387 matches
-
considerau că o nouă mișcare revoluționară era un preludiu necesar al luptei pentru scăparea din constrângerile Antantei victorioase. Așa cum de altfel a remarcat și Lenin, " A fost un moment în care toată lumea în Germania, inclusiv cei mai negri reacționari și monarhiști, declarau că bolșevicii vor fi salvarea lor." În aprilie 1920, Lenin termina scrierea lucrării ""Stângismul", boala copilăriei comunismului", concepută pentru ghidarea revoluției în cele câteva luni de dinaintea stadiilor sale finale. Cum starea de spirit a lui Lenin devenise foarte optimistă
Cauzele războiului polono-sovietic () [Corola-website/Science/305095_a_306424]
-
MacMahon (republican moderat), Duke of Magenta, a refuzat să-i permită prezența pretendentului în parlament. Eșuează astfel cea mai mare tentative de reinstaurare a monarhiei. Thiers nu mai respectase acordul de la Bordeaux și va fi pus în inferioritate de majoritatea monarhistă, în locul sau fiind ales MacMahon, considerat util cauzei monarhiștilor. Este adoptată o lege în care se stabilize durata mandatului președintelui la șapte ani. În 1875 au fost adoptate și alte legi privind organizarea statală, instituțiile statului, constituind împreună Constituția noii
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
indiferent de suprafață. Orașele mari ca Parisul încă nu aveau primari. A fost o campanie electorală intense. Republicanii obțin din nou o largă majoritate la reînnoirea periodică a Senatului. În 1879, guvernul îi prezintă președintelui MacMahon o lista cu generali monarhiști și conservatori . Aceștia trebuiau înlăturați din armata. MacMahon nu a putut să facă asta și s-a văzut forțat să demisioneze. Cele două camere s-au întrunit și l-au ales ca președinte pe Jules Grevy care s-a angajat
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Instabilitatea guvernamentală era încă prezența : un guvern cu calități îndoielnice și un președinte care avea un rol decorative. În 1886, datorită unei combinații politice de culise, prin diverse influențe, generalul Boulanger a devenit ministru de război. Nobilii francezi aveau simpatii monarhiste în continuare în timp ce generalul era republican convins și patriot. Boulanger făcuse declarații belicoase față de Germania. Guvernul a fost remaniat, iar Boulanger a fost demis. În 1872, printr-o lege, armata avea interdicția de a face politică. Militarii nu puteau să
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
socială, liberalism economic și era împotriva statului intervenționist. Curentul politic de "dreapta' nu se organiza în partide, ci în grupuri parlamentare denumite independenții sau alianța democraților, ce aveau personalități că Poincare, Laval, Briand sau Tardieu. Extremă dreapta era antirepublicană și monarhistă și se exprimă prin formațiunea Acțiunea Franceză reprezentată de Charles Maurras și Leon Daudet ce obținuse un număr redus de locuri în Adunarea Națională. Era condamnată pontifical pentru discursul extrme de agresiv împotriva Republicii, evreilor și străinilor, având sprijinul cotidianului
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Vasile Constantin Vasiliu Rășcanu (n. 5 septembrie 1887, loc. Bârlad - d. 1980) a fost un general român, cu vederi politice monarhiste și comuniste. În perioada 22 martie - 5 iunie 1947, generalul de corp de armată a condus Armata a IV-a. La 6 iulie 1945, considerând că "a face politică justă a regimului democratic în care trăim este una din datoriile
Constantin Vasiliu-Rășcanu () [Corola-website/Science/304810_a_306139]
-
fost complice la asasinarea lui Calvo Sotelo de către Cuenca. Totuși, uciderea unui atât de important parlamentar, cu implicarea poliției, a ridicat semne de întrabare și a atras reacții puternice din partea mișcărilor de centru și dreapta. Calvo Sotelo era principalul politician monarhist din Spania. El protesta împotriva a ceea ce el considera a fi escaladarea terorii antireligioase, exproprierilor, și reformelor agrare pripite, pe care le considera de natură bolșevică și anarhistă. În schimb, el susținea înființarea unui stat corporativ și declarase că un
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
care acesta urma să-l țină în "Cortes". Deși generalii naționaliști erau deja în faze avansate ale planificării unei revolte, evenimentul le-a furnizat un declanșator convenabil, și o justificare publică pentru lovitura de stat planificată de ei. Genialul general monarhist José Sanjurjo a fost figura cea mai importantă a rebeliunii, în vreme ce Emilio Mola era însărcinat cu planificarea și secundul lui Sanjurjo. Mola a demarat în mod serios planurile în primăvară, dar generalul Francisco Franco a ezitat până la începutul lui iulie
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
