499 matches
-
relevante în raport cu imaginile, care, la rândul lor, depind direct de subiect. De aici dubla impresie pe care o inoculează un astfel de tip de documentar: cum că vezi lucrurile de sus (cartezianul punct de vedere al lui Dumnezeu), o perspectivă omniscientă în aparență. Abia la sfârșit îți dai seama că există delimitări clare ale viziunii și că ai rămas cu întrebări neelucidate. Datorită temei alese dar și abordării, documentarul în cauză nu suferă de acest defect, ci e un epitom al
Bietul Documentar by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11331_a_12656]
-
poate fi recuperat. Firește, îl putem folosi ca pretext cultural sau ca sursă bibliografică, ținînd conferințe pe seama lui sau scriind lucrări de stearpă galimatie exegetică, dar tiparul, tiparul acela spiritual al unei lumi în care cultura sufletului ținea locul erudiției omnisciente și în care muzele jucau rolul îngerilor mijlocind relația dintre demiurg și oameni, tiparul acela a murit o dată pentru totdeauna. În locul cultivării armonioase a unui trup înzestrat cu suflet, noi am pus modelul unei formări în care accentul cade pe
Rețeta armoniei lăuntrice by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9797_a_11122]
-
lui sunt schematice, intriga mizează pe „loviturile de zar ce contrazic hazardul" conform principiului că nimic nu este întîmplător (deloc întîmplător, Milan Kundera i-a adus într-un text dramatic un elogiu lui Diderot și scrierii sale Jaques le Fataliste). Omniscient, naratorul își conduce eroii și cititorii în direcții de el dorite, dinainte trasate, fără a se lăsa prins (cum singur afirmă) în mrejele psihologiei. Aluziile mitologice, observațiile asupra prezentului, reflecțiile pe marginea istoriei sunt numai cîteva din mijloacele de care
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
știe. Și nici nu trebuie să știe, tot așa cum nu trebuie să știm cine e cu adevarat Bernard, ori ce se întîmplă în mintea lui Jean. Scriind un roman clasic, urmînd conștiincios toate preceptele genului, purtîndu-se deci precum un scriitor omniscient cum se cade, Troyat reflectă, oarecum trist, în orice caz resemnat, la imposibilitatea filozofica a omniscientei: ăDacă un ochi străin ar pătrunde în adîncurile noastre nebănuite, dacă n-ar mai rămîne nici un singur val de umbra în sufletul nostru, întregul
Banale tragedii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17632_a_18957]
-
adevarat Bernard, ori ce se întîmplă în mintea lui Jean. Scriind un roman clasic, urmînd conștiincios toate preceptele genului, purtîndu-se deci precum un scriitor omniscient cum se cade, Troyat reflectă, oarecum trist, în orice caz resemnat, la imposibilitatea filozofica a omniscientei: ăDacă un ochi străin ar pătrunde în adîncurile noastre nebănuite, dacă n-ar mai rămîne nici un singur val de umbra în sufletul nostru, întregul univers intim ar dispărea în acea lumină brutală, noi am înceta să mai fim noi înșine
Banale tragedii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17632_a_18957]
-
a scrie prin care tradiția este în același timp lichidată și confirmată cu nostalgică iubire". Remarca mi se pare atît de importantă pentru că în ea stă, cred eu, actualitatea lui Thomas Mann. Un discret filon parodic, omniprezent, subminează autoritatea naratorului omniscient, aruncînd totodată valul unei ambiguități și a unui indefinit misterios asupra destinelor narate, a personajelor și întîmplărilor. E un parodic complex și flexibil, în măsura în care el funcționează intertextual dar și intratextual, ca o conversație între nuvele, între nuvele și scrieri ale
Calmul valorilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17185_a_18510]
-
ce explică, poate, lunga istorie lipsită de glorie a comunismului românesc. Asemenea fratelui său, eseistul Lucian Raicu, Virgil Duda este un autor care acordă o atenție cu totul specială stilului. La modul general vocea narativă este aceea a unui povestitor omniscient ("la voix de Dieu"), dar focalizarea coboară ori de cîte ori este cazul la nivelul personajelor, impresia de autenticitate fiind, de aceea, una foarte mare. Mai mult decît atît, în deja buna tradiție a prozei actuale, naratorul conversează în timp
Femeile anilor '60 by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14135_a_15460]
-
trasat între coperțile cărții de peste 400 de pagini, ușurează orientarea cititorului în labirintul captivant al narațiunii, în care ordinea temporală a evenimentelor este spartă, realitatea se amestecă cu ficțiunea într-un savant și palpitant joc de oglinzi regizat de naratorul omniscient, uzînd agil, ludic și suveran de cele mai variate tonalități ale discursului romanesc. Printr-o ingenioasă „mise-en-abîme”, în cuprinsul prefeței atributele veridicităț ii sunt cu ostentație desfășurate. După moartea lui Kostas Kezdoglou, naratorului i-ar fi fost încredințată de către sora
Ultimul grec by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4845_a_6170]
-
