2,363 matches
-
naționale maghiare și nu ar reprezenta exact realitatea istorică. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Karlowitz, care punea capăt Războiului dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman în 1699, turcii au cedat cea mai mare parte a Ungariei Otomane. Noile teritorii cedate de otomani au fost alipite Regatului Ungariei și Dieta din Pressburg și-a exercitat autoritatea și asupra acestor teritorii. Regatul era formal parte a Imperiului habsburgic, denumit apoi Imperiul Austriac. Ungariei i s-a recunoscut statutul de „Regnum Independens”, ca teritoriu separat
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
au evitat numirea pe post a unor palatini pentru prevenirea apariției unui funcționar cu o putere prea mare în regat. În plus, așa numita „problemă turcească” în punea pe unguri în conflict cu Habsburgii. În vreme ce Viena dorea menținere păcii cu otomanii, ungurii doreau alungarea lor de pe teritoriul național. Cum ungurii nu au reușit să își impună punctul de vedere antiotoman, numeroși maghiari au devenit antihabsburgi. Ungurii au fost nemulțumiți de comportamentul soldaților imperiali staționați în Ungaria, dar și de recunoașterea suveranității
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
Dietei Ungariei Regale de la Pressburg din 1687 să respecte toate legile și privilegiile locale. Succeriunea ereditară a Habsburgilor a fost recuoscută, dar dreptul nobililor la opoziție a fost abrogat. În 1690, Leopold a început redistribuirea moșiilor din teritoriile cedate de otomani. Nobilii protestanți și alți unguri considerați neloiali Habsburgilor și-au pierdut proprietățile funciare, care în schimb au fost date străinilor. Viena a trecut la un control strict al afacerilor externe, apărării, fiscalității și a altor atribuții care în mod normal
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
fost și câțiva albanezi care se așezaseră în estul Bulgariei cu puțin timp înainte. În timpul războaielor ruso-otomane, când armatele rusești au atins și traversat Dunărea, unii locuitori de etnie bulgară le-au sprijinit. Aceste populații s-au compromis în ochii otomanilor și au fost nevoite să se refugieze în Imperiul Rus. Propaganda rusească a desfășurat o activitate intensă pentru a-i convinge pe bulgari să se așeze pe teritoriile anexate recent de ruși, de unde fuseseră alungați tătarii. Coloniștii bulgari s-au
Bulgari basarabeni () [Corola-website/Science/318273_a_319602]
-
existența urmelor de viață materială începând din paleoliticul superior și până în zilele noastre. Denumirea satului, spune legenda, vine de la animalul LEU, ucis de săteni în vechea vatră a satului, valea Bisericii, din cauza stricăciunilor pe care le provoacă. Legenda spune că otomanii aduceau pentru intimidarea populațiilor cucerite asemenea animale. Leul, scăpat din cușcă, ar fi produs pagube locuitorilor, fapt ce i-a determinat să se strângă cu topoare și furci și să-l omoare. Științific, denumirea satului se explică prin existența în
Comuna Leu, Dolj () [Corola-website/Science/300404_a_301733]
-
de o autonomie relativă, dar care era parte integrantă din Țara Românească. Mulți bani ai Craiovei sau familii importante din urbe, devenind domnitori în virtutea poziției pe care o ocupau în aparatul administrativ al Craiovei (dar și datorită bunelor relații cu otomanii în cazul Craioveștilor), cel mai bun exemplu este cazul familiei Bibescu care a dat pe ultimii doi domnitori din Țara Românească, Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. În timpul lui Mircea cel Bătrân, pe teritoriul Olteniei ființau județe precum Jaleș (în apusul
Oltenia () [Corola-website/Science/296690_a_298019]
-
Taqî ad-Dîn Aḥmad ibn Taymiyyah (în arabă: تقي الدين أحمد ابن تيمية), cunoscut ca Ibn Taymiyyah (22 ianuarie 1263 - 26 septembrie 1328) și discipolii săi au inițiat în secolul al XIV-lea o renaștere a acestei școli în Siria. Influența otomanilor, care a continuat mișcarea reacționară inițiată de selgiukizi, a adus prejudicii grave acestei școli, avantajând școala lui Abū Ḥanīfa, care a fost numit uneori „imamul suprem”. Hanbalismul va renaște sub o nouă formă în secolul al XVIII-lea, prin mișcarea
Școala hanbalită () [Corola-website/Science/334294_a_335623]
-
caracteristice. Prima dintre ele era una de creșteri teritoriale și cuceriri constante, de la cucerirea Constantinopolelui din 1453 până la moartea lui Soliman Magnificul din 1566. Aceasta a fost o perioadă de realizări nemaipomenite pentru Imperiul Otoman. După cucerirea capitalei Imperiului Bizantin, otomanii au pus capăt puterii Serbiei prin bătălia de la Kosovopolie, victorie care a deschis poarta expansiunii către inima Europei. Sultanul Selim I (1512-1520) a extins frontierele estice ale imperiului după ce a învins Persia Safavidă în Bătălia de la Chaldiran și a pus
