KorAP: Find »[drukola/base=nomad & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...45 >

1,113 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

din primii ani schimbări esențiale în ceea ce privește situația etno-demografică a regiunilor din nordul Dunării de Jos. Acum se constată o creștere demografică semnificativă și o rapidă populare a regiunilor joase de câmpie, în care anterior se mișcau liber grupuri de sarmați nomazi. Într-un timp relativ scurt are loc o reașezare în teritoriu a comunităților umane. 13 Dacă în perioada anterioară populațiile dacice și sarmatice și-au păstrat propria identitate culturală și etnică, deși au conlocuit mult timp una lângă alta pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a început o dată cu migrația grupurilor de populații germanice. Hunii erau de neam turcic sau turanic (așa le numeau vechii perși) o dovadă fiind resturile de limbă păstrate. Descrierile scriitorilor antici făcute hunilor, înfățișarea și modul lor de viață, ca păstori nomazi și călăreți războinici, folosind arcul și arcanul, sabia și lancea, pledează pentru originea lor asiatică. Originea hunilor este în mod cert asiatică, ei făceau parte din semințiile nomade de păstori aflate în nordul provinciilor Chinei, pe care cronicile respective îi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
scriitorilor antici făcute hunilor, înfățișarea și modul lor de viață, ca păstori nomazi și călăreți războinici, folosind arcul și arcanul, sabia și lancea, pledează pentru originea lor asiatică. Originea hunilor este în mod cert asiatică, ei făceau parte din semințiile nomade de păstori aflate în nordul provinciilor Chinei, pe care cronicile respective îi cunoșteau sub numele de Hiung-Nu, la sfârșitul secolului III a. H. Când puterea confederației hunice este zdrobită de chinezi, la sfârșitul secolului I d. H., o parte din triburile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și mulți oameni au fost uciși sau luați în robie. În regiunile aflate sub stăpânirea lor directă, printre care și teritoriile Daciei, distrugerile și pustiirile au fost simțitor mai reduse, hunii nu s-au așezat statornic, ca popor de păstori nomazi, decât în regiunile de stepă, mai ales în cele nord-pontice și în pusta panonică. Structura social-economică a societății hunice presupunea existența unei populații agricole supuse, care să asigure întreținerea dominatorilor turanici în tratativele cu Imperiul, Attila insista ca locuitorii refugiați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un secol, gepizii au trăit liniștiți în regiunile lor, în apropiere de sarmați (iazigi) și vandali, ca foederati ai romanilor. Dar în jurul lui 400, sub presiunea hunilor și în urma plecării vandalilor spre apus, situația lor se va modifica. Apariția călăreților nomazi huni în apropierea Carpaților a provocat transformări adânci în situația politică și demografică, ceea ce a dus la deplasarea spre apus a numeroase triburi germanice. În urma instalării hunilor în Europa centrală, Pannonia, gepizii au rămas pe loc și au devenit supuși

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vecini ai gepizilor. La începutul secolului al VI-lea, cele două grupuri etnice germanice, gepizii și longobarzii, cooperează împotriva Imperiului. Dar, ulterior, rivalitatea gepizi-longobarzi s-a accentuat: pentru a-și asigura superioritatea militară, longobarzii s-au aliat cu avarii, popor nomad asiatic. Ca urmare a războiului izbucnit, gepizii sunt înfrânți, în 567, de coaliția celor două etnii, ce au ocupat întreg teritoriul stăpânit anterior gepizi, iar longobarzii au migrat în nordul Italiei. Avarii și-au instalat centrul puterii lor în Pannonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acest sens. Nu mai este însă o lume pur germanică, ca înainte de 567, deși s-au păstrat elemente tradiționale de civilizație, credința creștină și legăturile cu Imperiul, monede, obiecte de podoabă și arme, ci o lume gepidă contaminată de influențe nomade. Care a fost soarta gepizilor, după 567? După înfrângerea lor, nepotul regelui se refugiază cu tezaurul tribului, împreună cu episcopul arian, la Constantinopol. Un număr mic de familii gepide îi însoțesc pe longobarzi, în Italia, în 568, dar majoritatea lor neavând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
d. H., o populație numită Shuan Shuan a preluat controlul asupra unor teritorii din Asia Centrală, între râurile Amu-Daria și Sâr-Daria. Limba vorbită de avari nu este cunoscută, fiind un dialect mongol sau o limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în 558, aproximativ 20.000 de avari

