175,528 matches
-
al Tatălui Fantomă: Am realizat cu multă vreme în urmă că dacă aș fi forțat să aleg între revelație și mister, aș opta pentru mister. Dezvăluirile ajută prea puțin: nu fac altceva decît să curme gîndurile ulterioare, în vreme ce misterul ne obligă la speculații. Scopul este să încurajezi imaginația, nu să-i reduci posibilitățile. (ed. cit., pp. 238-239) În 2004, Barry Gifford va reveni în România, pentru el o autostradă pierdută, dar de care este în chip misterios atras... La Teatrul Act
În căutarea tatălui pierdut by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13223_a_14548]
-
întotdeauna de umanitate: stabilitatea socială bazată pe creșterea economică, libertatea individuală și, până la un punct, dreptatea. Competiția tehnologică în domeniul înarmării, declanșată de fostul președinte al SUA, Ronald Reagan, a fost în fapt ultimul „brânci” dat adversarului care a fost obligat (prin M. Gorbaciov) să-și recunoască înfrângerea în ceea ce mulți analiști au numit „al treilea război mondial” - Războiul Rece. Deși mulți ideologi, politicieni, filosofi, sociologi își puneau problema a „ce va fi după”, căderea bruscă a monolitului comunist a surprins
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
SUA echilibrul interior și bunăstarea dacă restul lumii, transformată de democrația liberală și de controlul demografic - pe care educația generalizată îl potențează -, se va dispensa de ele printr-o dezvoltare economică la rându-i autosuficientă? Răspunsul este că America este obligată să se transforme într-un „centru imperial”, să își modifice configurarea socială internă trecând de la democrație la oligarhie. Orice imperiu are o pătură superpusă, parazitară, ce concentrează de la „centru” până în „provincii” puterea controlând statul. Va putea, oare, America să se
Început de partidă by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/13226_a_14551]
-
la Heidelberg v-a fost de acest folos. Adaug că, din păcate, de la 1989 încoace, nu mai primim obișnuitele pachete cu cărți de la Biblioteca Centrală Universitară din București, așa că nu mai sîntem la zi cum eram altădată. - Ora înaintată mă obligă să renunț la alte întrebări pe care doream să vi le pun. Vă mulțumesc mult pentru răspunsuri și vă adresez tradiționala urare “La mulți ani!”
KLAUS HEITMANN: “Am început să învăț limba română din curiozitate...” by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/13219_a_14544]
-
astăzi Caragiale?, al dlui Marian Popa reia cîteva inepții colorate rasist despre marele scriitor pe care autorul le-a exprimat într-un interviu mai vechi. Atunci România literară a venit cu o replică, la care dl. Popa se simte acum obligat să reacționeze. Din păcate, nu la esența observațiilor, care se refereau la considerarea lui Caragiale drept un străin de neam care ne batjocorește, și care „s-a cărat” din țară la bătrînețe, scriitor de consum, între altele, ci la ironia
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13252_a_14577]
-
omniscient și din ce este compusă materia primă a aliajului său epic? Este limpede că scrierea unor romane ca Muntele vrăjit sau În căutarea timpului pierdut presupune și altceva decît niște „clipe de grație” și că explicații de tipul „mă oblig să scriu cîte două ore pe zi” (sau, variantă, nu știu cîte zeci de pagini) sună complet neconvingător pentru a explica complexitatea ideatică și stilistică a operelor respective. Autorii romanelor cu adevărat valoroase își surprind cititorii prin subtilitatea observației sociale
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
Stănescu”: „Îi lipsește însă spațiul indispensabil de manevră pentru declararea opțiunilor și idealurilor estetice, îi lipsește mai ales posibilitatea unui dialog cu epoca prin propriile ei reviste și publicații și alcătuirea de grupări după afinități spirituale. Astfel de generații sînt obligate să ia forma vasului pe care li-l oferă istoria”. După cum se vădește de acord cu o aserțiune a Ilenei Vrancea, potrivit căreia „delimitările și opțiunile ideologice (citește: imixtiunile administrative în cultură) sparg unitatea grupurilor legate (virtual, n. ns.) prin
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
de om de cultură. În cele din urmă zile ale anului 1993, Monica Lovinescu își punea întrebarea: „Ora va fi a compromisului? Înțeleg, desigur, dar îmi displace profund. Pentru prima oară mi se pare un privilegiu de a nu fi obligată la comentariul săptămânal și radiofonic, chiar dacă era cultural. Pentru că îmi pot oferi astfel mai departe - și mai departe - luxul intransigenței.” Prea scump pentru noii achizitori de ferme, vile, mașini cu fotoliile îmbrăcate în piele naturală și bordul din lemn de
Privind înapoi cu folos by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13254_a_14579]
-