Evul Mediu feudal () [Corola-website/Science/311877_a_313206]
-
atras suspiciunile comunității asupra activității ordinului. Celui căruia i se datorează organizarea ordinului, în forma în care a ajuns la noi, este cel mai probabil Abdăl Musa, discipol al lui Ḥăğğ Bektaš. Cei doi pare să fi participat la campaniile otomanilor de expansiune în Anatolia, iar Abdăl Musa a preluat sarcina de răspândire a cultului printre mediile conducătoare din teritoriile otomane, punând, totodată, bazele ordinului la aproape 60 de ani de la moartea lui Ḥăğğ Bektaš. A doua etapă de existență a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
perioadă ordinul începe să devină foarte nepopular printre mediile conducătoare otomane, întrucât este văzut ca un posibil aliat al dușmanului său estic. De asemenea, practicile și credințele dervișilor Bektași sunt contaminate de o serie de elemente șiite, considerate erezii de către otomani, care sunt adepți ai islamului sunnit, ortodox. Situația ordinului se agravează ca urmare a luptei de la Kaldiran din 1514, în urma căreia Imperiul Otoman reușește să anexeze și teritoriile din sud-estul Anatoliei. În acest context, se întețesc persecuțiile asupra ordinului și
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
reprezintă o recunoaștere a importanței sale în crearea unei ordini riguroase și coerente care să salveze confreria de pericolul dezmembrării sub acțiunea unor factori externi nefavorabili. Se presupune că acest lider al confreriei a fost un instrument de control al otomanilor care doreau crearea unei variante moderate, în paralel, cu ramura Bektașī- Alevī puternic influențată de doctrina șiită duodecimană îmbrățișată de safavizi. Faptul că Balɪm Sultăn se bucura de sprijinul sultanilor reiese din numirea sa, de către Bayazid II, în fruntea lăcașului
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
lui Husayn și a familiei lui, la Kerbala. Grupurile Bektașī-Alevī din estul Anatoliei, cunoscute și sub numele de kɪzɪlbași (capete roșii) s-au aflat într-o relație de conflict cu autoritățile otomane, pentru că primeau sprijinul Imperiului Safavid, adversar redutabil al otomanilor. După înfrângerea safavizilor în bătălia de la Kaldiran, din 1514, și masacrarea triburilor de kɪzɪlbași din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
din estul Anatoliei, sultanii otomani au sistat orice contribuție de întreținere a lăcașurilor Bektașī urmând ca acestea să fie reluate în secolul XVIII. De asemenea, controlul pe care safavizii îl exercitau asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca o rezistență politică a triburilor turcmene împotriva autorității otomane. Puterea dervișilor Bektașī derivă și din faptul că aveau legături foarte strânse cu corpul de armată al ienicerilor. Astfel ordinul devine o amenințare pentru stabilitatea internă a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Mehmed IV (1648-1687) au început campanii de combatere a influenței dervișilor, una dintre aceasta fiind uciderea a 4000 de persoane în urma revoltei ienicerilor din 1656. Campania viza, de asemenea, represalii la adresa practicilor heterodoxe care concurau cu tradiția oficială sunnită a otomanilor. Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul XIX. Astfel, sultanul Mahmud II (1808-1839), creează o armată puternică pe care, în 1826, o folosește în distrugerea
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
și al XVII-lea (legată direct de pretențiile tot mai mari ale Înaltei Porți din așa numită perioadă de stagnare), lupta pentru independență a unor domni, care încercau să se alieze cu Habsburgii sau cu țarii, a fost eliminată de otomani prin introducerea domniilor fanariote, în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească. În ciuda introducerii unor reforme administrative și fiscale, favorizate și de faptul că unii dintre fanarioți au domnit atât în Țara Românească cât și în Moldova, perioada
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești () [Corola-website/Science/305565_a_306894]
-
Iugoslavia. La 28 iunie 1989, Milosevici a condus o sărbătoare în masă cu sute de mii (aproape un milion) de sârbi în Gazimestan, prilejuita de împlinirea a 600 de ani de la bătălia de pe „Câmpul mierlei” (Kosovo polie) din luptele împotriva otomanilor. Discursul de la Gazimestan, care a marcat începutul său politic, a reprezentat o parte importantă a evenimentelor care au contribuit la continuarea crizei din Kosovo. Mișcarea naționalistă sârbă a reprezentat de asemenea un factor pentru Războaiele iugoslave. În 1989, Milosevici a
Provincia Socialistă Autonomă Kosovo () [Corola-website/Science/314946_a_316275]
-
