1,884 matches
-
pe toate, iar și iar și iar și iar și fiecare parte m-ar fi rănit la fel de tare sau mai tare, de fiecare nouă dată. Anestezicul lent al șocului mă făcea să stau liniștit, sub observație. Trebuia să-mi găsesc motanul. Am întins mâna în spate și am scos la întâmplare o carte din peretele-raft. Când mi-am retras-o, am văzut că țineam între degete o carte de buzunar prăfuită, dar cu aspect modern, intitulată Găuri și superficialități. Am frunzărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Eric Sanderson, doctorul zăbovind în drum ca să-mi arate o bucătărie mică și o baie. După toate coridoarele și intersecțiile alea, îmi părea bine să ajung din nou la ușa lui Eric, îmi părea bine să știu că lucrurile mele, motanul meu și un pat cald și comod se aflau de cealaltă parte. — De când nu ai mai dormit? — Nu știu, am răspuns. Mă simt doar cumva amețit. — Hmmm. Ei, mă tem că până dimineață trebuie duse la capăt două lucruri importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
coridorului. M-am gândit să strig după el, dar m-am gândit câteva clipe, am așteptat prea mult și-atunci deja dispăruse din vedere. Ian n-a fost foarte fericit când am aprins lumina în dormitor. Avea expresia pe care motanii mari o au uneori când sunt treziți din somn pentru o fotografie de familie. — Scuze, am spus, așezându-mă pe marginea patului. Ian scutură dintr-o ureche. Am luat paharul și am mestecat cu degetul în el. Dreptunghiurile de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
becului și toate celelalte descoperiri ale mele în rucsacul din spate, cu paharul cu hârtie într-o mână și o pungă plină de dictafoane în cealaltă, l-am urmat pe Fidorous prin coridoarele mărginite de cărți. — Cum rămâne cu Ian? — Motanul tău și-a găsit deja drumul pe-aici. E-un animal tare curios, nu crezi? — Ai spus că ai o ambarcațiune aici? Obosit și cu nervii întinși la maximum, treceam încet-încet de punctul în care mă mai surprindea ceva. — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care încă-mi mai picura din haine. — A, bună! M-am întors ca să urmăresc direcția privirii doctorului. Ian se apropie împleticit de marginea bălții pe care o lăsasem și se așeză. Cuvântul dispreț nu prea făcea dreptate expresiei afișate de motan. — Îmi pare rău, am spus, știind că nu era de ajuns. — Cum te mai simți, Toto? zise doctorul, aplecându-se spre el cu un zâmbet incredibil, prea larg. E suficient de cald pentru tine azi? Ian îi aruncă genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
chipul. — În orice caz, spuse Scout, ce-i aia? Fidorous întinse lucrul pe care-l adusese din cabină împreună cu tubul de oxigen. Crezusem că e o vestă de salvare, dar nu era, era o bărcuță gonflabilă pentru copii. — E a motanului, zise el, e cușca lui. Și atunci am râs, eu și Scout strângându-ne unul pe altul în brațe, iar Fidorous ținând ridicată în aer barca de plastic. Am râs așa cum râd oamenii în pragul unor vremuri întunecate și periculoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fel. L-am ridicat și l-am strâns în brațe, coborând nasul și inspirându-i mirosul de haină de blană veche. — Și mie la fel. Am coborât puntea, pe jumătate alunecând și jumătate târându-mă pe turul pantalonilor, strângând bine motanul la piept, și l-am pus în bărcuța lui. — Stai, am spus, lacrimile alunecându-mi pe față, sărate în bătaia soarelui. Ascultă-mă măcar o dată și stai locului. Ian se uită în sus la mine, tremurând. Fața lui mare mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
alunecându-mi pe față, sărate în bătaia soarelui. Ascultă-mă măcar o dată și stai locului. Ian se uită în sus la mine, tremurând. Fața lui mare mă imploră să-l iau din nou în brațe, dar nu se mișcă. Ce motan ascultător ești, am spus, dând să plec. Stai, să nu te miști de acolo. Am urcat din nou puntea udă și înclinată, bocancii scârțâindu-mi și alunecând pe scândurile jilave. Am ajuns la cabină și m-am aruncat prin ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acolo e Ian? M-am întors să mă uit. Bărcuța galbenă a lui Ian tresălta pe valuri mai încolo. Mult în spatele lui, în largul mării, insula se înălța măreață și stâncoasă, încețoșată în zare. — Ian! am strigat, pe jumătate spre motan și pe jumătate de bucurie că-i văd bărcuța. Am fluturat din mână în direcția lui. Cred