537 matches
-
textul nostru (4, 14.18), poate datorită interesului scăzut pe care acesta îl prezintă pentru teza susținută aici. . Într‑adevăr, diavolul, ca imitator al lui Dumnezeu, reușește să copieze în toate Creatorul, în afară de Întrupare. Această idee decurge din chiar principiul monoteismului creștin. Numai Dumnezeu, în calitatea sa de Creator unic, poate depăși limitele ontologice și se poate înomeni (Isus Cristos). Satan nu este decât un înger, deci o creatură a lui Dumnezeu. A admite întruparea sa reală într‑un personaj istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un rând, ni se spune că toți cei „care ce‑l slăvesc pe diavol prin multe lucruri abominabile îi vor sluji atunci printr‑un sigur idol” (V, 25, 1). Aceasta înseamnă că păgânii se vor converti la rândul lor la „monoteism”, mai bine zis, la monoidolatrie. Activitatea lui Cristos este centrifugă. Centrul său de iradiere este Ierusalimul, de aici ea se răspândește către toate colțurile lumii locuite. Contrar acesteia, activitatea Anticristului va avea un caracter centripet. Tiranul eshatologic va respinge mesajul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a recâștiga harul botezului și curăția desăvârșită a celor care s-au unit cu Hristos ca într-o nuntă. Nunta e metafora centrală în scrierile profeților din Vechiul Testament și o figură recurentă în scrierile pauline. În lumina acestei corespondențe între monoteism și monogamie, monahismul apare ca un parcurs al reintegrării omului în starea de pace și împăcare cu Dumnezeu. La capătul unei vieți de înfrânare și pocăință, fiecare monah reface experiența unității eshatologice a umanității. Fără recunoașterea abisului despărțirii noastre de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ani, cunoștea deja araba și ebraica; pe la 1825, la Monaco predă filozofia mitologiilor și filozofia revelației; acum este filozoful cel mai important, alături de Schopenhauer, prin Oupnekhat. Odată cunoscute Vedele, ajunge la concluzia că de acum înainte știința ocazionează ideea unui "monoteism originar care, după dispersie, ar fi devenit politeism". Referitor la cele trei ere ale umanității, Schelling a atribuit Indiei pe cea de-a doua, cea a progresului, cînd, după el, spiritualitatea o ia înaintea adorării forțelor naturii. "Conținutul revelației nu
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
departe la reprezentarea lui Brahma, a unității pure a gîndului în sine însuși, în care totalitatea empirică a lumii, ca și acele prime substanțialități care se numesc zei, dispar. Colebrooke și mulți alții au definit de aceea religia índică drept monoteism. Că această definire nu este greșită rezultă din puținele pasaje pe care le-am citat. Dar unitatea aceasta a lui Dumnezeu, și încă a unui Dumnezeu spiritual, este atît de puțin concretă în sine, atît de lipsită de putere, ca să
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
a fi totodată politeismul cel mai extravagant. Totuși, nici idolatria nefericitului ind, care venerează maimuța sau cine mai știe ce, nu este încă acea nefericită reprezentare a panteismului că toate sînt Dumnezeu, că Dumnezeu este totul. Pe de altă parte, monoteismul índic este el însuși un exemplu de puținul cîștig care rezultă din purul monoteism, dacă ideea de Dumnezeu nu este determinată, adînc, în ea însăși. Căci acea unitate, dacă ea este abstractă în sine și prin urmare goală, duce ea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
maimuța sau cine mai știe ce, nu este încă acea nefericită reprezentare a panteismului că toate sînt Dumnezeu, că Dumnezeu este totul. Pe de altă parte, monoteismul índic este el însuși un exemplu de puținul cîștig care rezultă din purul monoteism, dacă ideea de Dumnezeu nu este determinată, adînc, în ea însăși. Căci acea unitate, dacă ea este abstractă în sine și prin urmare goală, duce ea însăși la independența concretului în genere, rămas în afara ei, ca o mulțime de zei
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
abstractă în sine și prin urmare goală, duce ea însăși la independența concretului în genere, rămas în afara ei, ca o mulțime de zei sau de singularități empirice, lumești. În mod consecvent, chiar acel panteism ar putea fi numit încă un monoteism, potrivit reprezentării superficiale a acestuia; căci dacă potrivit acesteia Dumnezeu este identic cu lumea, întrucît nu există decît o singură lume [179] n-ar exista nici în acest panteism decît un singur Dumnezeu. Desigur, goala unitate numerică trebuie să fie
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
culminant trebuie să se afle reprezentări ale unor gîndiri speculative, într-o formă obtuză și obscură însă [212]." Se continuă apoi cu teologia "naturală" a Indiei: "Dumnezeu este Unul, adică Brahma, Brahman; dar cu aceasta nu se ajunge la un monoteism, pentru că mai există nenumărați alți zei. Un brahman i-a povestit unui englez că există 33 "șror" de zei; un "șror" are 100 "bak"; un "bak" are 10.000 de unități; ar rezulta de aici că există 33 milioane de
