352 matches
-
calea oștirii de robi. Cele două armate se opriseră și stăteau față în față. Dar nu se zăreau decât ca niște mari mușuroaie de furnici. Cârmaciul oprise acum luntrea și nu vroia să coboare mai jos. Auta se uită prin ocheanul puternic și începu să deslușească aproape și fețele oamenilor. Oștile mai stătură un timp, fiecare parcă așteptând să înceapă cealaltă. Armele zecilor de mii de soldați ai Atlantidei, răspândiți până dincolo de zare, străluceau aurind câmpia. Robii erau de cincizeci de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el către Hor, cel puțin stăpânii se vor speria. - Da, vor afla că se poate și altfel... Cârmaciul mai coborî puțin luntrea, lăsînd-o tot nemișcată în aer. Câmpul se vedea plin de leșuri și sânge. Străinii nu mai priviră prin ocheane. Numai Auta se uita. Zări deodată un om repezindu-se înainte, străpungând cu sulița un soldat atlant și lovind pe altul cu barda. În jurul lui se adună, ca o verigă, o ceată de robi ca să-l apere. Omul era tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încercînd să-și smulgă o săgeată din inimă. Câțiva robi se apropiară de el. Doi căzură. Apoi încă unul. Cei rămași se aplecară spre Iahuben, însă îndată îl părăsiră. Așadar murise. Auta rămase câteva clipe mut. Hor se uită cu ocheanul încotro îi arăta Auta. Pricepu repede. Se uită la Auta și zise încet: - Mi se pare că este prietenul tău care a zburat cu noi! Auta nu răspunse. Ședea cu pumnii încleștați pe genunchi. Apoi nu mai putu să îndure
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Hor, pe o stâncă sub care se deschidea o priveliște largă a mării și câmpiei de la poalele muntelui, zări urcând din vale spre ei o ceată de oameni. Erau încă departe ca să se fi putut vedea bine fețele lor prin ochean, însă Auta își dădu seama că sunt robi, de vreme ce nu aveau alte veșminte decât pânza înfășurată în jurul coapselor, prinsă cu o cingătoare. Unii erau negri, alții roșii și înalți, alții erau mai scunzi, cu pielea galbenă sau albă. Auta putu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele Preot cu toți ai lui. Unde se duce? - Cine știe cum de a presimțit! zise Hor. Sau pleacă fără să știe nimic! Auta nu înțelese decât că Marele Preot pleca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dar nici învățătura, nici deprinderile noi nu-i putură lua neliniștea de a se ști parte a țărânii pe care o călcase din copilăria lui. Cei cinci străini își urmau cercetările și aici, fie privind pământul în toate chipurile prin ocheane, fie afundîndu-se în însemnările scrise când au fost pe el. Numai Nefert își găsise liniștea, după întîile zile de teamă și lacrimi. Și-o găsise în învățătură și în plăcerea de a privi din cer, cum spunea dânsa. Îi spunea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rîdă: - Acum te avem pe tine călăuză. Auta se miră: - Cum vă pot călăuzi eu de-aici? - Mai ales de-aici! zise Hor. Se duseră amândoi într-o încăpere în care Auta mai intrase, ca să privească stelele. Hor îndreptă marele ochean așa încît când va trece luntrea în jurul pământului de la apus la răsărit Auta să poată zări locul căutat. Auta începu să privească. Deodată, după trecerea unui oarecare timp, strigă: - Văd Stâlpii lui Melkart... nu-i mai văd... Uite, acum, țara
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în jurul pământului de la apus la răsărit Auta să poată zări locul căutat. Auta începu să privească. Deodată, după trecerea unui oarecare timp, strigă: - Văd Stâlpii lui Melkart... nu-i mai văd... Uite, acum, țara Haru... am scăpat-o! și lăsând ocheanul îl privi trist pe Hor. Am văzut, Hor, dar trece așa de repede și e și departe. Crezi că pot desluși podișul? Abia se văd munții... Hor nu zise deocamdată nimic. Întoarse niște rotițe, deschise o cutie în care băgă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îi spuse: - Acum să te uiți cu luare aminte și în clipa când vezi munții aceia, să apeși acolo unde ți-am arătat. Dar nu întîrzia nici o clipă, nici