2,311 matches
-
care ieșeau în evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
covoare persane. Oamenii se repezeau călcându-se în picioare, stârnind un vacarm și o înghesuială de proporții alarmante. Sanda trase fetițele spre ea și le ordonă în grabă: Stați cuminți aici, mă duc să prind un covor. Luana o privi nedumerită, întrebându-se de ce trebuia mama să alerge după un obiect nemișcător, lipsit de picioare. O văzu străduindu-se să-și facă loc, luptându-se din răsputeri să străbată mulțimea compactă. Oamenii strigau, se împingeau, amenințau cu pumnii vânzătoarele care, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
la dans. Glumești...Nu vezi ce frumoasă ești? Femeia o mângâie, cu vădită tristețe. Ce ai, mamă, de ce ești amărâtă? Ascultă, la tanti Scarlat cântă muzica! Mergi la petrecere! Sanda își perie în grabă părul negru apoi o lăsă singură. Nedumerită, Luana fugi la bunica. Se postă în fața ei și-i spuse dintr-o suflare: De ce nu e mama bucuroasă că merge la nuntă? Pentru că n-are un soț cu care să danseze? Sufletul Bicii se prăbuși. Sanda fusese, dintotdeauna, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și înconjură biroul, îndepărtând bariera dintre ei, oferind conversației un caracter mai deschis, mai personal. În timp ce femeia răspundea întrebărilor lui, sună telefonul. Ce să fac? zise Bariu către ea. Luana nu înțelese la ce se referea. Se uită la el nedumerită. Mă refer la telefon. Să răspund? Dacă nu doriți să ne perturbe discuția și să ne întrerupă permanent, răspundeți. Bariu ridică receptorul și acoperindu-l cu mâna spuse către ea: Și acum? Luana zâmbi. O încerca. Nu învățase la curs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ocupație specifică pentru cei care lucrează în cercetare. Impresia generală e că inovația e un lucru excepțional, care se întâmplă câteodată, ca un accident. Oamenii spun: "Ce om super dotat! E un geniu că a inventat asta!" Bariu o privi nedumerit, printre rotocoalele de fum. Femeia încercă să se destindă. Știu. Vă întrebați unde vreau să ajung. Ei bine, e o convingere greu de schimbat și nu ăsta e scopul vorbelor mele. Vreau, doar, să subliniez că nu trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
subvenționați În vreun fel mai sinistru decât cu burse de la Îngăduitoarea Ivy League. O dată sau de două ori, strecurase ca din Întâmplare În conversație prezența În Indonezia a Agenției centrale de spionaj, secret cunoscut de toată lumea, dar Întâmpinase doar priviri nedumerite, așa Încât renun țase. În orașul ăsta nu puteai să fii niciodată sigur de ce pretindea unul sau altul că ar fi, Însă lui Margaret nu-i păsa câtuși de puțin. Oricum, Din părea să se țină la distanță de aceste amănunte
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
a tușit ca să i se remarce prezența, apoi cu vorbe simple i-a spus maică-sii că și-a rezervat bilete pentru Europa, pentru Paris mai precis. Maică-sa n-a spus nimic o vreme destul de Îndelungată. A privit-o nedumerită și iritată. Rămăsese În continuare cu bastonașul acela ca un harpon În mâna dreaptă ridicată În sus de parcă era bagheta supradimensionată a unui dirijor. Margaret s-a simțit foarte mândră. Făcuse exact ce ar fi făcut și maică-sa În locul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
bărbatului se întinse, la timp, către scrumiera plină. Mică, pitulată într-un colț, ciufulită, soția profesorului își curăța pielița de la unghii cu o jumătate de lamă, sugându-și degetul ori de câte ori se tăia și operația îi absorbea toată atenția. Carmina privea nedumerită când spre unul când spre celălalt, dar nimeni n-o lua în seamă. În cele din urmă, adunându-și curajul, ceru explicații și glasul îi tremura ușor de încordare. Ca la un semn, scena împietririi, consumată mai înainte, se pulveriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ce-a trecut timpul, murmură oaspetele, consultându-și îngrijorat ceasul. Fantastic, domnule. Am uitat cu totul de antrenament. Se bătu peste frunte, nu reușea să intre in rol. Se smulse de pe canapea propulsat de niște arcuri invizibile. Vă salut! Privi nedumerit la cele trei statuete din încăpere. Nici