434 matches
-
coboare gemul. Îi arătă apoi să deschidă portiera dinspre femeia aceea. Ocoli mașina și începu să tragă de mânerul ușii. Femeia tresări speriată. Îl privea cu ochi încețoșați, nedumeriți. Taximetristul se răsuci, se întinse și deschise portiera aceea. Bărbatul se opinti și încercă să tragă femeia afară din mașină. - Ce-ai... Ce... Eu nu... Bâiguia, somnolentă. Încerca să se opună, buimacă, agitând o plasă de ațică în care, de sub numărul festiv din Vestitorul sărăcean scos pentru oaspetele din Sudica, ieșea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cățărară, găsindu-și fiecare câte un loc lângă un vâslaș. Polileu arăta cu arcușul spre capătul rămas liber al barcazului. Apăru un fel de baldachin, susținut pe patru stâlpișori sculptați cu șerpișori. Încolăciți, șerpuleții, se tot răsuceau în jurul coloanelor acelea, opintindu-se să atingă măciuliile aurii din vârfurile lor. Ajunși sus, se aruncau în gol, se zvârcoleau puțin în lumina ruginie a înserării și se prăbușeau apoi în strălucia vălureală dintre sălcii. Tomnea, șovăitor, întinse mâna și o trase pe Magda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să mă lase acolo să-mi revin. În ziua asta, totul mi-a mers cum nu se poate mai prost. M-am ridicat în coate și am văzut-o pe Sgsdgff îndepărtându-se cu spatele, trăgând de Jerry, care se opintea, ridicat în două labe. Zgarda îl sugruma și nu mai putea să latre. Atunci, ca ziua să nu se încheie și mai prost de atât, am privit în ochii lui Sdsgdff și am întrebat, cu o voce pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
jumătate de gură. Ea nu mă băga în seamă. Continua să scrie, să pufăie și să se chinuie și mă gândesc că în nesimțirea mea aș fi putut s-o ajut ținându-i caietul, dar am lăsat-o să se opintească și să macine cretă tot mai mult, până când a umplut toată tabla și a rămas în mână doar cu un praf alb. Încă nu ajunsese la jumătatea rezolvării și, cum părea nerăbdătoare să continue, am spus: - Până aici e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ai fi zis că stai într-un pârâiaș. Am apucat lacătul ușii noastre și am căutat în mănunchiul de chei. Ar fi trebuit să fie una puțin îndoită, fiindcă era o mică problemă cu lacătul și trebuia să te cam opintești. În sfârșit, am găsit-o și am descuiat. A mers mult mai ușor decât m-am așteptat și am pus asta în seama bunei dispoziții a lui Platon, care putea, aparent, să facă asemenea mici trucuri când voia. Am aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Brunetti cu ușurință. Multe canale sunt cu sens unic, așa că trebuie să ocolim gara ca să ajungem la Piazzale Roma. Văzu că tocmai intrau În Canale din Cannaregio. În cinci minute, poate mai puțin, aveau să ajungă la destinație. Femeia se opinti afară și se opri pe punte. O neașteptată pală de vânt Îi smuci chipiul, iar ea-l Îndesă pe cap cu o mână, apoi Îl luă și Îl lăsă pe lângă corp. Fără să mai fie rigidă, se dovedi a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
linguri și cești, așezându-le cu grijă pe fața de masă din plastic, apoi se duse Înapoi să aducă la masă cafeaua. După ce totul era făcut, se Întoarse spre el și flutură din mână către masă. Brunetti trebui să se opintească pentru a ieși din fotoliul jos, apăsând ferm cu ambele mâini pe brațe. Când ajunse la masă, ea Îi trase scaunul și apoi, când stătea pe el, se așeză În fața lui. Amândouă farfurioarele Capodimonte aveau pe ele crăpături ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
diferit, iar ei vor fi În sfârșit bogați. Îmi pare rău, signora, zise el, vorbind din suflet. Se ridică În picioare. — Mulțumesc pentru cafea și pentru fursecuri. Nimeni În Veneția nu știe să le facă așa ca dumneata. Ea se opinti În picioare și apucă o mână de dulciuri. I le strecură În buzunarul sacoului. — Pentru copiii tăi. Sunt În creștere. Zahărul le face bine. — Ești foarte bună, signora, spuse el, dureros de conștient de adevărul acestor cuvinte. Ea Îl Însoți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și mașinile țâșniră pe lângă el, unele făcând semne de mulțumire, majoritatea nesinchisindu-se. Zece minute mai târziu, intrară În micul oraș Barcis și Ambrogiani coti la stânga și-n josul unui drum abrupt de acces ce ducea către lac. Ambrogiani se opinti afară din mașină, evident