340 matches
-
În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Broglie fiind cel care a generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă. În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Odată cu descoperirea efectului fotoelectric în 1887 de către Heinrich Rudolf Hertz, a fost necesară introducerea unei noi teorii care să justifice fenomenul, întrucât cea clasică era în contradicție cu rezultatele experimentale. În 1905, Albert Einstein
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă formula 1 asociată și impulsul formula 2 al particulei: unde formula 4 reprezintă constanta lui Planck. Aceasta mai poate fi scrisă și sub forma: unde În relația lui de Broglie intervin atât mărimi specifice corpusculilor (cum
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Se observă că rezultatul teoriei elaborate de Compton este identic cu legea obținută experimental. În concluzie, efectul descoperit de acesta confirmă încă o dată natura corpusculară a radiațiilor electromagnetice. În 1927, Clinton Joseph Davisson și Lester Halbert Germer au evidențiat comportamentul ondulatoriu al electronilor. Experimentul lor a fost una dintre cele mai importante confirmări a ipotezei lui de Broglie. Ei au utilizat un tun electronic ce trimitea un fascicul de electroni, accelerați sub o diferență de potențial U, pe un monocristal de
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
cuantice. Teoriile clasice nu presupun existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor de măsură. Această ipoteză poate fi considerată corectă la nivel macroscopic deoarece proprietățile ondulatorii nu se manifestă. Efectele cuantice trebuie luate în considerare pentru mărimi fizice comparabile cu constanta lui Planck.
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs. "Valurile" (1931) este povestea unui grup de șase prieteni ale căror meditații, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult cu un poem în proză decît cu un roman scris în jurul unei intrigi. Ultima ei lucrare, "Between the Acts" (1941) face o totalizare și amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieții prin artă, ambivalență
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
În fizică, ipoteza De Broglie este afirmația că materia (orice obiect) are o natură ondulatorie (dualitatea undă-corpuscul). Relațiile De Broglie arată că lungimea de undă este invers proporțională cu impulsul unei particule și că frecvența este direct proporțională cu energia cinetică a particulei. Ipoteza a fost propusă de Louis de Broglie în 1924 în teza
Ipoteza De Broglie () [Corola-website/Science/311842_a_313171]
-
incipiente ale mecanicii cuantice și fizicii cuantice. Louis de Broglie a încercat să dezvolte ideile lui Bohr, și a forțat aplicarea lor la atomi mai complecși decât cel de hidrogen. De fapt, el căuta o ecuație care să explice caracteristicile ondulatorii ale materiei. Ipoteza sa avea să fie confirmată atât pentru electroni cât și pentru obiecte macroscopice. În ecuația lui De Broglie, lungimea de undă a unui electron este o funcție de constanta lui Planck (6,626 x 10 joule secunde) împărțită
Ipoteza De Broglie () [Corola-website/Science/311842_a_313171]
-
nedetectabilă de niciun instrument de măsură. Pe de altă parte, particulele foarte mici (cum ar fi electronii) au impulsul mic prin comparație cu obiectele macroscopice. În acest caz, lungimea de undă De Broglie poate fi suficient de mare încât natura ondulatorie a particulei să producă efecte observabile. Comportamentul ondulatoriu al particulelor cu impuls mic este similar cu cel al luminii. De exemplu, microscoapele electronice folosesc electroni, în loc de lumină, pentru a vedea obiectele mici. Deoarece de obicei electronii au impulsul mai mare
Ipoteza De Broglie () [Corola-website/Science/311842_a_313171]
-
altă parte, particulele foarte mici (cum ar fi electronii) au impulsul mic prin comparație cu obiectele macroscopice. În acest caz, lungimea de undă De Broglie poate fi suficient de mare încât natura ondulatorie a particulei să producă efecte observabile. Comportamentul ondulatoriu al particulelor cu impuls mic este similar cu cel al luminii. De exemplu, microscoapele electronice folosesc electroni, în loc de lumină, pentru a vedea obiectele mici. Deoarece de obicei electronii au impulsul mai mare decât fotonii, lungimea lor de undă De Broglie
