404 matches
-
mai mult gust. Când se-ntoarseră pungașii, peștele se răcise cum trebuia și era tocmai bun de mâncat. De pofta lor de mâncare, să nu mai vorbim, că le era o foame înfricoșătoare! Se așezară să mănânce singuri, într-o odăiță din spatele hanului. După ce băură câte două-trei drojdioare, se puseră cu nădejde pe crap și, ca să meargă mai bine și să nu-i fie urât numai cu untdelemnul, îl udară din belșug cu vin rubiniu. Ei, dar și masa aceasta nu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
repede, că m-o fi așteptând jupânul cu banii! Pungașii scoaseră o basma groasă de in și-l legară pe tejghetar la ochi, de nu putea să zărească o rază de lumină. Apoi, începură să facă tărăboi și, deschizând ușa odăiței binișor, se strecurară unul câte unul afară, iar ultimul strigă: ― Ei, hai, flăcăule, acum ia-te după noi! Tejghetarul întinse mâinile și-ncepu să bîjbiie ca un orbete încoace și încolo, cu grijă însă, cu să nu se lovească! În
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Tejghetarul întinse mâinile și-ncepu să bîjbiie ca un orbete încoace și încolo, cu grijă însă, cu să nu se lovească! În această vreme, pungașii fugiră prin dos; iar hangiul, văzând că tejghetarul nu mai vine cu banii, porni spre odăiță să vadă ce s-a întîmplat. Intrând, tejghetarul îl prinse deodată în brațe și-i strigă: ― Aha, tu ai să plătești! Dar hangiul, foarte mâniat, îi smulse legătura de la ochi, și, când auzi cum stau lucrurile, îi șterse două palme
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ținută Între sutele și miile de marinari care debarcaseră În acea zi. Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca‑n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stânjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de atlaz azuriu, numai că‑n atitudinea ei, În Înfățișarea ei din lumina aceea rozalie În care părea cufundată ca‑ntr‑un acvariu (eterna Sirenă a marinarilor) era ceva care‑l va atrage imediat pe Bandura. Abia când păși În odăița ei și când ea trase draperia grea de pluș verde și‑i vârî mâna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu‑i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
snopea în bătăi și așa mai departe, se petrecea o dramă amoroasă. Am uitat să spun că la capătul coridorului aceluia aflat la etajul cel mai de sus al unui bloc, pe Calea Moșilor colț cu bulevardul Domniței, aveam o odăiță în care locuiam și primeam uneori vizitele unor ființe cu mâini luminoase și fețe străvezii, despre ele nu prea am să vorbesc, aș fi putut crede că am viziuni dacă n-ar fi lăsat urme palpabile, discutam împreună ore întregi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Cheia am pus-o la locul știut, într-un gol al zidului, deasupra ușii. Locuiam acum în Piața Romană, deasupra unui bloc. Spun deasupra pentru că, printr-un capriciu greu de înțeles al arhitectului, pe terasa-acoperiș a blocului fuseseră construite câteva odăițe așezate la rând pe o singură latură, un fel de colivii aeriene legate între ele printr-un coridor îngust și izolate de restul clădirii, ca și cum ar fi picat acolo singure, din cer. În coliviile acelea, pesemne uitate de proprietarii lor
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fi picat acolo singure, din cer. În coliviile acelea, pesemne uitate de proprietarii lor, nu locuia nimeni. Printre ele exista un W.C. a cărui fereastră se deschidea spre bezna umedă și adâncă a unui așa-zis luminator. Alături de el, o odăiță nelocuită, după care o perdea albastră, ciuruită de vreme, încerca să acopere golul de intrare al dușului comun folosit, din fericire, numai de noi. La capătul din fund al coridorului, o ușă fereastră deschisă până la pardoseală lăsa drum liber luminii
