529 matches
-
căpeteniile acestora și asmuțirea lor contra lui Boemund. Acesta însă și-a continuat înaintarea, pătrunzând în regiunea Tesaliei și înaintând până în dreptul Larissei. Asediul acestui oraș a durat șase luni, în cele din urmă trupele lui Alexios silindu-i pe normanzi să bată în retragere. Bohemund a revenit la Kastoria, unde a fost la rândul său asediat, orașul căzând în mâinile bizantinilor în octombrie sau noiembrie 1083. Ulterior, în 1084, Robert Guiscard a revenit în Grecia, alături de succesorul său desemnat, Roger
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
campaniei. Desigur, nu trebuie omis zelul cruciat care l-a cuprins, deși cronicarul Goffredo Malaterra arată fără menajamente că Bohemund a luat Crucea doar pentru a jefui și cuceri teritoriile din Grecia. După estimările lui Joseph Michaud, armata cruciată a normanzilor număra: 10.000 cavaleri și 20.000 de pedestrași, probabil aceste cifre sunt exagerate, dat fiind că Ana Comnena, în "Alexiada" în mod repetat subliniază faptul că inițial armata lui Bohemund era cu mult mai mică decât a altor lideri
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
inițial armata lui Bohemund era cu mult mai mică decât a altor lideri ai Cruciadei. Potrivit lui Jean Richard, dimensiunea mică a armatei normande era compensată prin disciplina mare a soldaților și prin experiența lor în luptele din Orient. De asemenea, normanzilor li s-a alăturat o parte a cruciaților francezi, care nu a reușit să navigheze până la Constantinopol și care au iernat în Italia, cu intenția de a traversa Marea Adriatică. După traversarea Adriaticii și debarcarea în Balcani, Bohemund a urmat traseul
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
îl străbată anterior, în 1082-1084. Se pare că el ar fi cerut soldaților săi să jefuiască terenurile din jur. În ciuda acestui fapt, armata sa a fost atacată de mai multe ori de către bizantini, care nu au uitat vechea vrăjmășie față de normanzi. Prințul normand a respins atacurile și a capturat câțiva ostași însă, din motive politice, i-a eliberat fără să le provoace vreun rău. De asemenea, Bohemond a încheiat cu trimișii bizantini o înțelegere, prin care armatele sale găzduiau reprezentantul permanent
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
le provoace vreun rău. De asemenea, Bohemond a încheiat cu trimișii bizantini o înțelegere, prin care armatele sale găzduiau reprezentantul permanent al împăratului, care răspundea ca localnicii să furnizeze cruciaților cele necesare, dar care urmărea și evitarea jafurilor de partea normanzilor. Acest lucru a provocat mânia lui Tancred, nepotul de Bohemund, care intenționa la un moment dat să distrugă Kissosul. Totul a ajuns chiar la o luptă deschisă între susținătorii și soldații lui Boemund, respectiv ai lui Tancred, însă în cele
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
Oastea contelui Tostig invadează comitatul York, împreună cu oastea regelui Harald al III-lea al Norvegiei. În Bătălia de la Stamford Bridge (25 septembrie 1066), regele Harald și contele Tostig sunt uciși de regele Harold al II-lea, iar invadatorii se retrag. Normanzii traversaseră deja Canalul Mânecii și debarcaseră pe teritoriul Angliei, construind fortificații pe un deal aflat la aproximativ 10 km nord de Hastings. În Bătălia de la Hastings (14 octombrie 1066), oastea normandă a lui Wilhelm a învins oastea saxonă a lui Harold
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
lui Harold pentru a fi îngropat; ea l-a găsit pe câmpul de luptă. Ajuns la Londra, Wilhelm a fost proclamat în Catedrala Westminster ca rege al Angliei, fiind recunoscut de saxoni. El este încoronat într-o biserică goală, deoarece normanzii au ieșit afară să lupte cu saxonii care atacaseră catedrala, și își pune singur coroana pe cap spunând: "„Fie să se împlinească dorința lui Dumnezeu ca eu să fiu rege!”". Unii autori au considerat acest film ca o reeditare a
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
suprem Brian Boru, care însă a căzut în lupta memorabilă. În 1169 începe cucerirea Normandă a Irlandei. Expediția contelui Richard Strongbow, a început la cererea regelui Leinster-ului "Dermott MacMorrow", expediția a debarcat în apropierea Wexford. De-a lungul următoarelor secole, normanzii au condus societate irlandeză, atât militar cât și economic. Învățând cultura irlandeză, aceștia au fuzionat complet cu populația indigenă a insulei. Deși în mod oficial Irlanda devine parte a Regatului Angliei doar din timpul lui Henric al II-lea, colonizarea
Irlandezi () [Corola-website/Science/325679_a_327008]