una nu se mișca. Lenoasă, trosnindu-și încheieturile, Nina abandonă almanahul și, coborând de pe canapea, își târși papucii în urma musafirului. Pa, scumpete, îi spuse înainte de-a răsuci butonul yalei. Alexe își aprinse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să doarmă sau să citească o carte de amor. A, da, foarte, foarte probabil. Își ridică o mână de pe volan, un gest care exprima neputința. Aștept indicații. Nu cunosc traseul, zise din nou foarte sobru când văzu că-l privește nedumerită. A doua stradă la dreapta, zise repede femeia și se posomorî fără să știe nici ea de ce. Avea impresia că vorbele lor se spun după un cod anume, al cărui înțeles îi scăpa deocamdată. Nu se simțea incomodată de prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea greu de înghițit gălușca, mă, îi spuse după ce slobozi primul fum. Deci îmi este bine, spuse ea rar, consternată, prea bine chiar.. Alexe parcă luase foc în interior. Din gura lui fumul ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gheața, dacă ai așa ceva la îndemână, faci o scurtă plimbare la aer curat, te-nfășori într-un halat și apoi te relaxezi undeva la căldură, spuse el, oftând. Nu se compară cu nimic pe lumea asta. Vădit lucru, Fanny era nedumerita. — Unde aveți asemenea condiții? întreba ea. — În grădina din spatele casei, răspunse el. — Vreți să spuneți că aveți acolo propria dumneavoastră sauna? — Exact, confirmă el. Din păcate, nu am și un lac, dar tocmai mi-am construit o anexă la vila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
aminti Eleanor. — Mi-am schimbat planurile. Și, altfel, ce mai faci? întreba el, aplecându-se s-o sărute pe obraz, insă Eleanor îi întoarse spatele și se așeza la masă. — Nu-mi arde să te sărut, Șam. Șam o privi nedumerit. — Ah! făcu el, trecându-și dosul palmei peste bărbie. Am țepi? Sau îmi miroase gură? — Sunt supărată pe tine. — De ce? Ce ți-am făcut? — Ai băgat-o în viața noastră pe năpârca aia de Fanny Tarrant. Șam păru surprins. — Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
el. — Întâmplător, treceam prin zonă, răspunse Fanny, dar nu mă așteptam să dau peste dumneavoastră, domnule Sharp. Tânără părea palida și un pic dusă, buimaca. Era îmbrăcată lejer, cu o cămașă lungă, purtată peste pantalonii asortați. Eleanor era furioasă și nedumerita. — Tu ai invitat-o? îl întreba ea pe Adrian. — Bineînțeles că nu, răspunse el. — Poate-a uitat ceva la sauna, isi dădu Șam cu părerea. — Ce vrei? o întreba Adrian pe Fanny. — Îmi închipui că l-ați citit... articolul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
smulseseră schema sub amenințarea armei. Peste scurt timp, a sosit la mine președintele Organizației pentru Apărarea Mondială, bucuros peste măsură. Odată cu el intraseră și mulți reporteri care începeau să-mi pună întrebări referitoare la robot. În prima clipă am rămas nedumerit, apoi miam închipuit mai mult ca sigur că Soldații universali era banda rivalului meu care, punând mâna pe schema mea, făcuse robotul și, crezând că era proiectat pentru bine a inversat programarea. Paul Badea, clasa a V-a C Inventatorul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
restituia carnețelul cu un nedisimulat respect. Dionisie Precup zâmbi Îngăduitor. Se aștepta la o asemenea confuzie. Aritmetică, Sebastiane? (Își permise să-l tutuiască acum când superioritatea sa nu mai era doar una a vârstei.) Viață, Sebastiane, viață! Viață, viață, Îngână nedumerit Gheretă, da' la ce servește, asta-i Întrebarea, dom'le... Păi, cum la ce servește viața? La viață... ? N-ai Înțeles? Nu. Stai să vezi! Pentru a se face cât mai ușor Înțeles, Dionisie Începu să se Învârtă În jurul mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de fiecare dată pe un podium vechi, prăfuit, Înconjurat din trei părți de scaune și bănci pe care se Înghesuiau elevi și părinți emoționați, importanți sau numai curioși, dar respirând cu toții cu stoicism același miros greu de crini albi. Privea nedumerit În jur cu ochii săi bulbucați de broscoi somnoros și se Întreba dacă nu cumva toată zăpăceala aceea nu s-ar fi putut evita recurgând la serviciul poștal. Adică să primească acasă cărțile și diploma contra semnătură. Pe el, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