zdruncinat de drum. — Hai să bem ceva, zise el, pornind spre o cafenea ce umplea enorma verandă din spatele uneia dintre clădirile de lângă lac. Trase un scaun la una dintre mesele dotate cu umbrele și se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui Foster și care aflase de aventura doctorului Peters cu acesta putea fi la fel de bine italian ca și american. Și chiar Îi oferise lui Brunetti o armă. Se prăbuși pe burtă la pământ, năucit, cu răsuflarea tăiată. Încercă să se opintească În genunchi, se gândi la Paola și fu conștient de revărsarea de lumină din jurul lui. Ambrogiani se trânti la pământ lângă el, Îi aruncă un braț peste spate și-l Împinse Înapoi la sol. — Rămâi jos. Ține capul jos, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mare agitată. Presiunea enormă care apasă pe învelișul exterior se simte și în interior, iar din când în când se aud scârțâituri subțiri pe la îmbinările fuzelajului. Chiar dacă am depășit plafonul pufos de nori grei și albi, aparatul de zbor se opintește din greu să iasă din brațele puternice ale Terrei. Eliberarea din sfera de influență a magnetismului pământului aduce cu sine o liniște de mormânt. Doar bâzâitul motoarelor grele și șuieratul înfundat al jetului propulsor se aud în carlinga bine izolată
Vis galactic. In: ANTOLOGIE:poezie by Melania-Anemona Zotic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_698]
-
În felul ăsta, și, să mă distrez, de pe urma frumuseții tale. Dar, Încă o dată, frumosule, n-am Încotro; n-am de ales. Gata! Și, În clipa asta scoase cuțitul cât sabia, de la spate, și, apucându-l puternic, cu ambele mâini, se opinti, să-i Înfingă, unealta criminală, taurului, În beregată, prin partea de jos a gâtului. Animalul se sperie, și, Întorcând capul, spre dreapta, pentru a se feri, veni cu coarnele spre pământ; exact În clipa aia, primi și lovitura, cuțitul-sabie lovind
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În judecată, ca proștii, că, dacă m-ar Întreba, cineva, pentru ce ne judecăm, nici nu i-aș putea spune pentru ce. Da. Și eu, mă, la fel. În timp ce se străduiau să stea drepți, alături cu gardul În care se opintiseră, de după coama dealului păduros, din față, soarele, trezit din somn, parcă, de Îmbietorul buchet, al vinului din găleata care-i mai aștepta, pe cei doi vecini de treabă, prinse a se ridica, tot mai insistent, spre Înaltul senin al cerului
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
conectată la Univers." Ceea ce era remarcabil spus. Însă, dacă ai fi studiat alternanța diftongilor, triftongilor și-a sunetelor mute, ai fi observat și că nu era nimic magic ascuns sub asta. 36 DANIEL BĂNULESCU Negriciosul scuipă într-o parte și, opintindu-se pe beton, îi răspunse de parcă ar turuit dintr-un pliant.... - ...Nu, că șobolani nu primește decît: Unu: dacă trag la cântar mai mult de 800 grame... Doi: dacă prezintă dovadă că s-au bucurat de-o sănătate perfectă... Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în expediție. Scotocind coclaurile pe care se răsuciseră odinioară gurile de vărsare ale pârâiașului descântat. Pe ruinele ei, înțelept Marele Arhitect, mereu surprinzătorul Nicolae Ceaușescu, avusese înțelepciunea de prăvălise un bloc, 103 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI buldozerele se opinteau, din nou, să le ghemuiască la pământ. Era peste puterile unui om să prăvălească niște năluci la pământ. În spate, sub cerul plafonierii taximetrului, Ho diábolos se abandonase extazului său turistic, rotindu-se, ca un corb, pe deasupra gurilor de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-a face cu primul meu admirator. - Bună ziua, s-a opintit el. Mă scuzați pentru că vă deranjez. - Nu face nimic, am zâmbit eu. Dar n-am bani. - Știți, s-a împurpurat, bîlbîindu-se, nu e vorba de bani. Când e vorba de Dina, nu mă uit la bani. Știți... m-am certat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de căpestre. De jos, se auzi nechezatul întărîtat al armăsarilor. Moș Leu lumina cărarea îngustă cu un felinar. - Tu ești, Suleo? - Eu, unchiașule. - Ai adus prințesele? - Le-am adus. Le-o fi și lor. Iepele băteau din picioare și se opinteau pe drumul alunecos. - Băgați-le-n țarc, pe aici, se mai auzi vocea celui de la groapă. Le sloboziră. Ciotul lunii se făcuse