1,653 matches
-
decât cel echilibrat, pe două considerente: tentația hegemonului potențial de a forța obținerea hegemoniei regionale, respectiv nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă a altor teorii realiste, vezi considerațiile despre dezbaterea neorealism - neoliberalism în capitolul „Neoliberalismul”). El constată că raporturile dintre Marile Puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
Puteri, între 1792 și 1990, au luat forma unor conflicte între state revizioniste, singurele puteri statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861-1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800-1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin - apreciază Mearsheimer - enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de non-expansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
revizioniste, singurele puteri statu-quo fiind hegemonii regionali. Japonia (în perioada 1868-1945), Uniunea Sovietică (1917-1991), Italia (1861-1943), Marea Britanie (1792-1945) și Statele Unite (1800-1990) se comportă, apreciază el, în conformitate cu enunțurile realismului ofensiv. În toate aceste cazuri, evidențele istorice susțin - apreciază Mearsheimer - enunțurile realismului ofensiv, iar cazurile de non-expansiune s-au datorat descurajării reușite: astfel, Germania nu se manifestă agresiv în perioada 1871-1900 întrucât, după unificare, tentativa de hegemonie continentală era blocată de celelalte Mari Puteri europene. În privința „echilibratorilor de peste mări”, Marea Britanie și Statele Unite, neglijarea
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
la motivul pentru care SUA au fost mulțumite cu statu-quo-ul de după al doilea război mondial, în condițiile în care teoria ar fi prezis încercarea de obținere a hegemoniei mondiale (Kupchan, 2003). Alte critici au pus în evidență nevoia ca realismul ofensiv să justifice apropierea dintre Marea Britanie și SUA, la începutul secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre Marile Puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că în privința incidenței
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
secolului XX, precum și modul în care Uniunea Europeană a reușit să provoace schimbări de asemenea amploare în relațiile dintre Marile Puteri de pe continent. Pe de altă parte, Mearsheimer susține că în privința incidenței războiului la nivel de sistem, toate predicțiile teoriei realismului ofensiv au fost, în mare, confirmate pe intervalul studiat, iar epocile de multipolarism neechilibrat (1793-1815, 1903-1918 și 1939-1945) sunt marcate de războaie majore: războaiele napoleoniene și cele două războaie mondiale. Realismul defensiv Realismul defensiv combină perspectiva structurală cu un set de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
care toate statele au acces la tehnologie. Predicția cea mai generală a teoriei este aceea că probabilitatea conflictului internațional crește atunci când balanța se înclină către ofensivă: tehnologia va face mai puțin costisitoare ofensiva, iar ca răspuns, statele vor adopta strategii ofensive. Tehnologic însă, în viziunea realiștilor defensivi, balanța a fost în general înclinată în favoarea defensivei, iar armele nucleare au avut un impact decisiv în acest sens, pentru că deținerea unei capacități de contralovitură nucleară face ca prețul plătit de agresor să fie
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cercetare neorealist lărgit sau să sugereze existența unei tabere comune raționaliste, opusă reflectivismului. Subdisciplina studiilor de securitate a produs o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care fundamentează mai vechea separare între realismul ofensiv și cel defensiv) și fenomenele ce trebuie explicate de teorie (delimitându-se astfel neorealismul și realismul neoclasic). Astfel, neorealismul ar reuni teoriile care încearcă să explice rezultatele internaționale - spre exemplu, probabilitatea războiului între Marile Puteri, durabilitatea alianțelor sau probabilitatea cooperării
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
neorealismului defensiv, cuprinzând teorii bazate pe asumpția că sistemul internațional oferă statelor stimulente pentru expansiune doar în anumite condiții. Aici se regăsesc, printre altele, teoria waltziană a balanței de putere sau teoriile preponderent structurale în privința dilemei securității. În cadranul neorealismului ofensiv, o poziție proeminentă este deținută de teoria lui Mearsheimer. Realismul neoclasic reunește teorii despre comportamentul statelor - spre exemplu, doctrina militară, preferințele în domeniul alianțelor, tipul de diplomație promovat. În cadranul defensiv se află teoria balanței de securitate sau teoriile (orientate
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
