1,528 matches
-
Poarta Guadalajarei. Erau tusonas, adică cocote de lux. Dar În Spania dinastiei de Austria până și prostituatele Își dădeau aere. Se acoperiră cu toții din nou și discuția continuă neabătut. Don Francisco de Quevedo, care nu era prea atent, se apropie nițel de Diego Alatriste și, cu o mișcare a bărbiei, Îi arătă doi indivizi care se țineau la distanță, În mulțime. — Te urmăresc pe dumneata, căpitane? Întrebă Încet, dând impresia că vorbea de cu totul altceva. Sau pe mine? Alatriste, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de un vechi prieten. Și am adăugat că aveam de gând, stăpânul meu și cu mine, să mergem la reprezentația comediei El Arenal din Sevilla, care urma să fie jucată a doua zi la Corral del Príncipe. Am mai sporovăit nițel, am Întrebat-o cum o cheamă și, după o delicioasă scurtă ezitare În timpul căreia și-a atins buzele cu un evantai micuț, mi-a spus. „Angélica vine de la ángel, adică Înger“, i-am răspuns, fermecat. Iar ea m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Grasa, îi e frică. Că e grasă și dacă e grasă e urâtă, și dacă e urâtă, au să o ducă acolo, înapoi. Înțelegi? N-o lăsăm singură, rămâne mama sau eu, și dacă stăm pe hol și ne lași nițel ușa deschisă... Nu pot lăsa ușa deschisă, la un spital și la boli contagioase... Uite, rămâne una dintre voi, dar rămâne în salon și nu mai pleacă până când fetița va înțelege și va accepta să rămână singură. Ești de milioane
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
chilia mea, seara, până picam de somn, doar cu stânga. Totdeauna aveam una din mâini odihnită. Și-apoi veneau recluziunile; așezat sub opaițul aprins zi și noapte, mă puteam, în sfârșit, folosi nestingherit de ambele brațe. Cred că uneori eram nițel fericit. Dar totul a trecut, am fost ambidextru. De aproape o lună, mâna dreaptă mi-a fost retezată. Pentru că - potrivit legilor cetății - nu i-am dat folosința cuvenită, dovedindu-se mai mult o unealtă a minciunii și a trădării. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
domnișoarele din târg ori de aiurea; cu atât mai puțin cu târfele de-o noapte. Dar totul a ieșit pe dos. Donna Iulia părea un lemn; Tim a crezut că e frigidă. O poseda aproape cu forța; se luptau, uneori. Nițel masochism; pântecul femeii, când se dădea înfrântă, se arcuia, zvâcnind odată cu cel al bărbatului, și el încins; erau nopțile lor mai bune. Tot mai obosiți, încheiau păci temporare, petrecându-și insomniile în odăi diferite, gânditori, poate, la un alt război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ultima scrisoare. Donna Iulia împlinise treizeci și trei de ani. Arăta - ziceau bărbații - mai bine ca niciodată. Era petrecută cu privirea, cu gândul, cu pofta. Într-o zi, o s-o mănânce rău între picioare, își spuneau unii. Simțiseră; Donna Iulia era, uneori, nițel agitată. O încerca, mai ales noaptea, ceva din adânc. Insuportabil, câteodată. Își mângâia pântecul, îl apăsa. Îi era silă de mâna umezită, de miros. Ce drept mai are Tim asupra mea? se întreba. Ar fi bine să nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
înecat, într-o băltoacă, cei trei pui bălani, a jupuit lupoaica și a dus blana la tăbăcar. Apoi a tocmit un cojocar să-i coasă din ea cușmă pentru iarnă. Îi venea bine Vânătorului de lupi albi căciula. O purta nițel într-o parte: asta îl făcea să pară și mai semeț. Căciula era semnul primejdiei și stăpânul ei avea grijă să nu o lepede, parcă i se lipise de cap. Când saluta, o atingea ușor cu mâna. Vânătorul de lupi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de bărbați vor purta căciuli din blană de lup alb! Renunț la jumătate din dreptul meu asupra pieilor! Va fi vânat destul, e o haită mare, poate două la un loc! Aveți prilejul să faceți fapte deosebite!” i-a zgândărit nițel. „Ce-aveți de pierdut? Câteva zile! Mult mai puține decât ați risipit până acum! Este că merită să încercați?” Unii s-au arătat nemulțumiți, l-au și amenințat. Alții mormăiau nehotărâți. S-au găsit destui care să ia lucrurile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Donna Iulia a întors capul, bărbatul era departe. Apoi parcă s-a pus o ceață. Și-a șters ochii și l-a zărit iar. Înalt, subțire; creștetul alb. Până ceața s-a lăsat la loc. Donna Iulia s-a smiorcăit nițel, și-a scuturat zăpada de pe ghete