872 matches
-
definiție e o definiție. Sartre nu este un om foarte flexibil. El are ceea ce eu numesc sindromul Larousse. Tot ceea ce un parizian are nevoie s) știe despre eschimoși sau despre caiacurile lor el poate g)și În Larousse, unde un omuleț galben, Înfofolit În bl)nuri, st) În caiacul s)u. Charles de Gaulle Îi ofensa adesea pe ruși folosind - când vorbea despre Europa - expresia „de la Atlantic la Urali”, afirm) ambasadorul Charles E. Bohlen În memoriile sale1. Așa era prezentat) Europa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Doar timpul ne va arăta dacă e așa. Deși marjele de profit sunt Încă slabe Într-o astfel de activitate, numai În anul 2003 insourcing-ul a adus Încasări de 2,4 miliarde de dolari companiei UPS. Instinctul Îmi spune că omuleții cu pantaloni caraghioși de culoare maro și cu camioanele acelea ciudate, vopsite cu aceeași culoare, au descoperit ceva - ceva apărut doar În urma aplatizării Pământului și care Îl va aplatiza și mai mult. FACTORUL DE APLATIZARE NR. 9 IN-FORMAREA Google, Yahoo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
ocupată cu adaptarea. „Acum urmez cursuri de geografie“, mi-a spus cu un chicotit. „Aproape că am suficiente ore pentru a absolvi, șînsăț deocamdată bugetul meu și cursurile tehnice pe care le-am urmat nu sunt suficiente pentru obținerea licenței“. OMULEȚII VERZI Când trei miliarde de persoane din China, India și fostul imperiu sovietic pășesc pe platforma lumii plate Într-o perioadă relativ scurtă și fiecare dintre ei vrea o casă, o mașină, un cuptor cu microunde și un frigider, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
pietricele [g] atunci ne-am descălțat și am rămas în șosete [h] ne-am urcat drept în vârf [i] ne îmbrânceam unii pe alții [j] ne jucam de-a bâza pe pietre [k]și după aia... ăăă... a venit un omuleț care ne-a... ăăă... muștruluit puțin [l] atunci ne-am cărat rapid [m] ș-asta-i tot. Cei patru organizatori temporali APOI, ATUNCI, ȘI DUPĂ AIA și din nou ATUNCI punctează progresia acestei povestiri semnalând gruparea de propoziții: propozițiile [a + b + c
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
anal(ist) al muștelor bâzâitoare în zona mediană și innomabilă a trupului său. Avertisment din partea Autorului Coordonator Pentru tot românul șugubăț, conjugarea verbului "a scrie" în limba rusă este obiect de distracție: "ya pișu/ tî pișeș'/ on pișet". Așa încât dacă omulețul din Bruxelles "scrie" tricolorul (nu e vorba de al nostru, Slava Bogu) iar francezii spun "pisser de la copie" pentru "a scrie mult", nu trebuie să ne mirăm de cele puse pe hârtie de unele personaje cu care ne vom întâlni
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
al unui bețiv, o perlă care strălucea în noroiul unei vieți chinuite. Un copil care nu putea să îndrepte ce era strîmb, care vedea ce tatăl său nu putea să vadă. Aș fi vrut să-l mai întîlnesc pe acel omuleț în devenire dar, din păcate, existențele noastre nu s-au mai intersectat. Viața mi-a oferit și nenumărate momente de amuzament cu rîs gîlgîit, momente care mă fac să le retrăiesc cu plăcere și cu mare intensitate de cîte ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai rău decît moartea? Puțin nemilos, Gheorghe atacă frontal: Să-ți pierzi demnitatea, acum înțelegi? Mihai a reacționat ca lovit de trăsnet. Privea fix spre tatăl său și încremenise. Nici nu clipea și parcă nici nu mai respira. În micul omuleț zbuciumarea externă crease loc unui uragan intern. Mintișoara sa procesa spusele tatălui său și neuronii săi se agitau într-un proces alert de profundă analiză. Copilul devenise un bătrîn. Poate că atunci a înțeles definitiv diferența dintre om și om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de buldozerul asanator. De asemenea, au rămas și unele case model evreiesc cu cîteva dugheni de tip oriental. Tipic este un atelier de reparat încălțăminte, unde la o lampă chioară, într-un fum înecăcios, plin de aburi de alcool, un omuleț cu alură de TBC-ist în ultimă fază, bocănește cu un ciocan și rade cu o pînză de bomfaier ascuțită și cu mîner de cîrpă, la niște pantofi antediluvieni a căror culoare se pare că a fost cîndva maro. Alături
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
