717 matches
-
un văl care dezvăluie, acoperirea în care totul se descoperă. Dar vălul acesta nu e cu adevărat transparent decât în forma albului, pe ecranul de var al posibilului. Și al poemului? Căci "Numărându-i ferestrele, spinii,/ Sub umbra lui stam năuc,/ Mirosul său nelumesc/ Cum să-l traduc?"51 Poemul are însă propria lume, mai degrabă cvasi-lumea în care totul e posibil. Atât timp cât lasă nespus ceea ce se vede între cuvinte, ceea ce se înțelege printre rânduri: mireasma nelumească pe care nu o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
din urmă confereau subînțelesul de „alergare circulară”, „întrecere în cerc”, „alergare rotundă”, adică nu pe un „drum drept”, ca de exemplu Via Apia, unde defilau militarii victorioși și carele de luptă triumfale. Se realiza, astfel, o distincție subtilă între „întrecerea năucă (rotundă) între cai” și „întrecerea (dreaptă) între oameni”. La Roma se organizau diferite tipuri de curricula - cu doi, patru sau șase cai; cele mai îndrăgite erau cursele cu patru cai, numite quadriga. Sensul denotativ al lui curriculum era derivat de la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sociale” bine delimitate, iar sindicatele și-au pierdut rostul și forța pentru că nu mai aveau pe cine să reprezinte și nu mai aveau nici chiar membri. La fel și criticii. Când se mai întâmpla ca vreun blazat nostalgic sau neorousseauist năuc să predice despre fericirea și inocența vremurilor trecute, era luat în râs: era întrebat ironic dacă ar putea trăi măcar zece zile „în natura sălbatică”, fără curent electric, fără televizor, fără cuptor cu microunde, fără autoturisme etc. De altfel, în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
vin așa cum 1‑a numit poetul renascentist Ludovico Ariosto 12. Anul 1547 a fost pentru Michelangelo un an decisiv, an în care Vittoria Colonna a trecut la cele veșnice; după cum mărturisește Condivi 13, Miche‑ langelo a fost înmărmurit de durere, năuc ca și cum și‑ar fi pierdut mințile, l‑au auzit zicând că nu îi mai pare rău de altceva decât de faptul că atunci când s‑a dus să o vadă trecând hotarul acestei vieți nu i‑a sărutat fruntea și fața
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
salariu obișnuit al germanului. Cu greu mi-am luat inima în dinți să intru în magazinele acelea mari din RFG, unde poți intra gol pușcă și să ieși într-un Mercedes încărcat cu tot felul de bunătăți alimentare. Am stat năuc la ieșirea din aceste magazine și mă uitam la cărucioarele arhipline cu care fiecare om ieșea fără să stea la coadă. Ochii mi s-au împăienjenit privind sortimentul unei neobișnuite târguieli ale unei gospodine, fără să știu ce era în
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
mult de un minut. Deodată John strigă: Tatăăă! Tatăăă! Lupul îl mai privește o clipă. Are fizionomia unui om care își ia un dureros rămas bun. Apoi pleacă în desișul pădurii, urmat de întreaga haită. John plînge și este complet năuc de cele întîmplate. În depărtare se aud surd clopoței și vuietul vieții din noaptea de Sfîntul Vasile. Hristos a înviat! Fratelui meu Victor Doctorul n-are nici un dubiu și prezintă nemilos diagnosticul: cancer pulmonar cu metastază. Ancuța, fetița bolnavului izbucnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
revoluționar și v-a rugat de un mic spațiu, ca să ne hrănim. Cum vă spune? X. Dar domnului X i-am oferit un spațiu pe strada Eternitatea. Ăla era spațiu? Totuși era o alimentară acolo. Nu mai avea vad. Cam năuc de la atîtea noutăți, întreb într-o doară: Vă cheamă Letiția? Da. Ne-am mai întîlnit o dată, deși n-aș fi dorit. Nici eu. Merg copleșit la doctor, gata să suport golirea carcasei de conținutul ei putred. Doctorul se uită atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu mai gustă gluma. Simt că pe nas îmi curge ceva vîscos, sărat. Deodată aud ceva ce n-am crezut că pot auzi: Lasă-l în pace oltean scîrbos și cretin! Sergentul a fost atît de surprins încît a rămas năuc. Se uită buimac la cei tolăniți pe jos. Își revine și turbarea se mărește gradat, ucigaș. Cine? Cine, mă?! Eu, se ridică popenchi Floricel. Eu, scîrbosule, tîmpitule, idiotule, analfabetule. Sergentul capătă o figură de dezorientat, de aiurit. Atunci se întîmplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Cu paharul în mînă se rotea în jurul minunii