681 matches
-
deceniului, văzut de Antonescu în termeni deloc măgulitori, nu-i chiar foarte diferit de cel contemporan: "Oamenii se mănâncă ca câinii pentru a se înlocui unii pe alții. În acest scop, se acuză cu patimă nemăsurată..." Spre a concluziona cu năduf, în martie 1941: "Nici dracu' nu-i poate împăca pe toți, darămite eu..." * "P e vremea când tăiam butuci / Să ne-ncălzim, să facem cina / Și căram apă cu găleata / Nu cumpăram nimic de-a gata / Știam să mânuiesc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
zile tocmai acuma, când să scăpăm de toată porcăria asta. Mai bine-l dădeam jos cu mâinile, n-are nici o sută de kile, macara ne trebuia nouă?... Ce dracu’ are? Are pe dracu’ să-l ia! decide Andrei plin de năduf. Trebuia să ne fi pus ciocanele pe el și-l dădeam afară una-două. Bucățele-bucățele! Motorul nu ieșea, dar În schimb se săltase botul camionului și toată partea din față de pe borduri și bulumacul dintre crăci se curba imperceptibil. — Mai lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de oboseală. Poate iese la piață sau la o vecină, c-altfel poți să-i spargi și ușa că ea n-aude. — Ai tu noroc să te-ncurci numai cu d-astea. Laur Își suflă nasul și trântește mucii cu năduf de cimentul din fața ușii. Își șterge degetul de turul raiaților săi noi, care arată deja boțiți și prăfuiți În ultimul hal, da’ cu dada Leontina știu că te-nțelegeai bine: ea te trăgea de curent și tu o văitai că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu ce cumpăra fiertura și băutura, așa că ieșisem să căscăm gura. Poate ne-o pica te miri ce În ea. Dar Împrejurimile arătau destul de pustii În dimineața acea de decembrie. - Vi s-a urât cu binele! trânti vameșul plin de năduf, lungind capul după numărul unui tramvai care se apropia de stație. Țara arde, și vouă vă arde de golăneală... O să-l iau p-ăsta până la a doua, spuse ca pentru sine, iar de pe scara tramvaiului i se adresă lui Pepino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
paharu’ și nu bag nici un ban nici În pahare, nici În nămol, nici În nimic. - Și până seara cât Îți mai scoți? - La ce dracu’ să mai ies și după-masă? Se șterge cu poala tricoului pe față și suflă cu năduf: Fac o tură sud-nord-sud, și la ora două cel târziu sunt În pat cu Zlate. - După ce fata s-a depărtat la vreo zece metri de noi, Laur o strigă și o face să se așeze. Pare s-o instruiască, deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Eu știu lumea așa de când m-am născut. Uite, se pare că el știe mai mult, a cunoscut și o altă față a lucrurilor. Are simțul destinului, Întrezărește o cale de ieșire. Dom’le, tipul devine interesant! Își scutură cu năduf ciubotele pe asfaltul șoselei și continuă: O vom scoate noi la capăt. Bunica-mea, Dumnezeu s-o ierte, avea o vorbă: nu aduce anul ce-aduce ceasul. Ceasul istoriei o poate lua mai repede sau mai Încet, după cum vrem și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
fericire) și Ibrăileanu (pentru care literatura cu adevărat valoroasă nu trecea de pragul celui de-al nouăsprezecelea veac), până la Călinescu (cel ce vedea în cultură o formă de sănătate, la fel ca ilustrul său model, Goethe, și care dezavua cu năduf "literatura bolnavă" din epoca sa). Cu intuiție sigură, Elvira Sorohan consideră că nevoia de poveste, resuscitată din interes comercial în bestseller-urile comentate în cartea de față, răspunde însă unei aspirații profunde a omului contemporan, care încearcă să evadeze din
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
se înscriu însemnările din ultima recluziune (Malmaison, Jilava, Văcărești), cuprinse în Rogojina (1945). Un vagabond famelic și încrâncenat este Marin Dogaru, picarescul erou al romanului de substanță autobiografică De-a curmezișul (1935). Cu pumnii încleștați și fălcile strânse, înjurând cu năduf și înfuriindu-se întruna, ambițiosul acesta inadaptabil nu e un rebel fără cauză. Nemulțumirile, manifestate cu o brutală franchețe, au ca resort ostilitatea proletară împotriva celor ajunși, dar și voința trufașă de a răzbi într-o societate ale cărei legi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