nu apăsa mai devreme. Nerăbdător și înfrigurat, Auta urmări pământul prin ochean și izbuti să apese bumbul la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la timp. Hor scoase placa micuță și o dădu unuia dintre semenii săi. După un răstimp foarte scurt, acela îi aduse o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum le văzuse prin ochean. O luă cu mâini tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri așezate față în față, dar podișul nu se deslușea. Hor îi dădu o unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întinse mâna și mângâie cu vădită încîntare părul frumoasei Mehituasehet. Atât de mândră și veselă până atunci, nobila rome se lăsă dezmierdată ca o vițelușă și vru să sărute mâna care o mângâia. Dar în aceeași clipă Auta privi în ochean și spuse: - Ne apropiem. Poți s-o cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Hor era zeu sau într-adevăr om! Era sfârșitul zilei. Soarele cădea după cedri când plecară. Mai-Baka își întrebă cu sfială prietenul încotro au pornit; acesta se uită încă o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc să te mai întreb, spuse iarăși arcașul, de ce nu ne-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acestor străini. Într-adevăr, după miezul nopții luntrea se îndreptă spre orășelul Țoar. Acolo coborî jos de tot și stătu atârnată în văzduh deasupra porților orășelului. Se zăreau oameni cu poveri venind dinspre miazăzi. Uh îi dădu lui Auta un ochean puternic și-l rugă să se uite la fețele lor. Nu erau încă toți, dar în zare nu se mai vedea nimeni. Oamenii mergeau cu facle aprinse și s-ar fi zărit. Luntrea se urcă din nou sus în văzduh
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în schimb o fereastră mare, cu vedere spre câmp și era încălzită de o sobă de tuci, care se înroșea ca o ghiulea de război și dogorea noaptea. Dar așa măcar era cald și tablourile din jur păreau tot atâtea ocheane spre încăperi unde se mânca cu plăcere și se bea vin, iar fețele niciodată nu îmbătrâneau. „Eeei, gazdei mele, Godun, îi plac bunăstarea și viața la fel cât mie și ar vrea să și le continue în rai“, își zisese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Se uită pe deasupra lanului, ca și cum el ar fi fost așteptat să facă măsurătorile. — Toate astea au să dispară... va fi Calea Soarelui, adică șoseaua, mormăi pentru sine și strânse ochii. Pentru o clipă, retina lui se blură ca lentila unui ochean întors de-andăratelea. — Ce s-a întâmplat? zise omul. Parcă ți-ar fi luat fața. E prea tare căldura, așa e? Omar abia atunci realiza că țâșnise în picioare și apoi cine știe ce mai făcuse în secunda aceea de întuneric. — Pentru ce
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
preotului celui mic și la urmă s-au închinat cu evlavie. Până iarna au terminat biserica. Salahorii ridicaseră schelele pe măsură ce creșteau zidurile.Cărămizile se îmbucau una în alta, inginerii cercetau cu o ață întinsă între două cuie și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor, soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Cărau pe scările
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
surprins să constate că vaporul lipsea și, mai grijuliu ca niciodată, străbătu insula, temîndu-se de o nouă momeală pe care ar fi putut-o lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un lob, un time out, o săritură. Iară de s-ar fi Îndoit vreodată de vremelniciile sale, nu și-ar fi lăsat viața Întru primejdii prin balcoane luminate ca la Operă. Homer a scornit că la Începutul tuturor lucrurilor e ocheanul. Adecă aparatul de-i zice „Actualități”, unde-l zidește-n imagine pe Fiul Jiului, care-a stricat aproape-n joacă un guvern Într-o toamnă, și În celebrul iunie s-a preumblat cu megavocea prin București ca un papagal poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