spunea că doamna Firea poate avea probleme să nu își mai găsească soțul acasă, pentru că are probleme în parohie, când îi avertiza pe miniștri să aibă grijă cu cine vorbesc la telefon.... Face asta de 10 ani, practică un securism omniscient, el știe tot despre cine vrea el să știe și că poate folosi asta pentru a amenința, a șantaja, a denigra, pe oricine vrea el, de la pupitrul prezidențial, și de două, trei ori pe zi", a mai spus senior-editorul gandul
CTP: Traian Băsescu practică un securism omniscient by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/81226_a_82551]
-
trei este, asemenea romanelor echenoziene, ,o satiră a singurătății moderne" (Patrick Lapeyre). Dar lucrurile nu rămîn aici. La Patrick Lapeyre, interesul pentru intertextualitate, viu în literatura echenoziană, se reduce; de asemenea, abordarea behavioristă, ,obiectivă", face loc perspectivei psihologizante, chiar dacă naratorul omniscient nu se întinde niciodată prea mult la vorbă: ,Ludo deschide robinetul și rămîne un moment așezat pe marginea căzii privind apa cum curge. ș?ț Ar fi de ajuns să debranșeze telefonul, să nu mai comunice cu nimeni pentru a
Declinul prozei franceze by Matei Alexandru () [Corola-journal/Journalistic/10708_a_12033]
-
despre Liviu Rebreanu în 1976. Mongorafia de față se concentrează asupra romanului Pădurea spânzuraților. Accentul este pus și pe latura biografică dar nu numai, M. V. Buciu nefiind singurul înclinat spre o perspectivă naratologică: Naratorul înfățișează neutru, impasibil, ca un realist omniscient popota (...). În Pădurea spânzuraților se simte mai în tot timpul prezentă vocea auctorială, câteodată, de-a dreptul lirică ș.a.m.d. În această carte, Al. Săndulescu scoate în evidență valoarea a ceea ce a remarcat Ion Simuț în legătură cu Pădurea spânzuraților (Rebreanu
Critica și capodopera by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14743_a_16068]
-
lăsat pradă întrebărilor și îndoielilor lui. Uitatul Aldous Huxley este unul din primii care au făcut un pas mai departe peste subiectivarea viziunii din romanul pe care eu l-am botezat ionic și care a interiorizat și a limitat perspectiva omniscientă și obiectivă de dinainte. Ian McEwan profită din plin de șansa de a scrie povestea soților Bernard și June din unghiul de vedere al fiecăruia, ca și din acela al naratorului, inevitabil, diferit, fără să aibă, ca autor, pretenția unei
Amintirea uitată a lui Aldous Huxley by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5360_a_6685]
-
comune: 1) preferința pentru narațiunea lineară, derivată din concepția clasică asupra timpului obiectiv, ireversibil și fără subiectivitate psihologică; 2) construirea personajului pe axul esențial al voinței și integrarea unui caracter într-un context funciarmente social; 3) fundamentarea unei viziuni epice omnisciente, demiurgice, bazate pe obiectivitatea reflectării. Pentru fiecare dintre prozatorii realiști, la modul clasic, din secolul XX, opțiunea pentru un astfel de program își are o motivare personală, alta decât respectarea unor convenții. De unde derivă această asumare exclusivă a unei retorici
Fuga de subiectivitate by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11094_a_12419]
-
jurnalistice; o povestire în care liniaritatea story-ului e spartă de flash-back-uri rememorative sau fantasmatice și de inserturi cu texte duhovnicești. Prozatoarei îi reușește ceva care numai romancierilor adevărați le „iese”: perfecta obiectivare. Ea găsește, întîi, tonul potrivit al unei relatări omnisciente într-un stil alb, transparent și dinamic. Intră, apoi, firesc „în pielea personajelor” cărora le înregistrează cu neostentativă acuitate „vocile”. Este stilul rece, precis al prozei angloamericane, dar care se mulează, complice, pe potriva mediilor mănăstirești moldovene. Fidelitatea reconstituirii evenimentelor e
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
socialiste. Treptat, singurătatea pe care o umpluse dialogând cu Vasilache (marioneta primită la ieșirea din spital, un obiect din trecutul său vacuizat), se destramă prin înfiriparea unei legături de dragoste cu Luiza. Bruno află însă, abia la sfârșit, ceea ce naratorul omniscient îi dezvăluise progresiv cititorului: atât Bojin (în privința serviciului căruia oricum nu existau dubii), cât și Luiza-informatoarea sunt, deopotrivă, păpușarii care-l manipulează, fabricându-i o altă biografie, și marionetele Securității, însărcinate să-l transforme într-un om nou. Finalul deschis
Păpușari și marionete by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5179_a_6504]
-
textele nu sunt lipsite de farmec și nici de surprize. Le citez, deși aș prefera să vi le ofer fotocopiate, cu rotunjimile și ascuțișurile cernelurilor cu tot. Un Dinescu avant la date și avant le nom pare să fi scris, omniscient această microepopee a repetiției: "Irupe pata pe pereți. Servitorii stăpânii/prietenii preoții o șterg cu furie/iar în dosul petei apare un mic diavol într-un/as de treflă cu un lanț de aur pe burtă/Cu ajutorul trusturilor chimice se