și a pornit spre casă. Luni, spre asfințit, în târg au sosit două sănii, din care, înghețați, au coborât câțiva inși. Negustori plecați după mărfuri cu peste o săptămână în urmă. Au povestit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Oamenii și-ar fi adus aminte multă vreme de Donna Iulia cea smintită și de Vânătorul cel mincinos. Ce-ar mai fi fost! Când Vânătorul nu s-a mai zărit, Donna Iulia a ieșit în curte și s-a săltat nițel pe gard. Apoi a coborât și a ieșit pe stradă. Nu era departe, ar fi putut să îl ajungă. Îi vedea puștile, amândouă pe umărul stâng, pe cel drept purta un sac albastru. Pășea întins; nu răspundea nimănui; privea uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
redevenea suportabilă, chiar avea savoarea ei. Pe un asemenea timp era cel mai nimerit să se întoarcă Tim! În penultima zi a lui mai, pe la ceasurile nouă, a apărut, gonind, pe drumul dinspre gară, faetonul poștașului. Calul era încins. Poștașul nițel amețit. A oprit cu greu. Poate a băut cu Tim, și-a zis Donna Iulia. „Aveți o scrisoare!” a strigat poștașul. Crezând că nu a fost înțeles, a repetat: „Aveți o scrisoare!... Din America!” a continuat, fluturând un plic mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
1912 Eddy Wright” „Credeți” s-a adresat, într-un târziu, Donna Iulia doctorului - „că există pe lume vreun bărbat care să mă merite?” „Nu, doamnă, și nici nu cred că a existat cândva vreunul!” i-a răspuns acesta, socotind-o nițel scrântită. „Se vede că nu l-ați cunoscut pe Vânătorul de lupi albi!” a zis, râzând, Donna Iulia. „Sunteți doar de câteva luni aici... Venise din lumea largă anume pentru mine! TREBUIA să ne întâlnim! Eu asta n-am priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
era în atelier, lucra. Se făcea că lucrează. Nici el nu se așteptase ca orologiul să bată în ziua aceea de primăvară atât de liniștită și înmiresmată. Mai erau vreo douăzeci de minute. Și cei puși pe glume se foiau nițel nervoși. Aveau și ei griji, nu se socoteau niște gură-cască, chiar împlineau un act civic: vegheau. Nu trecuse încă ora și găzăria de la marginea așezării ardea. Flăcările se vedeau de la depărtare, se auzeau explozii; venea un miros greu. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
atelierului. De acolo văzuse fumul și flăcările; amănunte aflase, fără să întrebe, de la trecătorii guralivi. Nu era bucuros. Nici trist. Pe fața lui cu greu deslușise cineva vreun semn; și ochii păreau de pește; vii sau morți, totuna... Era, poate, nițel uimit: chiar izbutise, cu adevărat, să facă un astfel de ceas? La vreo săptămână, pe șaisprezece martie, noaptea, orologiul a bătut iar. După nici o jumătate de oră, digul - îndelung încercat de torenții de primăvară ce năvăleau din munți - s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
dar nu putea pricepe cum ceva nevăzut, inexistent pentru el, poate să aducă atâta tulburare; unii îl fericeau pentru beteșugul său. Târgoveții erau mai necăjiți ca niciodată. Povestea cu Banca dăduse peste cap mica lor fanfaronadă, vroiau să-și verse nițel năduful, bătăile orologiului deveniseră un coșmar. Ce atâta vorbă? Turnul pus la pământ, cu ceas cu tot, și... gata! „Nici urmă să nu mai rămână!” „De ce să stăm cu sufletul la gură când bate?” „Vestește și de bine? Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
o oră o să se întâmple ceva! Și încă ce întâmplare! Una de-ai s-o ții minte toată viața, dacă n-o să ți se-nfunde, de tot, azi!” Ceasornicarul a ieșit în pragul atelierului. Nu arăta că se teme; părea nițel rătăcit. Sau nepăsător. Asta a întărâtat iar mulțimea. „Hai, ce faci? Nu-l dobori de bunăvoie?” „Te gândești cum s-o întorci?” „Crezi că o să ne duci cu vorba?” „Hai, Pitpalacule, ce mai aștepți!? Vrei să...” Ceasornicarul nu dădea semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
arate ora șapte și paisprezece minute, exact clipa în care bătrânul, cocoțat pe scară, îl oprise. Meșterul și mașinăria lui, chiar încremenită, dominau tot mai statornic urbea. Când a crezut că e timpul - sau doar pentru a se mai juca nițel cu îngăduința lumii -, scârbavnicul a pornit iar ceasul. Tocmai când târgoveții se așteptau mai puțin; mulți s-au bucurat. Omulețul acela n-ar fi putut stârni un cutremur, dar - poate - orologiul său l-ar fi prevăzut. Sigur! Trăiască Pitpalacul! La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