l-a auzit și cred că nici măcar eu. Lumea s-a rărit de tot și, spre finalul mormanului de inimi, tot mai mulți părăseau coada spunînd cu voce tare cîte o necuviință sau nespunînd nimic. Am rămas totuși și priveam omulețul meu, omul care, sînt sigur, diseară va deschide o carte, va face socoteli tainice, poate va scrie și un strălucit articol și care acum plutea în incertitudine. Cînd a ajuns, în sfîrșit, erau încă trei bucăți și nimic mai mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ouă. Avea fața suptă și gălbenoasă, o burtă țuguiată și un copil cu capul mare cît o baniță așezat pe un corpușor pirpiriu că te întrebai cum oare de îl poate duce. Tușeam mulțumit cînd mi-am adus aminte de omulețul meu și de tot ce-am povestit pînă acum. Eu eram altfel. Capitolul II Prin hățișurile democrației Destăinuiri din copilărie Explică-mi, te rog, ce s-a întîmplat? Își dă foc, domnule primar, spune speriat șeful de cabinet. Cine își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
familiei. Erau atenți, cu urechile ciulite, gata să mai facă o repetiție în plină stradă. Un micuț colindător însă nu ajunge la sonerie și întregul scenariu, învățat acasă, se dă peste cap. Observ dificultatea și intervin cu îngăduință, mîngîi micul omuleț și-l invit în casă. În loc de încurajare, am provocat o adevărată panică în căpușorul cu ochi superbi. Hai, spune-ne ce știi. Încerc să-l ajut: Steaua sus răsare... Nu asta. Scociorăsc în memorie altă colindă, dar omulețul face semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mîngîi micul omuleț și-l invit în casă. În loc de încurajare, am provocat o adevărată panică în căpușorul cu ochi superbi. Hai, spune-ne ce știi. Încerc să-l ajut: Steaua sus răsare... Nu asta. Scociorăsc în memorie altă colindă, dar omulețul face semn cu căpușorul că n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar primesc imediat negația. Puțin obosit, mă stropșesc ponderat: Dar care, bre? Am plecat la colindat... Da? Da. Atunci să-i dăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu căpușorul că n-am nimerit-o. Iau la rînd toate colindele pe care le știu, dar primesc imediat negația. Puțin obosit, mă stropșesc ponderat: Dar care, bre? Am plecat la colindat... Da? Da. Atunci să-i dăm drumul. Micul omuleț colindă și, culmea, nu se împotmolește deloc. Dacă el m-a fiert cu atîtea încercări de colinde, în fond de ce să nu-l fierb și eu. Cu ce te servesc? Cu ce vreți. Un pahar de vin? Da. Cum?! întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-o. Bogătanii crăpau de foame, le dădeau pe nimic. Adică chilipir... mai înțep eu. Chilipir? Asta i-a scăpat de la moarte. Piesa asta a salvat trei vieți. Soția și cei doi copii, că el a murit la Canal. Mă cutremur. Omulețul ăsta chiar crede că i se cuvin de drept odoarele astea, care au semănat moarte. Mai trăiește cineva? Nu, s-au prăpădit de moarte bună. Cred că unul dintre copii a reușit să fugă din țară. Dar a murit într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
el era mai mic decît standardele militare, cu mănuși pînă la umăr, tot armonie, cu masca trasă și transpirată mai ales pe lentile înspre interior, cu un furtun ca de aspirator vechi și cascheta peste mască, pusă de-a hoarța, omulețul părea apărut din filmele horor. Sergentul, un oltean la fel de inteligent ca și ciubotele sale, avea o plăcere diabolică să ne chinuiască inutil. Spre liziera din față, cîte unul, de la stînga la dreapta, salt înainte! zbiera sergentul. Avea în mînă o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a putut să mă însoțească și am venit singur, să cunosc lume și să-mi încerc priceperea de a înțelege cubanezii. Nu-mi este foame și o lungesc cu un pahar de rom "Havana Club". Pe ușa îngustă intră un omuleț negricios, cu fața mai ridată decît un sîmbure de piersică. Are o privire iscoditoare și-l cataloghez imediat ca fiind "un șiret pleșcar". Se apropie prudent de masa mea. Rîde. Spre surprinderea mea, văd că are o dantură albă ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
noul membru al familiei Aciocîrlănoaiei. Ua! Mama complet epuizată stătea inertă pe salteaua de paie, respirând cu greutate, încercând să-și revină după efortul depus. După clasica toaletare a nou-născutului prin incizia și legarea cordonului ombilical, coana moașă a ridicat omulețul în sus comunicându-i mamei radiind toată de o debordantă fericire ca și cum acesta ar fi fost copilul ei și nu al mamei: Priviți, doamnă Rozalia, aveți un flăcău frumos și sănătos. Să vă trăiască! La mulți ani! Mama a întredeschis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
