8,110 matches
-
și cei din tabăra adversă, înțeleg foarte bine opinia onorabilului și ignoră formularea hazlie, reținând fondul poziției sale, la care subscriu (Ionescu, Popescu) sau pe care îl dezavuează (Cațavencu)." (pp. 180-181). În schimb, acesta din urmă, port-drapel și port-parleur al modernității, pledează constant pentru înnoire și din motivul că vrea să schimbe statutul de rezervă cu cel de "titular în echipa politică aflată la guvernare". E un mecanism retoric în doi timpi, pe care îl vedem pus în mișcare și după
O scrisoare fetiș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10072_a_11397]
-
și a cinismului, și ironizând importanța care le e acordată. De aceea, din poveștile lui Wolf Wucherpfennig nu lipsesc tristețea și cruzimea îmblânzite de râs și de ironie (Andersen și Kafka fiind două dintre modelele la care face des referire). Modernitatea programatică a basmelor ține, în concepția autorului, tocmai de raportarea ambivalentă la realitate. I se adaugă, firește, aluziile la lumea tehnicii și la birocrația strâns legată de aceasta - o lume care trebuie îmblânzită prin chiar integrarea ei în poveste. Nu
Wolf Wucherpfennig - Basme moderne by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/10028_a_11353]
-
vorbesc, s-au făcut, cîndva (1976), texte cîntate. Nimic de mirare, cît timp hieroglifele lui Foarță (și măștile lui Cantemir) scot melodie altoită. Trunchiul ei e incantatoriu, grav, crescut din muzică de pravilă. Îi încolțesc, pe la subsuori, lăstare de rafinată modernitate: Barbu, Dimov, Eminescu reorchestrat. Dovada - pe care a mai făcut-o Foarță, tăind la lungimi potrivite replici latent poetice din Caragiale - că se poate croșeta poezie din orice fel de lînuri. Jivine cu solzi și pene sînt scornite pe hîrtie
Legende despre șerpi și pîsîri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10109_a_11434]
-
Muzică postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității Oleg Garaz 1. Muzică postmodernă: schița unui "portret-robot" Întrebarea este una aparent simplă: există oare o muzică specific postmodernă, una în care preceptele ideologice ale postmodernismului și-ar găsi o realizare deplină<footnote O listă reprezentativă în acest sens o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
inutilitatea unei abordări care ar urmări convergență și sinteză argumentelor în cadrul articulat al unei imagini clare. Desincronizarea ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii reprezintă o trăsătură distinctă a ultimei modernități (a treia) prin care aceasta se diferențiază de valorile estetice-stilistice ale romantismului muzical la început de secol XX. Același algoritm al rupturii definește și diferențierea postmodernismului de modernism la nivelul anilor '60 ai aceluiași secol. Însă, chiar dacă vorbim despre același
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
într-o multitudine incalculabila de configurații. 2. A doua ipoteza poate avea câștig de cauză atunci când încercăm să ne reprezentăm postmodernitatea drept consecință a dispersiei ultimei avangarde (anii '50-'60) în calitatea ei de "port-drapel" al celei de a treia modernități (1890-anii '60 ai secolului XX)<footnote Pentru a evita confuzia cu perioadele istoriei culturale a Europei am adoptat următoarele departajări începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
treia modernități (1890-anii '60 ai secolului XX)<footnote Pentru a evita confuzia cu perioadele istoriei culturale a Europei am adoptat următoarele departajări începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității, schimbarea paradigmei de la teocentrism la antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității, schimbarea paradigmei de la teocentrism la antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A treia avangardă (1945-anii '60) - postbelică. footnote>. În această imagine postmodernitatea în general, precum și postmodernismul (muzical) în particular, se
