329 matches
-
urîciunea”. În măsura În care romanul ei este unul militant, atunci pentru viață, libertate și fericire militează el, și o face foarte determinat, dar, din păcate, atît de explicit, mai ales pe final. Într-un bar, Într-o noapte, o presupusă criminală, Irène (naratoarea) Își povestește (revarsă ar fi cuvîntul potrivit) viața, aflată În cel de-al douzeci și optulea an, o viață funambulescă, petrecută În doi, conștiința ei și trupul ei, conștiința ei care asistă dureros la tribulațiile trupului irepresibil, frenetic, mult trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a umerilor albi, a sînilor de fată tînără, a părului ei roșu și lung - martora curajului ei de a juca jocurile periculoase ale vieții pînă la capăt, pînă la capătul vieții adică, pînă la crimă (am rezumat jerbele discursive ale naratoarei). Dar tot nouă ni se cere să judecăm și toată istoria acumulată În mișcările neîmblînzite ale acestui trup: “M-am născut În ’68, reprezint revoluția, Înțelegi? Dar ce s-a ales din ea? Frazele frumoase nu mai sunt bune la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Nobécourt. Provocarea scriitoarei este următoarea: ființa umană nu poate fi redusă la dogmatica creaționismului creștin, dar nici nu-și poate transcende dualitatea constitutivă: conștiința - martorul și corpul - actorul. Mersault, K sau numeroasele personaje “minimaliste” recente sînt interpretate astfel de cuvintele naratoarei: “Indiferența nu este la mine decît un exces de sensibilitate”. Instinctul vital și omenescul, crede Lorette Nobécourt În toate cele cinci cărți ale ei (dintre care prima, din 1994, La Demangeaison, MÎncărimea, este romanul ei cel mai bun pînă la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
despre despre reîntoarcerea, la 21 de ani, În Tokyo și despre experiența de translator avută aici. Romanciera debutează la Începutul anilor 90. Le Sabotage amoureux, al doilea roman al său, publicat În 1993, vorbește, la persoana Întâi, despre o copilăria naratoarei care, la o vârstă fragedă (șapte ani), este obligată să petreacă trei ani, Împreună cu părinții - diplomați În Ministerul Afacerilor Externe - Într-o Chină post-maoistă Îngropată sub beton și ventilatoare, vara, sub beton și gheață, iarna. Beijingul anului 1972 este pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
diformă, mereu străină și ciudată tocmai datorită supradotării intelectuale, Înzestrată cu o monstruoasă voință de viață. Romanciera debutează la Începutul anilor 1990. Le Sabotage amoureux, al doilea roman al său, publicat În 1993, vorbește, la persoana Întâi, despre o copilăria naratoarei care, la o vârstă fragedă (șapte ani), este obligată să petreacă trei ani, Împreună cu părinții - diplomați În Ministerul Afacerilor Externe - Într-o Chină post-maoistă Îngropată sub beton și ventilatoare, vara, sub beton și gheață, iarna. Beijingul anului 1972 este pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
orice contact Între ghettoul lor și orașul propriu-zis este cu desăvârșire interis. Claustrați Între capetele Bulevardului Urâțeniei Locuibile (denumirea Îi aparține fetiței), copiii găsesc salvarea nesperată Într-un joc foarte serios de-a războiul mondial: Aliații contra Germanilor de Est. Naratoarea Își amintește anatole-francian de quand j’avais sept ans și de vitalitatea de care dădea dovadă copil fiind, luptând, torturând și spionând cot la cot cu băieți mai vârstnici, “generali ai armatei” (trebuie spus că În ghettoul babelian se aflau
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care ea o dorea, căci nu s-ar fi putut Îndrăgosti niciodată de el. Numai că (c’est la vie) el nu suportă crahul și o omoară: iubirea devine posibilă, printr-un Eros cu semnul schimbat, prizonier al lui Thanatos. Naratoarea din Le Sabotage amoureux glosează astfel, la final, caracterizîndu-și deznodământul: “Persister dans l’erreur ou dans l’alcool prend alors une valeur d’argument, de défi à la logique: si je m’obstine, c’est donc que j’ai raison
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fiecare descriere este o litotă, ceva la Întretăierea dintre Înțelepciune și pasiune străbate o scriitură a cărei trăsătură evidentă este eficacitatea: nu-i lași romanele din mână; ție, cititorului, ți se face foame de citit la contactul cu povestea foamei naratoarei. Deși nu găsești nimic din sensibilitatea literaturii moderne, experimentale, șuie, hărțuitoare cu comoditatea cititorului, nimic din acumularea lentă a detaliilor Înspre explozia estetică mereu amânată, recunoști la Amélie Nothomb un gust perfect În orice e legat de viață, o cuceritoare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