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Eu însumi m-am aventurat o singură dată până la marginea lui împrejmuită doar cu un jgheab de tablă subțire. De acolo am putut vedea cum mișuna jos, în stradă, un furnicar de oameni cât unghia și m-a cuprins amețeala... Odăița noastră avea doi metri lungime și doi lățime. O găsise Zenobia. Avea și mobilă : o sofa ieșită de mult la pensie și un scaun, încă bun. Altceva n-ar mai fi încăput. Am completat mobilierul cumpărând o pernă mare și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o uitasem. Am să spun doar că în prima noapte a lamentațiilor lui Petru mi-am amintit-o pentru a-mi satisface mărunta necesitate de a privi din patul meu în camera numită a Nathaliei. Și am văzut. Era o odăiță ceva mai mare decât a noastră, plină de boarfe și de vechituri aruncate de-a valma : câteva cufere sparte și prăfuite, câteva scaune șchioape așezate unul peste altul, o somieră de sârmă rezemată de perete, cu picioarele în sus, un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
un vis feeric în care nu mai existau decât ei doi. Era hotărât să nu se mai despartă de ea, s-o ia cu el, pentru totdeauna. Lilly se mutase de mult de la Poenaru. Locuia în cartierul portului, într-o odăiță separată de restul casei, o fostă bucătărie de vară cu podeaua de lut și cu pereții coșcoviți. Constantin intră fără să bată. știa că Lilly nu încuia niciodată ușa. Voia să-i facă o surpriză. După strălucirea soarelui de afară
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
O EFUZIUNE, ACEST SNOP DE ENERGIE STRÂNS PENTRU LUPTĂ. DACĂ TELEGRAMA AȘTEPTATĂ ÎI ADUCEA ȘI EA VEȘTI BUNE, RIEUX PUTEA S-O IA DE LA ÎNCEPUT. ȘI EL ERA DE PĂRERE CĂ TOATĂ LUMEA TREBUIE S-O IA DE LA ÎNCEPUT. Trecu pe dinaintea odăiței portarului. Noul portar, cu fața lipită de gemuleț, i-a zâmbit. Urcând scările, Rieux se gândea la înfățișarea acestuia, gălbejită de oboseli și lipsuri. Da, o s-o ia de la început când abstracțiunea se va fi încheiat și, cu puțin noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
atât de mult fericirea dumneavoastră! — Cine știe ce-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar fi găsit sub podea. IX A doua zi după cele petrecute, Eugenia stătea de vorbă cu un tânăr în odăița unei locuințe de portar, în timp ce portăreasa ieșise discret să se răcorească în poarta casei. — Trebuie să termini cu asta, Mauricio - zicea Eugenia -; așa nu mai putem continua, mai ales după ce-am să-ți spun ce s-a-ntâmplat ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Adică... Fii bărbat! Caută-ți de lucru, decide-te repede; dacă nu, am să muncesc eu; dar decide-te repede. Altminteri... — Altminteri ce? — Nimic! Trebuie să terminăm cu asta! Și fără a-l lăsa să-i mai răspundă, ieși din odăița locuinței de portar. Întâlnindu-se cu portăreasa, îi spuse: — Nepotul dumitale e înăuntru, doamnă Marta, spune-i să se hotărască odată. Și Eugenia ieși cu capul sus pe stradă, chiar în clipa când o flașnetă ataca o polcă îndrăcită. „Groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de cununie. Iar apoi am să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată. XVI — Ești insuportabil, Mauricio - îi spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici, în Hendaya, chiar la frontieră, în țara mea bască natală, în prezența tantalică a Fuentarrabíei, nu-mi pot reaminti fără un frison de angoasă infernalele dimineți ale singurătății mele din Paris, din iarna, din vara lui 1925, când în odăița mea din pensiunea de la numărul 2 de pe strada Lapérouse mă consumam devorându-mă în timp ce scriam povestirea intitulată de mine Cum se face un roman. Nu cred că am să mai trec vreodată printr-o experiență intimă mai tragică. Îmi reînviau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