Cherchez la femme by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9157_a_10482]
-
după Furtuna m-a trimis la "oamenii" lui Arcimboldo. De ce nu? Și un asemenea catarg poate să fie unul, dintre sute. Probabil, Shakespeare nu știa de Arcimboldo, cu toate că au fost contemporani. Dar sînt aproape sigură că Prospero e, cu adevărat, omniscient. Omul-carte/cărți pictat de Arcimboldo e la fel de ireal și de ridicul ca și omul-zarzavat, înfățișat de același. Sînt oameni ce provoacă și furtuni și utopii. Poate că de aceea noi nu mai citim, cu toții, cam aceleași cărți, deși din ce în ce mai multe
Ceasul, cărțile și utopia by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16636_a_17961]
-
ajung, prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît pe orfanul freudian, am senzația că trebuie să-l vedem în Pip pe naratorul modern, a cărui "subiectivitate" înlocuiește "obiectivitatea" autorului omniscient tradițional. Faptul că Dickens vrea să ne asumăm această perspectivă este argumentat de ultima treaptă a inițierii lui Pip, cea a adevărului propriu-zis, cînd el își cunoaște binefăcătorul real. Personajul în chestiune, Magwitch (Provis), e chiar evadatul pe care, cu
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
averii lui Provis (de altfel, Jaggers arată, în final, atribute de personaj demiurgic - știe secretele tuturor, de la Miss Havisham și Magwitch, pînă la Pip și Estella, fără ca alții să știe ceva despre el). În fața noutății, Pip rămîne blocat. Fuge la "omniscientul" și "omniprezentul" Jaggers pentru a primi confirmarea sumbrei realități. Jaggers o face cu un anume cinism, invitîndu-l să nu mai creadă în vise, ci în fapte. O afirmație, să recunoaștem, cu ramificații filozofice cam subtile pentru un simplu contabil și
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
Jaggers, misteriosul spectator "nejucător"? Aici Dickens ne solicită, indubitabil, întreaga atenție. Poziția privilegiată (în raport cu celelalte personaje) îi conferă taciturnului administrator de averi și avocat (cîndva pledant), cu siguranță, un aer de autoritate. El stă în vîrful piramidei textuale (precum autorul omniscient din romanul tradițional), contemplînd destinele (turbulente) ale eroilor și făcînd observații arogante, de genul celei amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip - așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
mod absolut, cu cel al lui Pip - așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
moare barthian în claritatea lui olimpiană. Odată cu apariția Marilor speranțe, asistăm la debutul modernității - ca stare de spirit - în roman. Ficțiunea se construiește acum sui generis, nemaifiind "invenția" exclusivă a unei singure conștiințe auctoriale. Deus otiosus, acel autor omniprezent și omniscient al trecutului, se descompune ireversibil, în modernism, în rețeaua semiotică a propriei creații.
Cronica unui paricid epic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7718_a_9043]
-
mlaștină și la o aventură comună până la deșertul luat drept o plajă), modalitățile narative predilecte sunt acelea ale confesiunii, povestirii și dialogului pe marginea celor trăite. Viața profesorului și viața Eleonorei nu sunt expuse - fie și sumar - de către un narator omniscient și omnipotent, care să pătrundă cu privirea până în cele mai ascunse cotloane ale intimității lor. Ies la lumina paginii din vorbele pe care se hotărăsc să le spună el și ea, din confesiunile pe care și le fac, din fluxul
Gară pentru doi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9492_a_10817]
-
destul de comună de altfel - Cornelia Tudoran, femeia ce se ofilește în atmosfera călâie a unui mariage de raison, are revelația propriei feminități în brațele fermecătorului, dar nestatornicului, Traian Apostol - ajunge la cititor prin intermediul a trei voci: vocea insidioasă a naratorului omniscient, care vede totul, inclusiv gândurile personajelor, vocea ei, a Corneliei Tudoran, și, în fine, cea mai interesantă dintre cele trei, o voce a conștiinței, imperativă, scrutătoare, care cheamă la ordine: "Iată-te în fața oglinzii, Cornelia Tudoran. [...] Privește-te, doamnă Tudoran
Romanul unei poete by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14816_a_16141]
-
1980, cu ocazia comemorării lui Gustav Flaubert. În aparență, nimic deosebit. Un elogiu adus scriitorului francez și mai ales ultimei sale scrieri, Trois Contes, din 1877. Dar în acest scurt articol Calvino remarcă un lucru formidabil. Nu despre dispariția autorului omniscient începînd cu Flaubert vorbește Calvino, nici despre obsesia de a căuta le moț juste, sau despre timpul pierdut cu alegerea detaliilor autentice, nici despre scandalul ce a urmat publicării românului Ema Bovary ( 1857), și nici despre viața lui Flaubert. Calvino
Sara Danius - Romanul realist si nasterea imagisticii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13753_a_15078]