822 matches
-
a celui de la radio, pasagerii moțăie. Chiar și cei doi gemeni, fascinați de fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele ostenite, vrea să-i dezlipească. Departe, în față, o căruță cu doi cai traversează șoseaua, trăgînd pe dreapta în parcarea făcută de cotul șoselei, chiar lîngă prăpastia de dincolo de parapetul din tablă ondulată, un loc blestemat, cu multe accidente. Țăranul sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-i ? întrebă Radu, cu palmele căuș la gură, să-și înăbușe un alt semn de oboseală. Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vîrful degetelor înțepenite de frig. N-a fost cu noi, nu-i aici spune din nou Lazăr, fără să ia în seamă palmele ce-i ating pieptul, gata să-l înșface. Un geamăt înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață, îi cad pe lîngă corp. Face un pas lateral, clătinîndu-se, gata să cadă în față, cu privirea rătăcită în gol, dar Lazăr se repede, îl sprijină și-l împinge spre scaunul liber de lîngă masa cea mai apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de "bun găsit", cu urarea mea de-a-ți aduce noi succese, fericire și de-a-ți purta noroc completează ea, surîzînd stingheră, intimidată de privirea încruntată a tînărului. Bun venit! îi șoptește Mihai cu drag, luîndu-i mîna să i-o sărute. *** Ostenită, mîna lui Mihai se oprește pe fruntea fetei care stă deasupra, culcată pe trupul lui, fără să mai înceapă un nou drum prin părul frumos buclat, răsfirîndu-l. Răsuflarea fierbinte, înăbușită în pieptul lui, deasupra sternului, se împrăștie egal pe coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oamenii. Deja, prin aerul tău superior, de persiflare continuă... Există oare vreo lumină în viața ta actuală? Pînă și meseria o practici excelent, nu de dragul bolnavelor, ci din dorința de-a-ți întrece rivalul, pe Marcu. Doamne, ce coșmar! murmură Mihai ostenit. Mai ai să-mi spui ceva? întreabă Maria calm. Nu. Dealtfel, mă întreb dacă a avut vreun rost toată discuția. Iată o întrebare inteligentă surîde ironică femeia. Ai de gînd să părăsești încăperea, sau chem procurorul care a rămas la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aruncîndu-le la întîmplare pe birou, pe scaun ori pe canapea. Cînd se simte dezbrăcat complet, lăsat o clipă din încleștarea sărutului, Mihai își simte genunchii primiți între ai femeii, printr-un gest de invitație plină de curtuoazia născută din dorință. Ostenit, Mihai se sprijină pe coate și caută să întîlnească ochii femeii de sub el: au o privire limpede și clară, stînd într-o așteptare încordată. Gura ei senzuală, cu buzele umede, lăsate intredeschise, răsuflă greu, ca după un efort. Pieptul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Viețile oamenilor iluștri ne învață că trebuie să trăim sublim și să lăsăm în urma noastră amprente de pași pe nisipul timpului.“ Dar în fața ei se așternea nisipul nemarcat de păși și această întindere o făcea pe Hattie să se simtă ostenită, ostenită, de parc-ar fi fost la capătul vieții. Singurul ei sentiment pozitiv era simțul propriei inocențe. Încă nu „devenise rea“, așa cum deveniseră atâția oameni, din câte știa ea. Răul făcea și el parte din golul alb al viitorului. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oamenilor iluștri ne învață că trebuie să trăim sublim și să lăsăm în urma noastră amprente de pași pe nisipul timpului.“ Dar în fața ei se așternea nisipul nemarcat de păși și această întindere o făcea pe Hattie să se simtă ostenită, ostenită, de parc-ar fi fost la capătul vieții. Singurul ei sentiment pozitiv era simțul propriei inocențe. Încă nu „devenise rea“, așa cum deveniseră atâția oameni, din câte știa ea. Răul făcea și el parte din golul alb al viitorului. Asemenea gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
năpădită brusc de valuri de gelozie, palpabilă ca o iarbă viguroasă, verde. Tom și Pearl se uitară la Emma. Toți trei erau rigizi de parcă s-ar fi aflat în poziție de „drepți“. — Așezați-vă, le spuse Pearl. Ea se lăsă, ostenită, pe unul din scaunele de bambus. Bărbații rămaseră în picioare. Îmi cer scuze că am dat buzna înăuntru, începu Tom. Apoi întrebă imediat: Așadar, John Robert a luat-o pe Hattie de aici? — Da. Noaptea trecută. A sosit pe la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
