476 matches
-
își caută un refugiu. Veterinara vorbea puțin. Cel mai mult se trăda prin gesturi, prin felul de a-și scutura părul, dacă era despletit și lăsat pe spate. Corpul ei era vibratil și făcea să sune voci din ea de neauzit, dar pe care Omar izbutea să le recunoască. De la început se gândi că era o nălucă, o nimfă a câmpului pe care trăiau și că îl împresura ca o vrajă. Nici când o văzuse scoțând un mânz din pântecul iepei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de bani! ― Adică? ― Extraordinar! Spune-mi, te rog, toată viața ai fost așa de tîmpit? Ochii Valericăi Scurtu străluciră: ― Înțeleg. Le predăm statului. O să ne dea un premiu... ― Și o caldă strângere de mână, completă sarcastic Matei. Grigore Popa mormăi neauzit: ― Cretină! ― Chestia e cum le plasăm. Sculptorul începu să strângă pânzele. Trebuie mers pe șest. ― Cum adică, domnule Matei? se interesă Melania Lupu clipind nedumerită. Instinctiv, coborâseră glasurile. Vorbeau aproape în șoaptă, înghițindu-și mereu saliva. Și spinările se cocârjaseră
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
PRIMA CARE A FOST VĂZUTĂ IAR, DIN PRIMĂVARĂ PÂNĂ ACUM. EA A RĂMAS O CLIPĂ NEMIȘCATĂ ÎN MIJLOCUL ȘOSELEI, A ȘOVĂIT, ȘI-A LINS LABA, A TRECUT-O IUTE PESTE URECHEA DREAPTĂ, ȘI-A VĂZUT MAI DEPARTE DE TREBURILE EI, ȘI, NEAUZITĂ, A PIERIT ÎN NOAPTE. TARROU ZÂMBEȘTE. BĂTRÂNELUL O SĂ FIE ȘI EL MULȚUMIT. Dar în momentul în care ciuma părea să se îndepărteze pentru a se întoarce în vizuina necunoscută din care ieșise în tăcere, exista cel puțin unul în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pălit În timp ce domnul Bitter Îi șoptea În ureche de pe umărul stâng: — Când ne amintim lucrurile pe care ni le amintim? De ce punem Întrebările pe care le punem? Potopul lui Noe, oricât de Înspăimântător ar fi fost, a Început Încetișor, pe neauzite, cu câteva picături de ploaie. Picături răzlețe, vestind catastrofa ce avea să vină, un mesaj pe care nimeni nu l-a observat. Pe cer se adunaseră nori Întunecați și mohorâți, atât de fumurii și de grei de parcă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să stau aici la bar și să beau. Nici eu, recunoscu muzicianul, așezîndu-se lîngă ea, dar cel puțin eu am instrumentele. CÎnd mă opresc din afaceri, mai trag cîte o cîntare. Începură să-și compare tatuajele și discuția deveni de neauzit. — Nici un pesimist prin preajmă, Îi șoptește Wakefield lui Ivan, ăștia au viitorul În față: să stea la bar și să pilească și să socoată ce parte a corpului să-și mai găurească. — Între timp, pot să se și Îndrăgostească, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și asta - dacă ar fi să fiți sinceri - este singura arhitectură care vă interesează acea arhitectură construitoare de adăposturi și care urmărește numai dragostea-i departe de guverne poliție granițe și mîndria proprietății. Sentimentul utopic este Întîmpinat cu un dispreț neauzit, dar palpabil de către cîteva, doar cîteva suflete din sală; probabil artiștii care au venit din Europa ca să-și prezinte operele aici; ei au mîndria proprietății și se tem de utopii. Mi-ar place să văd un proiect colectiv al adolescenților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
compoziție pentru cei cari vor să fie poeți și poeți triști. Dar ca un scutier - viitor sfînt - care, cu oțelul tuturora, dă o împunsătură nouă pentru a înstela rana comună, (...) din arsenalul sau din ierbarul (...) simbolismului, un poet scapără sunete neauzite încă și persuasive” (în Cronica, an II, nr. 57, 13 martie 1916, rubrica „Însemnări literare”). Concisul comentariu se încheie - în oglindă - cu un vers al lui Laforgue (Je suis si extenue d’art!), în care putem vedea nu numai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tihnei. Doar Ionică și știrile de seară mai aduceau în casa lor agitația unei lumi noi. Dar vai! Într-o seară, într-o nefastă seară, vocea crainicei a distrus pacea. Anunțul producerii unor avalanșe în munții Himalaya nu a trecut neauzit. Bunica, femeie trecută prin viață, a reușit săși stăpânească emoțiile. A încercat și Violetta. Tonul blând al amândurora a fost înlocuit de altul tăios, precipitat. Spuneau ce trebuia să fie spus pentru a se încuraja, însă, vai, gândeau ce nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