că-l văd. Tu îl vezi? — O, da, încuviință ea, uitându-se în depărtare, ferindu-și ochii de soare cu mâna. Te așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe Iordan, o imita pe Etta, mama mea, o imita pe Liselle, maică-sa (femeile din vremea de dinainte, cum îmi place s-o numesc, aveau cele mai duioase nume). În vacanțele de la Mănăstirea Neamț, îi imita pe cei doi motani ai bucătăresei, sumbri și vărgați, Avacuc și Avacum; părea că are pîntecul cu greutate și barba părintelui stareț, chemîndu-l pe tata de peste gard. Haideți domnu' profesăr, la un rachiu de creștin". De izmă, adică. Brăduț putea imita orice. De la vechiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-o amîndoi. Tano s-a abținut să-l latre pe Mișu Negrițoiu, urcat în vîrful gardului. Își lipește bumbul nasului de mîna mea. Grea povară să te știu supărată pe mine, Iordanco. Îl țin de zgardă, sub supravegherea voyeuristă a motanului. Mișu Negrițoiu vede că-i protejat, coboară calm și se răstoarnă în stratul de cimbru. Cimbrul e afrodisiac pentru pisici. Avem o plantație întreagă. Lasă-l în pace, Tano. Închid cu dificultate poarta. Zăvorul, complicat pentru mîinile mele neîndemînatice, Iordan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ajuns la coada lui Mișu Negrițoiu, încremenit cataplectic, de frică, pe poartă. Lasă-l, TA-NO! îi comand cu cea mai aspră voce. Răzbelnică mai ești. Cu toată lumea, chiar și cu prăpăditul de mine. Îi dă, totuși, lui Mișu Negrițoiu pace. Motanul sare în vișin și stă acolo, cocoțat între straturile cu tufanici și Dumnezeu, întrebîndu-se cum umple Miss Deemple gropițele alea din obrăjori. Mai rămîn pe banca de sub măr. Tonurile de chihlimbar ale grădinii mă fac să mă închipui o insectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ca niște dîre de la un prea lung șir de ani. Imprimate pe piele de-o viață prea lungă. Cîinele meu a răgușit. Scuză-mă, Iordanco, mi-s cam răcit. Da' aibi nădejde-n mine. Te apăr io de oportunistu' de motan. Ia aminte, Tano, mă încrunt la el, fii mai pașnic. Iau, Doamnă, cum să nu iau. Da' dacă nu mă lași să-l flocăiesc, o să-mi iau cîmpii. Să fii umilit chiar de Doamna ta, în fața lu' Mișu Negrițoiu, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cîtime din magia sud-americană, o cîtime din behaviour-ism. Jobenul, extravagantul, a turnat un strop de oniric în vinul casei. Chiar dacă Fluturel nu se lăsa dus de farmecul discret al burgheziei. Ce vin îi ăsta? Sauvignon Blanc. Miroase a pipi de motan pe-un tufiș de coacăz. Am presupus întîi că se temea de spectacol, de comedie, dar motivul bosumflării era altul. Mi l-a spus. O să se răsufle. Ce? Hai, mă Dana! O să afle șeful că Lucian a scos din muzeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
să fi rămas un rest de cafea în filtru îl calc pe Tano pe labă. Se scoală atît de mahmur de la nesomnul de az'noapte, că și Mișu Negrițoiu i-ar părea că tropăie. După cum schelălăiai, l-ai visat pe motan. No'p, își rotunjește el botucul. Eram la Aspen, în Colorado. Tu un' te duci? Ei, am și eu o Franță interioară, o Italie interioară, o Elveție interioară. Am castelul meu în Spania și insula mea în Canare. Vorbești prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un chibrit, ca Andersen să vadă pomul de Crăciun. O să am și eu odată noroc, tot căznind la construcțiile mele pe apă, să născocesc o vietate din acelea născute (nu făcute) de marii condeieri? Ca șoricelul lui Boris Vian, ca motanul Behemoth, ca Mr. Boun, ca melcul lui Ion Barbu, ca lycorna lui... Măcar un obiect, Cristoase, un scaun din cele douăsprezece, un scrin negru, planiglobul lui Gulliver, pălăria pe care o așază Faulkner, cu zîmbetul lui rar, pe capul domnișoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ascunselea devenind incitantă pentru vânător dar pasibilă de greșeli; și atunci când tulburarea ajungea la scala posibilei renunțări la luptă, începea din direcția ei pânda, expunându-și milimetru cu milimetru nurii cosmetizați, mimând uimirea și refuzul moale la agresivitatea nesățioasă a motanului în călduri, acceptul în trepte al complimentelor și avansurilor cu o tactică învățată de la Mama ei, până la cota de atenție, fără a fi depășită și cea de pericol, pentru ca apoi, nestingherită, să preia frâiele conducerii armăsarului, în cursa prin