634 matches
-
locuiesc o durere". Și contra doxei, această opinie savantă (creștină, occidentală, modernă) a surmontării, ne descurcăm. Această "descurcare" este prezentă în fiecare zi: ne acordăm cu ceilalți membri ai tribului. Și este frapant să observăm extraordinara toleranță care prevalează în multiplicitatea relațiilor sociale, juvenile în special. Acceptăm, de asemenea, corpul. Nu ca muritor ("soma, sema", după proverbul creștin: acest corp, acest mormânt), ci ca pe ceva limitat, desigur, din care putem face totuși o unealtă de juisare. Spunem da naturii. Aceasta
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sufletului, inspirat de stoici, Plotin a făcut apel la intervenția a trei instanțe fundamentale: unicitate, inteligență și suflet universal. Unicitatea corespunde unui principiu universal, care acționează asemenea luminii solare, aflată deasupra Logos-ului și Inteligenței. Într-o lume dominată de multiplicitatea formelor sensibile, Inteligența devine accesibilă numai prin interiorizare. Accesul la unicitatea sufletească este posibilă doar prin izolarea corpului și a sufletului sensibil. Sufletele au facultatea de a fi unice prin capacitatea de a se reuni cu Inteligența divină, prin eliberarea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
ca existență dependentă de experiența subiectivă ce poate fi activată în orice loc și poate fi posibilă prin orice tip de obiect cu un minim de însușiri artistice. Conform monismului, opera de artă este dependentă de o categorie ontologică. Dar multiplicitatea formală a operei de artă nu se poate încadra doar într-o anumită categorie. Opera nu poate depinde numai de o categorie ontologică la nivelul compoziției deoarece ea poate să corespundă unui universal și, prin urmare, se deschide posibilitatea ideii
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a operei de artă și a nevoilor spirituale. Însă ca existență individuală și auto-suficientă, eliberată de experiența artistică sau estetică, opera presupune o anumită categorie ontologică prin însăși ideea de perseverență. Ideea de perseverență prezintă un proces complex de existență. Multiplicitatea operei de artă vine tocmai din afirmarea unei duble ipostaze a operei ca obiect material și ca experiență estetică. Deci, experiența estetica este bazată sau dedusă prin contemplarea unui obiect de artă care are la bază o prezență fizică. În
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
compoziție clară de qualia ce poate oferi o calitate obiectului contemplat"8. Relațiile de interdependeță dintre subiect, obiect și experiența estetică sunt de intensitate graduală și sunt direcționate spre o identitate a operei de artă dată de esența estetică. Însă, multiplicitatea operei de artă este aparentă din perspectiva ontologică a lui Ingarden, unde opera de artă este o concretizare a acestor "multiplicități" și, astfel, ea se prezintă ca un individual. Din acest motiv, înțelegerea operei ca individual necesită o stratificare în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sunt de intensitate graduală și sunt direcționate spre o identitate a operei de artă dată de esența estetică. Însă, multiplicitatea operei de artă este aparentă din perspectiva ontologică a lui Ingarden, unde opera de artă este o concretizare a acestor "multiplicități" și, astfel, ea se prezintă ca un individual. Din acest motiv, înțelegerea operei ca individual necesită o stratificare în funcție de tipul operei de artă. Pericolul unei stratificări ontologice survine din posibilitatea interpretării operei ca idee superioară sau ideală, întrucât arhitectonica operei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
îl prezintă ontologia operei de artă stă în modul prin care putem ajunge la soluții veridice. Teoriile ontologice intră în conflict cu multiplele aspecte ale simțului comun. Chiar dacă opera se prezintă ca fiind singulară este foarte posibil să observăm anumite multiplicități ontologice la anumite tipuri de operă. O introspecție euristică este necesară în cazul relației dintre arta definită în mod tradițional și arta înțeleasă prin simțul comun. Chiar dacă teoriile științifice oferă o perspectivă empirică acceptată universal, ele nu sunt întru totul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă. Este evident că o înțelegere completă a operei de artă este imposibil de realizat. Însă caracterul ei relativ este primul principiul ontologic pe care ne bazăm în demonstrarea condițiilor și a felului de existență al operei de artă. Multiplicitatea existențială a obiectului a dus la înțelegeri instituționale a tuturor obiectelor împărțindu-le în funcție de proprietățile pe care le însușește: obiecte de artă, obiecte religioase, obiecte ceremoniale etc. Înțelegerea instituțională oferă condițiile necesare pentru a putea deosebi obiectele în funcție de caracteristicle de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artei și înțelegerea diferitelor tipuri de artă se află în relația dintre înțelesurile obișnuite pe care le avem despre artă și practicile prin care putem determina tipurile de entități pe care arta le presupune. Interogarea entității obiectului de artă, prin intermediul multiplicității formelor de apariție ale artei, aduce în discuție mai multe tipuri de obiecte: real, imaginar sau abstract. Dar niciun tip de obiect propus până acum nu pare să intre într-o relație corectă cu înțelesurile sensului comun despre artă. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
