474 matches
-
-lea, linearizarea cea mai frecventă este [nu - clitic pronominal - verb] (17), cu câteva excepții care implică encliza cliticului (mai ales reflexiv) la dreapta negației [nu - verb - clitic pronominal (reflexiv)] (18); encliza reflexivului la dreapta negației se întâlnește și în cronicile muntenești (Todi 2001: 49) (19); în secolele următoare, linearizarea [nu - clitic - verb] (17) se generalizează. Structurile cu encliză a reflexivului la dreapta negației au, în general, model slavon (cf. Willis 2000: 336). (17) a. nimini de rudele meale nu m-a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în comparație cu gramatica V-la-I, am realizat și un studiu al inversiunii după tipul de auxiliar, pentru a verifica dacă într-adevăr există mari diferențe de ordin cantitativ la inversiune în funcție de auxiliar. De exemplu, autori ca Todi (2001: 48) remarcă, analizând cronicile muntenești, că postpunerea auxiliarului de perfect compus este mai frecventă și atestată în toate cronicile, pe când postpunerea auxiliarului de viitor este mult mai rară. Metodologie Date fiind remarcile privitoare la raritatea postpunerii auxiliarului de condițional, derivată uneori din constrângeri fonologice (v.
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de același tip ca exemplul (96a) - conține focus de veridicitate -, însă permite inversiunea verbului: (97) a. Și vădzindu și pre Ștefan vodă în turburări totdeauna și despre ai săi și despre streini, l-au mazilit, luându-lu în obédzi din Țara Muntenească, iară domniia, în locul lui, au datu Radului vodă, carile are nume în țară, de-i dzicu Radul vodă cel Mare. Și cu adevăratucade-i-să acestu nume în véci să aibă, precum vei afla hirea acestui domnu la rândul său scrise. (CLM
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
privește interpretarea propozițiilor în care verbul este plasat la sfârșitul frazei (e.g. (121)). Cel puțin prin referire la unele texte vechi (autori culți, de formație latină), în lucrările tradiționale (v. Stan 2013: 22 și referințele; Todi 2001: 245 pentru cronicile muntenești) se introduce ideea imitării structurii latine (sau turcești sau grecești, cel puțin pentru Cantemir, v. Stan 2013: 22), ipoteză întărită empiric de artificialitatea unor fraze cantemiriene ca (122) - a se observa, de exemplu, ordinea verbelor, inversă structurii canonice a predicatului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
narativă (v. discuția la Hill și Alboiu 2016). Inversiunea nu este sistematică în acest context, dar când se produce - cel puțin în cronici - se asociază cu efecte de acest tip. (124) Înțelegând Ștefan vodă cum că adevărat Radul vodă domnul muntenesc și cu oastea sa îi vine asupră, ghenarie 13 zile au trecut Seretiul și mai sus de Râmnic le-au fost războiul. Și dând războiu vitejéște despre amândouă părțile, multă pagubă s-au făcut și cu vrérea lui Dumnedzău fu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
PI.~1650: 6v) Scoală și ia coconul și pre muma Lui și te du în pământul lui Israil (NT.1648: 4v) 4.3.2 Dislocarea predicatului complex Un alt fenomen de dislocare discutat în bibliografie (Todi 2001: 114 pentru cronicile muntenești; Stan 2013: 283; Nicolae și Niculescu 2016) este interpolarea de constituenți în structura predicatelor complexe; ne referim la structura alcătuită din verbul a putea plus infinitiv scurt verbal, ilustrată prin exemple ca (171): (171) a. cum cuvintele tale ceale sfinte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și atent, cu umor și sarcasm. Satana, aliat al turcilor, îi fură tânărului Parpangel logodnica, frumoasa Romica. Pornit în căutarea iubitei sale, Parpangel o găsește în pădurea nălucită, loc transformat de puterile diavolești în închisoare veselă pentru dezertorii din oastea muntenească. Intervenția sfântului Spiridon spulberă palatul din pădure, iar Parpangel, după ce bea apă dintr-un izvor vrăjit, dobândește virtuți de războinic neînfricat. El preia armura viteazului Arginteanul și se avântă eroic în lupta cu păgânii. În bătălia dintre munteni și turci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]
-