ziariștilor ce știe despre accident. Sfătuitorul președintelui Iliescu nu putea găsi scuză mai lamentabilă. Adică dacă ești în concediu și te trezești martor la un accident, spui pardon și te faci că plouă ?! Nu mai vorbesc că omenia elementară te obligă să sari în ajutorul celui accidentat. Demnitarii noștri l-au lăsat pe colegul lor rănit în grija șoferului și s-au topit, să nu se afle că au fost și ei pe acolo. Dacă n-ar fi fost un moment
Vînătoarea penală by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13273_a_14598]
-
mi-au aplicat-o mă simt profund defăimat. Minciuna potrivit căreia aș fi inventat un citat — acuză de-o extremă gravitate în cazul cuiva care-și câștigă pâinea în mediul academic — nu poate rămâne nesancționată. Din acest motiv, mă văd obligat să mă adresez organizației americane care-i patronează spre a-i aduce la cunoștință modalitatea incalificabilă, întru totul dezastruoasă pentru prestigiul său, în care d-nii Marco M. Katz și Alexandru Florian înțeleg să-și exercite mandatul. P.S. Pentru că îi cred
Monitorizare sau defăimare? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13275_a_14600]
-
mai tare îi place “la moeme”. Acum spune corect, “la boehme”. Și cu asta consideră că știe și limba franceză. Nu vrea să învețe decît limba română, iar oamenii de pe glob, dacă vor să se înțeleagă, totuși, cu el, sînt obligați să vorbească românește. Mi-a promis că o să-și cumpere o mașină adevărată cînd o să fie mare, Dacia Solenza, și că o să mă plimbe și pe mine. Am fost cu el, recent, la Sala Radio, la un concert dirijat minunat
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
strigat într-o corcitură ardelenesc-moldovenească: - Hállo! Breee! Vezi că se termină repriza - să nu intri în ofsaid... „Interpreta” s-a liniștit brusc amintindu-și de un „ofsaid” asemănător, când Haralampy i-a arătat cartonașul roșu eliminând-o din casă și obligând-o la un cantonament la o prietenă timp de două nopți... În orice caz, dreptatea era de partea lui, fiindcă, după cum se vedea pe micul ecran, istoria își evidenția din nou personificarea valorii, parcă și mai doritoare de putere decât
A doua venire a domnului Emil Constantinescu by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13313_a_14638]
-
noi” eram cei cu ochii deschiși mari către acea Europă și chiar simțeam, până la cote patetice, nevoia de a fi priviți și luați în seamă de ea, ca parteneri egali. Or, întreaga mișcare de avangardă e mobilizată de aceste solicitări, obligată la recuperări rapide și la realizarea - în absența unei evoluții “organice” - a unei “sinteze moderne”, a unui “integralism” care să aducă la zi, în fațetele ei multiple și cu accentele de diferențiere necesare, sensibilitatea poetică națională, înscrisă într-o “foaie
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
podiumuri și gradene care, în cazul spectacolului Înșir’te mărgărite, închid la mijloc scena, spațiul de joc propriu-zis. Actorii sînt în imediata apropiere a spectatorilor - într-un fel ca la Teatrul Act, ca într-un veritabil kammerspiel - realitate care îi obligă literalmente la modificarea stilului și a concepției de joc. Spațiul lui Sică Rusescu este cald - lemnul este protagonist - dar și tranșant totodată, și împinge, și el, spre abordări adevărate, spre curaj, spre căutarea altor modalități de rostire, de așezare în
Ce zic bobii? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13309_a_14634]
-
convenția academică. Cei doi ar fi putut fi, în viață, scriitori. Textele lor se citesc întotdeauna cu plăcere, sînt provocatoare intelectual, au un mod de adresare personal care devine stil. Poți să le refuzi concluziile - și atunci tot ele te obligă să-ți structurezi un argumentar sau măcar să-ți pui întrebări - dar nu le poți refuza niciodată lectura. În cazul de față, cele două texte intră de la distanță în polemică: autorii par că se contrazic în prezență, ca Cioran și Țuțea
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
destinului: „Mi-am zis că, dacă am fost silit să îmi părăsesc țara - silit de bună voie (iată un paradox în care cred) -, atunci sînt dator să lupt împotriva acelora și a ceea ce m-a silit să mă exilez. Sînt obligat de libertatea pe care mi-am cucerit-o să spun adevărul, să învăț ceea ce înseamnă democrația - pe care nu o cunoști pînă nu o trăiești - și să vorbesc despre toate acestea celor care binevoiesc să te asculte. Nu vreau să
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
brînză topită. Poate că au pus și vînzătorii un ban deoparte pentru cărți. Cafeaua era și ea subțire pînă la transparență, iar apa minerală insuficientă, astfel încît, sîmbătă, cum am zis, zi de vîrf, pe la ora 3 după-amiaza, deja, erai obligat fie să bei bere (călduță) fie să mori de sete. Un al doilea bufet și mai mic, tot la parter și un restaurant pe “Bulevardul lectura”, la oamenii de presă, cu chelneri care îți tăiau apetitul erau singurele locuri unde