celor aproximativ doi metri ai săi și din străfundul a unsprezece halbe rase, de bere economică, hai, mai rapid, tată, ce, te pomenești că dai la porci? Și pufnește arțăgos, printre perii deși ai mustăților și ai bărbii tutunii, recăzând ostenit și transpirat în scaun către Marele Sile. Acela zace complet abandonat, stupid, nepăsător, pe scaunul opus, rezimând fericit cu fruntea tăblia tare de PFL, acoperită cu o mușama pe vremuri albă (probabil, cam prin zilele când armatele lui Hannibal traversaseră
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
că nu vă rog pe de pomană! Nici poveste! Aveți, fiecare, o mie, ba nu! o mie cinci sute de lei, de la mine, dacă... Avocatul deja nu mai urmărea atent pelteaua perorației sterile, a cucoanei cu un ochi cameleonic. Subit ostenit, acesta simte cum câmpul vizual i se posomorăște, se tulbură și i se îngustează galopant, până la echinoxul percepției și peste, pierzându-și din ce în ce mai pronunțat vederea periferică. Apoi, iată! Patru motani negri zborșiți, stăteau dinaintea lui. Patru cozi verticale, împungeau aerul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
totuși, un sfârșit brutal, ca dobitoacele, un sfârșit hotărât la grămadă, de către nu știu cine și de nu știu unde! Am înțeles, acum, de ce ne-am regăsit noi, ăștia, aici și de la ce-am pornit împreună, la drum, mai dinainte. Noi, cei părăsiți, cei osteniți, cei fără de nădejde... Cei mai buni și cei mai răi, în același timp! Am priceput prin ce-am trecut și-am înțeles la ce să m-aștept, de-o fi să mi se-ntâmple. Am înțeles și altceva! Că nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Huo, nebuno! Smintito! Frate, sări! Sări, Boss...! Săriți! Ajutați-mă! Avocatul se scutură, ca prin vis și-și recapătă instantaneu contactul cu evenimentele: Vegheat de Vierme și de Înger, Cezărel Crocodilul doarme mai departe, dus. Sprijinit de Buletin, Apostatul încetase, ostenit, să se mai vaiete. Bietul Lucică, zace și el nemișcat, înțepenit pe spate, în sicriul său cu perdeluțe. La picioarele lui, se iscase îmbrânceală. Dănuț reușise s-o înșface de braț pe Baba-Strigoaica, care se vede socoteala că se trezise
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Da! E bătut în cuie! Mă voi reîntoarce la jurnal, abia după aceea. Cum suna deviza aia, din rezidențiat? Întâi treaba, doamnelor și domnilor colegi și-apoi relaxarea! Iar la capătul viitoarelor zile (și nopți) de lucru, voi ațipi curând, ostenit dar mulțumit, pe muzica familiară a versurilor bătrânului Pope: "... How happy is the blameless vestal's lot! The world forgetting, by the world forgot. Eternal sunshine of the spotless mind! Each pray'r accepted, and each wish resign'd". *** Nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sunt recepționate telepatic de toate celelalte corpuri pasive provenite din același... hm... bulion biologic de cultură. E de la sine înțeles că eu a trebuit să dispar, atâta vreme cât el era în scenă. Nu puteam exista doi Lavoisseur, mă înțelegi. Se rezemă, ostenit, de spătarul fotoliului și continuă cu un oftat: ― În cazul lui X doream ca el să fie cineva ale cărui gânduri să le pot percepe chiar dacă sunt treaz, astfel că l-am mutilat și i-am accelerat procesele vitale. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
câtorva anotimpuri, Își scorojiseră și-și pierduseră culorile și contururile, iar oamenii se Închinau la ele, neștiind pe cine sau ce Înfățișa fiecare, dar fiind Încredințați că erau icoane sfințite. Când Florea Cucu ajunsese la locul de popas pentru drumeții osteniți, vântul se repezea cu sălbăticie printre crengile Înghețate ale stejarului și se sfâșia cu șuierături ascuțite În cumpăna pe care o făcea să scârțâie și să trosnească. Omul se ghemui cu icneli și se lipi cu spinarea de partea ferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să intervină în textul subordonaților. Așa se explică mulțimea conflictelor și a resentimentelor ce apar în cadrul unei secții - autorul se simte trădat (nu se mai înțelege nimic, mi s-a tăiat partea cea mai frumoasă din text), în timp ce șeful oftează ostenit (iar trebuie să muncesc în locul vostru). Soră bună cu claritatea, concizia are aceiași dușmani. Unul din ei ar fi, de pildă, excesul de precizie. Teama de a nu fi crezut că știrea este reală îl face pe tânărul ziarist să