Ipoteza De Broglie () [Corola-website/Science/311842_a_313171]
-
a folosit metoda matricei pentru a calcula valorile energetice ale atomului de hidrogen, și a constatat că ele sunt în acord cu modelul Bohr. O altă contribuție importantă a fost făcută de Erwin Schrödinger, care a privit problema folosind mecanica ondulatorie. Aceasta era foarte atrăgătoare la acea dată, pentru că oferea posibilitatea de a reveni la fizica clasică deterministă. Born nu voia să accepte, întrucât ea intra în contradicție cu faptele stabilite de experiment. El a formulat interpretarea acum devenită standard a
Max Born () [Corola-website/Science/304893_a_306222]
-
un mediu anume. Încercând să descopere un experiment care să dovedească că una dintre cele două opinii este cea corectă, fizicienii au învățat că efectuând un experiment destinat să studieze frecvența luminii sau alte caracteristici "de undă" dovedesc natura sa ondulatorie și că efectuând un experiment destinat să studieze momentul său sau alte caracteristici ale particulelor dovedesc natura sa materială. Mai mult, obiecte de mărimea unui atom sau chiar unele molecute, și-au dovedit natura lor "de undă" atunci când experimentele au
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Daca atingem tentaculele, ele se retrag ca un deget de manușă. Helix Pomatia se retrage în cochilie când simte pericolul. Sistemul nervos este alcătuit din ganglioni grupați la cap. Cu ajutorul piciorului Helix Pomatia se mișcă făcând o mulțime de mișcări ondulatorii. Melcul ține hrana cu unele părți ale cerului gurii si le fărâmițează cu ajutorul limbii. La digestie participă o glandă care are rol de ficat și pancreas. Orificiul anal se află pe partea dreapta a corpului melcului, aproape de marginea deschiderii cochiliei
Melc de livadă () [Corola-website/Science/314331_a_315660]
-
cel mai nobil, îndemnându-i astfel pe germani la revoluție. Totuși, Klopstock a biciuit excesele ulterioare ale Revoluției Franceze, în poemul "Die Jacobiner", din 1792, unde critică regimul Iacobinilor, pe care îl compară cu un șarpe care se se mișcă ondulatoriu prin Franța. Pentru meritul de a fi cântat în odele sale Revoluția Franceză, i s-a decernat titlul de "cetățean francez" și a fost ales membru asociat al "Academiei de inscripții și litere", în 1802. În continuare, ca reacție la
Friedrich Gottlieb Klopstock () [Corola-website/Science/314938_a_316267]
-
a modelului standard al interacțiilor fundamentale. Teoria cuantică, în stadiul de mecanică cuantică în care se afla în anul 1927, explica structura sistemelor atomice din două puncte de vedere aparent contradictorii, care ilustrau ideea de dualism undă-particulă. Punctul de vedere „ondulatoriu” (Schrödinger) și punctul de vedere „corpuscular” (Heisenberg), în interpretarea statistică dată de Born, conduceau la aceleași rezultate, iar Dirac avea să arate în 1930 că ele erau aspecte complementare ale unei teorii unice. Mecanica cuantică nu includea însă interacția sistemelor
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
corpuscular: radiația electromagnetică era tratată ca un gaz de bosoni de masă zero (fotoni) ale cărui stări erau descrise în reprezentarea numerelor de ocupare, emisia și absorbția de radiație fiind descrise de operatori de creare și anihilare. Punctul de vedere ondulatoriu a fost introdus în același an de Jordan, care a indicat că operatorii de creare și anihilare trebuie utilizați și pentru electroni (fermioni), descriși printr-un câmp cuantic. Fermi a publicat în 1930 o versiune concisă de electrodinamică cuantică, în
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
încât i-a permis să obțină în puține ore rezultate care, prin metode convenționale, le-au luat altora mai multe luni. Schwinger nu aprecia această metodă, care pune accentul pe aspectul corpuscular (particulă) al teoriei, trecând în plan secundar aspectul ondulatoriu (câmp); el a făcut cândva comentariul ambiguu: „Ca și circuitele integrate cu siliciu din anii mai recenți, diagrama Feynman a adus calculul la îndemâna maselor”. ("Like the silicon chips of more recent years, the Feynman diagram was bringing computation to the