anticomunistă și de teama de divizarea Spaniei, ceea ce a coagulat mișcări diferite sau chiar dușmane ca falangiștii și monarhiștii. Această tabără a fost denumită "„naționaliștii”", "„rebelii”", sau "„insurgenții”". Adversarii lor îi denumeau "„fasciști”" sau "„francoiști”". Liderii lor proveneau dintre moșierii monarhiști, mai conservatori, și susțineau centralizarea puterii în stat. Germania nazistă și Italia fascistă, precum și mare parte din clerul romano-catolic, i-au susținut pe naționaliști, Estado Novo din Portugalia le-a furnizat suport logistic. Forțele lor se adunaseră în „Ejército Nacional
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
adunaseră în „Ejército Nacional” sau „Armata Națională”. Participanții activi în război acopereau toată gama de poziții politice și ideologii ale vremii. Tabăra naționalistă cuprindea și pe carliști și pe monarhiști legitimiști, naționaliștii spanioli, falangiștii, catolicii, și majoritatea conservatorilor și liberalilor monarhiști. De partea republicanilor se aflau socialiștii și liberalii, precum și comuniștii și anarhiștii. Naționaliștii catalani și basci nu au ales o singură tabără. Naționaliștii catalani de stânga erau de partea republicanilor. Naționaliștii conservatori catalani erau mai puțin fermi în privința susținerii guvernului
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
gubernia Basarabia — d. 18 iunie (stil vechi) 1909, Chișinău) a fost un jurnalist, publicist și politician rus de origine română, de extremă-dreaptă, colaborator cu tenebroasa Ohrana (instituția țaristă de spionaj și diversiune) și participant activ al „Sutei Negre” (în ), organizație monarhistă extremistă și xenofobă creată de Ohrana. A fondat la Sankt Petersburg ziarul „Znamia” (Drapelul - în , 1903—1904) în care a publicat celebra mistificare și provocare antisemită Protocoalele înțelepților Sionului. Pаvel Alexаndrovici Crușeveanu s-a născut într-o familie rusă de
Pavel Crușeveanu () [Corola-website/Science/314656_a_315985]
-
au fost "Sărbătorile naționale ale Franței", („Leș Fêtes nationales à Paris”) (1878) și „Le Dernier des Trémolin” (Ultimii dintre Tremolins) (1879) . Atras de curentele de idei naționaliste revanșarde de dupa dezastrul înfrângerii de către Germania în 1871,a început să simpatizeze ideile monarhiste și în acest context l-a admirat un timp pe contele de Chambord, pretendent la coroană Franței, dar a fost curând dezamăgit de lipsă de curaj a acestuia. În 1880 a redactat prefață la o lucrare inedită intitulată „Moartea lui
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
îi invadează din nou în 1792, la scurt timp dupa una dintre cele mai faimoase revoluții din istorie, Revoluția Franceză din 1789. Noul guvern francez revoluționar încearcă să extindă frontierele franceze pentru a se apăra de eventualul contraatac al forțelor monarhiste anti-republicane. În 1796, un tânar general francez, pe nume Napoleon Bonaparte, trece Alpii și se îndreaptă către nordul Italiei, obținând o serie de victorii și mai ales un tratat cu Austria în 1797. Napoleon inițiază reforme organizatorice în cadrul peninsulei, impunând
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
sumară. Datorită implicării în acest măcel, va pierde alegerile prezidențiale, care vor fi câștigate de mareșalul Patrice de Mac Mahon. Numit președinte al republicii, inițiază reforme administrative, fiscale și militare. Dar nu reușește să stabilească un dialog între republicani și monarhiști. Astfel, "Pactul de la Bordeaux" din 10 martie 1871 este considerat ca un reviriment al republicanismului de către monarhiști care, pe 13 martie 1873 votează "legea Broglie", care nu permite președintelui republicii să se adreseze adunării naționale, decât printr-o scrisoare citită
Adolphe Thiers () [Corola-website/Science/314237_a_315566]
-
că Anderson este o impostoare. Împărăteasa-mamă moare la 13 octombrie 1928, la Hvidøre. Cu partea ei din moștenire, Olga cumpără "Knudsminde", o fermă din Ballerup situată la aproximativ 24 de km de Copenhaga. Ferma ei devine un centru pentru comunitatea monarhistă rusă din Danemarca. De-a lungul anilor '30, Olga se dedică picturii. Are expoziții la Copenhaga, Londra, Paris și Berlin. O parte din banii obținuți din vânzarea picturilor îi donează organizațiilor caritabile. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Danemarca
Marea Ducesă Olga Alexandrovna a Rusiei () [Corola-website/Science/317968_a_319297]
-
depășesc 10% din voturi în provincia Bolzano. Partidul Liberal Italian echilibrează voturile sale în nordul Italiei, crescând în Lombardia și Emilia Romagna, scade în Piemonte. Rămân puternici în provinciile: Campobasso, Messina și Benevento unde depășesc 15% din voturi. Partidul Național Monarhist plătește dur despărțirea din interiorul PMP pierzând numeroși alegători în toată Italia, în special în regiunile meridionale, unde PMP în precedentele alegeri au obținut rezultate bune, căderea cea mai mare s-a produs în Campania unde pierd aproape 10% din
Alegeri legislative în Italia, 1958 () [Corola-website/Science/319883_a_321212]
-
au obținut rezultate bune, căderea cea mai mare s-a produs în Campania unde pierd aproape 10% din voturi, Puglia și Sicilia rămân regiunile de bază ale partidului, dar în nordul Italiei în linii mari rămân sub media națională. Partidul Monarhist Popular câștiga majoritatea voturilor în partea central sudică, Campania, în provincia Napoli, strâng 20% din voturi în Abruzzo Basilicata și Sicilia. La fel ca PNM, în partea nordică obțin procente puține, devenind ridicoli. Partidul Republican Italian rămâne foarte puternic în