femei necăjite și nu te-ar lăsa niciodată în drum. M-am simțit în siguranță de cum l-am văzut. A venit la gară, și, înainte să ne cunoaștem, am văzut de departe deferența cu care era salutat de toți. Un omuleț iubit și respectat. Îmi încredințam viața în mâinile lui. Scrisoarea 67 Poveștile mele nu au un curs al evenimentelor. Răsar în func ție de cum mă simt și de amintiri. Acum mă simt... în clepsi dră. La un moment dat ți-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
îi cunosc toți și nu pot lua nici o decizie până nu se adună membrii familiei, se simt închiși în canoane. Aici sunt liberi să-și demonstreze calitățile ancestrale: determinarea, puterea și aptitudinile de vânător. Scrisoarea 188 Padre Leonello este un omuleț foarte căutat. Nu face parte din lumea interlopă... Padre nu are legă tură cu mafia. Este preot și slujește într-o bisericuță oarecare. Conduce o mașină ruginită, iar casa lui nu mai e de mult îngrijită. Uneori (des) îl găsești
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
invizibil începe să miaune sfâșietor. Lamentația îl amuză însă pe copil, care râde înveselit, pare a se distra copios: „l-a părăsit mama lui”, ține să explice una dintre femei, cu vizibilă intenție de a corecta reacția surprinzătoare, „cinică” a omulețului de-o șchioapă. Care, derutându-ne și mai tare pe toți... trei, replică prompt: „Foarte bine” (foarte bine că l-a părăsit!). „Cum adică foarte bine”, întreabă vădit intrigată una din însoțitoarele lui. Nepăsător, copilul nu mai răspunde însă. El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bâigui ceva dar din fericire nu fusese auzită de nimeni, iar Nicky nu avusese nici o reacție de vinovăție. Când îl luă în brațe, ochii lui căpătară o strălucire aparte. Îmbrăcat în paltonașul de urson alb și costumaș alb părea un omuleț de zăpadă din cei mai frumoși câți sau văzut. Când văzu că apare din urmă și mama soacră simți o bucurie în plus. Se agreau reciproc. Se sărutară pe obraji, strângându-se puțin la piept cercetând fără voia lor, una
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
stângaci. În același timp, cei doi colegi reveniseră în spatele meu și deja puseseră mâna pe cel ce îmi încerca buzunarul. Încercasem să prind mâna care se chinuia să scoată portmoneul, m-am întors și am văzut fugind, contra curentului, un omuleț, nu mi-am dat seama dacă era un copil sau un pitic, căci mi s-a părut că omulețul nu avea mai mult de 1,3 m. După acest episod, nu am mai fost, probabil, în atenția grupurilor de delincvenți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
buzunarul. Încercasem să prind mâna care se chinuia să scoată portmoneul, m-am întors și am văzut fugind, contra curentului, un omuleț, nu mi-am dat seama dacă era un copil sau un pitic, căci mi s-a părut că omulețul nu avea mai mult de 1,3 m. După acest episod, nu am mai fost, probabil, în atenția grupurilor de delincvenți și ne-am făcut chiar și câteva cumpărături. Înainte de sosirea curierilor, primisem o telegramă, de la conducerea ministerului, care cerea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de stânga, dar era foarte patriot. În fine, era un minunat coleg de celulă. La vreo două luni după aceea, studentul a dispărut și cel de-al treilea colocatar al celulei mele n-a fost mai puțin interesant. Era un omuleț care fusese general de cavalerie. De felul lui, era din Drăgășani. Făcuse școala militară și o terminase după Primul Război Mondial. În timpul celui de al Doilea, ajunsese cu trupele lui în Basarabia. Clipa lui de glorie fusese răstimpul când devenise
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
În ciuda acestui fapt, adică a insuportabilității ei, așa cum e privirea unor nebuni: rozete colorate ce se rotesc, discuri care nu primesc lumină sau imagini, ci aruncă În spațiu scântei și culori stridente parcă râzânde de spectacolul amuzat și ridicol al omuleților care le dansează prin față, mișcându-și picioarele și mâinile ca niște automate, de parcă nu s-ar mișca ei, ci solul le-ar fugi Încet, le-ar curge sub picioare, cum sunt acele lungi și inconturnabile covoare rulante din marile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]