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în acest teritoriu s-a făcut presupunerea, puțin plauzibilă, că avarii au ajuns în Câmpia panonică, înaintând de-a lungul malului de nord al Dunării, dar este mai sigur că ei au urmat traseul obișnuit, parcurs și de alte popoare nomade venite din est, prin ocolirea Carpaților pe la nord. La început, avarii s-au așezat în regiunile de câmpie dintre Tisa și Dunăre, apoi s-au extins în întreaga Câmpie panonică, dominând în acest fel Europa centrală. Au urmat, vreme de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
inseparabil de calul său-în mormintele avare, cal și călăreț sunt puși împreună! Călăreții avari erau echipați cu zale și înarmați cu coifuri, spade, lănci, arcuri-avarii au adus în Europa scările din fier pentru șa.30 Avarii, ca popor de stepă nomad, erau mari crescători de animale, mai ales cai, aveau nevoie de pășuni întinse și spații pentru iernatul animalelor, precum stepele nord-pontice (de la Marea Neagră) și pusta panonică dintre Tisa și Dunăre. Principalul tip de locuință la avari era iurta (cortul), fiind

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
primit creștinismul surse carolingiene vorbesc despre păgânismul lor până târziu, în secolul al VIII-lea, dar existau creștini neavari printre supușii lor s-a aflat o bazilică în Ungaria. Despre religia (credința) avarilor știm puține lucruri -practici șamanice specifice popoarelor nomade asiatice. Avarii își înhumau morții, călărețul era însoțit în mormânt de calul său și de piesele de harnașament. Avarii nu au venit în bazinul carpatic cu o civilizație gata formată, ci ea s-a cristalizat treptat din surse diferite. În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania prin defileul Oltului. Dar această susținere este prea puțin verosimilă. În afară de regiunile umede și joase din vest și nord-vest, care au fost integrate efectiv teritoriilor pe care avarii le stăpâneau, fiind adecvate modului de viață al unor păstori nomazi, este cu totul improbabilă o stăpânire efectivă a lor în Transilvania. Însă se poate afirma cu certitudine că a existat un centru al puterii avare, în prima jumătate a secolului al VII-lea, într-un spațiu restrâns pe Mureșul mijlociu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau alți nomazi răsăriteni. Un fapt semnificativ pentru avari, este că ei nu s-au instalat niciodată efectiv în partea nordică a Transilvaniei pentru asigurarea controlului căilor de acces dinspre nord-vest, deoarece era nepotrivită modului lor de viață de păstori nomazi. Controlul zonei era asigurat de slavi, supuși ai avarilor, care au primit sarcini militare precise în acest sens. Însă în zonele de șes (câmpie) din vestul și nord-vestul Daciei, organic legate de Câmpia Tisei, situația era foarte diferită comparativ cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor ateliere, a unor meșteri ambulanți, care lucrau în obști pentru folosul lor și pentru tributul destinat migratorilor.6 Este important de subliniat că toate aceste activități minerești erau specifice autohtonilor, latini și creștini-românii, nici una din populațiile migratoare (alogene) sau nomade nu s-au ocupat cu mineritul. Numai populația locală, autohtonă, care cunoștea de secole locurile de exploatare a minereurilor și tehnica de prelucrare a metalelor, putea să producă unelte, arme și podoabe. Meșteșugurile erau practicate, în această perioadă, pe meleagurile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dispunerea locuințelor în vatra satului și a celor morți în cimitire, existau două tipuri de structuri sociale, în general: 1.familia-pereche, baza obștii sătești (teritoriale), specifică populației autohtone (românești) și 2.marea familie patriarhală, baza obștii gentilice, întâlnită la popoarele nomade (migratoare). Caracterul proprietății în sânul obștii sătești teritoriale varia în funcție de evoluția comunității rurale într-o epocă istorică dată. Astfel, întregul pământ arabil se afla în proprietatea obștei, la început, fiind periodic împărțit, prin tragere la sorți, membrilor comunității, care aveau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca și relațiile cu alte populații nomade (migratoare), în general. Însă, pe măsura integrării etnice a slavilor în comunitățile autohtone, în următoarele secole, o dată cu asimilarea lor, are loc și integrarea politică, adaptându-se formei de organizare tradițională, obștea, și se constituie comunitățile româno-slave. Evoluția procesului de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secole, pe aceleași locuri (teritorii). Deși, uneori, așezările își schimbă vatra de la un loc la altul, în anumite perioade, în ansamblul hotarelor sătești a existat o continuitate neîntreruptă de viețuire. În așezări, alături de autohtoni, descoperirile arheologice atestă și prezența populațiilor nomade sau migratoare. În secolele VII-X, asimilarea de către români a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente culturale specifice fiecărei populații, în așezări și cimitire, ci și prin folosirea în comun a acelorași așezări și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
români a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente culturale specifice fiecărei populații, în așezări și cimitire, ci și prin folosirea în comun a acelorași așezări și cimitire. Conviețuirea îndelungată între români și populațiile nomade, slavi mai ales, eterogene sub aspect etnic și lingvistic, s-a încheiat cu o sinteză culturală unitară (civilizație), specifică unor teritorii întinse. Superioritatea numerică, caracterul autohton și sedentar, ca și trăsăturile generale ale civilizației locale au permis românilor să asimileze