au semănat fizic fiicele Ana și Maria și, cum se întâmplă întotdeauna, natura a păstrat cele mai multe gene pentru una din nepoate, Gabriela. Ceilalți copii au semănat lui Costache: bălăiori, subțirei și cu tenul mai deschis. Contrar modelului clasic al familiei muntenești, tatăl avea porniri sentimentale. Cumpăra cărți, recita poezii, doinea, umbla după vânat. Lăsa de multe ori hărnicia casnică pe seama Sultanei. Iuțeala și lipsa de odihnă puteau fi cauza leucemiei care a răpus-o la 61 de ani. Cu aerul său
Vasile Voiculescu – noi contribuții biografice by Gheorghe Postelnicu () [Corola-journal/Journalistic/5285_a_6610]
-
cu "interesul național" și Împăratul are toată dreptatea să respingă doleanțele care "era împotriva dreptății creștine și împotriva țării"; de tot interesul este felul în care sunt redate în cronică obiecțiile "occidentalilor" la "pohtirea pururea să fie domnii în Țara Muntenească din neamul Cantacuzinilor. [...] să fie domnii singuri stăpânitori, cum va vrea să facă cu țara și cu ai țării și de nimeni opreală să n-aibă". Răspunsul ar fi fost "că nu este obiceiul creștinilor să puie tot dintr-un
Visul român by Manuela Tănăsescu () [Corola-journal/Journalistic/15089_a_16414]
-
Poezii, ca și printr-o parte a volumului Excelsior, poetul aparține clar romantismului postpașoptist; după 1890, își schimbă radical maniera și începe să scrie o poezie simbolistă. în prima jumătate a activității, poezia sa - sinteză tematică și stilistică a post-pașoptismului muntenesc - este în general lipsită de valoare; poezia simbolistă compusă după 1890 pare scrisă de altcineva și ne înfățișează un Macedonski - poet antologic. Poezia hiper-romantică dominantă în Muntenia pînă pe la 1870 a dus la exces toate ticurile romantice și a filozofat
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
în primul rând, bogată istoriografie românească, deși acest lucru a presupus o încercare de îmblânzire a subiectivității, ca să spunem așa, date fiind deșele alunecări spre literatura: vechile letopisețe de curte, scrierile lui Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, cronicile muntenești (Stoica Ludescu, Radu Popescu, Radu Greceanu), dar și tratate de istorie, cosmografie, biografii, hagiografii, proza oratorica, literatura parenetica, jurnale de călătorie, acte de cancelarie sau codice de legi. (Am operat, la rându-ne, o selecție, corpusul pe care Dan Horia
Repede ochire asupra "celorlalti" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17970_a_19295]
-
a le transforma în mărci de identificare. Chiar și puținele alese sînt însă adesea ambigue. Aspirația vocalelor inițiale - haripă, hasta - este, de exemplu, în română, un fenomen reprezentat contradictoriu: înregistrat în descrierile lingvistice ca o trăsătură fonetică regională (în special muntenească), dar utilizat în literatură mai ales ca marcă a vorbirii țiganilor. Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
de-a vorbire întrebuințază, precum: ahaia, ahastă, hie ș.a.”. Mitru Perea îl lămurește: „de vreme ce arată cum au vorbit țiganii, trebuie să arete și chipul de vorbit a lor, adecă dialectul lor de atunci, care nu putea să fie alt fără muntenesc. Acestaș dialect să vorbește astezi în Ardeal, în Valea Hațegului” (p. 20). Țiganii munteni vorbesc deci, logic, muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
muntenește; din comparația cu felul de a vorbi al altor personaje din text se subînțelege că manifestarea mai putrenică a trăsăturilor dialectale e un fapt de natură socială. Pentru Budai-Deleanu trăsătura fonetică în discuție nu ar fi deci țigănească, ci muntenească; în practică, ea apare totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
mînca-ți-aș! sare țiganul, haruncă-mi și mie ho cîteva știulețe!”; „ham căzut”, „Mai bine dă-mi ho foaie dă hoarză și cu ho falie de mămăligă” (IV, 1989, 150-154). În lucrările românești de dialectologie, formele cu aspirație sînt atribuite, invariabil, graiurilor muntenești, în parte și unora ardelenești. V. Rusu, în Graiul din Nord-vestul Olteniei, 1971, arată că „h protetic” e frecvent, în haripă, homidă etc.; informatorii precizează însă că respectivele forme sînt folosite de bătrâni și femei: „acuma nu le mai zice
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea registrului lor de limbaj cu forma exclusiv orală, cea mai marcată, a graiului muntenesc. Oricum, dacă în literatură fenomenul e destul de bine reprezentat (pentru că a fost ales ca marcă distinctivă, chiar dacă pentru valori diferite), cred că ne-ar fi de folos mai multe date concrete asupra realității sale în uzul actual.