artei și nu o înțelegere a funcționalității artei. Astfel, arta ca spațiu autonom de funcționare nu poate elimina și nu elimină istoricitatea, ci apelează la o reconfigurare care probează noi termeni ontologici. 1.2. Arta sub auspiciul imaginației Arta, în multiplicitatea de forme, apare în urma creației devenind prezență. Ideea de creație este posibilă prin intermediul imaginației. Deci arta survine în urma efortului artistului care poate fi înțeles și ca făuritor de imagini (eidolopois). Ontologia vizează puterea de disimulare a prezenței operei de artă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
operei de artă generază noutățile unei istorii vii: prin artă, trecutul devine prezent și face posibilă înțelegerea trecutului și duce la previziunea viitorului. Însă, istoricitatea artei a dus la negarea adevărului întrucât conținutul său, ideile și simbolurile duc la o multiplicitate de interpretări ce nu generează nicio universalitate valabilă a unei opere de artă. În perioada iluministă, arta era îndepărtată de adevăr, iar sursa ei devenise știința. Însă odată cu Gadamer, arta își recapătă raportul cu adevărul prin intermediul înțelegerii ei ca experiență
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în numele autorul romanului. Însă, tropii ontologici ai romanului duc la identificarea fiecărui exemplar cu unicitatea sa: conținutul romanului identifică prin imagine și simbol, dar și cu ajutorul imaginației multiplicarea unuia și aceluiași roman. Identitatea și unicitatea romanului nu suferă transformări în urma multiplicității sale: posibilitatea multiplicării fiind o caracterisică specială a operei de artă. Simbolurile antitetice ale romanului: Leopold Bloom - Ulise, Mollz Bloom - Penelopei, Stephen Dedalus - Telemah 16 devin tropi constituenți pentru unicitatea romanului Ulise. Totodată, există o simetrie a compoziției lingvistice între
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
adică nu are întotdeauna o tipologie regulativă a proiectului, care să îngusteze spațiul de manevră și care să oblige la proceduri sintetice precis orientate. Altminteri, coordonarea în întreguri conceptuale are, la "fața locului", de cele mai multe ori un sens unic de la multiplicitate către unitate, iar parcurgerea acestui drum este rareori dirijată de o temă înglobatoare impusă. Dar, chiar și așa, sinteza conștiinței reflexive nu ar conduce cu necesitate către o concluzie caracterizantă unică, datele unui profil personal fiind însumabile fără supracomentariu. Aici
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
faptului că, în al doilea caz, reprezentarea oferă inclusiv conștiința subiectului acțiunii, spre deosebire de primul, în care se arată doar cum omul își apare lui însuși (nu și cum este cu adevărat). Actul (ca reprezentant al demersului aplicat al gândirii) subordonează multiplicitatea reprezentărilor unei unități transcendentale, cuprinzând sintetic diversul și strângând laolaltă în determinări categoriale fenomenele. Iar de la acest tip de a deveni conștient de sine însuși se revendică o remarcă actuală a lui S. Shoemaker, care asertează faptul că "în anumite
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în lume"70. De la acest postulat metafizic se instaurează diversitatea reflectărilor concrete ale lumii normative și de aici rezultă cu o necesitate transcendent patronată policromia socială care îngăduie deopotrivă neîngrădita manifestare a originalității și integrarea acestei traiectorii evolutive într-o multiplicitate armonică de căi destinale. În timp ce organizarea coerentă a acestei multiplicități este opera conștiinței de sine colective, pe filonul reflexiv individual se fundamentează permanenta regenerare a disponibilității actante care face din personalitatea angajată un izvor nesecat de participație existențială. Individuația unui
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
reflectărilor concrete ale lumii normative și de aici rezultă cu o necesitate transcendent patronată policromia socială care îngăduie deopotrivă neîngrădita manifestare a originalității și integrarea acestei traiectorii evolutive într-o multiplicitate armonică de căi destinale. În timp ce organizarea coerentă a acestei multiplicități este opera conștiinței de sine colective, pe filonul reflexiv individual se fundamentează permanenta regenerare a disponibilității actante care face din personalitatea angajată un izvor nesecat de participație existențială. Individuația unui principiu presupune o "aspirare" integrativă a schemei generale și o
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
conținut sufletesc întemeietor al empatiei reciproce. Apoi, în funcție de concluzii decantate în liniștea răgazului introspectiv se organizează pașii experienței conviviale, întâlnirea dintre două personalități depinzând de factori reflexivi emergenți către un punct de mutuală împărtășire, adică de dialectica unificatoare a unei multiplicități de tendințe convergente către un scop al comuniunii solidare. Este vorba de un dublu sens de implicare atitudinală, unul al unei motivante chemări a contribuției subiective la bunul mers al relației și altul al unei corespondente inițiative lăuntrice care punctează