și scotea exclamații de admirație. Văd că te-a subjugat minunea asta... Da, mi-aș dori-o foarte mult, dar nu se găsesc... Consideră că-i a ta din acest moment. Rămîne năuc! Iau iguana și i-o ofer: Ține, un cadou, ca unui prieten. Nu, nu se poate, eu sînt de vină, scuză-mă... Tremura de emoție. Pleacă bodogănind mulțumiri în toate limbile pămîntului. Eu mă simt un mare păcătos și-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și simplu am trăit cîteva zile și nopți îngrozitoare! Am crezut că mă duc dracului! Mi-a fost teamă. Nu-mi mai fusese de mult. Închipuie-ți un om plin de bube, de răni, cu nervii praf, plîngînd de silă, năuc! Așa eram. E o zi în care mă simt mai bine! În care trupul meu începe să semene cu un trup normal. Și totuși silnicia continuă! Aud și clopotele bătînd. Tatăl unei fete pe care o iubesc mult a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
afiș de la o sală de cinematograf mi-a atras atenția "Diario de motociclista"! Citisem cărțile care au stat la baza scenariului filmului regizorului brazilian Walter Salles, așa că am intrat să văd coproducția argentiniano-americano-germano-anglo-chileno-peruano-franceză. După două ore am ieșit din sală năuc și noroc de ploaia de afară și de mersul pe jos până la Ambasadă, unde eram "cazat", care mi-au mai limpezit gândurile. Mă reîntâlnisem cu Che, un Che tânăr, de doar 23 de ani, plin de idealuri, care împreună cu prietenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
pe creasta vieții, muchie de cuțit în zigzaguri esen țiale între cele două lumi prăpăstioase ale relativului și aproximativului... Nu mai vreau să fiu rostogolit alături de alții, bob lângă boabe, de puhoiul necurmat al vieții, în neștire, în indiferență, fatalmente, năuc! 27 septembrie 1955 S-a întors Florino. Aceasta m-a mai liniștit, căci în seara asta, prima de la întoar cerea mea, mi-a fost greu: mă chinuie gândul împrăștierii mele între atâtea treburi, cărora pesemne nu le voi putea face
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pentru fiica ei (purul adevăr!), că i s-a părut firesc, că n-ar fi avut nimic împotrivă să-i fac cunoștință (o, Doamne!) dar că, până la urmă, a înțeles că e vorba de altceva (dar de unde!) etc. Am rămas năuc, căzut din cer. Mă simțeam de parcă mi s-ar fi tras palme. Doamna aceea părea atât de convinsă de ceea ce spunea încât n-am fost în stare să-i explic nimic. De altfel, nici timp n-am avut, căci, până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și mult după-aceea, multă vreme, Oglinda apei a tot tremurat. I. Olteanu (1988) Bolnavă trupește și sufletește, epuizată fizic și năucă de durere, cățeaua se întoarce, cu ultimele puteri, spre ograda fiorosului ei stăpân, unde o aștepta culcușul pustiu, când: Deasupra casei i-apăru pe zare, În locul lunii, unul din căței. Lesnea Luna sus, deasupra izbei, I se păru unul din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-și mâinile. Sau.... îl vezi pe Ștefan, laș, cu un jungher, dându-și "loc de odihnă, loc de verdeață, unde nu-i întristare nici suspin?!" Ștefane!! strigă Daniil cu disperare. Și... și eu, netrebnicul domn "Ucigător al neamului moldovenesc", hălădui năuc, jelesc, mă tângui și nimica alta nu fac! Brusc, răstoarnă pe gât ulcica cu afion până la ultima picătură, apoi, o trântește pe masă. Merge de colo-colo, agitat, târșind piciorul. Cutremurat de un fior se lipește de piatra rece ce-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe craca unui arbore mutilat; pământ mocirlit, răvășit de copite, frământat cu sânge; iarbă pârjolită; arme: scuturi, securi, spade, risipite; focuri ce licăresc fumegând printre arbori... În acest imperiu încremenit al morții, o singură viață: un cal fără călăreț aleargă năuc, nechezând, căutându-și stăpânul... Fulguiește ușor... De undeva, de la vreun schit, un clopot începe să bată rar, de îngropăciune și dangătul lui se îngână cu o cântare gravă, tărăgănată, ce urcă parcă din afundul pământului... Departe, printre arbori, călcând ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încing hora în jurul lacului, povestește ea cu însuflețire. Ce spui? Da! Zânele-s bune... Sunt și iele, însă. Măcar că-s frumoase, ele sunt rele-foc! Dansează goale înveșmântate în raze de lună...De le vede vreun flăcău, îl smintesc de rămâne năuc pe viață... Ce spui?... se