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tot astfel nici postmodernitatea nu mai poate fi înțeleasă doar prin recursul argumentativ la o sumă de „justificări” în calitatea lor de descrieri a abuzurilor și crizelor ultimei avangarde. 3. Căpătam explicitarea și "dezamorsarea" confuziei care domină interpretarea relației între modernitate și postmodernitate fie în termeni de continuitate (fragmentele răcite aparțin într-un mod cert modernității), fie în termeni de antagonism (fragmentele răcite și dispersate nu mai dețin calitatea modernista care le definea integritatea în cadrul vechiului context, pe când în noua lor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sumă de „justificări” în calitatea lor de descrieri a abuzurilor și crizelor ultimei avangarde. 3. Căpătam explicitarea și "dezamorsarea" confuziei care domină interpretarea relației între modernitate și postmodernitate fie în termeni de continuitate (fragmentele răcite aparțin într-un mod cert modernității), fie în termeni de antagonism (fragmentele răcite și dispersate nu mai dețin calitatea modernista care le definea integritatea în cadrul vechiului context, pe când în noua lor stare ele adopta o aparentă identitara diferită ca parte a unui nou mod de legitimare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imaginea stării dispersate, răcite (doar aparentă și suprafață că simulacru) și, în același timp, inerte ("încremenite") ale fragmentelor moderniste suspendate în "imponderabilitatea" unei echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a unei treceri organice, neintențională și neostentativă, de la modernitate la postmodernitate în calitatea lor de ansambluri simptomatice exclude cu desăvârșire un șir de idei precum: (a) calitatea parazitara a postmodernității, (b) atitudinea antagonist-revendicativă sau, la limită, minimalizantă a postmodernității față de epocă anterioară, (c) deconstrucția (textele lui Jacques Derrida sau
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ca determinanta în asigurarea unui viitor că și context, justificare și legitimare valorice. În cazul postmodernității termenul slăbire ar putea să semnifice și relaxare că și consecință a vindecării de "febră" ideologică (aproape religioasă), dar și de "obsesiile" totalizatoare ale modernității. Într-un mod cât se poate de evident, mentalitatea postmodernă nu presupune un viitor în virtutea căruia și-ar putea legitimă hegemonia, exclusivitatea, precum și supremația valorica după modelul mentalității moderniste. În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
intenția majoră vizează travestirea, parodia, ironia și excesul. 3. Postmodernitatea hibrida: sunt intenționate efecte de întrepătrundere (metisaj), în special cu muzica din afara sferei artistice europene (de exemplu, muzică pop și “world music”) 4. Postmodernitatea naivă: aceasta nu reacționează la dezvoltarea modernității sau a avangardei, deoarece nu poate sau nu vrea să le recunoască. Drept exemple servesc neo-tradiționalismul și, într-o oarecare, măsura minimalismul. 5. Postmodernitatea decăzuta: aceasta ar putea reprezenta expresia stării amorfe, a proximității față de starea de “rebut”, de amatorism
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
muzical, ci simultan, în sensul unei duble codificări, se adresează cunoscătorilor care pot avea plăcerea "descifrând" acest joc al posibilitățăților. Este o indicație clară în direcția manierismului, 2. Narativismul nu este doar un simplu criteriu al postmodernității, ci și al modernității secunde, 3. Soluționarea problemelor formei este, probabil, cea mai dificilă sarcina pentru o lucrare postmodernă, în ideea unei imposibilități de mediere internă între referințele la un material extern și forma autonomă. Cea mai inteligentă soluție este a se folosi o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
postmodernitatea nu și-ar putea revendică legitimitatea unei descendente evidente: impresionismul, romantismul, clasicismul, barocul, renașterea, precum și muzica Evului Mediu. În realitate, postmodernismul muzical în particular și postmodernitatea în general se prezintă în calitatea lor de raspuns global nu doar la modernitatea care le-a precedat, ci la toată istoria culturală a Occidentului (postmodernitatea) și, în egală măsură, drept concluzie cumulativa meta-istorică la toată istoria artei (și, în special, a muzicii) stilistice (postmodernismul muzical). Această imagine explică și în egală măsură justifica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unui geam ar împiedica vizualizarea completă a unui peisaj într-o zi senina și ar deformă imaginea însăși determinând o explicabila frustrare. (1) O primă idee ar fi clarificarea modului în care postmodernitatea s-ar defini în raportul ei cu modernitatea. Într-un mod cu totul paradoxal, un criteriu relevant ar fi unul termic și o simplă luare a temperaturii clarifica lucrurile într-un mod eficient. Așa cum am menționat mai sus, avem de a face cu un ansamblu de fragmente "răcite