hipodromul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un ger frumos. Sub nămeții cât casa orașul respira, copiii mergeau la școală sub cerul de zăpadă, erau canale și podețe ca într-o Veneție înghețată, cu gondolele trase de cai pe gheața Dunării, bolborosea printre bulele copcilor torsul de motan al apei prin branhiile peștilor cu botul afară, înnebuniți de parfumurile teilor din moleculele de hidrogen, bile înghețate pe oglinda sticloasă, trilurile, ciripitul vrăbiilor gureșe, împietrite în picăturile înghețate pe care copiii le sfărmau sub tălpicile săniilor și ghetelor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un bărbat foarte important nu-și pierde vremea cu astfel de gesturi. Biscuit veni să mă privească fix în timp ce-mi mâncam cornurile. I-am întins câteva bucățele pe care le disprețui, părând să spună că nu era el motanul care să se mulțumească cu firimituri ale festinului. Se eschivă și de tentativele mele de a-l mângâia pe spatele lat. Animalului ăstuia nu-i plăceau străinii. Sorbind din cafea, am apucat aparatul telefonic din bucătărie și am format 06
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
Nu am vrut să par grosolan adăugând și altceva. -Ba da, Olaf. Vezi doar ce fac cu zilele mele. -Nu știu ce faci. Mă bucuram că voi ști în sfârșit mai multe. Acesta fu momentul pe care l-a ales motanul cel gras ca să vină și să se posteze dinaintea stăpânei sale cu un aer indignat. -Ți-e foame, Biscuit. O să-ți dau să mănânci. -Nu poate aștepta? -Nu. Când lui Biscuit îi este foame și nu este hrănit de îndată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
veuve-clicquot într-o frapieră. -Propun ca din două în două zile să bem câte o văduvă, zise ea. Părea să fi prevăzut că voi rămâne multă vreme. Îmi convenea. -N-am putea să ne întoarcem în salon? Șampania cu mirosul de motan... -Într-adevăr, spuse ea. Și-apoi, nu-mi plăcea s-o împart pe Sigrid cu Biscuit. Umplu din nou cupele aburite. -În seara asta, pentru cine toastăm? întrebă ea. -Pentru Sigrid. Pentru identitatea pe care ți-o atribui. -Pentru Sigrid, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
balele după putere, își închipuie că cea mai mare vitejie din lume e să faci pe bosumflatul cînd ofițerul de la Securitate vine să-ți ceară informații, să împarți fluturași cu mesaje anti-ceaușiste la metrou sau în Cișmigiu, să scrii aventurile motanului Arpagic sau mai nu știu eu ce roman prost cu cheie. După capul lor, asta înseamnă să fii disident. — E fierbinte, îi avertizează doamna Mina, făcîndu-și cu blîndețe apariția cu tava pe care sînt așezate ceștile cu cafea aburindă, o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
iubire. Apoi se Întorcea grăbit În grădinuță și culcat printre flori cultivate sau romanițe cu miros amețitor, transpirat și plin de praf, privea cu Încântare cerul sidefiu cu mici pete albicioase care luau forma porcului Ghiță, a Doriței și a motanului Ipsilanti, așa cum Îi spunea tatăl său, Victor, privea copacii ca pe niște uriași cuminți și scoțând un ciob albastru dosit În buzunăraș admira soarele din Înaltul amiezii până ce zumzetul albinuțelor harnice, mirosul florilor și plutirea celor doi trei norișori Îl
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
izbucnea violent, „bătând la om”! Va credea că lui Vi’anti Îi este foame pentru că Aneta preocupată de Cociobana lui Niță a uitat să-i ofere porțioara de mămăligă ori că a apărut cel mai mare dușman al său, Sinan-Pașa, motanul florean, botezat așa tot de către Victor, iubitorul de istorie. Nu știa că adevăratul motiv care-l oripila pe Vizanti era noua sa Înfățișare ( mascat, murdărit și cu părul vâlvoi) care Îi producea aceiași frică specială, ca atunci când bunica Ileana venea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de nebăgare de seamă pe care-l juca cea mai bună bunicuță și cu nepotul său iubit), mărgelele gata să explodeze și coada Înfoiată a Conu’lui Bazil, petele florene și abilitatea de excelent vânător de vrăbii ale lui Ipsilanti, motanul care torcea, pe pernă lângă Va și pentru Va, cele mai frumoase vise cu care băiatul va răzbate prin multe anotimpuri, două secole, două milenii de istorie și ...atâtea iubiri. De cele mai multe ori, imaginile vechi difuzau unele În altele, se
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]