie atras de personalitatea și creația lui Arshile Gorky, emigrantul armean, a cărui influență în anii ’30
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
nord-americani dezinvoltura parodiei și a ficțiunii din orice frântură de viață sau text, Tudor Octavian a început să construiască povestiri exersându-și inventivitatea pe spații tot mai reduse. În 1968, (re)scria un basm cu Făt-Frumos în cheia spleen-ului modernist (Scaunul de nuiele) și construia o povestire pornind de la analiza gramaticală a unei fraze (Analiza gramaticală), exact cum vor face mult mai tâziu textualiștii optzeciști. Cu excepția povestirilor din volumul de debut nereluate în această antologie, toată proza scurtă a lui
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
Este Eugen Simion antimodern? Moderat e Daniel Cristea-Enache. E antimodern? Antimodernul este de fapt un ideal-tip, imposibil de regăsit fără rest într-o operă, imposibil de reprezentat ca un portret. Nu e totuna cu antimodernistul, și nici modernul cu modernistul. Limba franceză are puterea de a investi adjectivele cu valoare nominală fără nici o schimbare morfologică. Antimodernul lui Compagnon e o culoare, un sunet, o atmosferă. Dar miza antimodernului nu e aceea de a numi cumva "moderația" în modernitate. Este vorba
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
ape văzduhuri metropole rămân suspendate universul întreg se oprește într-o fotografie adâncă și temerară" (p. 11). (s.m.). Antologia pune în evidență o poetică a superficialului, a exteriorului, secundarului, abundenței, pitorescului, considerate derizorii sau neluate în seamă în sine de moderniști, ci doar în măsura în care erau încărcate cu o semnificație în schimb intens cultivate și sincer respectate de postmoderniști. În cazul ultimilor sosiți, tumultul existențial îi acaparează cu o rapacitate ieșită din comun, făcându-i sclavii obiectelor și dispozițiilor de moment. Dar
Poetica magnoliei by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17176_a_18501]
-
precursori, un zeu tutelar. Poetul Nicolae Dabija își exprimă credința în ,salvarea prin cultură ca șansă a popoarelor sărace". Sub titlul Lampa și oglinda, Leo Butnaru își așază gândurile amare despre soarta literaturii și despre anomaliile confruntării dintre tradiționaliști și moderniști. Ioan Mânăscurtă face succesiv câte un elogiu lui Eminescu și lui Creangă, într-un fel de eseuri lirice. Reflectând la înlocuirea instrumentului de lucru al scriitorului cu unul ,de fabricație stalinistă, limba moldovenească", Nicolae Popa constată ,însingurarea scriitorului de limba
Ieșirea din provincialism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11521_a_12846]
-
motanului este, de fapt, aventura nașterii și maturizării poemului. Pisica reprezintă conștiința poetică, „cenzorul” intern, controlul calității muncii depuse de scriitor în liniștea vătuită, mic-burgheză, a căminului. Eugen Suciu acceptă, ca pe o convenție, toate aceste strategii știute încă de la moderniști. Partea cu adevărat seducătoare a poeziei o constituie formula prin care suntem invitați să pătrundem în universul aparent opac, dar în esență tragic, al minții creatoare. Conformist și nonconformist totodată („Nu sună nu anunță/ deschide ușa cu capul/ zice că
Cronică literară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5129_a_6454]
-
a doua categorie, a vehemenților serioși, care n-ar trage, pentru nimic în lume, cu praștia: Mi se pare că s-a confundat adesea, în cazul lui Geo Dumitrescu, spiritul său sarcastic și vehement cu acela ironic și îngăduitor al moderniștilor." Nu insist (Manolescu, bob cu bob, o face) asupra a ce și cine a confundat, reținînd doar concluzia, eticheta de frondă neostoită pusă unui poet care nu știe de glumă, se-neacă, nu o dată, de scîrbă, refuză și bruschează, (se
Cu pușca și cu praștia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8132_a_9457]
-
Lidia Vianu Întoarcerea la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Virginia Woolf predica renunțarea la love interest (intriga amoroasă) și la cauzalitatea cronologică, dar proza ei se agăța de aceste două elemente cu încăpățânare
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
timpul; cauzalitatea cronologică nu mai avea nici un înțeles. Personalitatea eroului se prăbușea. Epoca Desperado recuperează, din cronologie, trecutul. Doar că acest trecut înghite celelalte două momente ale timpului. Absorbit de trecut, viitorul e nu numai știut dinainte (lucru descoperit de moderniști), dar și despărțit de orice sentiment de așteptare. El e mai mult decât un lucru deja cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e cel mai adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
eroul Desperado trăiește suspendat într-un ‘azi' atemporal. E atât de lipsită de timp existența lui, încât până și viitorul nu mai e o așteptare, ci o amintire. Dispariția cauzalității cronologice duce inevitabil la schimbarea așteptărilor, pentru cititor. Pînă la moderniști, textul avea o încheiere, dincolo de care lectorul nu mai putea fabula. Eroul avea un destin de împlinit. Ce așteaptă oare de la soarta lor eroi Desperado cum sunt Winston Smith (George Orwell), Justine (Lawrence Durrell), Anna Wulf (Doris Lessing), Alex (Anthony
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
lucru care i-ar trece prin cap atunci când citește, ar fi să întrebe: ‘Și? Și?' Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul Desperado zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului din poveste (care, la moderniști, avea încă o legătură subterană cu tradiția basmului cu final fericit) împovărează ‘ziua' modernistă, ca unitate de narare, făcând din viața eroului o distopie apăsătoare - și, tocmai de aceea, provocatoare pentru lectură. Eroul Desperado e pasiv și resemnat, spre deosebire de eroii
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]
-
conștiinței a fost mai degrabă o ipoteză decât o practică a scriiturii, și, în cazul lui Joyce și Eliot (alții nu s-au încumetat), el a reprezentat mai mult o încleștare cu tradiția decât o anulare a ei. Fără excepție, moderniștii fac loc în subtextul lor convențiilor pe care le contestă. Cei care lasă dezordinea memoriei să tiranizeze textul cu adevărat, indiferenți la ‘intrigă', love interest ori cauzalitate cronologică, sunt autorii Desperado. Fie că e metodă de narare ori obsesie a
Eroul Desperado: Amintirea viitorului by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/8521_a_9846]