395 matches
-
se miște din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lung la tava de pe masă. Își aduse aminte că n-a mâncat de ieri de la prânz. Se sculă și sorbi cu poftă ceaiul. Apoi se simți copleșit de o apatie grea. Nu-i mai păsa că e închis într-o odăiță, cu santinela la ușă... Se întinse pe pat cu fața-n sus și închise ochii. Stătu așa, fără gânduri, un răstimp care i se păru o veșnicie. Apoi aruncă o privire pe cadranul ceasului-brățară. "Unsprezece! se gândi cu decepție. De-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe Dumnezeu și te înalți până la ceruri..." Se scufundă câteva clipe într-o liniște adâncă peste care sufletul lui plutea lin și se legăna ca o frunză pe oglinda unei ape fără unde. Apoi se scutură și porni iar, prin odăiță, ascultîndu-și pașii, care băteau pe podele cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic... Gânduri subțiri ca niște ace lungi îi înțepau creierii și-l usturau. Se opri. Înțepăturile se risipiră brusc, lăsând în urmă un zumzet apăsător. " Mi-am pierdut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îndurat o noapte întreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniștit... De ce să reîncep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăița aceasta... O respir în fiecare clipă... E în mine și în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului... Cine n-o simte nu trăiește aievea; cine o simte trăiește în eternitate... Cu iubirea în suflet poți trece pragul morții, căci ea stăpânește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-ți lumineze gîndurile!... Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fac tot ce pot și chiar mai mult, dar să nu mă nenorociți... Apostol pricepu și zâmbi. Răspunse prin o ridicare de umeri și se lungi pe pat, obosit. Se odihni vreo zece minute, apoi începu să măsoare cu pașii odăița în lung și-n lat... Așa îl găsi pretorul, care veni, cu o servietă umflată la subsuoară, ordonând plutonierului să închidă ușa și să rămâie înlăuntru. ― Apărătorul d-tale, zise pretorul rece, grav, punând servieta pe masă, ne-a comunicat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plutonierul se sperie. Da?... S-a sfîrșit!... Se închină foarte adânc în fața juriului și ieși afară grăbit, sprinten... 7 ― Ei, domnule locotenent, s-a isprăvit și asta!... De-acuma o să fiți mai liniștit! zise plutonierul, cu un zâmbet misterios, în odăiță. Poftim prânzul... vă așteaptă... s-o fi răcit... Apostol se uita lung la el și vru să întrebe ceva, dar plutonierul plecă înainte de a-și fi hotărât el întrebarea în minte. " Oare ce-a zis plutonierul? se gândi Bologa, singur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în dreapta, în ținută de campanie, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groase. Cum putuseră auzi cei dinăuntru glasul celuilalt? Străinul rămase lângă ușă și așteptă, dar văzîndu-l pe Auta că stă neclintit, intră el întîi și ferindu-se din prag, așteptă iar. Sclavul se temu să intre, nevăzând altceva decât o odăiță mică, goală, rotundă, în care nu era nimeni și nici nu părea a fi. Se gândi că în turn trebuia să fie și alte încăperi, de vreme ce erau ferestre și intraseră pe aceeași ușă puțin înainte câteva făpturi. Se uită bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care l-a însoțit, îi văzu din nou ochii, i se părură curați și neascunși, așa că în cele din urmă intră. În spate se auzi un șuierat ușor ca de șarpe și o țăcănitură scurtă; se întoarse: ușa era închisă. Odăița era luminată, nu se știe de unde cădeau valuri de lumină albăstruie. I se strânse inima. Se uită în jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta nimic. Lasă-i, dacă nu înțeleg. Să mergem de-aici! Preoții le zâmbiră străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei trei intrară în odăița unde trebuia să li se scoată globurile viorii. Când rămase cu capul liber, în aerul împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp adormise pe un jilț desfăcut ca un pat. Când se trezi după un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prin glosa ironică și / sau ficțională și citarea complinită (M. Angenot). Iată una din mostrele incriminatorii, pensate de Arghezi din discursul iorghist: "... ei [chinezii, n.n., M.S.] s-au lăcătuit ca un învățat în cămăruța lui, ori ca o țesătoare în odăița ei, ca să lucreze"287. Prin sublinierea grafică a cuvântului "lăcătuit", Arghezi își manifestă, economisind prețiosul material lingvistic, dezacordul față de o alegere lexicală neinspirată, licențioasă a adversarului. Glosa specifică discursului polemic arghezian, prin simularea perfidă a admirației atașată enunțului citat atrage
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în pumn, stătea așa, de ceasuri bune, neclintit, uitându-se când la flăcările din vatră, când la nora lui. În răstimpuri ofta. În sobă, flăcările focului mistuie la iuțeală lemnele sub loviturile gerului de afară. În colțul dinspre răsărit al odăiței, Maica Domnului, în lumina candelei, se uita la ei cu bunătate pe chip neclintită. Baba Săftica pregătește pelincile și fierturile cu toate buruienile, după tipicul numai de dânsa știut... De când se știe, a fost moașa și vraciul satului. „-I-am moșât
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
