761 matches
-
Costandin Brezoianu se prezintă din nou la Mitropolie, dar pentru de ru la rea procesului este necesară prezența Maricăi. Cum ea nu se prezenta se încă, Prea Sfinția Sa se implică direct în aducerea femeii la judecată. În acest caz, răbdarea mitropolitului Neofit este greu pusă la încercare. Transmiterea zilei de judecată se făcuse deja oral prin intermediul unui slujbaș al soborului. De altfel, nu prezentase prea mare dificultate, distanța dintre Mitropolie și mahalaua Brezoianu, unde locuia Marica, nefiind prea mare. Așa că în dimineața
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
o anunțe pe dumneaei că trebuie „să stea față cu jupân Costan din Brezoianu“. Marica îl refuză pe preacucernic sub pretext că „i-au venit caii și va să plece la țară“. Cum n-o crede, mitropolitul insistă și, diaconul Neofit pleacă din nou către casa numitei cucoane. De data asta, dumneaei nu numai că îl refuză, dar „au grăit și alte cuvinte proaste“. Mitropolitul nu capitulează și chir Metodie ia și el drumul plin de băltoace și noroaie al ulițelor
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
a fost canonică, deci soțul a părăsit-o cu bună știință, pe ea și pe copii, obli gând-o să se descurce singură, cu alte cuvinte îi era încă da tor hra na copiilor pe 12 ani de zile. mitropolitul Neofit analizează cererea și gă sind-o dreaptă și cu cale, încearcă, în prima fază, să-i oblige pe cei doi soți să-și reia viața împreună, după care, nereușind, îi cere postelnicului Stroiescu să-i mai dea dum ne aei încă
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
universal"295. Astfel, la indieni, ritualul erotic este constituit din două părți: ,,etapa exercițiilor pregătitoare" și ,,ritualul propriu-zis". Referitor la prima etapă a ritului erotic, Eliade amintește în cartea citată un manuscris al lui Bose care descrie practicile prin care ,,neofitul" poate ajunge ,,stăpânul simțurilor sale și poate exprima fără teamă jocul sexual". Conform textului lui Bose, în primele patru luni de zile, cel care se inițiază în eros trebuie să o slujească pe cea pe care și-a ales-o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cameră cu partenera, la picioarele ei, înfrângându-și orice dorință. După aceste patru luni, urmează încă patru, în care cel care experimentează iubirea trebuie să doarmă în pat cu femeia aleasă, în partea stângă. Numai după ce îi va îngriji trupul, ,,neofitul" poate să-și aleagă poziția în care va dormi. Tot acest scenariu continuă cu îngrijirea picioarelor femeii alese, după care bărbatul primește acceptul de a dormi cu iubita sa în brațe, stopându-și toate pornirile, până în momentul în care va
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
formulă de o sută nouă ori fixându-se astfel orientarea precisă a ritualului ce va urma. Partea a treia, aropa, "atribuirea altor însușiri obiectului", consistă în repetarea de douăzeci și cinci de ori, cu ochii închiși, a unei formule mistice, după care ,,neofitul" deschide ochii și oferă alte flori. În această etapă a ritualului, femeia începe să se ,,transforme concret" în zeiță. Partea a patra manana, "a-și aminti frumusețea femeii când ea e absentă", presupune o interiorizare a ritului, deoarece deși se
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de a gândi și noi instrumente de cercetare vor avea șansa de a aduce în scurt timp contribuții de însemnătate capitală. În această privință, vederile lui Russell ajunseseră atunci în faza deplinei maturități, iar nou-venitul le va îmbrățișa cu entuziasmul neofitului. Dacă citim reflecțiile lui Russell asupra trecutului și viitorului filozofiei, cuprinse în cartea lui Our Knowledge of the External World, publicată în 1914, nu ne va fi greu să ne închipuim în ce spirit se desfășurau discuțiile aproape zilnice dintre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
îmbrăcată în negru sau Laiceon ilustrează în primul rând tocmai necesitatea acestuia de a corporaliza, în materie lirică, trăirea de factură mistică. Rezultatul seamănă, adesea, cu un scenariu inițiatic, pe care actantul, deși se arată pătimaș în credință ca un neofit, îl parcurge expurgat de lestul emoțiilor primitive. Chiar atunci când, bântuit de viziuni crepusculare, pare a nu rezista ispitei exclamațiilor sau interogațiilor de un retorism asumat, el are certitudinea armoniilor peremptorii: "ce Ohrion?!/ ce AMBIGUITATE?!/ traversam Drumul/ și pământul se crăpa
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din Rondeluri și ovoide), "calfa de zidar" care poate ajunge "cioplitor de trandafiri în piramide" (Ovoid astral XIV din același volum). Gesticulația și întregul său cod atitudinal potențează misterul travaliului său inițiatic. Dornic să treacă "jurământul tăcerii și al supunerii", neofitul pătrunde "în sanctuar/ alături de hierofant", parcurge "un vestibul negru", apoi un tunel îngust, după care coboară adânc sub pământ, ajunge într-o sală ai cărei pereți sunt plini de fresce simbolice, cu litere revelate de "Marele Preot", în fine, condus
