529 matches
-
Franței și s-a convertit la creștinism. Acest acord a pus bazele Ducatului Normandiei, care a devenit posesie ereditară a urmașilor săi. În timpul domniei sale s-a dovedit a fi un conducător activ și un legiuitor înțelept: el ia forțat pe normanzi la un mod de viață stabil și a stabilit o justiție strictă. Rollo a murit probabil în anul 931, iar povestirile despre viața sa au fost mult timp împodobite de numeroase saga.
Rollo () [Corola-website/Science/325966_a_327295]
-
mare pericol atunci în lupta cu musulmanii mai instruiți, Richarda oprit urmărirea de după aproximativ 1 milă (1,6 km) a fost acoperită. Unitățile din aripa dreapta a cruciaților, care au format o avangardă a coloanei, incluzandu-i pe englezi și normanzii care nu au fost încă puternic angajați în lupta strânsă și erau menținuți că întăriri pentru restul regrupat. Eliberat de presiunea de a fi continuată în mod activ, multe dintre trupele Ayyubide s-au întors să înfrunte cavaleria cruciata. James
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
Rainulf al II-lea (sau Ranulf) (d. 30 aprilie 1139) a fost conte de Alife și Caiazzo, ca și, pentru o vreme, duce de Apulia. El era membru al clanului normand Drengot, care s-a aflat la conducerea Aversei și a Capuei în cea mai mare parte a secolului dintre 1050 și 1150. Ca al treilea membru al familiei purtând numele de Rainulf, el a fost uneori numit ca Rainulf al
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
peninsulă pentru a acorda sprijin celor trei rebeli. Rainulf, împreună cu Robert și cu Henric, a preluat comanda unui contingent de trupe pentru a asedia capitala peninsulară a Regatului Siciliei, Salerno. Orașul s-a predat și puternica armată de germani și normanzi a pornit în marș către sud, spre Apulia. Reușind astfel să plaseze cea mai mare parte din Italia de sud sub controlul său, Lothar a hotărât să impună un nou duce de Apulia și, dat fiind că Robert și Sergiu
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
îndreptat spre zona din răsăritul Asiei Mici, unde au întemeiat Comitatul de Edessa, grosul trupelor participante la prima cruciadă și-a continuat înaintarea spre sud, ajungând în dreptul Antiohiei, moment în care a început asedierea orașului, din octombrie 1097, sub comanda normandului Boemund de Taranto. Cu cele peste 400 de turnuri ale sale, orașul era aproape impenetrabil. Ca urmare, asediul a durat pe tot parcursul iernii, cu multe impedimente întâmpinate de cruciați, care ajunseseră în situația de a se hrăni cu carnea
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
miraculos potrivit cruciaților, care pretindeau a fi văzut o armată de sfinți coborându-se pentru a-i ajuta pe câmpul de luptă. A fost o îndelungată dispută asupra persoanei căreia să îi revină controlul asupra Antiohiei. Bohemund, sprijinit de ceilalți normanzi au avut în cele din urmă câștig de cauză, iar Bohemund s-a autoproclamat principe. El era deja principe de Taranto în Italia, și își dorea continuarea unei poziții independente în noua sa posesiune; ca urmare, el nu a căutat
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
iar Bari a fost capturat în 16 aprilie 1071, când Robert Guiscard a pătruns în cetate, punând capăt prezenței bizantine în sudul Italiei. Până în 1060, doar câteva orașe costiere din Apulia se mai aflau sub stăpânirea Bizanțului: pe parcursul deceniilor anterioare, normanzii își extinseseră posesiunile din sudul Italiei, iar acum își fixaseră ca obiectiv alungarea completă a bizantinilor din Peninsula Italică, înainte de a se concentra asupra cuceririi Siciliei, pe atunci aflată în mod predominant sub dominația islamică. Numeroase unități militare au fost
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
Avartuteles, căruia i-a pus la dispoziție o flotă, care să transporte trupe și provizii pentru asediații din Bari. Flota bizantină a ajuns în cetate la începutul anului 1069, însă între timp armata bizantină de uscat a fost înfrântă de către normanzi, aceștia din urmă ocupând Gravina și Obbiano. Robert nu a revenit imediat după aceea la Bari, el trecând în ianuarie 1070 la Brindisi, pentru a sprijini forțele normande care asediau aceas fortăreață de coastă. Brindisi a capitulat în toamna lui