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
pluralitate fără firul unei legături de tip constitutiv la o unitate concretă și stabilă (garanție a dispunerii concentrice a straturilor intenționale). Subiectul acestor trăiri este vizat de către conștiința de sine într-o manieră a paradoxului fenomenologic, ca unitate a unei multiplicități funcționale. Existența validă logic a subiectului însuși ca agent al tuturor actelor sale de conștiință ține de o înțelegere a felului în care se "progresează" de la conștiința reprezentărilor la conștiința de sine propriu-zisă. Ceea ce anterior am desemnat cu numele de
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
destin împlinit, iar drumul spre adevăr trece prin aplicarea de structuri sintetice, prin adecvarea la puncte de vedere fundamentale ce vizează o personalitate singulară. Sentimentul identității cu sine este o rezultantă a unor procedee sintetice cumulative capabile să absoarbă orice multiplicitate, capabile să mântuie contradicția de la nivelul fiecărui sector noetic în parte. Dacă succesul științelor și aventura cunoașterii exterioare au putut face ca reflexivitatea și determinările ei să cadă în uitare (sau oricum să sufere o corespondentă marginalizare) este pentru că o
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
16 CCXXXIII (79) (1957), în op. cit., p. 331. 17 Scenariu neoplatonic potrivit căruia "această conversie a sfârșitului către început face ca întregul ordin să fie unu, determinat, convergent spre el însuși, iar prin convergența sa să fie unitate revelatoare în multiplicitate" (Proclus, Elemente de teologie, prop. 146, Editura Herald, București, 2007, p. 133). 18 CCXXVIII (74) (1956), în op. cit., p. 326. 19 Fecioară, vol. Întrezăriri, în op. cit., p 78. "Adânc sub coaja îndârjitei humi,/ Ecou, îndată împietrit răspunde/ Conturul vag al
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fel de "plasticizări" ale rezultatelor cunoașterii teoretice"15, cu ele se pot face mult mai intuitive ipotezele și teoriile științei (vezi, bunăoară, "undele corpuscular-ondulatorii" sau "particulele de energie"). Aceste concepte-imagini, prin forța lor unificatoare propun înainte de toate o reducere a multiplicității sau a diversității empirice "la un factor mai fundamental, transempiric", procedeu, spune Blaga, "admis în știința de tip modern (galileo-newtoniană) numai în acel mod al său care este susceptibil de o îmbinare cu matematica"16. Iar pentru a ajunge la
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Hegel admitea astfel "o dezvoltare unitară, continuă, liniară a Gândirii, care integra pe fiecare treaptă nouă fazele premergătoare, ca <<momente depășite>>, până la ancorarea în sistemul integral". Dincolo de diversitatea formelor ei de manifestare, filozofia apare ca un tot unitar "constituit din multiplicitatea momentelor contradictorii", pe care le depășește negându-le.206 Această dinamică diacronică a Ideii supraindividuale demonstrează fără doar și poate existența unei evoluții, a unui progres în filozofie. ) Problema valabilității sistemelor În aceste condiții, se pune, desigur, problema valabilității sistemelor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
actul de folosire individuală și concretă a limbii în cadrul procesului complex al limbajului”(175; p.46). „Comunicarea - este de altfel termenul mai exact pentru fenomenul înțeles în generalitatea sa cea mai simplă, fapt argumentat de T. Stama - Cazacu - cuprinde o multiplicitate de aspecte: procesele psihice respective, limba sau codul, concretizările sale particulare, sau mesajele, comunicarea ca atare” (175; p.19). Datorită naturii informative, mesajul vorbit se distinge de celelalte mesaje acustice prin structura și funcția particulară a instrumentului care le produce
RHINOLALIA ŞI TERAPIA EI STUDII ŞI CERCETĂRI by Margareta Tomescu () [Corola-publishinghouse/Science/91625_a_93000]
-
g(nditorilor (n condi(iile neputin(ei identific(rii unei ierarhii a valorilor-reper. Această confuzie cu privire la valori conduce la o cacofonie social( (n care fiecare este liber să (ș( caute drumul. Dimensiunea etnică este, desigur, prezentă în procesul identificării multiplului, multiplicitatea fiind legată și de diferențierile funcție de tipul de habitat (urban/rural), de nivelurile de dezvoltare economic(, socială etc. Bauman arată că, înainte, misiunea intelectualilor era aceea de a oferi noi cadre conceptuale ca sprijin celor ce îș( pierdeau comunit(țile
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
unitatea de orice fel și la orice cost. Importantă este unitatea care menține integritatea persoanelor, a grupurilor și a instituțiilor. Astfel, arată Selznick, comunitatea ar fi profund federalistă în spirit și structură, o unitate a unităților. Aspectul este reclamat de multiplicitatea și complexitatea mecanismelor sociale ce contribuie la menținerea unei balanțe între integrare și autonomie. Cele mai importante astfel de mecanisme sunt metodele corespunzătoare de socializare, adică tocmai căile de cultivare a autonomiei și responsabilității. Aceasta este facilitată de faptul că
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]