hotărîse să-și părăsească soția pentru Mathilde. Ei bine, acum, n-o mai face. Textul este transparent. Singura inserție metanarativă explicitează o ocurență voit desuetă a subjonctivului. Pentru credibilitate și În ton cu moda, romanul e scris la persoana I: naratoarea este Chloé. Conform unei tendințe individuale reperate la nivel societal de Jean-Claude Kaufmann, aceea de a „a ieși din cadrele impuse” În construcția identitară, Chloé este o femeie nu În mod special frumoasă, puternică, „feminină”: cinică, ironică - vitală după ultimele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
caracterizată de NARAȚIE ANTERIOARĂ: "Ai să-l omori pe tatăl tău și ai să te însori cu mama ta". ¶Genette 1980; Todorov 1969 [1972b]. narațiune primară [primary narrative]. O narațiune a cărei INSTANȚĂ POVESTITOARE introduce una sau mai multe instanțe naratoare, cîtă vreme ea nu este introdusă de una din acestea: în Manon Lescaut de exemplu, narațiunea domnului de Renoncourt este primară, în timp ce narațiunea lui Des Grieux este "secundară". Desigur, o narațiune primară nu-i cu necesitate mai importantă sau mai
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
de CARACTERIZARE. Dacă un narator ar nara de pe un pat de spital, bunăoară, ar însemna că-i pe moarte și trebuie să se grăbească pentru a-și completa NARAȚIA. În plus, ne putem gîndi la narațiuni în care spațiul instanței naratoare e sistematic opus spațiului NARATULUI (narez dintr-o celulă de închisoare evenimente care au avut loc în libertate); sau narațiuni în care cel dintîi e tot mai depărtat, sau tot mai apropiat și diferit de cel de-al doilea, și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
DE VEDERE, ar trebui diferențiată de acesta: cel de-al doilea oferă informații despre cine "vede", cine "percepe", al cui punct de vedere guvernează narațiunea, în vreme ce prima oferă informații despre cel ce "vorbește", cine este naratorul, din ce constă instanța naratoare. ¶Genette 1980, 1983; Rimmon 1976. vorbire [parole]. Enunțul individual sau actul de vorbire (în opoziție cu LIMBA sau sistemul limbii pe care îl manifestă și care îl face posibil). ¶Opoziția saussuriană între limbă (care constituie obiectul propriu-zis al lingvisticii) și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
tendința spre caricatură, ironia și tonul caustic (ca în Caruselul), tehnica modernă a jurnalului (în Prețul singurătății și Vară vrăjmașă). În Caruselul lumea artiștilor este văzută mai ales cu defectele ei, se descrie viața mondenă, cu șuete, bârfe și intrigi. Naratoarea relatează la persoana întâi, recurgând la autobiografia lui „nenea Mihu”, imperfect sudată cu restul romanului, dar având rostul de a face câteva transparente aluzii la „cercetările” și „reținerile” din anii ’50 ai secolului trecut. Și mai conturate apar asemenea experiențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
viața, eroii lui Giovanni Boccaccio salvează o întreagă lume. O carte nu este în ultimă instanță decât un strigăt disperat și o nevoie acerbă de supraviețuire. Dacă analizăm structura povestirilor, remarcăm faptul că povestitoarele stăpânesc retorica, cunosc tehnica discursului. Fiecare naratoare se adresează auditoriului cu o formulă plină de eleganță și de politețe. Urmează apoi o captatio benevoletiae, prin anunțarea unui adevăr cu caracter general (de multe ori o maximă sau un proverb, în stilul gnomic, ce va fi demonstrat sau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem. 168 Ibidem. 169 Ibidem. 170 Ibidem, p. 85. 171 Ibidem, p. 106. 69 particular al logodnei cu Alessandro, mirele iubit, dragostea fizică nu mai cunoaște tabu uri, pudibonderii sau timidități artificiale nici din partea eroilor care o trăiesc, nici din partea naratoarei care o relatează. Argumentația fetei, în fața papei, pentru a motiva alegerea făcută, care părea imposibil de acceptat în epocă, datorită diferențelor sociale ce nu puteau fi ignorate, mai mult, încălcarea lor ducea la pedepse crâncene, dovedește o deplină stăpânire a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o poartă Federigo Alberighi, capabil a se ruina pentru ea și a-i oferi tot ce are, și îl acceptă ca soț chiar dacă nu mai deținea valori bănești, căci preferă „mai bine om odată să fie vrednic de avere”183. Naratoarea se dovedește plină de imaginație, inteligență, spirit critic și umor propunând, în a șasea zi, prin intermediul personajului Michele Scalza - „un hâtru bun de glumă”184, o povestire ce încearcă să elucideze cauza urâțeniei baroncilor, locuitori ai unui cartier din Florența
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
cu timiditate juvenilă și pudoare, „plină de gingășie” 222 , să se înscrie în rândul povestitorilor, urmează aceeași linie aristocratică pe care grupul o păstrează în ceea ce privește manierele alese și cultura. Deși în povestirile ei din primele două zile imaginile feminine lipsesc, naratoarea dovedind un umor fin în surprinderea unor aspecte legate de convertirea la creștinism a unui evreu, care descoperă cu stupoare corupția clerului, dar conchide că e bine să adere la această religie ce supraviețuiește în ciuda detractorilor săi, sau de proclamarea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