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
Avartuteles a pus la cale un complot care să conducă la asasinarea lui Robert, însă "patricius"-ul bizantin Guideliku a eșuat în această tentativă. O delegație a cetățenilor i-a solicitat catepanului îmbunătățirea apărării orașului, altminteri amenințând cu supunerea față de normanzi. Avartuteles a trimit o nouă ambasadă la Constantinopol, obținând trimiterea unei flote, care a sosit la Bari cu provizii. Atunci când grânele s-au epuizat, un grup de cetățeni au cerut din nou catepanului să îl implore pe împăratul bizantin să
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
s-au epuizat, un grup de cetățeni au cerut din nou catepanului să îl implore pe împăratul bizantin să trimită cât mai repede cu putință o armată. Roman al IV-lea, ai cărui generali fuseseră în mod constant înfrânți de către normanzi și având puține trupe la dispoziție, a trimis totuși 20 de vase sub comanda unui anume Gocelin, un normand rebel care găsise adăpost la Constantinopol. Ștefan Pateran, numit ca nou catepan de Italia, se afla la bord. Totuși, normanzii au
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
trimită cât mai repede cu putință o armată. Roman al IV-lea, ai cărui generali fuseseră în mod constant înfrânți de către normanzi și având puține trupe la dispoziție, a trimis totuși 20 de vase sub comanda unui anume Gocelin, un normand rebel care găsise adăpost la Constantinopol. Ștefan Pateran, numit ca nou catepan de Italia, se afla la bord. Totuși, normanzii au interceptat vasele bizantine în largul Bari-ului și le-au împrăștiat. Marinarii normanzi au identificat nava lui Gocelin și
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
de către normanzi și având puține trupe la dispoziție, a trimis totuși 20 de vase sub comanda unui anume Gocelin, un normand rebel care găsise adăpost la Constantinopol. Ștefan Pateran, numit ca nou catepan de Italia, se afla la bord. Totuși, normanzii au interceptat vasele bizantine în largul Bari-ului și le-au împrăștiat. Marinarii normanzi au identificat nava lui Gocelin și, în pofida pierderii a 150 de oameni, l-au capturat; în schimb, Ștefan a reușit să ajungă în Bari. Curând, el
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
nava lui Gocelin și, în pofida pierderii a 150 de oameni, l-au capturat; în schimb, Ștefan a reușit să ajungă în Bari. Curând, el a recunoscut că apărarea devenise imposibilă; un nobil local, Argyritsos, a fost trimis să negocieze cu normanzii. Aceștia au oferit condiții acceptabile, iar Bari a capitulat în aprilie 1071. Ștefan Pateran a fost inițial aruncat în închisoare, însă ulterior s-a întors la Constantinopol, alături de alți bizantini supraviețuitori. Odată cu căderea Bari, prezența bizantină în sudul Italiei a
Asediul de la Bari () [Corola-website/Science/328194_a_329523]
-
puterii imperiale, aliindu-se și cu Liga Lombardică a orașelor nord-italice, care nu doreau să fie dominate de Sfântul Imperiu condus în vremea lui Alexandru al III-lea de Frederic I, poreclit "Barbarossa". A contribuit la redactarea unei alianțe cu normanzii (1156). I-a replicat lui Frederic I, vorbind de Sfântul Imperiu, că ar fi un "beneficiu", sugerând deci că acesta ar fi un dar al Scaunului Papal făcut împăraților. La alegerea lui Alexandru al III-lea ca papă, în 1159
Papa Alexandru al III-lea () [Corola-website/Science/305427_a_306756]
-
Corleone este o localitate cunoscută deja din perioada secolulului VII î.e.n. din perioada antică romană. Prin poziția lui strategică și geografică a fost o reședință a principilor Siciliei. În anul 840 este cucerit de arabi, iar în anul 1072 de normanzi. Prin secolul XIII Corleone cunoaște o perioadă de înflorire. Împreună cu Palermo orașul se aliază contra regelui Neapolului "Carlo d'Angiò" (1227-1285). Din această perioadă a vecerniilor siciliene, steagul Siciliei conțin culorile galben și roșu.