până când luna, în primul pătrar, s-a ridicat sus deasupra crengilor sub care stăteam și singurul sunet care se mai auzea era behăitul slab al vreunei oi. Atunci Rahela s-a ridicat și eu am urmat-o. S-a îndreptat neauzită către cortul lui Laban. Părea că nu-și dă seama că sunt și eu acolo și n-am fost sigură că știe asta până când nu s-a întors și a ținut draperia cortului deschisă ca să pot intra și eu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o dată: dacă ai plecat prea târziu la drum? Am tăcut mâlc. Îmi părea rău că nu știam să vorbesc ca oamenii uscățivului, căci gândurile lor nu se auzeau deloc. Tare bine mi-ar fi prins În clipele acelea să fiu neauzit de nimeni, așa gând cumplit mă bântuia. - Nu știai cuvântul mișcare, nu-i așa? - se Împăună Moru cel uscățiv și atunci mi-am dat seama că trufia celuilalt te poate scăpa de necaz. Încântat de cuvântul lui, bătrânul nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
suntem părtași și că Tatăl din Cer s-ar putea să fim noi doi, dar nu m-ai Învățat cum să trec apa asta! Nici tu, nici fratele tău dintre bălți! - Măi, Krog, cine e Moru ăsta? Enkim se strecurase, neauzit, În spatele meu. - Moru, of, of. Măi, Enkim, măi, știi tu să faci un trunchi scobit cum au oamenii bălților? - Habar n-am, dar dacă vrei să trecem În partea cealaltă, nu e nevoie de trunchi scobit. - Nu știu să calc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lângă casele femeilor, Enkim căutase frunze de pătlagină și Își legase rana, după care se pitise Într-o tufă deasă și așteptase Întunericul. Mai toate femeile erau duse la apa cea mare, așa că, la căderea nopții, se strecurase, nevăzut și neauzit, În casa Runei. Era plecată și ea. Mâncase din bucatele ei și se vârâse apoi În culcuș, căzând Într-un somn adânc. Nu-l scuturaseră frigurile decât o singură dată, trezindu-l, dar chiar atunci apăruse și Runa. Îi povestise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu violoncelul ce facem? BĂRBATUL CU ZIARUL (Care nu o aude și n-o vede, nici el, pe DOAMNA CU VIOLONCELUL; lingându-și degetele.): Bună. (Pauză. DOAMNA CU VIOLONCELUL alunecă de la unul la altul, dar treptat întrebarea ei obsedantă și neauzită se va orienta spre sală.) DOAMNA CU VIOLONCELUL: Dar cu violoncelul ce facem? BĂTRÎNUL CU BASTON (Către BĂRBATUL CU ZIARUL.): Huh, acu’ chiar că parc-aș ațipi puțin... BĂRBATUL CU ZIARUL: Ațipiți, ațipiți... Vă scutur eu dacă e cazu’... (Pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o plajă oarecare, dispărând, la fel ca toate, în nisipul vremii. Îmi place a crede că este un haiku de dragoste și, undeva, pe acea plajă continuă dansul unei perehi îndrăgostite, iar tangoul este însoțit de muzica valurilor și cântecul neauzit al scoicilor. Toamna la scăldat - soarele-n copca azurie dintre nori Poem-peisaj, poem-capcană. Toamna se scaldă, soarele sau oarecari vrednici oameni netemători de răceala apei. Să fim atenți: soarele ne privește, scăpat dintre nori. Singură luna printre norii cerniți - de-av-ați
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
facă un sandviș cu felii dintr-un scriitor ratat, he, he!, ce imaginație debordantă ai, demnă de o cauză mai bună... Simți pe umeri mâinile Magicianului. Nu-și dăduse seama că se ridicase de pe fotoliu și se apropiase cu pași neauziți. Din prima clipă avusese senzația că Magicianul plutea, nu mergea, plutea prin încăpere fără să atingă covorul, apărea aici, dispărea, apărea dincolo, uite-l rezemat de perete, acum s-a întins pe canapea, mi s-a părut că l-a
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
amiază mă duc la cimitir!.. Memento mori!.. Era în ziua de Sf. Dumitru, o zi mohorâtă de toamnă târzie. Octombrie era pe sfârșite... Vântul toamnei sufla rece, frunzele copacilor cădeau pe aleile cimitirului fluturând leneș, într-un cântec abia șoptit, neauzit... In cimitir vântul mângâia ierburile și frunzele copacilor înalți, care cu foșnetul lor cânta în șoaptă povestea celor adormiți de aici. Păsări care zboară și cântă prin copaci, flori firave tremurânde la adierea vântului, fluturi mângâindu-le... gâze căutându-și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nemulțumit de odraslă. De sus, din cer, sau de unde ajunseseră, se gîndeau Încă la el. Nu se gîndeau, pentru că Thomas nu credea În viața de apoi. O inutilă criză de conștiință, și-a zis. S-a gîndit și la un neauzit - pînă În după-amiaza aceea - glas al sîngelui. A exclus o astfel de posibilitate, nu suportase niciodată paranormalul, povești. Un nejustificat complex de vinovăție ce avea să treacă. Nu a trecut. Nici nu s-a adîncit; oricum, Thomas se gîndea tot
