1,090 matches
-
pat, unde dormeau amândouă. Cea mica se numea Ilinca, cealaltă Martina. Noi o chemam Tina. La picioarele patului meu, lângă fereastra de la stradă, se afla o noptieră cu o etajeră la fel cu a lui Gioni și între cele două noptiere era o masă cu două scaune unde noi mâncam și ne făceam temele. La picioarele patului lui Gioni, era dulapul pentru alimente și în colțul de la stradă în continuarea patului meu, era șifonierul vechi cu două uși unde ne țineam
INGRID (3)FRAGMENT de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385254_a_386583]
-
celor inferioare s-au destins complet și respirația a devenit uniformă, în timp ce ochii s-au liniștit total sub pleoape. Nu ar fi putut aprecia cât a dormit ori a ațipit până în momentul în care telefonul mobil așezat în apropiere, pe noptiera de lângă pat, a început să trepideze puternic. A întins mâna într-o mișcare specifică roboților, a apucat micuțul aparat încercând să descopere tasta de oprire, fără să deschidă ochii. Nu a reușit. S-a ridicat speriat în capul oaselor, cu
EPISODUL 7, CAP. III, NOAPTEA FRĂMÂNTĂRILOR, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384500_a_385829]
-
Acasa > Versuri > Iubire > UZUFRUCT Autor: Marioara Nedea Publicat în: Ediția nr. 2072 din 02 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Vreau să institui uzufruct pe trupul meu vitrificat. Să mă păstrezi ca pe un fruct, Pe noptiera mov și-n pat. Din când în când, să muști din mine ca dintr-un măr nevicios, Care-ți va stoarce în retine, Polen de mai, incestuos. Pot să-ți fiu strugure versat, Să storci din el un râu de
UZUFRUCT de MARIOARA NEDEA în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383840_a_385169]
-
memoriei.Eroina se părea că era în același timp și bolnavă de schizofrenie, dar amnezia post-traumatică survenita după accidentul rutier, făcea că episodul bolii de fond să treacă aproape neobservat, manifestat totuși prin ceea ce ea scria în jurnalul din sertarul noptierei, unde se aplecau pe rând Ana, Poliana și ea, Diana, ipostaze ale aceleiași ființe în diferite perioade ale vieții și având diferite profesiuni: Ana era asistență medicului psihiatru Poliana, iar Diana era profesoară de filosofie sau de religie sau de
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
într-o iarnă cu zapezi aproape cât casa dorise să iasă din curte pentru a merge ,,a uncu Nusu'', de fapt la acele verișoare, Lida și Felicia, care locuiau dincolo de calea ferată...Personajul cu pricina era în pat, iar pe noptiera, lângă medicamente, trona o vaza mare, plină cu dalii, simbol al dejnadejdii și singurătății ei. Oscila mereu între propriile amintiri și cele legate de creația pe care o pierduse, un exercitiu mnezic de reactualizare a acestor două planuri care se
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
eu tot îi iubeam și încă îi mai iubesc, cred că nu pot să spun multe din cauza iubirii, când un om vorbește de rău un alt om el nu îl iubește deajuns... S-a oprit din povestit, a luat de pe noptiera cană, a băut și apoi a spus: -Vă rog să mă iertați, nu mai pot să spun nimic, mă podidesc lacrimile și nu mai vreau să plâng, dar șiroaiele curgeau pe fața ei trasă, înnodându-se în bărbie. -Socrate, iti
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
să nu uiți să ne mai vedem, Vasilico!”. Sonia închise ochii sperând că astfel timpul va trece mai ușor. După câteva minute, o asistentă intră grăbită ca să anunțe venirea doctorului la vizită. „ Vă rog să faceți ordine, luați totul de pe noptiere, că altfel se supără domnul doctor” - le spusese. Cererea fusese imediat urmată de foșnetul hârtiilor împachetate, clinchetul veselei și al tacâmurilor închise în sertare. Borcanele dispăreau rânduite pe pervazul ferestrei, păturile erau netezite în grabă. „Parcă ar fi niște școlari
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
să „văd” prin sticlă și pereți camera în care m-am simțit atât de bine, cândva, cu mulți ani în urmă. Mi-am amintit de o plăcută întâmplare consumată în intimitatea acelei micuțe camere, dotată doar cu un pat, o noptieră, un dulăpior de haine și televizor. Sunt câteva zeci de ani adunați de atunci încoace dar, când ești singur și plimbarea se consumă prin locuri pe care nu le-ai mai văzut de mult timp, nu se poate să nu