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
s-a rănit. Scena întâi Primul spațiu, noaptea EL: Studiul fundamentelor pentru dreptul la folosirea sufrageriilor; Cerul atât de sus, cum numai el odată are dreptul să fie, un cuvânt superficial. Cunoașteți acest spațiu? EA: Mă întrebați despre o privire ostenită ca despre o minune a naturii. Un loc, pe care un picat din întâmplare îl părăsește după un oarecare timp al său, e acum observat și bifat. E politica celor mai nasoale locații, care din cauza bădărăniei domniilor voastre se deosebesc de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
unde mână de om săpase o ușă și o ferestruică abia de-o șchioapă. i, Chilia bătrânului Daniil Sihastrul, a lămurit slujitorul din stânga. Ștefan a oprit armăsarul, a lăsat frâul în mâna unuia dintre slujitori și a urcat, cu pas ostenit, până la chilie. Auzind pașii, bătrânul și-a ridicat cu mâna sprâncenele grele de ani, a privit lung spre drumeț a înțeles că-i om bun și dorește sfat cinstit. L-a poftit în chilie. Sunt voievodul țârii, a zis Ștefan
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
acțiuni (a urca scări), cât și valoare demarcativă, ca marcă de punctuație care semnalează sfârșitul citirii paragrafului; ei i se adaugă o altă valoare, de ordin psihologic: "în sfârșit" marchează împlinirea unui lucru dorit cu ardoare, o despovărare a personajului ostenit care este sursa punctului de vedere. Astfel, funcția de organizare textuală este realizată de două ori: prin înlănțuirea acțiunilor și prin sentimentele personajelor. Cele două aspecte sunt ca o foaie de hârtie cu două fețe: acțiunile povestite coincid neapărat cu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și în viața consacrată va fi important să se acorde spațiu acestui angajament și acestei voințe în vederea unei bunăstări care trece dincolo de lucruri, întrucât este întemeiată pe Acela care cheamă persoanele să stea bine împreună. „Veniți la mine voi cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28). Cu el persoanele consacrate învață cum să fie fericite și să nu se mulțumească numai cu un an jubiliar sau cu un curs sabatic, ci să se pună în
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Acum 2000 de ani, în Țara Sfântă, în orașul Betleem, într-un staul, cu un opaiț într-un colț atârnat de-o grindă șubrezită, Fecioara Maria îl aduce pe lume pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos. Ostenită, își pune copilul în iesle, singurul loc ce i-a servit drept leagăn Domnului nostru. E vlăguită, dar fericită că tot ce stătea în puterea sa pentru mântuirea noastră se înfăptuise. Privind pe cer, o stea ce traversa cerul de la
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
pomenit, să-mi fie ertat a vorbi ceva și "asupra întrebuințării scăldătoarei răci". Cea mai întăi regulă care trebuie să se păzească de cătră toți ce se scaldă în apă răce este de a nu intra în scăldătoare cu trupul ostenit. Experiența ne-au arătat că trupul poate să fie plin de sudoare, iar nu ostenit când intrăm în apă răce. Gradul răcelii trebuie să fie potrivit atât cu deprinderea persoanei, cât și cu constituția trupului. La intrarea în scăldătoare nu
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
întăi regulă care trebuie să se păzească de cătră toți ce se scaldă în apă răce este de a nu intra în scăldătoare cu trupul ostenit. Experiența ne-au arătat că trupul poate să fie plin de sudoare, iar nu ostenit când intrăm în apă răce. Gradul răcelii trebuie să fie potrivit atât cu deprinderea persoanei, cât și cu constituția trupului. La intrarea în scăldătoare nu trebuie să umblăm încet, ci răpede, căci tot trupul trebuie să simtă nu numai deodată
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a treia zi de luptă (din patru câte-au fost), din vara celui de al zecelea an al împresurării Troiei. În timp ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]