2,076 matches
-
deja mama și fiica. CÎnd ambarcațiunea se pierduse În beznă, În direcția luminilor de pe Virgen Blanca, rotofelul căpitan se Întoarse spre cavaler și Îi zîmbi afabil: - Nu trebuie să o Învinuiți pentru purtarea ei, spuse el. Atîtea animale ciudate și monstruoase impresionează pe oricine, darămite pe o fată atît de tînără și delicată. - Dar am educat-o În așa fel Încît să știe să facă față cu curaj vremurilor grele În care ne-a fost dat să trăim... Atitudinea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sclav pe cine nu e la fel ca mine - Încercă să surîdă În chipul acela care-l făcea și mai Înspăimîntător, dacă era cu putință așa ceva. Nu-l voi respecta decît pe egalul meu, pe acela care va fi la fel de monstruos, diform și nefericit ca mine... Ridică mîinile Într-un gest care nu voia să spună nimic, dar care probabil Însemna mult. - Mi se pare o poziție potrivită pentru vremurile pe care le trăim, nu crezi? Dominique Lassa, născut În Sète
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oameni. Cum era cu putință ca o asemenea greșeală, de la care nu te puteai aștepta decît să fie În stare să emită o jumătate de duzină de cuvinte inteligibile, să aspire să-i Înfrunte pe cei care nu erau la fel de monstruoși ca el, Îndrăznind să se transforme În suveran fie și al unui singur metru pătrat de pămînt? Ar fi jucat, desigur, un rol nemaipomenit ca mic tiran peste o stîncă, stăpînind În mod comic peste iguane, broaște-țestoase și sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțit cu toții neputincioși, pentru că prezența Iguanei era de ajuns pentru a-i teroriza, expresia lui diabolică Îi făcea să Înlemnească, și s-ar fi putut spune că ochii lui, „singurul lucru decent pe care-l pusese Dumnezeu pe chipul acela monstruos”, știau dinainte ce anume le trecea prin cap. Prin urmare, Îi Îngăduiră să-i lege ca pe niște colete vii, chinuiți de strînsoarea chingilor și de semiasfixierea provocată călușuri, pentru a cădea din nou În fundul grotelor umede și a observa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oamenii de pe María Alejandra, erau singurii care Îl cunoșteau, care aveau certitudinea absolută a existenței sale și care știau că acolo, pe Insula Hood, sau Insula Spaniolă, cea mai solitară din Arhipelagul Insulelor Vrăjite, se stabilise pentru totdeauna un harponier monstruos cu faimă de asasin. Primul lui impuls fu să fugă, să se urce pe culmea falezei Înalte dimpotriva vîntului și să-și caute refugiu În peștera lui, avînd astfel deplina siguranță că nu-l va găsi nimeni, dar se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din dinți ca să nu strige de spaimă cînd silueta lui se profilă În golul orbitor de la intrare. El rămase acolo cîteva clipe, fără Îndoială pentru a-și obișnui ochii - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos“ - cu penumbra și Înaintă apoi, șchiopătînd ușor, pînă cînd se opri În fața ei și o cercetă cu o privire care părea că vrea să o hipnotizeze. — Cum te cheamă? Întrebă el, autoritar. — Carmen... Carmen de Ibarra. - Carmen de Ibarra, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
că totul era simplu și că fusese de-ajuns să schimbe rolul de victimă cu acela de călău. Cruzimii trebuia să-i răspundă cu sadism, nedreptății, cu tiranie, iar biciului cu asasinate. Rezultatul era evident: din Iguana Oberlus, un harponier monstruos, fiul lui Scaraoțchi, devenise Oberlus, regele Insulei Hood și poate, Într-o zi, regele Arhipelagului Galápagos. Nu mai era nevoie să se scuze pentru aspectul și prezența lui, nici să-și petreacă nopțile treaz și aducîndu-i sacrificii Elegbei pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În cele din urmă nu avusese Încotro și trebuise să implore milă. Dar chiar În această implorare supusă de a nu mai continua să o chinuiască găsise o plăcere specială, pentru simplul fapt că, după cum era de așteptat, stăpînul ei monstruos nu o ascultase. Soarele se afla la zenit, fluxul la punctul cel mai scăzut, iar portughezul Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, dormita În ascunzătoarea lui, la umbră, lăsînd să treacă acele atît de greu de Îndurat ceasuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se putea compara cu arma celuilalt. - Vino! repetă el cu un gest semnificativ al mîinii. Să vedem dacă ești așa de curajos cum spui... Oberlus nu răspunse. Ochii lui - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos” - erau ațintiți asupra securii de piatră, cîntărind gradul de primejdie și Încercînd să ghicească, după modul În care era ținută, cum anume avea să fie folosită. În cele din urmă, cînd se simți sigur, continuă să Înainteze, ieși din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