-
împotriva altor orașe rivale din Sicilia și chiar să cucerească Cartagina în Africa de nord. În 1051-1052, amiralul pisan Jacopo Ciurini a reușit să cucerească insula Corsica, provocând și mai mult dușmănia genovezilor. În 1063, pisanii s-au apropiat de normandul Roger I al Sicliei, care conducea o campanie care va dura peste trei decenii de cucerire a Siciliei, perspectiva fiind un atacul conjugat asupra sarazinilor din Palermo. Roger a respins invitația, fiind angrenat în mai multe dispute. Fără sprijinul unei
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
din sudul Italiei de la mijlocul secolului al XI-lea. Atenulf s-a căsătorit cu "senatrix" Maria, fiica principelui Pandulf al IV-lea de Capua, în vreme ce fratele său Lando a luat de soție o altă fiică a lui Pandulf. După moartea normandului Rainulf Drengot, conte de Aversa, petrecută în iunie 1045, vărul acestuia Asclettin a succedat în Aversa, însă cei din Gaeta l-au ales ca duce pe Atenulf. Guaimar al IV-lea de Salerno, suzeran atât al Aversei cât și al
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
din urmă l-a capturat pe abatele Richer și, în schimbul eliberării abatelui, a obținut eliberarea lui Atenulf și recunoașterea stăpânirii acestuia asupra Gaetei. În toamna anului 1058, fiul mai mare al lui Atenulf, care se logodise cu o fiică a normandului Richard I de Capua, a murit. Richard a solicitat totuși obținerea "morgengab" (dotei). Ducele a refuzat și, ca urmare, Richard a asediat și a cucerit Aquino, una dintre posesiunile rămase Gaetei. Desiderius de Benevento (viitorul papă Victor al II-lea
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
(n. cca. 1015/1020 - d. cca. 1087), cunoscut și ca Eustațiu cu Mustăți a fost conte de Boulogne de la 1049 la 1087, luptând de partea normanzilor în bătălia de la Hastings, după care a primit extinse terenuri în Anglia. Eustațiu a fost fiul contelui Eustațiu I de Boulogne. Prima sa soție a fost Goda, fiica regelui Angliei Ethelred al II-lea și soră a regelui Eduard Confesorul
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
său și totodată vechiul său aliat Pandulf al IV-lea de Capua, încercase să o violeze pe nepoata sa, fiică a cumnatei lui Guaimar și a ducelui de Sorrento. Apoi, el a primit omagiu de la fostul vasal al lui Pandulf, normandul Rainulf Drengot. Astfel, Guaimar a obținut sprijinul normanzilor pentru acțiunile sale din Italia de sud. În 1037, Guaimar a făcut un apel la arbitrajul ambilor împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru a se stabili dacă Pandulf merită să guverneze
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
IV-lea de Capua, încercase să o violeze pe nepoata sa, fiică a cumnatei lui Guaimar și a ducelui de Sorrento. Apoi, el a primit omagiu de la fostul vasal al lui Pandulf, normandul Rainulf Drengot. Astfel, Guaimar a obținut sprijinul normanzilor pentru acțiunile sale din Italia de sud. În 1037, Guaimar a făcut un apel la arbitrajul ambilor împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru a se stabili dacă Pandulf merită să guverneze. Împăratul Conrad al II-lea a dat curs
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
conte de Aversa, ca vasal al principatului de Salerno. Guaimar a pornit imediat să preia în posesie noul său principat de Capua. La 15 august, el a cucerit Rocca Vandra, pe care a oferit-o abației de Montecassino. Între timp, normanzii din Aversa pacificau valea râului Sangro. După ce Pandulf al IV-lea a fugit la Constantinopol pentru a căuta ajutoare, Guaimar și-a îndreptat atenția către Amalfi. În aprilie 1039, venind în sprijinul ducelui depus și orbit Manso al II-lea
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
de Fier, Guaimar a început cucerirea Calabriei de la bizantini, ocazie cu care a construit un puternic castel la Squillace. În anii ulteriori, Guaimar a întâmpinat dificultăți în a-și menține posesiunile, fiind confruntat atât cu împăratul german cât și cu normanzii. Rainulf Drengot, care încă deținea Aversa, a murit în 1045, iar comitatul său a trecut, în pofida tuturor protestelor lui Guaimar, nepotului său Asclettin. În același an, Guaimar s-a opus succesiunii vărului lui Asclettin, Rainulf Trincanocte, însă din nou rezultatul
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
fost un eșec. Richard Drengot, un văr al lui Herman, se afla atunci într-o închisoare din Melfi, în urma unui conflict cu Drogo de Hauteville. Guaimar a obținut curând eliberarea lui Richard și l-a condus personal până la Aversa, unde normandul a fost instalat ca regent, unde mai târziu va deveni conte în sensul său deplin. Astfel, Guaimar a redobândit supunerea Aversei. La sinodul din Benevento din iulie 1051, papa Leon al IX-lea a solicitat lui Guaimar și lui Drogo