neoclasic reunește teorii despre comportamentul statelor - spre exemplu, doctrina militară, preferințele în domeniul alianțelor, tipul de diplomație promovat. În cadranul defensiv se află teoria balanței de securitate sau teoriile (orientate spre agent) asupra balanței ofensivă-defensivă. De partea cealaltă, în zona ofensivă, întâlnim teoria hegemonică a politicii externe (William Wohlforth) sau realismul centrat pe stat al lui Fareed Zakaria (Taliaferro, 2000-2001, p. 135). Tabloul se bazează însă pe separarea netă între contribuțiile realiste în studiile de securitate și cele subsumate economiei politice
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
excluzând astfel o componentă importantă a studiilor realiste în domeniul economiei politice internaționale, efectuate mai ales de exponenți ai realismului alegerii raționale, precum Steven Krasner sau Joseph Grieco. Dacă facem abstracție de această omisiune și de apariția distincției între curentul ofensiv și cel defensiv, ale cărei rădăcini țin - așa cum s-a discutat în secțiunile anterioare - de interpretarea implicațiilor anarhiei, delimitarea realismului neoclasic față de neorealism poate fi interpretată tot prin prisma relaxării asumpțiilor naturaliste și holiste găsite în versiunea structurală a lui
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
este necesar și evitabil. Concluzia lor este că, în absența instituțiilor, politica internațională produce rezultate suboptimale pentru toți cei implicați (Jervis, 1999, pp. 45-47). Din acest punct de vedere, cei care se diferențiază cel mai radical de neoliberali sunt neorealiștii ofensivi, care apreciază că natura constrângătoare a mediului internațional și ciocnirea preferințelor statelor în ceea ce privește rezultatele limitează drastic măsura în care conflictul poate fi redus prin politici alternative fezabile (Ibidem, p. 62). Neorealiștii defensivi se situează undeva între aceste două poziții: există
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
serioase construcții teoretice pentru regândirea conceptului de securitate și a securității naționale ca obiectiv axiomatic al statelor. Înțeleasă în linii mari ca siguranță și stabilitate a unui stat, asigurată prin puterea de care acesta dispune, prin forța sau capacitățile sale ofensive și defensive, securitatea unui stat este exact sursa insecurității celorlalte state. Nu putem vorbi așadar despre securitate internațională câtă vreme statele concep și asigură securitatea națională prin mecanisme care generează și alimentează insecuritatea altor state. Din punctul de vedere al
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
pe care le pot obține din schimbarea acestuia decât prezenta lor poziție în sistem vor tinde să dezvolte țeluri și aspirații de putere nelimitate, fiind profund înclinate către asumarea riscurilor unor astfel de întreprinderi și având, de obicei, intenții agresive, ofensive față de celelalte state din sistem, urmărind o politică expansionistă. Pe lângă aceste două tipuri extreme de actori ai sistemului internațional, mai există încă două categorii: prima o reprezintă statele relativ mulțumite de statu-quo, dar care nu beneficiază de capacități suficiente pentru
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
în general angajamente asimetrice (chiar unilaterale), precum și așteptări de sprijin militar și politic inegal între aliați; Scopul alianței - se referă la scopul cu care respectiva alianță este înființată; distingem din acest punct de vedere două mari tipuri de alianțe: alianțe ofensive - sunt în principal alianțe cu scopuri revendicative, revizioniste; ele sunt foarte rare; un exemplu în acest sens este Pactul de Oțel germano-italian semnat în 1936; alianțe defensive - alianțe care se formează cu scopul de a preîntâmpina o amenințare externă comună
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
un fond comun cu cel al alianțelor. Însă distincția dintre cele două tipuri de alianță este destul de vagă, având în vedere că ele trebuie în mod constant interpretate contextual, în sensul că, de pildă, o alianță poate avea un caracter ofensiv față de unii actori ai sistemului și defensiv față de alții... Mai mult decât atât, alianțele defensive pot nutri obiective care sunt prin natura lor profund ofensive sau poate existe situația în care măsuri ofensive să fie necesare în vederea apărării. Casus foederis
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
mod constant interpretate contextual, în sensul că, de pildă, o alianță poate avea un caracter ofensiv față de unii actori ai sistemului și defensiv față de alții... Mai mult decât atât, alianțele defensive pot nutri obiective care sunt prin natura lor profund ofensive sau poate existe situația în care măsuri ofensive să fie necesare în vederea apărării. Casus foederis - se referă la scopul angajamentului pe care și-l asumă aliații în mod reciproc, respectiv la stabilirea în grade diferite de specificitate a oponentului, tipului
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
pildă, o alianță poate avea un caracter ofensiv față de unii actori ai sistemului și defensiv față de alții... Mai mult decât atât, alianțele defensive pot nutri obiective care sunt prin natura lor profund ofensive sau poate existe situația în care măsuri ofensive să fie necesare în vederea apărării. Casus foederis - se referă la scopul angajamentului pe care și-l asumă aliații în mod reciproc, respectiv la stabilirea în grade diferite de specificitate a oponentului, tipului de răspuns adecvat respectivului oponent, ce tip de