DIN ALE TINEREŢII VALURI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383362_a_384691]
-
o dată a început să tușească, o tuse rea, seacă, convulsivă, care-l făcea pe Florea să se înconvoaie și să se înece. -Nu pleci nicăieri, sun la„Salvare”, ești foarte bolnav. Unde este termometrul? -Vezi în sertarul de sus de la noptieră, bărbatul vorbea greu, accesele de tuse erau tot mai frecvente. A scos termometrul din sertar, dar și două pastile antitermice, i-a pus cu grijă termometrul sub braț, apoi a plecat la bucătărie de unde s-a întors cu o cană
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
eu de la Graz, merg până la proxima stație de benzină ca să-mi fac plinul și, ce să vezi, când să plătesc, constat că îmi uitasem portofelul cu actele și banii la nevastă-mea, știam exact unde îl pusesem, în sertarul unei noptiere... Noroc cu un român omenos, angajat la stația de benzină, că apucasem să alimentez, care mi-a înțeles situația și, în loc să cheme poliția, că pe-acolo nu te tratează cu mănuși în astfel de cazuri, a zis că așteaptă să
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
înțelegea reacția asta la telefon... Avea să afle odată și asta, cu siguranță! își promise în gând ea. După intermezzo-ul cu telefonul, în odaie se lăsase iar liniște. Se auzea doar ticăitul delicat al deșteptătorului. Și Mira descoperi, pe noptieră, ceasul de pe vremea bunicului.Trăia bietul ornic! De câte ori nu l-o fi privit curios ori nerăbdător, bucuros ori îngrijorat bătrânul?! Spre stupefacția ei, văzu și Biblia micuță, legată în piele, cartea de grijit sufletul, după cum zicea și fostul ei posesor
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
și făcea tot ce e omenește posibil ca acesta să observe, fără ca să depășească relațiile stăpân-slugă. Dimineața, când se trezea, boierul găsea cana cu cea mai limpede și rece apă de izvor, teancul cu jalbe frumos aranjat și netezit pe noptieră, iar proțapurile orânduite pe lângă perete. în picioare, la căpătâiul patului, îmbrăcată în catrință și ie din care inevitabil, rimând, ieșea miros de iasomie, Măriuca îl privea cu ochii ei mari, negri și-l întreba șoptit dacă mai are nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să se debaraseze, economisind timp, de sticlele și borcanele goale prisosind prin debarale. Din bucătăria naratorilor vine un indescriptibil miros de cartofi prăjiți cu salam de primăvară. Secolul al XVII-lea e departe, secolul al XXI-lea e aproape. Pe noptiera naratorilor, ispititoare, te-mbie să le citești două volume nou nouțe: unul de Sadoveanu, altul de Kundera. Totul respiră tihnă, seriozitate, optimism. în camera lor, copiii naratorilor își fac temele pentru a doua zi. Unul din ei își roagă tăticul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca de o promisiune care-ți mîngîie simțurile În liniștea răcoroasă; nimic agresiv, nimic răzbunător, doar un văl transparent pergamentos, o filă de incunabul al propriului tău trecut Îndepărtat, melancolic, ușor mustrător... Doamna E. Întinde mîna și-și ia de pe noptieră cartea deschisă la pagina 416. Citește: „dacă omul din lună ar fi ovrei, ar fi ovrei, ar fi ovrei, și o putoare strigă și ea dracului cît poate: — Hei, domnu, domnu! ești descheiat la pantaloni, domnu! țasta-i culmea pînă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai e În stare să facă, Doamne ferește. Perdeaua a prins să se umfle zgîlțîită de o rafală de vînt. Din depărtare apar și dispar În răstimpuri fulgere scurte, tăioase, urmate de tunete Înfundate. Doamna E. pune cu grijă cartea pe noptieră, se Învelește, cuprinsă deodată de un frison, cu cearșaful pînă la gît și strigă să o audă domnul D. din camera de alături: — Ce faci, nu vii să te culci? O după-amiază obișnuită. Ajung acasă. Pe ușa liftului o plăcuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Inconștient, am presupus că scrisorile erau obiectul căutărilor. Ei bine, de ce nu? Și dacă ar fi așa, hoțul a avut succes? Tindeam să cred că nu. Oamenii țin scrisorile de dragoste aproape, ca să le poată reciti des. Asta înseamnă o noptieră sau un sertar de birou. Dar scrisorile nu erau nici pe noptieră, nici în sertarul biroului; probabil hoțul a încercat mai întâi acolo apoi, nesatisfăcut, s-a dus să le caute în cele mai neașteptate locuri. Și nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Și dacă ar fi așa, hoțul a avut succes? Tindeam să cred că nu. Oamenii țin scrisorile de dragoste aproape, ca să le poată reciti des. Asta înseamnă o noptieră sau un sertar de birou. Dar scrisorile nu erau nici pe noptieră, nici în sertarul biroului; probabil hoțul a încercat mai întâi acolo apoi, nesatisfăcut, s-a dus să le caute în cele mai neașteptate locuri. Și nu cred că până la urmă au apărut într-o cutie de cereale. Deci scrisorile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