avea să achite doar 300 de franci, numai că Secretariatul Universității Noi îi solicită 50528. Iritat că nu putea să-și reducă taxele datorate, Petre Zlătescu îi scria pe 6 / 19 noiembrie 1900 lui Eugen Mavrodi, spunându-i plin de năduf că "Univ. Nouă este un stabiliment de escrocherii și tot ce e imoral, dar nicidecum de învățământ superior"29. Câteva zile mai târziu, pe 16 / 29 noiembrie 1900, tânărul Zlătescu mai spunea că avea nevoie de documentele de școlaritate pentru
by Laurenţiu Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1076_a_2584]
-
într-o clipită. Aidoma poeților din veacurile trecute, cel care scrie Manifest pentru sănătatea pământului (1980) întrebuințează versul la orice, îi impune toate corvezile la care e supusă vorbirea obișnuită. Recurge la el pentru a se confesa, a-și vărsa năduful, a se căi, a se justifica, pentru a slăvi și a veșteji, pentru a denunța, a amenința, a condamna, pentru a formula judecăți, pentru a instrui și a îndemna, pentru a evoca și comemora, pentru a mobiliza. Exprimând întotdeauna expansiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
următoarele: „... cerialele aduse în județul nostru din județele excedentare și repartizate pentru județul nostru nu sunt îndestulătoare pentru nevoile populației (subl.ns.)”. Trecând la veșnica și obsesiva problemă a comuniștilor avizi de putere, politica propriei organizații, Bălteanu notează cu vădit năduf, mirare, insatisfacție și venin: „...spiritul economic și politic din județ este foarte agitat. O parte (a tineretului, compl.ns.) este dornic de a se organiza și în mare parte a fost cuprins de tineretul Frontului Plugarilor (subl.ns.), iar cealantă
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
să mă binedispun, vă rog, din acest moment încheiem discuția. Baba, pardon, doamna, continuă să mă apostrofeze, amintindu-mi că am același cod genetic cu fratele său și că se cam apropie funia de par. O las să-și verse năduful și încep să fac socoteli. Dacă aprobam schimbul, riscînd cătușele de rigoare, cei 400 m² se transferau la stradă asfaltată, cu apă, canalizare și gaz. Stai, Costică, îmi atrag atenția. Pe atunci chestiile astea cu gazul și apa nu erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o depresie inexplicabilă mă copleșește. Lumina care scaldă generos totul în jurul meu nu mă mai bucură. Nici măcar salariul dintr-un plic, pus în buzunarul de la piept, nu mă furnică la fel ca-n alte dăți. Respir aer pur și expir năduf. Sufletul îmi este greu, ceva îmi lipsește și nu-mi dau seama ce. Frînturi de amintiri și fărîme de vagi dorințe neîmplinite. Dar și voci care mă apostrofează că mă las copleșit de mici dureri, pe care n-ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
era un indicator: Văleni 10 km. Uite așa, vântul a schimbat, poate în bine, traseul acelei zile. Calculam în gând: " 10 kilmetri = vreo oră”. Numai că nu ținusem cont de stratul gros de pietriș (frână eficientă pentru roțile bicicletei, și năduf pentru mine) abia pus pe drum, nici de faptul că trebuia mers mai mult la deal. Mai întrebând când am avut pe cine, anticipând sensul sau direcția dacă eram singur, după vreo trei sferturi de oră, priveam Condorul de sus
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
luat sfârșit. Gata. S-a terminat. Participanții la discuție erau lămuriți. Nu era decât o porcărie și o mare bătaie de joc. Toată chestia asta cu "dușmani ai poporului" era o minciună sfruntată și criminală. Rezoneurul a concluzionat plin de năduf: Măi, măi, măi, cum își mai bat joc de copiii ăștia; cum își mai bat joc de oamenii nevinovați și neapărați; cum nu-i trăsnește Dumnezeu odată??! Mai amintește-ți, Doamne, și de cei oropsiți și suferinzi. Doamne, Doamne, câtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu o oră mai târziu. La telecabină o coadă de câteva sute de persoane, femei, bărbați, copii, câtă frunză și iarbă! Credeam că s-a defectat instalația și-l întreb pe un cetățean care-i treaba, acesta răspunzându-mi cu năduf: "De o oră nu mai urcă telefericul din cauza unor nenorociți de umflați de la București!". Realizând pericolul unei "mișcări spontane de masă" de culoare roșie sau portocalie, ne-am prelins pe lângă coadă, am intrat în cabină și am răsuflat ușurat când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Și pe mine mă potopiseră ciorile, ciori dintr-o specie mai periculoasă, "cu ochi albaștri", pe care n-aveam cum să le sperii, puștile fiind ale ciorilor! Și pe mine tot ciorile m-au "răspopit"! Atunci cred că plin de năduf am scris o poezie: Faliment total! La casă de om sărman nici opinci și nici suman, nici merinde nici fiertură, nici câine în bătătură! La casă de om calic nici oghial și nici țolic, nici icoană pe perete și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