toate acestea, merge bine, observă doamna În vârstă, spărgând În sfârșit o liniște rezervată, ceea ce Însemna că Flavius-Tiberius fusese adoptat de micul lor grup constituit cine știe când. Personal cu mers de accelerat, preciza plin de importanță soțul ei, Încă nedumerit În fața acestei contradicții cu care călătoreau de două ore. Parcă am face revelionul la același cazan, șuieră bărbatul de lângă geam, privind cu dispreț viermuiala din jur. Oameni sunt și ei, interveni din nou doamna În vârstă, nemulțumită de trufia domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de desene care inundau Încetul cu Încetul podeaua, apoi, scaunele, patul, planșeta uriașă din lemn de tei. Ca să nu moară Înecați, Szántó a deschis geamul și desenele au Început să curgă În stradă, să inunde Piața Carolina. Puținii trecători priveau nedumeriți această cascadă de hârtie, unii apucau un desen, Îl priveau, apoi Îl aruncau făcându-și semnul crucii și Își vedeau grăbiți de drum. Cei care au știut să vadă Însă și să și descifreze numele artistului le adunau În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Gheretă și Zegrea muțiră. Barmanul rămase cu o sticlă de coniac În aer, o doamnă simpatică și vorbăreață se Înecă cu cafea și Începu să tușească. -Basta, strigă din nou Horacsek, mulțumit de efectul mesajului său. Continuă imediat, mai mult nedumerit decât furios: Sebastiane, tu chiar n-ai auzit de ăștia trei? Ba da, da' numa' ca nume de străzi, recunoscu Gheretă, confuz. După cum vezi, Îs și nume de pictori, nu numai de străzi. Kutya fasza, cu anunțul tău. Io ziceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
așeze fără să facă zgomot, dar nu reuși. Nu doar pentru că scaunul scârțâia oricum, ci și pentru că, distrat cum era, se așezase pe pisică. Mieunatul prelung și dureros al Linei Îl trezi pe Coriolan, care deschise mai Întâi un ochi nedumerit și morocănos, apoi Încă un ochi, ultimul de altfel, vigilent, războinic, amenințător. Cu acest ochi Își privea fiul În timp ce celălalt ochi, ghidat de un CAF emoțional, alerga sub pleoapa coborâtă din nou, după expresia dominatoare a ochiului vigilent, războinic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
picioare, cum văzuse În spectacolele lui Saburo Teshigawara și Miyata Kei, când băgă de seamă că un ins Îi făcea semne să se oprească cu gesturile unui agent de circulație, o parodie trivială a propriilor ei gesturi. Își scoase căștile nedumerită și privi În jur ca și cum lucrul acesta ar fi fost cu neputință până atunci din cauza ploii care cădea peste ea În valuri purpurii. Se făcuse de râs, de bună seamă. Lumea Însă nu părea să se intereseze de soarta ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că sunt multe lucrurile cu care trebuie să mă pui la curent, dar te rog, Dorothy, e neapărat necesar să închidem tunelurile alea. Mă ocup eu de Omul de Tinichea aici de față. — Nu-i deloc amuzant. — O. Doctorul păru nedumerit o secundă. — Nu? Uneori pierd măsura lucrurilor. — Termină. Trebuie să... Alarma țipă mai departe. Scout se uită la el, apoi la mine. N-am putut decât să ridic palmele într-un gest de spune-mi ce să fac. Cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am întrebat de ea și el crede că e posibil ca noi să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă ca sticla. — Așa-i, am zis. Atunci poate că sunt curenți sau ceva de genul ăsta? — Poate, dar ai fi văzut insula de la kilometri distanță, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
adevărul? Plouă sau nu plouă? (Din auditoriu...) Ba plouă de multe ori și cu soare. Plouă în plin soare (pauză). Pentru că plouă de la Dumnezeu, nu din nori, domnilor! Și adevărul tot de la Dumnezeu vine, nu din legile dumneavoastră. (Judecătorul ușor nedumerit, încearcă s-o dreagă.) Judecătorul: Dar tăblițele cu legi ale lui Moise nu tot de la Dumnezeu sunt? De unde vin ele? Să nu furi, să nu ucizi, să nu râvnești la bunurile vecinului, nici măcar la nevasta lui... Nu exact asta facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]