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aceste forme ludice ale sacrului. Ne oprim la inițiere, care presupune o tensiune numinoasă aparte, cu momente mai semnificative și cu altele estompate. Jocul inițiatic comportă trei etape: 1.un ritual de separare de lumea familiară, în care a evoluat neofitul. Desprinderea de mediul cunoscut se realizează într-un loc consacrat. 2. Moartea inițiatică reiterează adesea moartea unui zeu. Aceasta cuprinde încercări fizice, de multe ori eșuate, care îl poartă pe neofit până la moarte (coborâre în Infern, pierderea într-un labirint
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de separare de lumea familiară, în care a evoluat neofitul. Desprinderea de mediul cunoscut se realizează într-un loc consacrat. 2. Moartea inițiatică reiterează adesea moartea unui zeu. Aceasta cuprinde încercări fizice, de multe ori eșuate, care îl poartă pe neofit până la moarte (coborâre în Infern, pierderea într-un labirint etc.). La capătul călătoriei simbolice, inițiatul atinge cunoașterea secretă (transmiterea unei limbi secrete, a unui semn de recunoaștere), condiție a unei transformări ireversibile a ființei. 3. Ritualul de confirmare autorizează renașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ai priceput ce-i Archaeus? Ba nu. Mai puțin decât oricând. Ce-mi folosesc mie espunerile acestea când eu tot nu știu ce-i Archaeus" (Eminescu: 2011, II, pp. 206, 209, 210). Repetarea ei marchează tot atâtea etape ale drumului parcurs de neofit către înțelegerea lui Archaeus. În varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], integrată celei finale, seria exemplificărilor indirecte pentru existența lui Archaeus este aceeași, dar într-o expunere monologică, neîntreruptă de interogații decât retorice: "Cugetări imposibile? Ce este imposibil? [...] Care este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
natură; cum nu există nicio limită în dimensiunea alegoriei, ea se desfășoară pe întinderea întregii opere. Tripticul teoretic prezentat mai sus se poate închide acum, dacă s-a stabilit: [Archaeus] este o alegorie. Rămâne să citim explicațiile și imaginile expuse neofitului, dar mai ales pe cele rămase în ms. 2268 ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] pentru a conveni că poate fi vorba despre alegoria intertextualității. Din mecanismul proiectării în concret (sau cel puțin în inteligibil) a unor conținuturi abstracte, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant, dar, chiar și așa, nu poate să nu observe că viața maestrului său s-a apropiat de sfîrșit. Naratorul se naște nietzschean din confuzie, pe cînd autorul moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor Speranțe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
grădinar, într-un timp al semănatului, culesului 68 și selecției, similare cu etapele creației 69. Alături, metafora istoriei-comoară70 ce activează un spațiu al căutării proba labirintuluiși o vreme a scoaterii din ascundere, a descoperirii adevărului, unde scriitorul parcurge, succesiv, traseul neofitului tatonând limitele realității pe care vrea să o descifrez, și, apoi, după înțelegerea reperelor ei, pe cel al inițiatului. În strânsă legătură se configurează, din această per-spectivă, alegoria cărții-călătorie: cronicarul, în ipostaza sa de homo viator, deplasându-se în timp
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
destinal al poetului. Sângele evocă un act sacrificial, și poate că Macedonski se consideră un sacrificant sublim pe altarul artei. Interesant că în biografia consacrată poetului, Viața lui Alexandru Macedonski, Adrian Marino recompune salonul scriitorului, apelând și la un personaj-raisoneur, neofitul purtat prin încăperi întru inițierea sa în misterii. Astfel, sensul ezoteric al unor obiecte este revelat ca parte a ritului de inițiere, iar tabloul de interior este recompus prin contribuția unor martori oculari, Ion Valerian, Ștefan Petică, M.Celarianu, Flamin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ceremonialului poetic. Tronul fusese făcut după indicațiile poetului ca și întreg mobilierul, și se poate spune că acesta reflectă propria sa viziune asupra interiorului salonului-templu. Sensul alcătuirii tronului este comunicat doar celor inițiați sau se comunică într-un mod revelatoriu neofitului năucit de prea multe epifanii. Întreaga casă este concepută de un estet și respectă regulile interne ale unor armonii superioare, ale artei. Într-un astfel de ambient, Macedonski oficiază cultul artei, mai precis al poeziei, cu o solemnitate care se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și un supralicitat efect macabru, menit să