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și bazinul superior al Vistulei, până la granița silvostepei cu stepele nord-pontice. Marea migrație a slavilor, limitată de mișcările populațiilor nomade din răsăritul Europei, s-a declanșat pe scară largă în prima jumătate a secolului al VI-lea. În această perioadă ei sunt amintiți pentru prima dată de izvoarele scrise, Pseudo-Caesarius, Marcellinus Comes, apoi Iordanes, care vorbește despre poporul venezilor, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavilor împotriva Imperiului, la începutul secolului al VI-lea, spre sfârșitul domniei lui Justin I (518-527). În perioada menționată, grupuri de slavi încep să se infiltreze în regiunile de la răsărit de Carpați sau în estul Câmpiei Munteniei, împreună cu alte grupuri nomade.2 Alianța slavilor cu unele popoare nomade din zonele de silvostepă a făcut ca unii istorici bizantini să-i confunde cu nomazii-de pildă, Procopius din Caesarea. Dar slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
VI-lea, spre sfârșitul domniei lui Justin I (518-527). În perioada menționată, grupuri de slavi încep să se infiltreze în regiunile de la răsărit de Carpați sau în estul Câmpiei Munteniei, împreună cu alte grupuri nomade.2 Alianța slavilor cu unele popoare nomade din zonele de silvostepă a făcut ca unii istorici bizantini să-i confunde cu nomazii-de pildă, Procopius din Caesarea. Dar slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea vitelor mari. Din a doua jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați sau în estul Câmpiei Munteniei, împreună cu alte grupuri nomade.2 Alianța slavilor cu unele popoare nomade din zonele de silvostepă a făcut ca unii istorici bizantini să-i confunde cu nomazii-de pildă, Procopius din Caesarea. Dar slavii nu erau nomazi, ci o populație sedentară ce se ocupa cu creșterea vitelor mari. Din a doua jumătate a secolului al VI-lea, izvoarele scrise bizantine vorbesc despre atacuri frecvente ale slavilor, singuri sau împreună cu alte populații. De la scriitorii antici deținem informații importante

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Slavii de la începuturi (secolele V-VI), cei dinainte de creștinarea lor târzie (865), au suferit influența civilizației și culturii germane și latine. Deși sunt istorici (inclusiv români), care susțin că slavii au ajuns la Dunăre aduși de avari și alte populații nomade asiatice, este evident că ei s-au instalat în nordul Dunării, înainte de năvălirea avarilor (anul 567). Aceștia s-au instalat la apus de Dacia, în Panonia, între Tisa și Dunăre, fiind vecini cu slavii care ocupaseră anterior regiunea. Dar între

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că bulgarii, nomazi de stepă, erau locuitori ai spațiilor mari, cu o organizare politică și militară impunătoare. Precum odinioară sciții, hunii sau avarii, bulgarii erau întemeietori de imperii, în întinsele stepe ale Asiei Centrale. Astfel, trebuie s-o subliniem, bulgarii nomazi (proto-bulgarii) erau de neam turcic, ca și hunii cu care se înrudeau îndeaproape. Limba lor, atât cât a supraviețuit până la noi, era asemănătoare cu a ciuvașilor, neam turcic care trăia pe valea Volgăi. În secolul al VI-lea, bulgarii s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
maghiari, după denumirea unui trib și înseamnă "oamenii (fiii) pământului", "puternicii", "stăpânii". Germanii, romanicii și bizantinii i-au numit unguri, iar țara lor, Ungaria (izvoarele bizantine o numeau "Turcia"). Ca și alte popoare asiatice, ungurii erau un neam de păstori nomazi, crescători de vite în turme, foarte războinici. Ungurii, ca popor fino-ugric, erau originari din Asia centrală, din ținuturile care se întindeau la apus de Munții Altai, în apropiere de nordul Persiei. Din acest teritoriu de baștină, ei migrează, în secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]