jur că mi-a trebuit multă vreme ca să accept ideea că nimeni... Nimeni, ascultă-mă bine... nu a făcut față de mine un gest amabil. - Trebuie să-ți fi fost greu. - Greu nu e cuvîntul potrivit - dădu el din capul acela monstruos, ca și cum l-ar fi costat mult să admită că trăise acele vremuri. Nu există nici un cuvînt capabil să descrie asta... Nici măcar lacrimile mele nu-i Îmbunau, cu toate că, ce-i drept, am renunțat curînd la a mai plînge. Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
simțise liber și unde-și petrecuse cei mai frumoși ani din viață. Era perfect conștient că, din clipa În care aveau să pună piciorul pe continent, dacă ajungeau să o facă, avea să se transforme din nou În Oberlus, Iguana, monstruosul fiu al lui Scaraoțchi de care Își băteau toți joc și care le producea scîrbă tuturor și că foarte curînd avea să fie dat În urmărire generală. Era adevărat că acum avea mulți bani, dar nu știa cu siguranță la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu trăsături zdrobite sau toți dinții scoși din gură, un bărbat care ar fi perfect pentru mine. Singura mea iubire adevărată. Făt-Frumosul meu deformat sau mutilat sau bolnav. Al meu „și trăiră nefericiți până la adânci bătrâneți“. Viitorul meu oribil. Restul monstruos al vieții mele. Trântesc ușa biroului și mă-ncui înăuntru cu Brandy Alexander. Pe masă e carnețelul logopedei, și-l înșfac. salvează-mă, scriu, și i-l flutur lui Brandy în față. Scriu: te rog. Sari la mâinile lui Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
imaginându-și că poate herculeeanul Uriaș din Farepíti urmase și el același drum, cu vagă speranța de a se bucură de o noapte de dragoste cu dulcea Maiana. Ești tu, Chimé? Răspunsul fu un răcnet animalic și, fără nici un cuvânt, monstruosul individ făcu un pas înainte, ridică o ghioaga uriașă, care i-ar fi putut zdrobi capul așa cum piatră zdrobește o nucă, si o coborî, cu toată forța lui nemăsurata, asupra băiatului surprins, care abia avu timp să sară într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze în memorie, până când ar ajunge să facă parte din propria lor existența. Atunci cand Mării Dame Solitare nu-i mai lipseau decât trei degete până să dispară de pe firmament, se convinserăcă monstruosul sălbatic nu va apărea, fiindcă în curând prima lumină a zilei avea să șteargă de pe cer stelele care încă se mai puteau zări. Și-acuma ce facem? întreba decepționat Chimé, când în sfârșit putură să-și vadă chipurile. Plecăm după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-o arunce. Bestia păru să-nțeleagă pericolul care se apropia și răcni și mai puternic, însă de această data Tapú nu se mai lăsa intimidat și, învârtind curelușa cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să se arunce asupra lor, dar era evident că în starea în care se găsea abia dacă se putea ține pe picioare, rezemându-se de o stâncă, astfel că, la a patra încercare, îl nimeri exact în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei prezenți ramaseră împietriți sau scoaseră un țipat de groază, văzând până unde poate ajunge brutalitatea unei ființe monstruoase, doar aparent umane. Ce fel de rasă putea fi aceea care preferă să se automutileze într-un mod atât de barbar, decât să spună de unde venea? Câtă cruzime putea dovedi față de dușmani, dacă se comportă astfel cu sine însuși? Gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea puternică. După ce, în sfârșit, isi satisfăcură nevoile cele mai stringențe, ființele monstruoase se întoarseră către ei, adresându-le ceea ce păreau a fi vorbe de mulțumire și făcându-le, în același timp, semne prietenoase, prin care îi invitau să se apropie, dându-le de înțeles că nu aveau nici cea mai mica intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