Corleone () [Corola-website/Science/307667_a_308996]
-
(cca.1110 - 29 august 1159) a fost prima soție a împăratului bizantin Manuel I Comnen. În cea dintâi jumătate a secolului al XII-lea, o mare primejdie amenința monarhia Basileilor. Regatul puternic, pe care normanzii l-au întemeiat în Italia meridională și în Sicilia, își întindea planurile ambițioase până dincolo de Adriatica: ca și Robert Guiscard și Bohemond, Roger al III-lea visa să se extindă pe socoteala imperiului de la Constantinopol. Împotriva unui adversar de talia
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
sfârșit, când după ce-și îndeplinise datoria la Sfântul Mormânt, Conrad al III-lea trecu din nou prin Bizanț, el găsi iarăși aceeași primire bună. Curtea bizantină se orienta pe față către alianța germană, echilibru necesar față de ostilitatea evidentă a normanzilor din Sicilia și a francezilor din Franța. Între cele două familii suverane se pregăteau căsătorii. Henric de Austria, fratele vitreg al regelui Germaniei, se căsătorea cu o nepoată a lui Manuel și poeții curții imperiale celebrau cu pompă această unire
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
unit forțele cu cele ale longobardului Melus din Bari, care se răsculase împotriva Bizanțului. Prima confruntare majoră cu armata generalului ("catepan") bizantin Vasile Boioannes a avut loc la Canne, o fostă "villa" din Apulia; bătălia a constituit un dezastru pentru normanzi. Aceștia au fost decimați, iar comandantul lor, fratele mai mare al lui Rainulf, Gilbert, a căzut în luptă. Rainulf, care devenea acum conducătorul de necontestat al exilaților, s-a retras cu resturile trupei din Apulia către Campania, unde, potrivit cronicarului
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
au întotdeauna câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
câștig de cauză, treptat ei l-au abandonat... Ei și-au vândut serviciile după cum se nimerea, la întâmplare, oferindu-se celui care le dădea mai mult." Curând, balanța puterii din Campania longobardă începea să se încline de partea normanzilor: "Pentru că normanzii niciodată nu au dorit ca vreunul dintre longobarzi să obțină o victorie decisivă, dacă aceasta ar fi fost spre dezavantajul lor. Iar acum, sprijinind când pe unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
unul, când pe altul, ei împiedicau ca vreunul dintre longobarzi să fie complet zdrobit." Noile întăriri normande ajunse în zonă, precum și neînțelegerile dintre localnici au făcut ca poziția lui Rainulf să să se întârească în sudul Italiei. Limba și obiceiurile normanzilor s-au întărit conducând la ceva asemănător unei națiuni distincte, după cum notează Amato de Montecassino. În cele din urmă, Rainulf a trecut în slujba ducelui Sergiu al IV-lea de Neapole, în numele căruia a înregistrat câteva succese. În 1030, ducele Sergiu
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
-lea de Salerno și împăratul Conrad. Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după victoria aliatului său normand Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, el a primit, dintre teritoriile bizantine de odinioară, suzeranitatea asupra Siponto și a Muntelui Gargano. Rainulf a murit în iunie 1045, fiind succedat de către nepotul său de frate, Asclettin, fiul lui Asclettin de
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
nască în apartamentul Palatului Sacru, care se numea "Camera Purpurei" și în care o veche tradiție voia să vină pe lume copiii imperiali, cei care pentru acest motiv erau numiți "porfirogeneți". Momentul era aproape, dar basileul, reținut de războiul împotriva normanzilor, era absent din Constantinopol. Atunci tînăra femeie avu un gest frumos; cum simți primele dureri, făcu semnul crucii peste pântece: "Mai așteaptă, copilașule, până ce se va întoarce tatăl tău". Mama Irinei, femeie înțeleaptă și cu judecată, auzind aceste cuvinte, se
Ana Comnena () [Corola-website/Science/308761_a_310090]
-
restabilind ordinea Casei de Wessex după o perioadă de dominație daneză, de când Knut cucerise Anglia în 1016. Când Eduard a murit în 1066, el a fost urmat de Harold Godwinson, care a fost învins și ucis în același an de către normanzii lui William Cuceritorul în Bătălia de la Hasting. Eduard este numit "Confesorul", fiind porecla unuia care a trăit o viață de sfânt, dar care nu a fost martir. El a fost canonizat în 1161 de către Papa Alexandru al III-lea și
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]
-
putere din partea rudelor pentru a-i susține cauza. În consecință, Witenagemont l-a ales pe Harold Godwinson, fiind omul cel mai bine plasat pentru a apăra țara împotriva aspirărilor străine concurente. După moartea lui Harold în Bătălia de la Hastings împotriva normanzilor care au invadat în octombrie, Witanagemot l-a ales rege pe Edgar. Noul regim stabilit a fost dominat de cei mai puternici membrii supraviețuitori ai casei conducătoare engleze, Stigand, Arhiepiscopul de Cantebury, Ealdred, Arhiepiscopul de York și frații săi, Ediwin
Casa de Wessex () [Corola-website/Science/331034_a_332363]