Despre Said Nursi, știm că a fost și o personalitate politică importantă ținând , deseori, discursuri care aveau un impact deosebit asupra societății. Nursi a devenit, de asemenea, membru Ittihad-i Muhammadiyya . Politica în viziunea lui Nursi reprezenta o soluție la problemele (otomanilor) musulmanilor. În 1922, are loc o transformare a lui Said Nursi. De la vechiul Said care a urmat o cale politică, la noul Said care inițiază o mișcare bazată pe credință. După înfrângerea Greciei în fața Turciei, Nursi a facut parte din
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
lovit comerțul spaniol și puterea habsburgică. În 1536 regele Francisc I al Franței s-a aliat cu Suleiman împotriva lui Carol. În timp ce Francisc a fost convins să semneze tratatul de pace din 1538, el s-a aliat din nou cu otomanii în 1542 într-o alianță franco-otomană. În 1543 Carol s-a aliat cu Henric al VIII-lea al Angliei și a forțat Franța să semneze Tratatul de la Crépy. Mai târziu, în 1547, Carol a semnat un umilitor tratat cu otomanii
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
otomanii în 1542 într-o alianță franco-otomană. În 1543 Carol s-a aliat cu Henric al VIII-lea al Angliei și a forțat Franța să semneze Tratatul de la Crépy. Mai târziu, în 1547, Carol a semnat un umilitor tratat cu otomanii pentru a obține unele răgazuri pentru cheltuielile uriașe ale războiului lor, în care el era privit ca echivalentul marelui vizir al Imperiului Otoman - Ibrahim Pașa în acel moment - și se făcea referire la el numai ca rege al Spaniei deoarece
Carol Quintul () [Corola-website/Science/299322_a_300651]
-
Hasan bin Ali, fiul cel mare al califului Ali, ginerele profetului Muhammad care va rămâne la conducerea orașului până la începutul secolului XX. Ei vor funcționa sub suzeranitatea fatimizilor, a selgiucizilor, a ayyubizi, a mamelucilor și, în sfârșit, din 1517, a otomanilor. Ei primesc titlul de "șarif" (ar.: "šarĭf" "nobil", "protector"). "Șarifatul" (demnitatea de "șarif") se termină la puțin timp după domnia lui Husayn bin Ali, care se răzvrătește împotriva otomanilor în 1916 în timpul Revoltei arabe. După înfrângerea Imperiului Otoman în 1918
Mecca () [Corola-website/Science/304506_a_305835]
-
selgiucizilor, a ayyubizi, a mamelucilor și, în sfârșit, din 1517, a otomanilor. Ei primesc titlul de "șarif" (ar.: "šarĭf" "nobil", "protector"). "Șarifatul" (demnitatea de "șarif") se termină la puțin timp după domnia lui Husayn bin Ali, care se răzvrătește împotriva otomanilor în 1916 în timpul Revoltei arabe. După înfrângerea Imperiului Otoman în 1918 și prăbușirea sa definitivă în 1923, Husayn se autodeclară calif. Fiii săi, Faysal și Abdullah, sunt declarați regi în nou formatele state, aflate sub control britanic, Irak și Trasiordania
Mecca () [Corola-website/Science/304506_a_305835]
-
cu amenințări externe venite din partea vecinilor Bulgariei, Imperiul Bizantin și Serbia, dar și-a condus imperiul spre o perioadă de revenire economică și de renaștere culturală și religioasă. Totuși, împăratul nu a putut mai târziu să reziste incursiunilor succesive ale otomanilor, invaziilor maghiare dinspre nord-vest și Morții Negre. Într-o tentativă sortită eșecului de a lupta cu aceste probleme, și-a împărțit țara între cei doi fii ai săi, astfel obligând-o să facă față slăbită și fărâmițată iminentei cuceriri otomane
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
împotriva turcilor în 1349, ca și fratele său mai mare Mihail Asan al IV-lea în 1355 sau puțin mai devreme. Până în 1351 războiul civil bizantin se terminase, iar Ioan al VI-lea Cantacuzino realizase pericolul pe care îl constituiau otomanii în Peninsula Balcanică. A făcut apel monarhilor Bulgariei și Serbiei să își unească eforturile împotriva turcilor și i-a cerut lui Ioan Alexandru bani pentru a construi corăbii de război, dar apelurile sale au rămas neascultate întrucât vecinii săi nu
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
în plasa sa. (cf Ducas) În anul 1359, turcii au atacat capitala Imperiului. Această năvală a fost respinsă- vechile ziduri ale orașului mai erau încă în stare să inspire respect barbarilor, în curând însă, din cauza monstruoasei incapacități a comandanților cetăților, otomanii au pus stăpânire pe Didymotika și pe Adrianopol, într-un răstimp mai scurt de un an (1361 și 1362). În 1365, Murad I, care-și luase titlul de sultan, a făcut din Adrianopol a doua sa capitală (prima fusese Brussa
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]
-
prizonier la bulgari. Din nevoie l-a scos pe Paleolog unchiul său după mamă-Amedeo, ducele de Savoia. Aflându-se în fruntea oștirii cruciaților, acesta nu numai că l-a eliberat pe basileu din captivitate, ci și i-a alungat pe otomani din Peninsula Gallipoli. Ducele n-a încercat să facă mai mult și s-a întors acasă. O dată cu oștirea lui Amedeo a venit la Constantinopol legatul papal Paul. El le-a declarat grecilor, în mod public, că atâta timp cât Bisericile Romei și
Ioan al V-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317612_a_318941]