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
mai târziu va deveni conte în sensul său deplin. Astfel, Guaimar a redobândit supunerea Aversei. La sinodul din Benevento din iulie 1051, papa Leon al IX-lea a solicitat lui Guaimar și lui Drogo de Hauteville să pună capăt incursiunilor normanzilor asupra teritoriilor bisericești. La puțin vreme după aceea, Drogo a fost asasinat, probabil în urma unei conspirații finanțate de bizantini. În același an, pe 3 iunie 1052, Guaimar a căzut la rândul său asasinat în portul capitalei sale. Cei patru ucigași
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Sorrento a reușit să scape, în vreme ce sora și nepoata lui Guaimar au fost închise. Cumnații săi asasini au ocupat orașul și l-au ales pe Pandulf, cel mai vârstnic dintre ei, ca principe. Scăpat de asasinat, Guy a fugit la normanzi și în curând, cu ajutorul acestora, cei patru conspiratori au fost asasinați în Salerno de către o largă forță normandă și de armata strânsă de Guy din rândul salernitanilor. Familiile asasinilor au căzut curând în mîinile asediatorilor, așa încât ei au început negocierea
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
căzut curând în mîinile asediatorilor, așa încât ei au început negocierea prin eliberarea lui Gisulf, fiul și moștenitorul lui Guaimar. Guy a acceptat capitularea imediat după aceea, promițând să nu tulbure în niciun fel familiile asasinilor lui Guaimar. Cu toate acestea, normanzii, care considerau că nu erau legați de jurământul făcut către Guy, i-au masacrat pe cei patru frați și 36 de alți asediați, câte unul pentru fiecare lovitură de cuțit primită de Guaimar. Astfel, normanzii și-au demonstrat loialitatea față de
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
lui Guaimar. Cu toate acestea, normanzii, care considerau că nu erau legați de jurământul făcut către Guy, i-au masacrat pe cei patru frați și 36 de alți asediați, câte unul pentru fiecare lovitură de cuțit primită de Guaimar. Astfel, normanzii și-au demonstrat loialitatea față de principele de Salerno chiar și după moartea acestuia. Succesiunea lui Guaimar include stăpânirea sa, obținută fie prin cucerire, fie prin alte metode, asupra Salerno, Amalfi, Gaeta, Napoli, Sorrento, Apulia, Calabria și Capua. El a fost
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
pe fiul cel mare, Ioan, sub numele de Ioan al IV-lea de Salerno, însă acesta a murit în 1039. Guaimar a fost succedat de cel de al doilea fiu, Gisulf al II-lea (numit co-principe din 1042), pe care normanzii l-au trecut sub protecția lor. Al treilea fiu a fost Landulf, senior de Policastro. Al patrulea, Guy a fost un aliat al normandului Robert Guiscard. Cel de al cincilea a fost Ioan, abate de Curte. Cel mai tânăr, Guaimar
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
de cel de al doilea fiu, Gisulf al II-lea (numit co-principe din 1042), pe care normanzii l-au trecut sub protecția lor. Al treilea fiu a fost Landulf, senior de Policastro. Al patrulea, Guy a fost un aliat al normandului Robert Guiscard. Cel de al cincilea a fost Ioan, abate de Curte. Cel mai tânăr, Guaimar, l-a sprijinit să guverneze pe fratele său Gisulf. Fiica cea mai mare a lui Guaimar a fost Sichelgaita, care va deveni soția lui
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Gaeta s-a menținut practic independentă, însă conducătorii normanzi din Capua Richard I și fiul său Iordan au supus din nou Gaeta în anul 1058 și apoi din nou, în 1062. În 1064, conducătorul longobard a fost alungat și un normand, Guillaume de Montreuil, i-a luat locul și s-a căsătorit cu văduva longobardă a lui Atenulf I, Maria, totodată fiică a lui Pandulf al IV-lea de Capua. Conducătorii normanzi din sudul Italiei au numit duci de Gaeta din
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
fost Guillaume de Montreuil, numit în 1064. Acesta a căutat să își legitimeze domnia prin căsătoria cu văduva predecesorului său longobard, însă după alungarea sa de către Richard I de Capua, nu mai era necesar pentru ducii ulteriori să se autolegitimeze: normanzii își impuseseră puterea. De la 1067 sau 1068 până la 1091, Gaeta a fost guvernată de către familia normandă Ridello. Geoffroi Ridello a guvernat de la Pontecorvo, însă cei din Gaeta nu renunțaseră la amintirea independenței din trecut. Astfel, la moartea lui Iordan I
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]