găsească propriile ei scrisori - dar atunci, de unde știuse ea că Lee a murit? Cu siguranță nu fusese la petrecere, riscând să fie văzută cu Lee... Poate că scrisorile nu au avut nimic de-a face cu căutările. Poate fuseseră pe noptieră până la urmă și hoțul le-a pescuit pur și simplu împreună cu restul lucrurilor pe care le luase. Dar asta rezolva o problemă, doar ca să ridice alta: ce căuta hoțul dacă nu scrisorile? Eram obosită de atâtea speculații. Voiam să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un model de linii diagonale grena, negre și gri. Foarte masculin. Chiar și teancurile de hârtii de pe birou erau aliniate ordonat și ținute sub cărți groase, care, am presupus eu, erau cărți de drept. Sau cazuri studiate. Sau ceva. Pe noptieră stăteau și mai multe cărți, un ceas cu alarmă și articole de toaletă: aftershave, deodorant și spumă de ras, toate de la aceeași firmă. Ajay, băiat deștept, nu avea încredere să le lase în baia comună. Singura notă discordantă din cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Bogdan se întoarse pe partea cealaltă. Iar aici mai avu o surpriză neplăcută, de care aproape că uitase. Și asta pentru că greșea atunci când gândea că nu mai avea pe nimeni. Se înșela amarnic - în stânga sa, așezat pe un colț al noptierei de lemn pe care își ținea medicamentele, se afla ultimul și singurul său prieten, robotul John Deathclock. Acest Deathclock era pur și simplu sinistru, iar în viziunea lui Bogdan era de departe cea mai urâtă cucerire a civilizației umane. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mîinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să i-o smulgă din mînă, dar fetița ținea oglinjoara cu Înverșunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ei era convulsionat de spasme, ochii-i priveau În gol. Fetița Își privi năprasnic mama de parcă o vedea pentru prima oară În viață. „Toți sînt morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. CÎinele din curte lătra Întruna, Îndîrjit, se auzea cum se smulgea din lanț și cum lanțul aluneca pe sîrma Întinsă. Cineva lovea puternic cu pumnul În ușă. Domnul Benedek Își Îmbrăcă halatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acordase favoarea se înroși de satisfacție, cariera lui tocmai făcuse un mare pas înainte, avea să se pișe în wc-ul șefului. În garajul subteran îi aștepta un automobil ale cărui chei venise cineva, în ziua anterioară, să le lase pe noptiera șefului, cu o scurtă notă explicativă în care se indicau marca, culoarea, numărul de înmatriculare și sectorul din parcare unde fusese lăsat. Fără să treacă pe lângă portar, au coborât până acolo cu liftul și au găsit imediat mașina. Era aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pat. — De unde ai mașină? l-a Întrebat cinic Amory. — Secret absolut, dar nu fi un neghiob de critic, că rămâi de căruță. Cred că am să mai dorm, a zis calm Amory, reluîndu-și poziția În pat și Întinzând mâna spre noptieră, după o țigară. — Să dormi? — De ce nu? Am curs la unsprezece treizeci. Idiot bătrân! Dar treaba ta. Dacă nu vrei să mergi la plajă... Dintr-un salt, Amory a fost afară din pat, Împrăștiind pe jos toate lucrurile de pe Învelitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o problemă pentru evrei, și nu pentru dumneavoastră, Herr Strauss. Acum, cel mai important lucru e să dormiți bine noaptea. Spunând asta, își luă trusa medicală și scoase din ea o seringă și o sticluță pe care le puse pe noptieră. — Ce e aia? l-am întrebat cu o voce lipsită de convingere. — Atropină, răspunse el frecându-mi brațul cu un tampon îmbibat cu spirt medicinal. Injecția mi se păru rece atunci când pătrunse în braț ca un fluid de îmbălsămare. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]