600 matches
-
paroxistice. Într-o atare situație, individul se adaptează nu la realitate, ci la propriile exigențe interioare. Așa se întâmplă în romanul Ultima noapte..., când Ștefan Gheorghidiu, în plin război, dar măcinat sufletește de incertitudinea fidelității soției, ridică în brațe un obuz neexplodat, spre groaza și uimirea camarazilor. Fie și în exterioritatea imediată, eroul simte nevoia să-și demonstreze sieși, printr-un resort compensatoriu, că raționamentul său este corect: inamicul folosește muniție expirată. Gestul săvârșit e numai în aparență ostentativ: "Un obuz
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obuz neexplodat, spre groaza și uimirea camarazilor. Fie și în exterioritatea imediată, eroul simte nevoia să-și demonstreze sieși, printr-un resort compensatoriu, că raționamentul său este corect: inamicul folosește muniție expirată. Gestul săvârșit e numai în aparență ostentativ: "Un obuz nu explodează. Din fanfaronadă, le declar camarazilor sâcâiți că artileria ungurească e inofensivă și iau în brațe obuzul, ca să le arăt că are pulbere proastă. Toată lumea strigă speriată la mine... îl arunc jos, cum ai arunca, după ce ai privit-o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
sieși, printr-un resort compensatoriu, că raționamentul său este corect: inamicul folosește muniție expirată. Gestul săvârșit e numai în aparență ostentativ: "Un obuz nu explodează. Din fanfaronadă, le declar camarazilor sâcâiți că artileria ungurească e inofensivă și iau în brațe obuzul, ca să le arăt că are pulbere proastă. Toată lumea strigă speriată la mine... îl arunc jos, cum ai arunca, după ce ai privit-o, o sfeclă... și îngheț și azi de nebunia mea, căci aruncat jos, izbindu-se, proiectilul putea face explozie
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
număr imens, totul de o bogăție de linii și luciri de ape pe care niciodată n-aș putea-o exprima în descriere. Alt vis, dintre cele infernale, era o viziune de gropi de lut, ceva mai adânci decât gropile de obuz, pline cu șerpi groși cât un braț de om, care erau așa de mulți că se amestecau unii cu alții, zvârcolindu-se, vârându-se cei treji printre colacii celor adormiți. Gropile acestea se întindeau într-un orizont ceva mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mai adăugăm, în sprijinul acestei ipoteze, că Ștefan Gheorghidiu pune răbufnirea verbală pe seama sufletului său invadat de o "musteală otrăvită". O dată declanșat războiul, eroul percepe întreg arsenalul pus în mișcare în slujba zeului Ares ca pe o uriașă reptilă. Vuietul obuzelor îi amintește de șuieratul unui șarpe de fier, în timp ce gloanțele care lovesc malul de pământ din fața tranșeelor seamănă cu mușcăturile fatale ale șarpelui. Adecvarea discursului narativ la evenimentul concret lasă loc incursiunilor mitice. În mijlocul bătăliei, ca și în proximitatea șarpelui
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și am luat-o la goană înspre str. Ioan Vodă Cumplitul, unde m-am îndosit într’o casă. (...) Staicu, proprietarul unei prăvălii stătea pe prispa casei și mi’a povestit că pe fiica Domnului Ioan Spiridon a ucis-o un obuz”. Necrezând cele spuse de comerciant, Focșa a plecat să se convingă. Iată ce a văzut: „...m-am dus la fața locului să văd și eu. Când am ajuns m-am înfricoșat văzând trei cadavre cu capetele sfărâmate și mai multe
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
la maximum. „Gârboviți de corvezi și rechiziții”, băcăuanii au oferit pentru nevoile armatei tot ce-au avut mai de preț prin gospodărie: animale, căruțe, piese de harnașament, grânele, cantități importante de petrol, benzină, ulei sau alcool pur, fonta necesară producerii obuzelor, cenușa pentru fabricarea săpunului necesar trupelor active etc. Tot cu generozitate au fost întâmpinate și chemările privind „aducerea de ofrande necesare armatei”. Purtată în intervalul 5 noiembrie 7 decembrie 1916, campania de colectare de bunuri s-a încheiat cu următoarele
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