văd că e mai rău de-atât... Calu se bosumflă brusc. Îl apucase tristețea de după. Ridică ochii spre muntele de gunoi, apoi trecu peste toți, așezați cum erau în jurul focului. Isaia privea prin fundul sticlei, la foc, ca printr-un ochean întors. Calu întinse degetul spre vale, acolo unde orașul fremăta, lăsând un vuiet surd, ca de mare spartă. — Ia uitați-vă ! exclamă. Ce de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
1995; Echipa Generalului, București, 2001. Repere bibliografice: Valentin Tașcu, Modalități narative, TR, 1981, 45; Petru Poantă, „Treizecișitrei”, TR, 1983, 5; Dana Dumitriu, Povești... povești, RL, 1983, 32; Adrian Dinu Rachieru, „Treizecișitrei”, O, 1983, 52; Vlad, Lectura rom., 209-212; Mircea Muthu, Ocheanul fermecat, LCF, 1984, 14; Nicolae Prelipceanu, Imperiul și restul lumii, VR, 1984, 3; Moraru, Textul, 231-233; Titel, Cehov, 190-193; Liviu Petrescu, De la un labirint la altul, TR, 1985, 50; Gheorghe Glodeanu, Mirajul povestirii, VTRA, 1986, 2; Al. Dobrescu, „De-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
Marin • Fantasticul în literatură, George Bădărău • Introducere în studiile literare, Dumitru Tucan • Marile curente ale criticii literare, Gérard Gengembre • Modernismul interbelic, George Bădărău • Naratologia. Introducere în teoria narațiunii, Mieke Bal • Neomodernismul românesc, George Bădărău • O teorie a literaturii, Florica Bodiștean • Ocheanul balcanic, Marius Nica • Personalitatea literaturii române, Constantin Ciopraga • Poetica genurilor literare, Florica Bodiștean • Poetica sacrului, Mina-Maria Rusu • Poetica elementelor în lirica lui Lucian Blaga, Lăcrămioara Solomon • Povestea populară, Michel Valière • Romancierii interbelici, Livia Iacob • Romantismul englez și german, Mihai Stroe
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
1970, p. 112)". 101"Poate că puritatea și eleganța discursului poetic blandian sunt în mare parte moștenite din familie poeta nu a ascuns niciodată că este fiica preotului Gheorghe Coman, om de înaltă cultură, prigonit de autoritățile comuniste (îndreptând astfel ocheanul neiertător al cenzurii și asupra cărților ei) oricum, acest amănunt biografic nu vine decât să certifice o dată în plus o sensibilitate artistică deosebită, materializată excelent în expresia poeziei". Liliana Armașu, Ana Blandiana, poeta prin excelență, în "Clipa" nr. 5, 1997
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
experiența este inversată. Centrul de echilibru al imaginii de film nu ține atât de mult de ceea ce se petrece pe ecran, cât de cadrul în care este cuprinsă imaginea. Precum liniile încrucișate care se văd într-un telescop sau în ocheanul unei puști, centrul de echilibru al cadrului se impune scenei trecătoare. Acea scenă se acomodează mai puțin evident cadrului pentru că, fiind în mișcare, ea își schimbă mereu relația cu acesta. De asemenea, nu are o structură statică în sine; este
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
se caută, traversând spațiul unei biserici cu icoane profane, curți în care oamenii duc o existență umilă, în timp ce Sfântul Elefterie și Dâmbovița, furișată prin ulei și materie, își continuă existența printre trecători. Lumea e văzută "prin minte" sau printr-un ochean fermecat, din ipostaza nepăsării: "Eram ferice, liric, leneș, prost./ Bătut de-o veselie fără rost." Alteori creionează un univers al groazei, de coșmar, cu mașini și trenuri înspăimântătoare, cu sunete de claxoane stridente, torturante pentru nervi. O spaimă metafizică amenință
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
schimbarea și statornicia lumii. întotdeauna, numirea invizibilului dilată atenția. „Atom” intră în fluxul poetic prin preromantici, care își amintesc de el cînd meditează asupra efemerității: „Un atom de pulbere au căzut preste muntele cel înalt, o picătură de apă în ocheanul cel nemărginit, un an au trecut în noianul veșniciei și s-au mistuit; unde, unde-l voi putea afla astăzi?”, se întreba Asachi, într-un articol pe această temă3), fără a se lăsa copleșit, căci conștiința efemerității determină apelul la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]