677 matches
-
din mijlocul imensității stepei, privirea care rătăcea în ultima geană de lumină a asfințitului. Mi-o închipuiam pe aceeași femeie, mai tânără, la începutul războiului, infirmieră într-un spital, într-un orășel de dincolo de Volga. Săli înțesate de răniți, de muribunzi, de morți. Chirurgi care operează zi și noapte și cad de oboseală. Pământul care, din pricina bombardamentelor, devine sonor sub picioare, ca o lespede mare așezată peste vid. Sosesc garnituri de tren, își descarcă încărcătura de trupuri lipicioase de sânge, de
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
viața bolnavului? Prin aceasta, ne reîntoarcem de fapt la o „morală a datoriei”, care apropie speranța de responsabilitate. Cât de actual devine Kant, ca model de a gândi În medicină. Cei care Își asumă răspunderea față de bolnavul incurabil sau față de muribunzi o fac, chiar dacă nu recunosc acest lucru, În primul rând din considerente morale. Ei vor să le redea viața. Nereușind, Încearcă atunci să atenueze traumatismul morții. În cazul acesta, consolarea devine practică psihoterapeutică specială ( E. Kübler-Rossă. Oricare ar fi formele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
n-am mai spus minciuni. Drept dovadă, bătrânul scoase din sân câteva hârtii și le arătă lumii. Erau un certificat medical, câteva acte și o adeverință scrisă de un amator de glume proaste : „Eu, ministrul C..., adeveresc prin prezenta că muribundul Costache Joagă și-a achitat toate cotele, de la naștere până la moarte”. Cei mai mulți din iarmaroc intrau în plinul târgului gata cinstiți, acasă ori pe la bodegi. Pe șoseaua albă treceau căruțe cu picioare omenești atârnate afară și femei îmbodolite peste gură, pe
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
spate al sălii, lângă geam, era o formă amorfă albă bolnăvicioasă care plutea pe la jumătate de metru înălțime. Sub ea se ghicea un corp de om, culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pământ și își șterse sângele care-i păta obrazul ca o medalie. — Cu toate că se răscoală împotriva noastră, tot de noi vin să se roage atunci când le e greu. Așa sunt indienii. Nu vă mai bateți capul cu ei! — Unde e muribundul? Nu glumesc. Dacă ai să te duci, or să te ia ostatic sau or să te omoare. E un șiretlic de-al lor. Se folosesc adesea de femei și de copii ca să nu bănuim nimic. Apoi se dovedesc mai vicleni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Da, Înțeleg, spuse detectivul, da’ cum de-au ajuns ambele gloanțe În față? — Poate că se-nvârtea, spuse traducătorul. — Ascultă-mă, spuse detectivul fluturându-și degetul pe sub nasul lui Cayetano, care se profila galben ca ceara pe fața sa de muribund, pe care doar ochii Îi mai erau vii, ca ai unui șoim. Mă doare undeva de cine te-a Împușcat, da’ trebuie să rezolv treaba asta. Nu vrei ca cel care te-a Împușcat să fie pedepsit? Zi-i asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
în dreptul geamului său. Carol alerga bezmetic, gâfâind, cu chipul transfigurat de efort și de un sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai găsi pe nimeni? Nimeni pe ladă și nici un semn că cineva ar fi folosit-o drept culcuș. Ce aș face? Ce aș gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
este și mai răspândit, și se mai păstrează în unele țări din Europa: după ce este îmbăiat și înfășat, copilul este pus pe pământul gol, apoi ridicat în brațe de către tată (de terra tollere), în semn de recunoștință. În vechea Chină, "muribundul, ca și nou-născutul, sânt puși pe pământ... Pentru naștere sau pentru moarte, pentru intrarea în familia vie ori în familia ancestrală (și pentru ieșirea din una și din cealaltă), există un prag comun, Pământul natal... Când un nou-născut ori un