multe semne de neliniște. —Octar!!... Urletul sfâșietor alunecă peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de durere al prințesei, Tapú Tetuanúi se opri din dânsul lui dezlănțuit și observa cu atenție acele ființe monstruoase, acoperite din cap până-n picioare de tatuaje oribile, care se transformaseră, dintr-odată, în imaginea cea mai elocventa a înfrângerii și a disperării. Își dăduseră seama că se găseau în pragul morții, care le dădea târcoale sub forma corpurilor lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
traversat, pierzându-se liniștită În mijlocul circu lației, prin Întinderea singuratică a pieței Merdeka, spre apus, Îndreptându-se spre șantierul viitorului Monument Național. Coloana gigantică se Înălța spre cer, sprijinită pe un soclu impresionant, Înconjurat de schelărie. De jur Împrejur zăceau monstruoase mașinării, tăcute și fără rost, asemenea unor rămășițe ale vreunei civilizații dispărute. În perioada marilor ploi purtate de muson, pământul pieței neasfaltate se transforma În noroi, Însă acum, după câteva luni fără strop de ploaie, era sfărâmicios, astfel Încât pașii ei
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și divorțase. Locuia tot împreună cu mama lui, o matahală cu pielea roză, cu ochii verzui, pierduți între pernuțe de carne, rotundă la pântece ca un butoi, cu părul lung, castaniu, împletit într-o coadă ce ajungea până la fundul de proporții monstruoase. Ședea toată ziua la bucătărie, plutea prin aburul dens de ciorbă, de varză, de orez, de fasole, era dulce la vorbă, avea un glas ca de pitulice, imposibil s-o poți refuza când te îmbia la o musaca, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
totul să se petreacă într-adevăr. Voiam să-mi las genunchii să se moaie. Să-mi las umerii să cadă, să mă abandonez pur și simplu - să mă prăvălesc la pământ și, într-un sfârșit, să dispar fericit. Râul acela monstruos putea să mă ia pe apele sale, să mă deznoade și să mă întindă cum voia și cum îi plăcea, pentru că, sincer, la urma urmei, mă simțeam prea obosit după nesfârșitele ore în care mă străduisem din răsputeri să țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lumină. Exista o porțiune pe care aveai senzația de coborâre în abis, pârtia nu se mai vedea, era ascunsă de un perete uriaș și gheboșat de stâncă. În fapt, nu părea să fie niciun pericol, căci, imediat sub acest perete monstruos, pârtia oficială se deschidea larg și lin din burta umflată a ghețarului. Acolo l-am pierdut pe prietenul meu. Nu-mi pot explica cum. Căci îmi amintesc perfect și astăzi cum am auzit scrijelitul schiurilor lui în urma mea, după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
că două ființe coexistă în același spațiu, dar cu timpi diferiți. Eu-l meu aparține spațiului și timpului său, celălalt eu, chiriaș în spațiul meu, dar cu propriul timp și cu propria-i lume cu tot ce incumbă: un homuncul monstruos într-un înțelept cu suzetă. Starea de copil în sfera stării de despicare a geometriei existențiale. Paralele care se intersectează undeva, punctul care e comun ambelor planuri, timpul curb, infinitul finit extirpat dintr-un gol macabru populat inegal, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
evidentă încât ea păru fericită. -Am pregătit frapiera cu șampanie în salon. -Numai eu dorm așa de mult? -Nu. Dormitul face parte din blestemul casei. Eu fixez ceasul în fiecare dimineață, căci altfel nu m-aș scula decât la ore monstruoase, ca Biscuit. -Eu unul am hotărât că Biscuit va fi maestrul meu în ceea ce privește arta gândirii. -Dacă vrei, o să-i pun șampanie în gamelă. Mi-am adus aminte că salonul era vizibil din stradă. Sigrid mută frapiera în bucătărie. -La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
un moment dat, la propriile sale scrieri: „Cărțile mele sunt răspunsul la oportunismul și lașitatea dinainte de 199 și la o parte a lumii de azi, devenită imbecilă prin indiferența față de cultură, fapt care dezvoltă, ca în locurile neaerisite, o entitate monstruoasă, numită limbaj dezacordat și cacofonic.“ Cum adică răspunsul la o parte a lumii de azi? Nu pare cam dezacordată și cacofonică această exprimare? Incercare de a atrage atentia Ce face un om rătăcit într-un loc pustiu când vede trecând
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]