precum prințesa de Clèves, Emma Bovary și Anna Karenina, deoarece întregul roman este o proiecție a sufletului torturat al unei femei îndrăgostite.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 39. (trad. n.) 238 ștefan Crudu, loc. cit., pp. XI-XII. 86 Încă din incipit, naratoarea Fiammetta se dorește o inițiatoare în complexa ars amandi, admirăm o scriitură feminină destinată doar femeilor: „Nu țin însă ca întâmplările mele să ajungă și sub ochii bărbaților, ba chiar, atât cât îmi e cu putință, le interzic acest lucru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
la turnire. Trăirile sunt denudate, sentimentele disecate, sufletul oferit tuturor prin confesiune. Nu mai crede într-o soluționare decât prin moarte, de la care este însă salvată prin intervențiile doicii și ale familiei. Scopul moralizator al cărții este subliniat chiar de naratoare: „să deveniți mai prevăzătoare și să nu vă mai dăruiți încrederea oricărui tânăr: și astfel poate că, în același timp, vă voi rămâne datoare povestindu-vă, dar mă voi și plăti sfătuindu vă, ori vă voi salva, atrăgându-vă atenția
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
feminină (ghicitoarea propusă de femeile de la curte, salvarea oferită de bătrâna care se va transforma într-o tânără ispititoare). Alte elemente antagonice: tinerețea și senectutea, frumusețea și urâțenia, originea nobilă și cea umilă, care implică bogăția și sărăcia.442 Satisfacția naratoarei nu poate fi tăgăduită. și-a luat revanșa în spațiul ficțiunii, deoarece l-a subjugat pe cavalerul libertin și, astfel, pe toți din tagma lui, având posibilitatea, prin surogatul ei - bătrâna, de a se imagina din nou tânără și frumoasă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
era frecvent în scrierile vremii și cu atât mai mult putea fi întâlnit în discursul unei monahii, este o dovadă în plus a dezvoltării cultului marial în epocă. Povestirea abundă în detalii biblice și liturgice, denotând o educație îngrijită a naratoarei, dar și sensibilitate: într-un oraș al cărui nume nu este precizat, din Asia Mică, iudeii plătesc un conațional să ucidă un băiat de șapte ani care a învățat să cânte un cântec în cinstea Fecioarei, Alma Redemptoris Mater, și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bucurie,/ Prin Care însuși omul se ridică/ La culmi de umilință și sfinție”, „desăvârșirilor cunună”860, „potir cu har ceresc”, „liman de mântuire”861. Înainte de a urmări viața Ceciliei, model de virtute și putere de sacrificiu în slujba lui Dumnezeu, naratoarea ne propune o notă explicativă, un mic tratat de onomastică privind semnificațiile numelui eroinei. Numele simbolic ne-o recomandă ca pe o donna angelicata: „crin ceresc”862, „a orbilor cărare”863, anticipându se latura misionară a destinului eroinei, „cer” 864
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
poate fi disculpată, a cărei voință de neirosire a propriei vieți o va determina să-și găsească fericirea dorită. Uneori acești soți din cadrul povestirilor manifestă o gelozie exagerată, patologică, de aceea își merită soarta de încornorați, după cum afirmă și Fiammetta, naratoarea celei de-a cincea povestiri din ziua a șaptea: „orișice bărbat gelos întinde zeci de curse nevestei lui și zi de zi nu face altceva decât să-i pregătească cu multă râvnă moartea.” 877, ea compătimindu-le pe femeile ce
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pendulare între mișcarea spre interior, spre sine, și tendința de detașare, de mișcare înspre exteriorul care permite supravegherea și analiza - „migrare”. „Migrațiile” vor conferi matricea spirituală celor mai pregnant realizate personaje, indiferent de epoca istorică în care le va situa naratoarea. Tematica predilectă este de două tipuri: modern-existențialistă, tematica definirii sinelui autentic, mutilat de raporturile cu ceilalți și cu istoria (definire realizată de obicei prin confesiune sau monolog interior al personajului la limita raționalului), și tematică existențialist-istorică - a descoperirii autenticului, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
registrul sentimental ceea ce este specific feminității. Poate că o insuficientă exersare a formulelor prozodice tradiționale subminează această intenție și de aceea expresia, modernă, pare genuină. Roman al satului bănățean, Călina (1982) recompune lumea foarte diversă din care se desprinde protagonista - naratoare, alter ego al autoarei, acțiunea fixându-se în preajma celui de-al doilea război mondial. Enunțul sec, alert, care evită descrierea și explicația, ritmul nervos al derulării secvențelor, transpus în propoziții minimale, fac din narațiune mai degrabă o panoramă dramatică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]