invadatori nedemni a destrămat, mai apoi, Bosnia-Herțegovina. S-a tras asupra unor civili nevinovați. Au fost scoși, sub amenințarea puștii, din casele incendiate. Au fost executați pe loc în case vecine sau au fost puși să mărșăluiască prin ploaia de obuze, de-a lungul șinelor de cale ferată, printre cadavre în putrefacție, către lagăre de concentrare, unde erau violați sau castrați și unde erau lăsați să-și aștepte moartea, cu ochii ieșiți din orbite și cu fețele palide. *** Naționalismul este categoric
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
femei tinere, unele cu voalul pe față, altele fără, toată lumea fumînd Marlboro. Și, norocosule vizitator, să nu-ți scape din vedere Holiday Inn, cu fațada sa albastră, cea mai înaltă clădire din orașul necivil, cu pereții găuriți și înnegriți de obuze, cu dușumelele și plafoanele dispărute, un cadavru de 25 de etaje înconjurat de metale torsionate, grămezi de deșeuri și oameni cocoșați scormonind cu speranța să găsească ceva de care să se bucure, iar deasupra lor stoluri de rîndunici zburînd în
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
În care locuiesc acum Gavril și Sandu, feciori ai lui Neculai, a fost adusă de pe Filpea și cred că are un secol. Penultimul lor fiu (al lui Neculai și al Mariei) s-a născut prematur În timpul războiului În urma exploziei unui obuz de tun lângă casa lor. A rămas bietul copil handicapat și așa a ajuns la vârsta de șaptezeci de ani, iar mama lui când a murit trecuse de nouăzeci de ani. Tatăl, Neculai al Nastasiei, a trebuit să cunoască, alături de
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
pământ, unul din noi lovea cu un ciocan capsa. Se auzea o pocnitură grozavă, iar în locul unde se vedea cartușul gol, era o mică groapă. Și ne duceam cu gândul, dacă un cartuș așa de mic face o gropiță, atunci obuzul acela uriaș de colo, pe care stătea călare Aurel, ce groapă trebuie să facă atunci când explodează? Văzând tata că nu mă poate scoate din ale mele și că toate ziulicele le petreceam printre tancuri și obuze, s-a hotărât să
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
face o gropiță, atunci obuzul acela uriaș de colo, pe care stătea călare Aurel, ce groapă trebuie să facă atunci când explodează? Văzând tata că nu mă poate scoate din ale mele și că toate ziulicele le petreceam printre tancuri și obuze, s-a hotărât să mă trimită la muncă. Și încă la spart piatră, pe strada Mihail Sturza, unde zeci de oameni făceau această muncă pentru modernizarea străzii. În plus, aveam nevoie de hăinițe și încălțări, iar el, cu pensioara lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu blocuri și o fabrică de mobilă, până la dealul Căprița și poate mai mult, unde în dreapta era drumul de fier spre est - dar despre aceasta mai târziu - era un depozit uriaș de epave de avioane, tancuri, camionete cu trei roți, obuze și proiectile de toate mărimile neexplodate, o brambureală pe care numai noi, copiii de după război o înțelegeam. Într-un fel, pentru că în acest „paradis”, farmecul consta în capcane, în spiritul de aventură. Mulți ca noi au rămas schilozi de mâini
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
trebuiau internați. La 29 octombrie/11 noiembrie se preciza că, pe lângă holera care apărea tot mai frecvent, dizenteria, pneumoniile, pleureziile și reumatismul făceau armata turcă să sufere tot mai mult; la acestea se adăugau: febra tifoidă, rănile de gloanțe și obuze, foametea și frigul. Din amintitele cauze s-au înregistrat 3 000 de victime, alți 8 000 de ostași fiind răniți și bolnavi, din efectivul total de 140 000373. În corespondența publicată pe noiembrie, periodicul vienez atestă însă că starea sanitară
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Satul Zirin, cartierul diviziei de infanterie, se ascundea sub o pânză de fum și de pâclă, din care de-abia scoteau capetele, sfioase și răsfirate vârfuri de pomi desfrunziți, câteva coperișe țuguiate de paie și turnul bisericii, spintecat de un obuz. Spre miazănoapte se vedeau ruinele gării și linia ferată ce închidea zarea ca un dig fără început și fără sfârșit. Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se ducea tocmai pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și bată joc de noi! Auzi, reflector la niște poziții fixe, unde se cunoaște orice mușuroi! Ridicol!... Dar și mai ridicol, ba chiar enervant, e că noi nu suntem în stare să le zdrobim jucăria! Am stricat până acum atâtea obuze, de ni-e rușine, și degeaba! Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă... Bologa își curmă brusc vorba, căci fâșia de lumină dispăru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rând... Cei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni dimineața, și reflectorul nu se arătă. Și noaptea următoare la fel, și noaptea a treia la fel... De-abia a cincea noapte, când nu credeau că are să vie, a venit iar, mai sfidător, mai bațjocoritor... Au cheltuit zeci de obuze, dar lumina s-a plimbat nepăsătoare peste câmpurile brăzdate de șanțuri. A doua zi, pe la amiază, Bologa se pomeni iar cu Klapka la baterie. Era foarte palid și cu ochii mai tulburi și mai bulbucați ca de obicei. Îi spuse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de infanterie, foarte înalt și uscățiv, care disprețuia fățiș pe toți artileriștii. Ochi cu teodolitul izvorul luminii și apoi aruncă un ordin scurt în gura telefonului. Peste câteva clipe bubuiturile izbucniră, rare, chibzuite. Totuși, razele albe alunecau încet, nepăsătoare de obuzele vijelioase, scormonind întunericul, apropiindu-se parcă sfidătoare de Bologa. Pe urmă, ca și când I-ar fi descoperit cum stătea zgulit în observatorul umed, se opriră chiar asupra lui, învăluindu-l cu farmecul lor rece, străbătîndu-i, prin ochii bolnavi, în toate ascunzătorile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi, vastă cât o cazarmă, era stropită cu urme de schije de pe vremea când a trecut războiul peste sat și când un obuz a explodat chiar în grădinița din față, smulgând din rădăcini perechea pomului în care și acuma se ceartă un card de vrăbii gălăgioase... Cerul se răzbunase puțin și umplea văzduhul cu un albastru mai blând ca totdeauna. Soarele surâdea în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel mai înalt de observație, unde a fost și azi-noapte. Când i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care și-o alesese pe hartă. Un șanț vechi, care începe la vreo douăzeci de metri și merge până aproape de șanțurile rușilor... Împrejurul observatorului sunt rămășițe de tufe, lăsate înadins pentru mascare... De aici, tîrîndu-se prin cele două pâlnii de obuze, poate ajunge nesimțit la șanțul cel vechi, căci posturile de ascultare sunt mai departe... La cellalt capăt al șanțului va chema... Atâtea vorbe rusești știe... Pe urmă... Lumina rachetei se stinse și Bologa rămase mulțumit. La cinci fix, când începe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și gândul fulgerător: "Asta-i pentru mine!" În față, numai la câțiva pași, se despică cerul, și un vârtej cumplit smulse coperișul observatorului. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu doctorii și cu bandajele și cu surorile de caritate! Barem de-ar veni mai curând concediul... Apostol tăcea. În trei luni de zile, cât fusese oprit de medici să vorbească, fiindcă avea plămânul drept sfârtecat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimp gândurile lui s-au obișnuit a se rândui frumos, fără pripiri năvalnice și mai ales fără dureri. De altfel, la început mintea i-a fost senină, parcă o mână meșteră nevăzută i-ar fi șters
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caldă, moleșitoare... Apoi, într-o zi, ordonanța i-a povestit, cum s-a priceput, ce s-a întîmplat atunci, în noaptea ceea... Din povestirea lui, Apostol n-a aflat mare lucru: că a fost îngropat la marginea unei pâlnii de obuz, în dărâmăturile postului de observație, și că acolo l-a descoperit Petre, pe la amiază, după ce, cu ajutorul diviziei de schimb, muscalii au fost respinși în pozițiile inițiale... Povestirea soldatului însă i-a adus aminte nădejdile din noaptea aceea și i-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nevoit să-i refuze cererea, dar îl numește într-o funcție de stat majorist***. Eduard și-a însoțit tatăl în toate inspecțiile pe care acesta le făcea pe front; într-o zi, puțin a lipsit să nu fie omorît cînd un obuz a explodat la doi pași de mașina din care abia coborîse, ucigîndu-l pe șofer. Trebuie spus că în ciuda criticilor care i s-au adus și i se mai aduc, Eduard, deși avea un simț al datoriei lilliputan și foarte maleabil
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]