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
un mod cu totul paradoxal, un criteriu relevant ar fi unul termic și o simplă luare a temperaturii clarifica lucrurile într-un mod eficient. Așa cum am menționat mai sus, avem de a face cu un ansamblu de fragmente "răcite"ale modernității, suspendate într-un vid conceptual și fără nici o relaționare aparentă între ele. Astfel putem explica sensul și utilitatea celebrei sintagme "anything goes". Nu există nici o specificare impusă, de ordin formal sau stilistic, referitoare la tehnicile componistice "privilegiate" sau de prim-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
contextul originar al acestora și neluând în seamă prioritatea, precum și pertinenta identificării acelui grad de distorsiune și, poate, chiar reinventare semantica aplicată fragmentelor în contextul imediat al actualității. Or, o idee lămuritoare ar putea fi că postmodernitatea într-adevăr moștenește modernitatea, însă o preia sub forma unui ansamblu de fragmente, deja deconstruită, pe care o re-asamblează sau, măi bine-zis o reinventează atribuindu-i propria rațiune de a exista (una postmodernă) și, evident, propria logică a organizării structurale interne (definind doar natură
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
singular și, pe deasupra, proprietate a educatorului. Putem admite că educatorul le-a dat până și "lipiciul" și că ei chiar ar încerca să refacă artefactul antic ale cărui sensuri nu le înțeleg, insă performanță maximă a unor preșcolari (în termenii modernității) se rezumă la a produce ansambluri mozaicate de fragmente disparate și totalmente dezarticulate, un colaj (de la: a lipi) care ar oglindi mai degrabă apetenta ludica, precum și improvizatorica a unor ignoranți pentru care starea fragmentată, dar și fragmentul în sine, reprezintă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sine, reprezintă realitatea primară, deci una normală, iar istoria obiectelor întregi este pentru ei doar o foarte tristă și anacronica poveste despre conștiința nefericită și rătăcirea inexplicabil de înflăcărata a predecesorilor (moderniști-avangardiști). Ne putem întreba în mod logic, daca valorile modernității ar fi putut fi moștenite altfel decât într-o formă distorsionată, adică fragmentată. Iar răspunsul ar putea fi unul negativ, dacă prin comparație luăm în considerare modelul modernist al rupturii radicale de trecut, tabularasismul avangardist militant, și îl raportăm la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist și căutarea unor potriviri cu contextul postmodern. Sau din contră, mai degrabă se caută o potrivire a contextului postmodern, mult prea ambiguu, la claritatea și simplitatea imaginii, ambele fiind împrumutate din modernitate. Atâta timp cât intenția este de resuscitare, deci de reîncălzire, eșecul este garantat, deoarece se încearcă a se vorbi în termeni de căldură despre fragmentele funciarmente reci, în termeni de viu (alive) despre fenomene ne-vii (un-dead) sau, altfel spus, simulacre. Iar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
care modernismul înalt își articulează sensurile și energia evolutivă, nefiind (încă) vorba despre generarea unor calități funciarmente diferite? Intensitatea contestației serialismului realizată în formulări explicite ("manifeste" conceptuale) sub forma unor estetici asumate până la ultimele consecințe îi identifica drept reprezentanți ai modernității. Este vorba despre tensiunile "intestine" între diverse tipologii de programe estetice-ideologice: stocastismul, minimalismul și aleatorismul intuitivist, toate trei formulând o atitudine critică față serialismul integral. Drept relevant se impune faptul că hegemonia programului ideologic și estetic a serialismului integral este
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o neîncredere în plauzibilitatea soluțiilor pe care acesta le oferea. Astfel, termenul fragmentarism nu pare să aparțină unei definiții proprii postmodernismului, ci mai degrabă se impune drept o imagine în negativ a stării totalizate pe care lucrurile o dețineau în modernitate. Mai mult, acest termen se prezintă ca făcând parte mai degrabă dintr-un dicționar avangardist și semnifică imperfecțiunea, precum și insuficientă câmpului de fenomene postmoderne văzut din optică modernista a controlului și hiperdeterminării. Dezacordul de a împărtăși o idee unificatoare, totalizatoare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]