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
pâine ori să cumpere altceva...”. Încercând săși imagineze cam ce vârstă are copilul și ce preocupări l-au ademenit să iasă din casă, întinse bastonul și făcu primii pași. Două turisme opriră aproape de trecerea de pietoni. După turația motoarelor, aproape de neauzit, își dădu seama că șoferii făceau parte din categoria celor pentru care regulile de circulație sunt făcute spre a fi respectate. Un al treilea însă, a frânat brusc și cu forță. Frecarea anvelopelor aproape blocate pe asfalt nu-l putea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să cunoașteți, continuă doctorul să-i vorbească, în timp ce o conduse atent și o invită să se așeze pe singurul scaun existent în salon. Doctorul Emilian Grigore și asistenta Ofelia au profitat de acest moment și s-au retras tăcuți și neauziți, ieșind din salon. Iuliana a avut un gest de respingere a invitației, dar simțea nevoia să se liniștească. Își simțea trupul greu și obosit, iar în cap avea senzația că este un vacarm greu de suportat. A observat gestul medicului
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
vizitei și, dată fiind situația, Ofelia era hotărâtă să efectueze un ultim asalt puternic asupra medicului preferat. Ajunși aici, la finalul vizitei, i-a făcut semn asistentei să plece pentru a rămâne singură cu doctorul, să-i vorbească în voie, neauziți de restul personalului medical ori de bolnavi. - Cam astea sunt problemele... Am luat măsuri să se aplice întocmai toate tratamentele indicate, domnule doctor... Aveți puțin timp și pentru mine? Deocamdată este liniște deplină în toate saloanele și... - Și ce este
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
era departe de ceea ce doriseră Eugen și Cezar să-i transmită lui Iustin. Trecuseră cele zece minute, dar nu și-a dat seama decât atunci când asistenta Ofelia, pe care nu o auzise când a intrat, i se adresă doctorului, la fel de neauzit, la pătrunderea în salon: - Domnu’ doctor..., am rezolvat absolut totul... Aș dori să plec, ceru ea, privindu-și cu înțeles ceasul de la mână. Știți, eu... - Da, știu! răspunse el fără să o privească. Tura dumitale de lucru s-a terminat
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ce se întâmplă în jurul său și, foarte posibil, va vorbi, șopti doctorul Eugen Tomescu. Creierul său reintră cu pași mari în funcțiune. Va procesa, dacă nu cumva o face deja, toți stimulii, toate datele transmise și toată mișcarea nevăzută și neauzită de om, precum spunea cândva un filosof... Doamna Ofelia, ai dat de știre să... - Da, domnule doctor! Vor veni toți, mai puțin cei care sunt în sala de operații... - Foarte bine te-ai orientat... Mulțumesc! - Era de datoria mea, domnule
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
e o chestiune vitală... capitala... adresa la telefon... curelele la bocanci nu se... formațiuni glaciare vechi de... da, ajung noaptea asta și ... coarda elastică și pitonii sunt... fotografii pe telefon ... nu doresc să... lumina... lumina este orbitoare...”. Între timp, intrase neauzit și Cezar Nistorescu. S-a apropiat și a ascultat cu atenție. I-a făcut semn lui Eugen că nu înțelege, dar nu a deranjat cu nimic până când Iustin a dat semne de oboseală și foarte curând a rostit rar câteva
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
înțeles și lui, dar în special asistentei, care încuviință din priviri, înțelegând dorința doctorului. Ești liberă, Carmen și... nu uita, te rog! - Da, domnule doctor! Stați liniștit, promise ea, înclinându-se ușor în semn de respect, după care ieși la fel de neauzită precum intrase. - Ei bine, putem discuta, domnule Tinu... Suntem singuri, îl asigură el, făcându-se comod pe scaun lângă patul bolnavului, strângând atent mâna acestuia. Dacă dorești puțină apă proaspătă, sămi spui. Beau și eu puțină și îmi dau și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
presupun...Nu, nu zăpada, chiar dacă era tasată și înghețată. În zăpadă era glisiera metalică. - A, da! Am auzit un zgomot metalic... Da, de la impactul cu ea... Dar ce importanță mai are? Am murit cu ea în gând..., șopti Iustin aproape neauzit și adormi. Eugen acționă butonul soneriei și asistenta își făcu apariția aproape imediat. Prin semne și cuvinte șoptite i-a dat instrucțiuni și a ieșit afară să inspire aer proaspăt. Simțea o nevoie acută să se învioreze. Nu avea spațiul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]