Alegeri legislative în Italia, 1958 () [Corola-website/Science/319883_a_321212]
-
acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomația lui, numită „politică realistă” ("Realpolitik"), și modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („"der Eiserne Kanzler"”). Fiind un mare latifundiar aristocrat („"Junker"”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste și aristocratice. Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederației Germane. Profitând de iscusința sa în diplomație, Bismarck a purtat două războaie pentru a-și atinge scopul. Mai mult, a reușit să
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
După revoluția română din 1989, a fost numit Ambasador al României în Franța începând cu 31 decembrie 1989 , și demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste . După aceea, devine membru al Partidului Alianței Civice, înființat de Nicolae Manolescu, fiind ales între 1992 și 1996 senator în circumscripția electorală Argeș. Și-a continuat mandatul de senator din partea Partidului Național Liberal, fiind între 1996 și 2000 senator de
Alexandru Paleologu () [Corola-website/Science/297589_a_298918]
-
au fost folosite de societățile populare, care legau protestele economice de necesitatea politică a unei republici democratice, de grupurile din Adunare care doreau să acceadă la guvernare. Mirabeau, orator și politician al Adunării Constituante, membru al Comitetului celor treizeci, nobil monarhist, a reprezentat starea a treia în Stările Generale. Dorea schimbarea monarhiei pentru a supraviețui, o monarhie limitată, cu un guvern care să răspundă în fața Adunării. Era singurul care putea asigura o conducere eficientă, dar nu i s-a acordat încredere
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
nou amenințată cu invazia și s-a sfârșit cu victoria de la Fleurus, din iunie 1794 ce a asigurat frontierele Franței. În august-septembrie 1792 s-au desfășurat alegerile pentru Convenție, rezultatele fiind însă denaturate de teama și intimidare. La Paris, simpatizanții monarhiști și-au pierdut dreptul de vot. Toți cei 24 de membri care reprezentau Parisul erau iacobini, republicani și susținători ai Comunei. Inițial erau 200 de girondini și 100 de iacobini în Convenție. Majoritatea nu aparțineau nici unei tabere și pentru că ocupau
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
câteva luni s-a ascuns până când a putut părăsi țara, ajungând în cele din urmă în Franța. În timpul războiului civil rus, el nu a susținut nici o tabără - s-a opus atât regimului bolșevic roșu cât și Mișcării Albe a generalilor monarhiști. Kerenski a trăit în Paris până în 1940, angajându-se în certurile și fracționările nesfârșite ale liderilor democratici ruși exilați. Când germanii au ocupat Franța în 1940, el a fugit în SUA, unde a trăit până la moarte. Când Hitler a invadat
Aleksandr Kerenski () [Corola-website/Science/298247_a_299576]
-
din 1789: sfârșitul feudalismului și . În acest sens, sovietele erau concepute ca „fortărețe proletare”, situate în inima „revoluției burgheze”. pentru a asigura realizarea solicitărilor populare, pentru a pregăti în viitor trecerea la socialism, și pentru a împiedica o așteptată contrarevoluție monarhistă sau o ruptură cu burghezia. Cu toate acestea, acest lucru nu răspundea urgenței realizării aspirațiilor maselor. Părțile revoluționare au fost, prin urmare, expuse riscului de a suporta aceeași discreditare populară ca și guvernul provizoriu. În ciuda dorinței populare de a pune
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
de la Brest-Litovsk, germanii încercau să profite de avantaj: au ajutat la înăbușirea revoluției în Finlanda (martie-aprilie 1918), apoi și-au reluat pe timpul verii înaintarea militară în Țările Baltice și în Ucraina, pe care le-au pus în mâinile unui guvern-marionetă monarhist și represiv. Secesiunea din mai a Republicilor Caucaziene (, Armenia și Azerbaidjan) a accentuat confuzia. În același timp, în aprilie-mai, Legiunea Cehă, formată din foști prizonieri și dezertori din armata austro-ungară, a refuzat să se dizolve, și s-a revoltat împotriva
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
ar fi fost puse mult mai devreme, înainte de izbucnirea Războiului Civil, în august 1918, represiunea abătându-se la fel de mult, dacă nu chiar mai mult, asupra celorlalte partide revoluționare decât asupra unora dintre mai multele partide politice „burgheze” sau asupra forțelor monarhiste. Acest punct de vedere este respins de către unii istorici, ca , care, într-o recentă carte, susține că politica represivă a regimului sovietic a fost practic produsul unor tensiuni interne (violența contra-revoluției), dar și externe (reacția puterilor internaționale față de preluarea puterii
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]