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ori împreună cuprepozițiile me (be) â în, se redă prin „a se încrede în”, sau le (le) âal, ai, ale) și exprimă legătura directă pe care o poate avea cineva cuDumnezeu. Credința în Dumnezeu cu sensul de „încredere” estefundamentală în monoteismul biblic. Majoritatea întâlnirilor omu lui cu Dumnezeu se încheie cu făgăduințe pe termen foarte lung,iar mesajul divin adresat fiecărei generații are mereu în vedere viitorul. Pentru poporul biblic poate că nu era chiar atât de importantă întâlnirea cu Dumnezeu
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
este "continuarea și realizarea marii tradiții iudeo-creștine, o ramură nouă, proaspătă, pe arborele progresului european, trecând prin Revoluția franceză și liberalismul secolului al XIX-lea spre era socialistă"27. Am putea duce mai departe în trecut o astfel de genealogie, monoteismul și Decalogul lui fiind, cu siguranță, temelia originară. Dar diagnosticul este sigur în aceea că pune accentul pe credința în mântuirea viitoare ca motor esențial al oricărei perspective moraliste. Și nu este cazul să facem economie de mijloace pentru a
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
participarea, aproape în sensul mistic sau magic al termenului, fiecărui lucru sau persoane la un ansamblu care îi dă sens. Perspectivă "holistică", ce consfințește reîntoarcerea forțelor primitive, într-un fel tenebroase. Reîntoarcerea divinităților proprii "Mamei Primordiale". Forțe feminine pe care monoteismul patriarhal s-a angajat să le alunge sau să le marginalizeze. Pentru a relua o expresie dragă lui Fernando Pessoa, reîntoarcerea "paganismului ca principiu vital"48. Principiul uniunii contrariilor, proces dinamic al corespondențelor așa cum îl putem vedea în opera picturală
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
peste tot "mizeria lumii" sau a stigmatiza, aici sau acolo, o "axă a răului" este, de facto, consecința unei aceleiași economii a mântuirii obnubilate de căutarea perfecțiunii, alimentate de un puternic sentiment de culpabilitate și sprijinindu-se pe fantasma unicului: monoteism sau monoideism. Să nu uităm, într-adevăr, care este dualitatea fondatoare a tradiției iudeo-creștine, ceea ce Heidegger numește "cristo-teologism"63. Pe de o parte, este Oecumen: lumea cunoscută și civilizată, dominată de rațiune și orientată spre atingerea unei ținte înde-părtate (Paradis
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
ceea ce șochează. Căci substratul cultural pe care s-a fondat modernitatea este chiar marea "fantasmă" a unicului. Și i-am uimi pe unii, agnostici declarați, dacă le-am arăta că sensibilitatea lor teoretică, reacțiile lor practice fac parte dintr-un "monoteism" fundamental. De la rațiunea umană "conducând la unitate", așa cum o spune Sfântul Augustin, la formula lui August Comte: reductio ad unum, este o uimitoare continuitate care se va exprima în invenția individului unul, a instituțiilor omogene și va culmina în "forma
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
această religie și-o fac despre istoria lor. Concentrându-mi atenția pe istoria evreiască a suferinței, mi se pare că am realizat un studiu de caz de două ori exemplar. Exemplar fiindcă pune într-o lumină nouă destinul primului dintre monoteisme, al religiei și al poporului care se reclamă de la el. Dar exemplar și fiindcă paradigma evreiască a devenit, pentru multe alte grupuri, o paradigmă de referință, aproape un model de imitat. Am dorit să închei această istorie evreiască a suferinței
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
dintr-un anumit punct de vedere, aceste sinteze reprezintă vârful gândirii religioase egiptene: ele constituie un sistem perfect articulat care nu mai încurajează decât inovații stilistice. Pentru a aprecia mai exact importanța acestor sinteze teologice, să revenim o clipă asupra "monoteismului atonian". Trebuie să precizăm de la început că expresia utilizată de Akhenaton în imnul său - "singurul Zeu, în afara căruia nu există altul" - era aplicată, cu o mie de ani înaintea reformei de la Amarna, lui Amon, lui Ra, lui Atum și altor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