galben. Malurile căpătară umbre mărețe. Paraschiv se ridică în mână. Armăsarii turbaseră. Alergau în loc și se izbeau de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie și Lina în acte... - Ei, actele... Dar ce, fuge cineva? O s-o dea cineva afară pe nevastă-mea din casele noastre? - Nu, sigur că nu, dar știi, e mai bine... - Eu sânt om serios! retezase Stere aproape supărat. Se opintiseră. Meșterul văzu negru înaintea ochilor. Înțelesese unde bătea negustorul. O luase ușor, să nu-l necăjească: - Măi Sterică... -Da. - Ia pune colea un pahar de vin. Ginerele îi turnase. Lina cu mă-sa tăceau mâlc. Pe urmă, cârciumarul le spuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dricul intrase într-un șanț acoperit cu o zăpadă pufoasă, și o roată din spate se scufundase până la butuc. Ajutorul se dădu jos, blestemând mahalaua împuțită cu oamenii ei cu tot. - Încă puțin, spuse scrâșnind, și rupeam spițele... Caii se opintiră de câteva ori și în cele din urmă echipajul ajunse iar pe drumul cel bun. Cioclii nu văzuseră până atunci mulțimea. Când unul din ei observă rândurile de femei și bărbați încremeniți în fața porților avu un fior de spaimă. - Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cioclii închiseră în cele din urmă ușa dricului și se urcară în grabă pe capră. -Pleacă! făcură cu spaimă muierile din față ca la un lucru neașteptat. Urmă un moment de descumpănire. Bărbații se buluciră spre cai, dar aceștia porniseră, opintindu-se și asudând de efort. Cioclii îi biciuiau fără milă. Dricul hurducai prin gropile uliței, clătinîndu-se când pe-o parte, când pe alta. - Cade el de-acolo! spuse cineva, și vorba asta u împacă oarecum pentru că urmară rudele, așteptând parcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcuse o bătaie auzind urletele ălor din cuști. Celălalt, mai tânăr, lung și mușchiulos, îi sări într-ajutor. Veta strigă după ei, să-i bage în curte: - Azorică, Negrule! Na! Ptiu! Ce să mai audă cîinii?! Ăl bătrân, Azor, se opinti și sări drept în pieptul unui hingher. -La pus la pământ dintr-o dată și, dacă nu-l ajuta celălalt, îi mânca urechile. Negru fugi cu lanțul celui căzut în dinți. Râdeau copiii de se tăvăleau: - Așa, pe el! strigau. Și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
readuse la poartă. Prinse inimă, se-mbărbătă, scoase sabia cu o mână, cu cealaltă ridică clanța de la poartă. Ușa grea trăsnea în țîțîne și se da cu greu împinsă, el sili din răsputeri, deodată îi scăpă din mâni, el se opinti înăuntru și poarta recăzu în urmă-i închisă. Un fior rece îl trecu din creștet pîn-în tălpi, se-ntoarse să găsească ușa și trecu mult pîn-o găsi, pipăind, dar cu toată opintirea puterilor n-o mai putu deschide. După mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aruncată cu ușurință și volnicie peste umărul stâng, de-l înfășa, lăsîndu-i liber[ă ] numai partea de sus a pieptului. Coiful strălucea slab și calul se poticnea din când în când din genunchii lui subțiri. Hi! și parecă rabla se opintea din șele, cu urechile pleoștite îndărăt, să-și grăbească pașii, iar picioarele cavalerului atârnau afară de scări, ostenite, de-a lu [n]gul pântecelui calului său. " Dracu să te ia, gândi el [în] sine, nu mai ajungem în astănoapte și m-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi s-a părut niciodată astfel. Afară de-aceea* trebuie să fie pe la cântători și eu încă tot nu văd nici sat, nici casă, nici zare de foc, nimic, phiu*" Hi! cal... Deodată dădu ca d-un vad, calul se opinti și-l trecu, apoi i păru că vede o pată alburie de departe... El merse spre ea, se dete jos de pe cal ca să-și mai încălzească picioarele amorțite și, trăgând după el calul de căpăstru, mergea mereu spre pată, care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
una-nspre alta, le părăsește, formează altele nouă, pe când carnea zugrăviturelor sale apare ca o materie, ca un Ahasver al formelor, care face o călătorie ce pare vecinică. - Și este într-adevăr vecinică. - In fiece om se-ncearcă spiritul Universului, se opintește din nou, răsare ca o nouă rază din aceeași apă, oarecum un nou asalt spre ceruri. Dar rămîne-n drum, drept că în mod foarte deosebit, ici ca rege, colo ca cerșitor. Dar ce-i și ajuta coaja cariului care-a-ncremenit în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]