s-o public în propria-mi limbă, în singura limbă în care știu să-mi dezgolesc gândirea, nu vreau să-mi recuperez textul original. Nu știu cu ce ochi mi-aș revedea filele premonitorii pe care le-am umplut în odăița singurătății singurătăților mele din Paris. Prefer să retraduc după traducerea franceză a lui Cassou, și asta-mi propun acuma să fac. E însă posibil oare ca un autor să-și retraducă o traducere făcută în altă limbă după vreuna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scorpionii din Kashan sunt aproape la fel vestiți ca și faianța din partea locului. — Chiar nu există nici un colțișor unde să-mi Întind rogojina până În zori? Hangiul Își scarpină tâmplele. Se Întunecă, nu-i poate refuza unui musulman adăpostul: — Am o odăiță pe colț, ocupată de un student, cere-i să-ți facă loc. Se Îndreaptă Într-acolo, ușa e Închisă. Hangiul o Întredeschide fără să bată, o lumânare pâlpâie, o carte se Închide În grabă. Acest nobil călător a pornit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nici o stea, e vremea să mă duc la observator. Se pregătea să se ridice, fără grabă, când o servitoare vine să anunțe: — La poartă se află un derviș, cere găzduire pentru noapte. — Lasă-l să intre, spune Omar. Dă-i odăița de sub scară și spune-i să ni se alăture la masă. Djahane Își acoperă chipul ca să se pregătească pentru intrarea străinului, dar servitoarea revine singură. — Preferă să rămână să se roage În odaia lui, mi-a dat mesajul acesta. Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
odaia lui, mi-a dat mesajul acesta. Omar a citit. A pălit brusc, s-a ridicat ca un automat. Djahane se neliniștește: — Cine e bărbatul acesta? — Mă Întorc. Rupând mesajul În mii de bucățele, se Îndreaptă cu pași mari către odăița a cărei ușă o Închide În urmă. O clipă de așteptare, de neîncredere. O Îmbrățișare, urmată de un reproș: — De ce-ai venit la Isfahan? Toți spionii lui Nizam al-Mulk te caută. — Vin să te convertesc. Omar Îl privește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din instrumente... Nu s-a consumat nimic, oricât de noi să fi fost când le-a adus? N-a investit nimic statu mai p-ormă? N-a adus altele și mai noi? Patrula agitat de la un pereta la altul al odăiței, între soba de teracotă și oglinda mare, cât un stat de om. Câteva abțibilduri, cu reclame pentru purgativul „Cufundac“, pentru pasta de roșii „Reginald“ și pentru noile șosete „Kalisstrat“ încercau să astupe o crăpătură ce aproape traversa geamul oglinzii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să tușești și dacă mai și slăbești dintr-o dată, e clar. E pe-aproape dricul . Io unu, slavă Domnului, nu m-a luat încă tusea. Da’ de slăbit, slăbesc de la o vreme. Și m-am operat înaintea lui Lazarovici... Dinspre odăița cizmarului răzbătea un miros înțepător, de cauciuc ars. Veni și meseriașul. Ținea nedumerit cureaua în mâini. O privea intrigat. - Nu-i piele, bre, surâse el scârbit. Nu-’ș ce e, dar e presată. Și pute, nu vezi? Când am băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cenușa după stivuitoare. O viață mai bună nu poate exista. Șeful nostru de echipă era un tip puternic, cu mustăți pleoștite și cu jumătatea stângă a feței distrusă în urma unui mic accident la uzină. în fiecare dimineață ne aduna în odăița unde ne beam cafeaua pentru a ne încunoștiința despre muncile ce trebuiau făcute în ziua respectivă. Acea uzină de termoficare, a întrebat Manfred, cum funcționează ea? Este formată dintr-un număr de cuptoare, i-am spus eu. Cuptoarele se umplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Avea un trup minunat și eu voiam să pictez un nud. De îndată ce mi-am terminat tabloul nu m-a mai interesat. — Dar ea te iubea din toată inima. Sări brusc în picioare și începu să meargă înainte și-napoi prin odăiță. — Nu vreau dragoste. N-am timp pentru asta. E o slăbiciune. Sunt bărbat și uneori am nevoie de o femeie. După ce mi-am satisfăcut pasiunea sunt gata pentru alte lucruri. Nu-mi pot înfrânge dorința dar mi-e silă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cele mai profunde ale sufletului. Urcând scara nesfârșită a casei în care locuia Strickland, mărturisesc că eram puțin emoționat și nerăbdător. Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât mi-o aminteam. Mă întrebam ce ar zice prietenii mei care voiau neapărat ateliere vaste și spuneau că nu pot lucra dacă nu sunt toate condițiile pe placul lor. — Cred că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]