hlujii tăiați toamna trecută, erau rezemați de copaci în glugi rare. Un câine flocos, pe prispă, doarme nestingherit de străini, dar care, odată cu lăsarea întunericului, picior de om nu se mai apropia de portiță. Casă veche, cu tindă între două odăițe, lipite pe jos cu lut galben, în capăt un iatac cu un ochi de geam ce dă în livadă, pereții și bagdaliile albe, prispă, de jur-împrejur... În odăița de o austeritate monahală, două laițe pe colț, cu așternuturi, oglinda veche
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nu se mai apropia de portiță. Casă veche, cu tindă între două odăițe, lipite pe jos cu lut galben, în capăt un iatac cu un ochi de geam ce dă în livadă, pereții și bagdaliile albe, prispă, de jur-împrejur... În odăița de o austeritate monahală, două laițe pe colț, cu așternuturi, oglinda veche, tocmai de când s-a jucat nunta Săfticăi la poartă, după obicei -, cu apele îmbătrânite... o sobă cu ocniță albă, ușor coșcovită, cotruța și strachina mâțelor. Ca orice om
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
își zise el în gând. Și, mânat de o presimțire rea, se întoarse acasă în fugă... la căpătâiul Axiniei. Chipul femeii căpătă o concentrare ciudată. - Cum te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat, în loc de răspuns: - Antoane... să ai grijă de fată, să ai grijă de fată, pentru că eu..., și alunecă într-un somn adânc, fără capăt. Pădurarul, înspăimântat, se tot întrebă: „Ce‟nseamnă vorbele
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pentru El! o luat-o șî pi dânsa, așa di tânărî!“ Și, omul acesta de nimic înfricat, fu zguduit în toată făptura lui, pierzându-și pentru o clipă stăpânirea de sine. Un val de revoltă se prăbuși peste el. Pereții odăiței s-au strâns în jurul lui, grinda i-a atins creștetul și, deodată, a început să se învârtească, cu tot ce era împrejur... Simți că-i plesnesc tâmplele. Pe lizieră lupii ăuiau... ăuiau întruna. Anton, cu pușca în mână, se repezi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ușii. Un miros familiar plutea În aer, amintindu-i de dormitorul mamei lui din Amherst Avenue, parfumul pudrei de față, al apei de colonie și al țigărilor Craven A, iar pentru o clipă fu Încredințat că ea va apărea din odăița Întunecoasă precum zîna Crăciunului și Îi va spune că războiul s-a terminat. 11 Frank și Basie O sobiță pe cărbuni ardea Încet În mijlocul cabinei, fumul ei dulceag ridicîndu-se printr-un laminator deschis. Podeaua era acoperită de cîrpe pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
fiecare zi. — Bun. Îți amintești cum arată? — Îmi amintesc... Lui Jim nu-i plăcea să-l mintă pe doctorul Ransome, dar, Într-un fel, se gîndea la fotografia bărbatului și a femeii necunoscute pe care o prinsese pe perete În odăița lui. Nu-i divulgase niciodată medicului că aceia erau Înlocuitorii părinților săi. Jim știa că era important să mențină vie amintirea mamei și a tatălui lui, pentru a-și susține Încrederea În viitor, dar chipurile lor deveniseră neclare. Doctorul Ransome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
atât de mult fericirea dumneavoastră! — Cine știe ce-i asta?... — E-adevărat. Și cei doi priviră în jos, ca și cum secretul fericirii s-ar fi găsit sub podea. IX A doua zi după cele petrecute, Eugenia stătea de vorbă cu un tânăr în odăița unei locuințe de portar, în timp ce portăreasa ieșise discret să se răcorească în poarta casei. — Trebuie să termini cu asta, Mauricio - zicea Eugenia -; așa nu mai putem continua, mai ales după ce-am să-ți spun ce s-a-ntâmplat ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Adică... Fii bărbat! Caută-ți de lucru, decide-te repede; dacă nu, am să muncesc eu; dar decide-te repede. Altminteri... — Altminteri ce? — Nimic! Trebuie să terminăm cu asta! Și fără a-l lăsa să-i mai răspundă, ieși din odăița locuinței de portar. Întâlnindu-se cu portăreasa, îi spuse: — Nepotul dumitale e înăuntru, doamnă Marta, spune-i să se hotărască odată. Și Eugenia ieși cu capul sus pe stradă, chiar în clipa când o flașnetă ataca o polcă îndrăcită. „Groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
însă că nu mai e loc de cale-ntoarsă. Dacă ea vrea, le voi fi eu însumi naș de cununie. Iar apoi am să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată. XVI — Ești insuportabil, Mauricio - îi spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici, în Hendaya, chiar la frontieră, în țara mea bască natală, în prezența tantalică a Fuentarrabíei, nu-mi pot reaminti fără un frison de angoasă infernalele dimineți ale singurătății mele din Paris, din iarna, din vara lui 1925, când în odăița mea din pensiunea de la numărul 2 de pe strada Lapérouse mă consumam devorându-mă în timp ce scriam povestirea intitulată de mine Cum se face un roman. Nu cred că am să mai trec vreodată printr-o experiență intimă mai tragică. Îmi reînviau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
s-o public în propria-mi limbă, în singura limbă în care știu să-mi dezgolesc gândirea, nu vreau să-mi recuperez textul original. Nu știu cu ce ochi mi-aș revedea filele premonitorii pe care le-am umplut în odăița singurătății singurătăților mele din Paris. Prefer să retraduc după traducerea franceză a lui Cassou, și asta-mi propun acuma să fac. E însă posibil oare ca un autor să-și retraducă o traducere făcută în altă limbă după vreuna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]