foarte minunează Ștefan. Da!... Din clipa aceea nu mai poate trăi fără ele, aleargă bezmetic ziua și noaptea, le caută, le strigă, le cheamă... Și ielele fac dragoste cu el, până-i iau suflarea... Brrr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aceeași formulă. A treia oară și-a întărit zicerea cu un șut pe care a vrut să mi-l expedieze în cur - numai că m-a nimerit pe-o parte. În momentul următor, i-am dat primul pumn. Tipul era năuc mai degrabă de uimire, decît de impact. A dat să-mi riposteze, numai că eu i-am făcut o fentă pe care o exersasem cu văru-meu și i-am trimis una din plin. Nu-i venea să creadă. Dădu să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
tatăl celei mai mari dușmance ale mele, d-na Coadă de Topor, cea despre care ți-am vor bit anul trecut. Ca să vezi ce gafă am putut face; n-ar fi trebuit să mă duc să-l consult! [...] De acolo, năucă, am coborât cele trei etaje ale marelui palat al ziarului fost popular și m-am dus să-l caut pe Camil B[altazar]. Ăsta da, s-a purtat exact ca înainte: drăguț, politicos, afectuos, dar [e] un biet idealist. După
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină“, „pierdut dreptul de a fi cetățean al țării ei“ - ploua asupra mea cu toate astea, mi se prelingeau între gulerul paltonului și gât, făcându-mi pielea de găină, cădeau ca un potop; eram năucă de parcă m-aș fi învârtit în jurul meu, de parcă aș fi avut căpiala oilor. La urmă, o pledoarie superbă a lui Sandu, într-adevăr de înaltă clasă, și amânare cu o săptămână, pe 7, a hotărârii. Rămâne de văzut (și asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
văd copii care încearcă să-i oprească pe mămicile și pe tăticii lor să meargă până la capăt. Deodată, toți vecinii ies în stradă. Trece un alai de sărăntoci. Jeg, zdrențe, estropiați. Sunt și persoane cu membrele amputate, dar și chipuri năuce de arierați mintal, șchiopi, urduroși, degenerați și sunt mult mai mulți pe-aici decât în Cisiordania. Alt efect fiziologic, al recluziunii: căsătoriile consangvine. Devin aproape inevitabile căsătoriile între verișori, în sânul aceluiași clan. Bărbații nu mai au bani să-și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
motivația și creditul. Ciobanul expert în telemea a fost dus la oraș să facă șuruburi sau școlit sumar ca să intre, peste noapte, în politică, diplomație sau învățământ. Flatat, eventual, într-o primă etapă, el sfârșește în confuzie interioară și netrebnicie, năuc, dezrădăcinat, inutilizabil. Miniștrii intră în pușcării, boieroaicele ajung femei de serviciu, studențimea culege recolte. Apar elite noi care nu știu să facă nimic: activiștii, agitatorii, ideologii. Meritul e descurajat de o găunoasă retorică egalitaristă, când nu e pur și simplu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ați primit un mail... Intrând în birou am văzut că primeam o listă interminabilă de e-mail-uri de la Bank of America în Sherman Oaks. Când m-am postat în fața monitorului, mesajele au încetat. Restul acelei nopți l-am petrecut în birou, năuc, așteptând să se întâmple ceva, în timp ce familia mea dormea la etaj. Totul în jurul meu vibra ușor și-mi imaginam un râu uriaș de cenușă curgând invers. La început am fost cuprins de un soi de mirare, dar când am înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din coada pe care era tras răzbăteau niște sunete aidoma unor trosnituri. Vântul se potoli o clipă, apoi o altă pală imensă pur și simplu m-a gonit afară din parcare și când am dat cu ochii de niște studenți, năuci și strâmbându-se, am lăsat capul jos și m-am repezit spre pub-ul din campus, The Café, adăpostindu-mă sub copertina de la intrare, ținându-mă de stâlpul de lemn, dar pe urmă mi-am desprins mâna, lăsând pumnul vântului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și o dulce amețeală îi lua locul. Când mă gândeam la „ordine“ și „fapte“ pur și simplu îmi venea să râd. Trăiam într-un film, într-un roman, în visul unui idiot scris de altcineva și eram tot mai uimit - năuc - de spectacolul dezintegrării mele. Dacă ar fi existat explicații pentru toate șuvițele fluturânde ale acestei lumi ireversibile, aș fi ținut cont de ele (însă nu pot exista nici un fel de explicații pentru că explicațiile sunt plictisitoare, nu?) deși în acest moment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]