inegal. Le-a întins cu palma. — O scrisoare, cred... Probabil către un amic. — Putem să ne uităm și noi? a îndrăznit unul dintre foștii colegi ai lui G. Poate tocmai unuia dintre noi îi era adresată. Sergentul s-a codit nițel, apoi - din motive profesionale, probabil - a zis: — Am să v-o citesc, dacă doriți. Vă rog să trecem în camera alăturată, este mai multă lumină. Avem și scaune... Se gândise să-l pună chiar pe unul dintre curioși să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mai departe mâine. Nu am continuat scrisoarea a doua zi, așa cum ți-am promis, și asta tot din pricina vântului, care, de peste șaptezeci și două de ore, șuieră în hornuri fără contenire. Din zori în zori, acum. La birou mă liniștesc nițel, dar pe urmă - cred că înțelegi - nu pot sta prea mult pe străzi, fiindcă lumea ar intra la bănuieli. Acum sunt pe o bancă în parc, dar nici aici, firește, nu sunt prea ferit. E insuportabil. Acasă, Rebelul e la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mult. Fiindcă, odată, jucându-ne de-a polițiștii, cei doi, anchetându-mă, mi-au prins mâna în ușă, frângându-mi câteva falange. Niște bestii. Cred că nu am exagerat îmbrâncindu-l, în câteva rânduri, pe Mijlociu de pe sârmă. Trebuia burdușit nițel. Cât privește cecitatea mea, aceasta se trage, în mod sigur, de la beladona pe care - jucându-ne de-a medicii, acum - cei doi mi-au picurat-o de zeci de ori în ochi. Spuneau că mi se vor mări pupilele într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
abject pentru a înțelege vrajba dintre noi. S-ar zice că nu avem nimic sfânt. Dar nu este așa. Uneori, ferindu-ne unul de celălalt, frecventăm prostituatele din cartierul de nord. Nu ne cunoaște nimeni. Trei bătrâni libidinoși dornici de nițel dezmăț. Nimic din copiii-Mozart de altădată. Putem, în sfârșit, să ne bucurăm de câteva ceasuri de liniște. Nu e puțin lucru să fii mângâiat de o curtezană. Plătim pentru asta; sub o altă formă, desigur, bărbații rostuiți plătesc nevestelor. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vânzătorii lipsiseră. Făcuse plinul singur, lăsând banii pe masă. Dacă vor dispărea și benzinăriile, și automatele pentru mâncare? Automobilul a țâșnit înainte, condus de un om mai hotărât ca niciodată. „STOP!” În sala de proiecție s-a aprins lumina. Obosiți, nițel apatici, cei trei se priveau întrebători. Unul dintre spectatori era regizorul peliculei; scenarist și interpret totodată. Producător. Ceilalți doi, operatorul și un maestru în efecte speciale: soarele acela în amurg, imens și palid, alb aproape, era opera lui. Și stepa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sărutat mâna; ieri i-ai oferit un crin imperial. L-a primit ca pe un trofeu, nu ți-ai dat seama pentru că nu mai observi nimic. ...Trei zile, la rând, i-ai adus câte un crin imperial; aveai un aer nițel idiot, dar nici Romeo, precis, în scena balconului, nu a avut un altul; și nici Antoniu, atunci când ațipea în poala Cleopatrei; lumea, la urma urmei, este dominată de femei. Femeia solară este Balanță. Tu ești Scorpion. I-ai spus legenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
de chiar existența ta, ești plătit pentru ceea ce faci. Completezi rubrici, calculezi coloane de cifre, recalculezi, transpiri fără să știi de ce, ești mut. Surd. Nu ai voie să greșești. Orice gând străin de ceea ce faci te destabilizează. Uitarea. În afara cifrelor. Nițel dobitoc. Parțial amnezic. Fără trecut, perfect. Degeaba. Te năpădesc gândurile. Le izgonești. Rămân imaginile. Aburite. Tot mai depărtate. Tot mai apropiate. Identice. O singură imagine. Biroul. Cubul privit din interior. 85 3 46! Ai început să o iei razna. Revii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
vreo șase ani ți-a spus, zilele trecute, că te știe doar trist. Dar tu nu ești. S-a înșelat. Ești rezervat. Prudent. Ți-ai pierdut încrederea. Se întâmplă. Aproape toată lumea și-a pierdut-o. E vremea suspiciunii. ...Pleci. Ești nițel amețit. Îți vei reveni, știi bine. Așa pățești în fiecare zi. Traversezi cele opt ore din ce în ce mai greu. De ce nu renunți? Ți s-a propus colaborarea la o revistă. Ți-e frică. Ești obișnuit c-un venit sigur; mic, dar sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]