plină de consecințe pentru teologiile ebraică și creștină. O viziune asemănătoare a căderii nu putea să se impună decât într-o religie centrată pe atotputerea și gelozia lui Dumnezeu. Așa cum ne-a fost transmisă, legenda biblică arată autoritatea crescândă a monoteismului iahvist 9. După autorii capitolelor 4-7 din Facerea, acest prim păcat nu numai că a dus la pierderea Paradisului și la transformarea condiției umane, dar a devenit, într-un fel, izvorul tuturor nenorocirilor care au copleșit omenirea. Eva a dat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din fiii lui Le vi, Merari, este egipteanul Mrry, "Cel iubit"; Pinhas, nepotul lui Aaron, este P'-nhsy, "Cel negru". Nu e exclus ca tânărul Moise să fi cunoscut "reforma" lui Akhenaton (cea 1375-1350), care înlocuise cultul lui Amon prin "monoteismul" solar al lui Aton. S-a remarcat 25 analogia dintre cele două religii: Aton este, și el, proclamat singurul Dumnezeu"; ca și Iahve, el este zeul care creează tot ceea ce există; în sfârșit, importanța acordată de "reforma" lui Akhenaton "învățăturii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fost revalorizat și integrat în "istoria sfântă" a iahvismului. Un ritual aparținând religiozității cosmice (sărbătoarea pastorală a primăverii) a fost interpretat drept comemorare a unui eveniment istoric. Transformarea structurilor religioase de tip cosmic în evenimente ale istoriei sfinte este caracteristică monoteismului iahvist, și va fi reluată și continuată de către creștinism. 59. "Eu sunt cel ce sunt" în timp ce păștea oile lui letro, socrul său, preotul din Madian, Moise a ajuns, traversând pustiul, până la "muntele lui Dumnezeu", Horeb. Acolo a văzut "o pară
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
În forma sa actuală, textul nu poate să dateze din epoca Iui Moise, dar cele mai importante porunci reflectă desigur spiritul iahvismului primitiv. Primul articol al Decalogului: "Sa nu ai alți Dumnezei afară de mine!" arată că nu este vorba de monoteism în sensul strict al cuvântului. Existența altor zei nu este negată, în cântecul de victorie înălțat după trecerea marii, Moise exclamă: " Cine este asemenea ție între dumnezei" (Ieșirea, 15: 11). Dar Dumnezeu cere fidelitate absolută, deoarece Iahve este un "Zeu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
o altă trăsătură antropomorfă în faptul că el cere credincioșilor săi o supunere absolută, ca un despot oriental? E vorba mai degrabă de o dorință inumană de perfecțiune și puritate absolută. Intoleranța și fanatismul, caracteristice profeților și misionarilor celor trei monoteisme, își au modelul și justificarea în exemplul lui Iahve. Tot astfel, violența lui Iahve sparge cadrele antropomorfice. "Furia" sa se dovedește câteodată atât de irațională încât s-a putut vorbi despre "demonismul" lui Iahve. Desigur, unele din aceste trăsături negative
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
două rădăcini 5 în plus, sacralitatea reprezentată de Soare a permis, în vremea sincretismului greco-oriental, o îndrăzneață reelaborare teologică și filosofică, astfel încât s-ar putea spune că zeul solar a fost ultima teofanie cosmică ce avea să dispară în fața expansiunii monoteismului iudeo-creștin. 6 Adăugăm că, mai târziu, omul, ca făptură terestră (GHCMON), se opune în Occident ființelor celeste, în vreme ce în Orient găsim o concepție despre om ca făptură rațională, (MCNU), opusă animalelor; cf. Devota, Origini indo-europene, pp. 264 sq. 7 E.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Această concepție pesimistă s-a impus în mod fatal când grecul a luat cunoștință de precaritatea condiției umane. Pe de o parte, omul nu este, stricto sensu, "creatura" unei divinități (idee împărtășită de numeroase religii arhaice, și de către cele trei monoteisme); prin urmare, el nu îndrăznește să spere că rugăciunile sale vor putea stabili o anumită "intimitate" cu zeii. Pe de altă parte, el știe că viața sa este deja hotărâtă de către destin, moira sau aisa, "soarta" sau "partea" care i-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
irevocabil, hotărât și adus la îndeplinire de Ahură Măzdă. Pe scurt, punctul de plecare al învățăturii lui Zarathustra este revelația atotputerniciei, a sfințeniei și bunătății lui Ahură Măzdă. Profetul o primește direct de la Stăpân, dar această revelație nu fondează un monoteism. Ceea ce proclamă Zarathustra, dând-o ca model adepților lui, este alegerea lui Dumnezeu și a altor Entități divine. Optând pentru Ahură Măzdă, mazdeanul alege binele împotriva răului, religia adevărată împotriva celei a daevas-ilor. Prin urmare, orice mazdean trebuie să lupte
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dematerializării 214 Monumente vulnerabile 220 Democratizare: față și revers 224 Lecția a VIII-a Noțiunea de mediasferă 233 Expunere generală 233 De la Nietzsche la Haeckel 235 Regulile metodei ecologice 237 Sistemul transmisii / transporturi 243 Noua luptă pentru timp 246 Mediologia monoteismului 249 Întrepătrunderea mediasferelor 255 Lecția a IX-a Viața și moartea unui ecosistem: socialismul 260 O abordare literală 261 Elicea genetică 264 Carnețelul roșu 271 Alma mater 277 Cotidianul nostru sacrosanct 283 Legea cantitate / calitate: mai mult, mai prost 289
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]