era un ger de crăpau pietrele... Întorcându-se de la școală peste câteva ceasuri, autorii isprăvii l-au putut vedea - cu ce satisfacție, nu mai e nevoie să o spun - la lucru pe gospodarul ce le stârnise antipatia, trebăluind plin de năduf în jurul lacătului de la intrarea în pivniță, încercând - cu ajutorul unui ceainic cu apă fiartă - să dezghețe grămăjoara solidificată ce obtura atât de necesara gaură a cheii. O farsă de o simplitate diabolică, într-adevăr... * Prea multe amintiri cu lecții de pian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
iar dacă o vede că e mai scurtă ți-o trage până s-o lungi”. Apoi, în mijlocul unor fețe atât de subțiri, cu studii înalte prin cele străinătăți, nu te simțeai prea în largul matale, dar îți amăgeai clipele de năduf cu anecdotele pe care le spuneai cu mare meșteșug, așa ca în șezătarile de la Humulești. Câtă dragoste și respect ai revărsat asupra mentorului dumitale, Titu Maiorescu - e drept că și aveai de ce - dar, când boala te încerca din ce în ce mai tare și
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de osanale! i-o retează Ștefan. Treci la fapte! Aurul!? "Care aur!?" a făcut Papa ochii mari, mirat; apoi, și-a muiat glasul: "Aaa!... Aurul... da... da..." În haznaua "carissimului in Christo filio nostrum Matheus Rex Hungariae", completează Ștefan cu năduf. Întocmai! O! Încarnare a Sfântului Petru pe pământ! Nu știi că războaiele se duc și cu aur nu numai cu laude alese și cu sfinte benedicțiuni apostolice?! protestează Ștefan. E o nedreptate strigătoare la cer! se revoltă Stanciu. Banii sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
suntem și datori... îngăimă Țamblac. Datori?! Ce datorie?! Care datorie?! Anul trecut, când să plecăm spre Roma, rămăsesem fără bani. Am cerut împrumut Signoriei două sute de ducați... Ce era să facem? Și?! Și... și mi-am zis, spune Țamblac cu năduf, că, la banii lor, împrumutul e un dar. Oare Veneția nu datorează nimic Moldovei?... Ași! Ne tot îmboldesc: Ce aveți de gând cu datoria ceea?" Deci... tot noi le suntem lor datori, îngână Ștefan cu amar. Oare atât de puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sângele Basarabilor... Am sperat să stăm împreună la Dunăre stavilă păgânătății... E greu cu iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă Ștefan năduful. Toți?! Toți, în afară de bunică-su Bătrânul Mircea. ...Și de Vlaicu!... Și de Țepeș!... Parcă s-au înțeles cu toții! spune Ștefan revoltat. Toți au țâfne! Numai noi... noi, singurii care dăm totul și nu primim nimica! Mă tot îmboldesc: Fă război
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o păsărică nici nu te văd de foame! Mă prăpădesc cu zile, zău așa! Alexa și Negrilă își mușcă buzele să nu se prăpădească de râs. Ce vă râdeți?! se stropșește Cupcici jignit. E de plâns!... Lasă, zice el cu năduf, o să i se tragă din aiasta: l-am blăstămat! Am dat acatiste pe la biserici: "Să-l trăznească Dumnezău pe ăla de-l știu eu!"... I-am pus și lumânări întoarse, hohotește el jucându-și pântecele revărsat peste brăcinar și hârâind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din coșciuge, salcia în noi cât stânjenul... și tot la fofoneață ne stau gândurile. Dracu' s-o ia de fofoloancă; cât îi de mică o aia și te bagă-n draci afurisita, de parc-ar fi "Regina Lumii"... oftează cu năduf Alexa. Isaia se apropie pe alee; e înfășurat într-o pelerină neagră. Vine?! îl întreabă într-un glas, și Alexa și Negrilă. N-a mușcat. Și pe aista l-o îmbrobodit Vodă! De-l trăgeam pe bătrân de partea noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]