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
treilea rând, securitatea colectivă contribuie la ameliorarea dilemei securității. Cooperarea contribuie la creșterea încrederii reciproce și la scăderea influenței percepțiilor greșite în deciziile politice. În plus, statele sunt încurajate să adopte atitudini mai degrabă defensive în constituirea aparatului militar - latura ofensivă pierde din utilitate. Un atac asupra unui membru al comunității internaționale va antrena răspunsul militar copleșitor al tuturor celorlalți, căruia agresorul nu-i va mai putea face față (Kupchan și Kupchan, 1991, pp. 125-137). Ca forme pe care le poate
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
tot un astfel de caz. Pe plan regional, un angajament foarte cunoscut este cel asupra Forțelor Convenționale în Europa, din 1990. În epocă, statele membre NATO și cele ale Tratatului de la Varșovia au hotărât o limitare în comun a armamentului ofensiv, precum și o repoziționare a celor rămase, în scopul reducerii riscului unui atac masiv prin surprindere. Chiar dacă între timp Tratatul de la Varșovia s-a desființat, iar NATO este o organizație mult lărgită, angajamentele luate atunci au rămas în vigoare. Pentru ca obiectivele
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
cu teamă și cu lipsa instrumentelor de acțiune. Teama, incertitudinea din sfera globalizării sunt și rezultante ale instrumentelor cu care acționează globalizarea, dar care nu au contrapondere la nivelul statului-națiune, cum ar fi: presiuni de tip politic, geopolitic militar; marketing ofensiv până la agresiv; manipularea mass-media. O exemplificare a instrumentelor pe care o forță transnațională le poate folosi pentru atingerea obiectivelor sale o reprezintă proiectul investiției de la Roșia Montană din România, de extragere a aurului și argintului. În acest caz, resurse financiare
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
națională de control și îndrumare a comerțului exterior în interes național (interes nedefinit încă nici în anul 2011). Ca urmare, au apărut o serie de situații atipice. Astfel, s-au impus pe piață produse străine propulsate de un marketing modern, ofensiv, cu viziune pe termen lung, în condițiile în care firmele românești cu profil asemănător de activitate au fost lipsite de reacție; se importă produse agricole și alimente care pot fi produse în țară; se exportă materii prime care ar putea
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
a dezvoltat cu foarte multă inteligență și eforturi. Exemple ilustrative în acest sens sunt: accesul la produsele indigene, tradiționale nechimizate este dificil, dacă nu imposibil, deoarece piața este dominată de hipermarketuri, fast-food-uri, canale de desfacere a produselor din import, campanii ofensive în mass-media de promovare a unor produse străine etc.; piața globalizată oferă produse înalt procesate, rafinate, chimizate, ambalate atractiv (costul ambalajului poate ajunge la 20% din valoarea produsului), toate acestea fiind generatoare de profit suplimentar pentru comercianți, dar nu și
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
polemic. Simplul fapt de a afirma o valoare (afirmație de altfel la rândul ei presupusă în simplul fapt de a comenta o operă) înseamnă a asuma virtual disputa și contestația. În multe cazuri afirmația critică are din capul locului caracter ofensiv. Baudelaire spunea: „pour être juste, c’est-à-dire pour avoir sa raison d’être, la critique doit être partiale, passionnée, politique, c’est-à-dire faite à un point de vue exclusif, mais un point de vue qui ouvre le plus d’horizons
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
caracteristică principală a acestei egalități în modalitatea de a se exprima trăind, în afară de fosilizarea limbajului verbal (elevii vorbesc ca din cărți, copiii din popor și-au pierdut orice inventivitate argotică), este tristețea: veselia este de fiecare dată exagerată, ostentativă, agresivă, ofensivă. Tristețea fizică despre care vorbesc este profund nevrotică. Ea depinde de o frustrare socială. Acum, când modelul social care trebuie pus în aplicare nu mai este cel al propriei clase, ci e impus de putere, mulți nu sunt în stare
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mod evident în noi forțe „obscure” anterioare coitului însuși: el pune în discuție erosul nostru în nemărginirea sa - sau impune să se discute despre acesta. În ceea ce mă privește, după cum am spus răspicat, avortul îmi evocă în mod obscur naturalețea ofensivă cu care este perceput în general coitul. Atâta naturalețe ofensivă conferă coitului un caracter atât de ontologic, încât îl anulează. Femeia pare să se pomenească însărcinată ca și cum ar fi băut un pahar de apă. Acest pahar de apă este cel
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]