confere întâlnirilor ceva din suspansul și teatralitatea unei mese negre. Oricum, oficiantul misterelor se vrea adorat în chip total, asemeni unei divinități păgâne căreia i se aduc sacrificii. Masca lui Dante deschide pentru neofit posibilitatea unei călătorii inițiatice prin infern către paradis, în excelsiorul poeziei. Salonul păstrează ambiguitatea unui spațiu liminal unde cele două lumi aparent ireconciliabile se întâlnesc oferind o viziune apoteotică căreia tronul îi conferă centrul de greutate al unei judecăți infailibile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fumigații cu cânepă, dar această practică nu era menită să aducă euforia,cum spune Herodot, ci extazul, transa mistică, o anume „furor religiosus”. Participarea este exclusiv masculină, Într-un templu al bărbaților, unde, În cadrul banchetelor rituale, Zamolxis și-a inițiat neofiții, persoane alese care au devenit apoi preoți, magicieni terapeuți, Într-o doctrină a cărei trăsătură esențială este imortalitatea. Platon, În dialogul „Charmides”, aduce mărturia că „Zamolxis, regele nostru, dovedește, ca zeu ce este, că tot așa, cum nu se cuvine
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
Descrierea este aici asumată de un personaj care, avînd anumite cunoștințe, se adresează celorlalte, mai puțin informate, asupra obiectului descris. Trăsăturile care caracterizează acest personaj sînt totodată schematizate. E vorba de un agent inițiator (specialist, tehnician, autohton) ce se adresează neofitului (inițiat, străin...). Cît despre obiectul descris, din necesități structurale, este cunoscut bine de către descriptor însă abia cunoscut sau chiar necunoscut de către auditoriu. Discursul direct sau raportat (a se vedea monologul interior, ca în exemplul ce urmează, din textul lui R.
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Ph. Hamon (1981, p. 473), scriitura realistă va utiliza aceste procedee pînă la stereotipie, precum: a) medii transparente: ferestre, sere, uși deschise, lumină puternică, soare, vizibilitate atmosferică, priveliști largi etc.; b) personaje-tip ca: pictorul, estetul, gură-cască, drumețul, spionul, bîrfitorul, neofitul, intrusul, tehnicianul, informatorul, exploratorul unui loc; c) scene-tip ca: sosirea mai devreme la o întîlnire, surpriza unui secret, vizita unui apartament, pătrunderea într-un loc necunoscut, plimbarea, pauza, momentul de destindere, privitul de la fereastră, urcatul pe un loc înalt
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
deși nu au păcate (personale - n. n.): ca să li se adauge sfințenia, dreptatea, înfierea, moștenirea, înfrățirea, să fie mădulare ale lui Hristos, să devină sălaș al Duhului”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a a aceluiași rostită către neofiți, Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheș, în vol. Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 59. footnote>. Pentru copii botezul este o pecete (σϕραγίς) a slavei Și o consacrare în slujba lui Dumnezeu. Prin botez, copilul
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
Sfânta Împărtășanie<footnote În acel timp exista în toată Biserica, deci Și în Apus, practica de a oferi Sfânta Euharistie Și copiilor, îndată după botez. Practica aceasta există până astăzi în toate Bisericile Ortodoxe. Dacă botezul este baia renașterii, atunci neofiților trebuie să li se împărtășească mâncarea cea duhovnicească. (Macarie, Teologie dogmatică ortodoxă, trad. de Gherasim Timuș, București, 1887, vol. II, p. 522-523). În Apus, practica aceasta a fost suprimată prin secolul al XI-lea, deși o mai întâlnim răzleț, chiar
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
din limba italiană de Sora Elizabeta Balint, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2008, p. 180. footnote>. Nașul își ia de bunăvoie angajamentul de a îngriji de viața sufletească a finului său, învățându-l, la vremea cuvenită, adevărurile dreptei credințe, pentru ca micul neofit să conștientizeze lucrarea harului în viața sa și să o facă activă, rodnică, pentru a fi un mădular sănătos al Sfintei Biserici. Finul, de asemenea, este dator cu ascultare, gratitudine Și respect față de naș, în aceeași măsură în care arată
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
nu sunt cruțate de neîncrederea generală în partide, fiind dimpotrivă, primele ei victime, dacă sindicatele au ecou mai ales în marile concentrări industriale, noile forme de organizare ale societății civile un concept descoperit în acele zile cu un entuziasm de neofit generează o efervescență până atunci necunoscută, mai ales în mediile cultivate ale societății. Ar fi de refăcut odată, cu migală, istoria renașterii spiritului asociativ în România, de la organizațiile de boy-scouts și girl-scouts la Jockey Club și la lojile masonice. Nu
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]