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca și nou-născutul, sânt puși pe pământ... Pentru naștere sau pentru moarte, pentru intrarea în familia vie ori în familia ancestrală (și pentru ieșirea din una și din cealaltă), există un prag comun, Pământul natal... Când un nou-născut ori un muribund este pus pe Pământ, acesta trebuie să hotărască dacă nașterea ori moartea este împlinită, dacă trebuie luate ca fapte recunoscute și firești... Ritul punerii pe Pământ implică ideea unei identități substanțiale între Rasă și Țărână. Această idee dă naștere sentimentului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai. Alții, îngroziți, rătăceau înnebuniți prin tabăra devastată, șchiopătând, lovind cu copitele și izbind pe oricine li se ivea înainte; iar alții zăceau morți ori muribunzi printre corturile în flăcări. Mulți cai însă lipseau - cei pe care burgunzii îi luaseră cu ei. Grupuri de războinici hiung-nu alergau istoviți în sus și în jos în spațiile dintre corturile distruse, căutând zadarnic dușmani care din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în dreptul geamului său. Carol alerga bezmetic, gâfâind, cu chipul transfigurat de efort și de un sentiment niciodată știut sau de mult uitat. "Dar oare a existat acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai găsi pe nimeni? Nimeni pe ladă și nici un semn că cineva ar fi folosit-o drept culcuș. Ce aș face? Ce aș gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
o inspirație dicolo de orice imaginație! Sticla de vin comandată și plătită de dumneata a salvat viața mea și-a prietenei mele! Nu am suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoștința.Mulțumesc...!” Auzind vaietele mai bine zis, urletele ucigătoare a muribunzilor, Tony Pavone reveni la normal, o luă de mână pe Atena, suspinând. „Vino cu mine...! Trebue să dăm o mână de ajutor...! Sărmanii oameni...!” Atena se opuse. „Nu te necăji...! Are cine să-i salveze...! - preciză fata arătând cu mâna
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a pornit la drum, nu-și făcea iluzii. Cum Însă, și el simțea nevoia unei deconectări, părăsiră restaurantul la ora Închiderii. IX ZILE GRELE Se lucra zi și noapte fără Întrerupere. Echipele de salvare mai reușeau să salveze câte un muribund de prin dărâmături, În schimb molozul cu tot inventarul gospodăriilor afectate de cutremur plus rămășițele sfârtecate ale unor locatari, cu escavatorul erau Încărcate În autobasculante și aruncate la groapa cu gunoi. În acest tempo rapid În câteva zile orașul se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
flacăra a Început să-mi pârjolească tălpile picioarelor. Fiind bine legat În curele nu am putut evita tortura, dar am rezistat. Atunci Însă când flacăra brichetei a fost ținută mai mult timp În același loc, am scos un horcăit de muribund, făcând semn să Înceteze...!” Tony Pavone Îl privi duios. „Ai dreptate bătrâne...! Dacă nu le făceai pe plac te schilodeau...! Ai ideie bătrâne, ce pedeapsă am primit datorită declarației dumitale...?” „Ați fost judecat...?” „Desigur...! Am primit, doisprezece ani de zile
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ca și cum spaima de a fi călcați în picioare de uriașii aceia le-ar fi dat avânt. Lupta dintre soldații din prima linie și barbari deveni crâncenă. În curând, sângele îmbiba pământul. Strigătele războinice ale barbarilor... Urletele sfâșietoare ale răniților, țipetele muribunzilor, strigătele celor ce reușeau să ucidă și să se salveze... Linia, linia! exclamă centurionul aflat lângă cele trei rânduri paralele ale frontului; se adresa soldaților din a doua linie, care nu luptau. Ghidându-se după creasta centurionului ca să mențină alinierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Partea proastă e că sînt tare riguroase În privința tainei locului (din pricina conștiinței Încărcate, aș zice eu), drept pentru care va trebui să găsim un subterfugiu ca să ne strecurăm. În vremuri mai recente, locatarii azilului Santa Lucía erau recrutați din rîndurile muribunzilor, bătrînilor abandonați, demenților, nevoiașilor și ale altor cîtorva iluminați ocazionali care alcătuiau consistenta lume interlopă barceloneză. Spre norocul lor, Îndeobște, o dată intrați, majoritatea rezistau puțin; condițiile localului și compania nu invitau la longevitate. După Fermín, defuncții erau retrași cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumina vîscoasă a cafenelei, captivați de vraja timpului. Ultima oară cînd se văzuseră la față aveau jumătate din anii pe care Îi aveau acum. Se despărțiseră copii, iar acum viața Îi Înapoia unuia din ei un fugar, iar celuilalt un muribund. Amîndoi se Întrebau dacă de vină fuseseră cărțile de joc pe care viața le servise sau felul În care ei le jucaseră. Niciodată nu ți-am mulțumit pentru tot ce ai făcut pentru mine În toți acești ani, Miquel. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Pe curînd, a șoptit Julián. — Nu-i nici o grabă. Eu o să aștept. Tocmai cînd cei trei polițiști se Întorceau către dînșii, Miquel s-a ridicat de la masă și s-a Îndreptat spre ei. La Început n-au văzut decît un muribund palid și tremurător care le zîmbea În timp ce sîngele i se ivea În colțul buzelor descărnate, lipsite de viață. CÎnd au observat revolverul din mîna lui dreaptă, Miquel se afla la mai puțin de trei metri de ei. Unul a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dobrogean și chiar asupra cetăților turcești Nicopole și Vidin. Așa făcuse, cu aproape cincisprezece ani mai devreme, Vlad Dracula. Așa ar putea face, acum, Ștefan. De aceea, nu mai era nici o clipă de pierdut. Cei trei sute de spahii care Însoțeau muribundul se aflau deja la mijlocul fluviului și continuau trecerea pe gheață. Ienicerii rămăseseră pe mal, așteptând Întoarcerea celorlalți spahii angajați În luptele de hărțuială cu micul grup de Apărători. Ali văzuse că luptele se prelungesc și preferase să se retragă. Ciocnirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
luminați oameni din Moldova, răspundeți-mi la o Întrebare simplă: unde se află căpitanul Oană acum?! 28 decembrie 1475, ora 17.00. Cetatea Vidin, malul sudic al Dunării - Trăiește? Întrebă Ali beg, după ce medicul garnizoanei din cetate termină de consultat muribundul. - Da... răspunse cu Îndoială medicul. Dar nu pentru mult timp. E de mirare că inima bate și că plâmânii funcționează. Rănile de la umăr sunt vindecabile. Cele din piept au străpuns plămânii În două locuri. Nu s-a produs, Însă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gândurile n-o ascultau. Nu exista nimic În afară de o singură imagine. Tatăl ei, Întins pe catafalc, dincolo de viața pământească, așteptând-o. Urcă În șaua lui Murguleț fără un cuvânt. Departe, dincolo de Nistru, vacarmul unei lupte neînțelese Încetă, ca respirația unui muribund care ar vrea să spună că pleacă, dar știe că e deja plecat. 18 iulie 1476, Murgeni. Apusul soarelui. Din marginea pădurii, casa familiei Litovoi se vedea Într-o lumină roșiatică, ce aluneca Încet spre violet. Erau ultimele raze ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
supraviețuit și fără Ștefan. Ștefan nu conta. Ștefan putea fi șters din istorie. Calul porni, parcă dintr-o dorință a lui, fără nici un semn al stăpânului său. Porni spre nord. Mergea Încet, ca și cum ar fi dus un bolnav. Sau un muribund. Voievodul era, Însă, senin. Se bucura că cineva luase o hotărâre fără ca el să fi dat un ordin. Calul său pornise spre nord fiindcă voia, poate, să ajungă undeva. Abia acum voievodul putea privi, În voie, Valea Bistriței. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Mongolul gemu ușor și deschise ochii. Sub el, balta de sânge se lățea. Achingiii Îl smulseră pe Alexandru. - Stați! se auzi o poruncă În limba turcă. Îl cunosc pe acest războinic! E Amir Baian! Achingiul care vorbise se apropie de muribund. - Da... spuse, parcă cu regret. E el. Nu Înțeleg ce se Întâmplă aici... Lăsați prizonierul lângă rănit. Sunt ultimele clipe de viață. Achingii Îl lăsară pe Alexandru să revină lângă trupul mongolului. Învățaseră, de-a lungul unei vieți de războaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe deranjante, ușor albăstrii, ca a englezilor abia sosiți și nu e nici lividă ca a unui muribund, ci are culoarea laptelui, a marmurei din care meșteșugarii cioplesc paravane ornamentale, acolo jos, la Tajgangj. Localnicii din Cașmir sunt veniți de la munte și au pielea în nuanțele cele mai deschise, dar culoarea lui Pran Nath este una specială. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
eliberează: — Tati, tati! Ochii împăratului Hsien Feng clipesc, iar buzele lui se mișcă încet: — Tung Chih, fiule... În sală se așterne liniștea și toată lumea își ține răsuflarea. Secretarul imperial își ia pensula de scris. — Vino la mine, Tung Chih! Brațele muribundului se întind de sub plapumă. — Majestatea Voastră - înaintez, asumându-mi riscul că aș putea fi pedepsită -, vreți să-l anunțați Curții pe succesorul Domniei Voastre? Este prea târziu ca Su Shun să ordone îndepărtarea mea. Hsien Feng pare să mă fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]