Tîrguri și tîrguri.. by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13317_a_14642]
-
proptesc pe tronul scos din lada de vechituri a istoriei un cetățean blajin, astronom amator, în care identifică figura providențială menită să izbăvească și să asigure concordia. Alesul se trage, chipurile, din Pépin cel Scurt și are o ascendență care obligă. Rezultatul este aberant, firește, și ne face să înțelegem o dată în plus de ce englezii au definit cîndva utopia drept „paradisul proștilor”. Iar societatea zugrăvită de Steinbeck, printre săgeți ce vizează prin ricoșeu însăși lumea americană din acea perioadă, oferă un
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
grijă să informeze presa așa cum trebuie. Mai mult, cred c-ar rezolva și problema carierei amantei tale. - Pare soluția ideală, zise Pépin. - Și lucrurile nu se opresc aici, băiete. Gîndește-te la chestiunea simplă a discursului televizat. Prevăd c-o să fii obligat să apari pe micul ecran în calitate de rege al Franței. - Și ce-or să facă? - Să zicem că președintele trebuie să țină o cuvîntare. Nimic nu e lăsat la voia întîmplării. Face o repetiție cu un expert în discursuri publice, în
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
această carte, căci dacă voi fi găsită în starea în care mă aflu acum, nimeni nu va vrea să mă asculte sau să mă creadă. Or, simpla mânuire a unui stilou îmi provoacă dureri îngrozitoare. Nu am nici lumină, sunt obligată să mă opresc la căderea nopții și scriu foarte, foarte încet. Nu vă mai spun cât de greu a fost să găsesc caietul ăsta, nici de noroiul care murdărește totul și care întinde cerneala abia uscată. Sper că editorul care
Marie Darrieussecq by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Journalistic/13352_a_14677]
-
care nu a apărut este unul foarte complicat și ți-l voi mărturisi. Doi români, soț și soție, mi-au cerut permisiunea, în 1990, s-o traducă, dar la puțin timp după asta au emigrat în S.U.A. și au fost obligați să renunțe la proiect. În noiembrie 1995, un alt român, doctor în psihologie, care a lucrat cu o fundație, mi-a oferit un contract, să-mi public cartea. Promitea s-o „distribuie” repede. A fost foarte entuziasmat și a făcut
Prof. Mac Linscott Ricketts: „Mircea Eliade e produsul culturii românești” by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/13329_a_14654]
-
Mihăilescu face o reverență în fața vechiului București. Este o carte de suflet care, fără a avea strălucirea artistică a cărții Ioanei Pârvulescu, Întoarcere în Bucureștiul interbelic (fapt explicabil: la origine fiind vorba de o rubrică de ziar, autorul a fost obligat să-și condenseze fiecare capitol în cîte două file de text) funcționează ca o necesară pauză de respirație, un răgaz de meditație și o invitație la a vedea cu alți ochi orașul pe care îl străbatem zi de zi, grăbiți
Parfum de Belle Époque by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13320_a_14645]
-
situație, editorul nu poate începe lucrul, banii alocați neacoperind nici măcar culegerea și regia. Rămâne la latitudinea autorului: să renunțe sau să găsească singur alte surse de finanțare (sponsorizări) și nu o dată, buzunarul propriu. Se spune probabil că nimeni nu te obligă să publici. Dacă îți convin condițiile propuse, bine, dacă nu, nu. Și până la un punct lucrul e cinstit: costurile tipografice și hârtia sunt scumpe, difuzarea nu prea mai există, iar lumea e așa de săracă, încât nu mai cumpără cărți
Harababură editorială by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13357_a_14682]
-
curând, recenzia consacrată cărții lui Ion Ianoși Eu - și el. Însemnări despre Ceaușescu) să-mi comande pentru colecția școlară „Biografia unei capodopere”, să-mi comande, repet cuvântul, un studiu despre Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, încheindu-mi un contract și obligându-mă să-i trimit nu un text dactilo, ci dischetă. Zis și făcut. Am expediat lucrarea, a fost acceptată și a apărut în iulie 2002. Am așteptat o vreme, întrebând cam după 6-7 luni dacă s-a vândut 80 la
Harababură editorială by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13357_a_14682]
-
organism important (sau, mă rog, activitatea lui deficitară) face ca unii editori să-i pună în brațe autorului „drepturile” în natură, cu atât mai mult cu cât, în cele mai frecvente cazuri, tirajele sunt confidențiale, 100-300 exemplare. Și scriitorul e obligat astfel să devină un fel de Anton Pann, care să-și poarte în spate sacul de cărți și să-și „desfacă” marfa în piață, rugându-se de cumpărători. Dar cel puțin, acum 160 de ani și mai bine, librării nu
Harababură editorială by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13357_a_14682]