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Nouveau, curent declanșat în Franța, dar integrat și în Imperiul Austriac și numit de asemeni Jugendstil și Wiener Sezession). Elementele ornamentale de fațadă, prin care se remarcă acest stil de la finele sec. XIX și începutul sec. XX, sunt liniile sinuoase, ondulatorii din ornamentica biomorfă; liniile geometrice care subliniază elementul constructiv al decorației; se observă prezența mozaicului, vitraliilor, feroneriei, a stucaturilor etc. Aceste elemente sunt regăsite la Palatul Poinar, Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopal Greco - Catolic etc. Lăcașuri de cult În Piața
Oradea () [Corola-website/Science/296593_a_297922]
-
știe, decorația caracteristică stilului Modern Style, Secession, Art Nouveau urmează două tendințe contrare. O tendință este simbolistă, iraționalistă și cea de a doua este funcționalistă, raționalistă. Ambelor tendințe le corespund două canoane: unul care pune accentul pe liniile curbe, sinuoase, ondulatorii și pe arabesc, învolburări și volute ce definesc stilul baroc și unul care se bazează pe formele mai sobre, rectangulare, caracteristice școlilor din Glasgow și Viena. Din analiza critică a lui Vasile Florea, tributar firii sale dionisiace și imaginative, Apcar
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
În 1787, Otto Friedrich Müller a dat o descriere mai completă a organismului, pe care l-a numit "Cercaria viridis", observându-i culoarea verde și forma schimbătoare a corpului. Müller a mai desenat niște ilustrații care arătau cu acuratețe mișcările ondulatorii ale corpului euglenei. În 1830, Christian Gottfried Ehrenberg a redenumit "Cercaria" „"Euglena viridis"” și a plasat-o, în sistemul său fără succes de clasificare, în Polygastrica în familia Astasiaea, care cuprindea creaturi cu mai multe „burți”, formă schimbătoare a corpului
Euglenă () [Corola-website/Science/316092_a_317421]
-
Optica ondulatorie este o ramură a fizicii și a opticii în particular în care fenomene ca difracția, interferența și polarizarea luminii sunt explicate prin considerentul că lumina este un fenomen de natură ondulatorie, mai concret o undă electromagnetică. Acest lucru a fost
Optică ondulatorie () [Corola-website/Science/326269_a_327598]
-
Optica ondulatorie este o ramură a fizicii și a opticii în particular în care fenomene ca difracția, interferența și polarizarea luminii sunt explicate prin considerentul că lumina este un fenomen de natură ondulatorie, mai concret o undă electromagnetică. Acest lucru a fost arătat de Maxwell care a afirmat că "lumina face parte din spectrul undelor" electromagnetice, și deci, ca și celelalte unde electromagnetice, se propagă prin aer cu viteza luminii. Lumina, spre deosebire de celelalte
Optică ondulatorie () [Corola-website/Science/326269_a_327598]
-
greci și indieni, cu dezvoltarea opticii geometrice în lumea greco-romană. O puternică înflorire cunoaște acest domeniu în epoca de aur a islamului. În Europa modernă încep să fie studiate fenomenele optice ca: reflexia, refracția, interferența ș.a., culminând cu dezvoltarea teoriei ondulatorii a luminii ceea ce a condus la apariția și perfecționarea aparatelor și dispozitivelor optice. În epoca contemporană, au fost descoperite noi fenomene cum ar fi: efectul fotoelectric, polarizarea, efectul Compton, care demonstrează dualismul corpuscul-undă al luminii și care au condus la
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
științifică. Ne referim aici la teoria heliocentrică, confirmată de observațiile lui Galilei, sau la descoperirea microorganismelor grație observațiilor lui Leeuwenhoek. Leonardo da Vinci (1452 - 1519) este unul dintre primii savanți care au afirmat că lumina ar putea fi un fenomen ondulatoriu, comparând răsfrângerea luminii cu ecourile, adică cu reflectarea undelor sonore. De asemenea, Leonardo emite ideea conform căreia lumina emisă de Lună noaptea s-a datora reflexiei razelor solare pe așa-numitele "mări lunare". Marele geniu era preocupat și de problemele
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după Malebranche, în cazul luminii ar fi vorba de un eter foarte fin. Observațiile lui Francesco Maria Grimaldi (1618 - 1663) constituie un progres remarcabil în evoluția opticii. În 1665, în lucrarea "Physico-mathesis
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]