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
în centrul ei două crime săvârșite de tatăl C. Cantemir (care a pus să se taie capul lui Miron Costin) și fiul său sublim, Dimitrie Cantemir, care a pus la cale prinderea și uciderea celui mai înalt domn al Țării Muntenești, rivală și frățească totodată. * Franțuzul are o vorbă. El spune AINSI VA LE MONDE! Nu trebuie să o mai traducem.
Prinderea lui Brâncoveanu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8963_a_10288]
-
kg, ciorbă de pui à la grec, ciorbă țărănească de pui, supă de pui cu găluște sau cu tăiței la prețul de 35 000 de lei/porție, ciulama de pui, rulou piept de pui, pui cu sos de ciuperci, pui muntenesc, pui pakistanez, gulaș de pui, pui rasol cu legume, piept de pui pané, pui parizian, piept de pui umplut cu ciuperci, cordon bleu piept de pui, piept de pui francez, piept de pui Kiev, la prețuri cuprinse între 37 000
Agenda2004-36-04-comert () [Corola-journal/Journalistic/282834_a_284163]
-
de ea. Oricum ar fi, proza romantică nu e numaidecît (Mihai Zamfir are dreptate) una de ficțiune. Și, totuși, bănuiala mea este că Ghica a făcut mai mult decît să conserve, în memorabile imagini, aspecte din viața cotidiană bucureșteană ori muntenească din secolul XIX. El avea, după toate indiciile, o viziune personală asupra acestor lucruri. Și-a scris epistolele relativ tîrziu, la finele deceniului opt și la începutul celui de al noulea, cînd mai erau puțini martori ai evenimentelor și ai
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
politic, Ianache Văcărescu își poate totuși cuceri cititorul prin inteligență și ironie. Lectura actuală a unui text dintr-o epocă de tranziție se poate împiedica sau încânta de expresivitatea involuntară a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o formulă
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
vremelnic - să-i stăpânească. Coborîrea de pe cal a năvălitorului a fost înțeleasă ca voința de a se așeza peste cel cotropit și a-l domina" (p. 134). Citatul care dovedește cel mai convingator acest sens se află într-o scrisoare muntenească din 1599, deci într-unul dintre cele mai vechi documente scrise în română. Descălecarea se referă la ocupația turcească: "de vor treace turcii acumu acicea în țeara noastră, ei voru descăleca țeara noastră și voru pune turcu de va domni
Descălecare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9296_a_10621]
-
un material lexical bogat, cuprinzînd și unii termeni neînregistrați în dicționarele generale, dar atestați de atlasele lingvistice și de glosarele dialectale: împanglicat, împudrat, a înforța, a înmărita, a înrușina, a întermina, a întransforma etc. E general admis faptul că graiul muntenesc are o predilecție pentru aceste forme; cînd tendința derivativă se aplică unor neologisme, efectul marcat dialectal este adesea comic. În romanul lui I.M. Bujoreanu, Mistere din București (1862), procedeul apare, de pildă, într-o conversație popular-argotică destul de autentică, la crîșmă
Îmbucurat, înnumărat... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13457_a_14782]
-
fascinat de universul "de curății și semne" al matematicii, descoperise culorile și aromele balcanismului, făcând din Isarlîk o cetate de sine stătătoare în Joc secund și din Nastratin Hogea, exponentul ei ideal. La rândul său, Mircea Cărtărescu ajunge, pe filieră muntenească, la aceeași "raia dulce, asudată", atinsă și contemplată după cutreierarea Levantului "dân ostroave în ostroave". Epopeea orientală respiră astfel un aer foarte familiar, fiind înțesată cu elemente din fondul etnic amestecat. Manoil, eroul împrumutat din romanul lui Bolintineanu, vrea să
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
ibid.); Bundici vorbește de boboci, iar Pungescu „traduce” prin gâscănași; fetelor Chiriței pretendenții li se adresează cu termenul duducuță (Bondici), respectiv cu franțuzismul demuazelă (Pungescu). Pentru publicul moldovean al epocii (piesa a avut premiera la Iași, în 1850), pitorescul vorbirii muntenești trebuie să fi fost și mai perceptibil: la Pungescu apar nu doar pronunții caracteristice (pă, dă), ci și o preferință netă pentru interjecții: hait!, dar mai ales aoleo! Câteva replici au o valoare emblematică, de un inconfundabil muntenism al uimirii
Limbajul coțcarilor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5059_a_6384]