678 matches
-
decât a unui om. Într-adevăr, l-a îndemnat, înșelându-l, într-o urmărire fără noimă. Se trezește, asupra serii, la depărtare de cel puțin trei ceasuri de casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
limba; să nu se uite înapoi. Firea lui Culi e îndrăzneață și bărbătească. Năcazurile care îl prigonesc de câtva timp adaugă în el și o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o îndărătnicie. Se oprește brusc și se întoarce cu fața cătră valea din care a suit. Pâclele vin încet după el, năzuind spre culme. Au în ele ceva viu, deși pădurea pare cufundată în somnul de cremene al muntelui. Prin pâcla mișcătoare străbate de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-aproape, fără răsunet, ca în puf, un țipăt de buhă. Se face sară deplină; buha s-a închinat cătră asfințit și s-a tupilat în scorbura ei. Nu se mai zărește nici o lumină la apus; s-au stâns în pâclă și cele din urmă zări ale zilei care mai nălucesc în înalt. Altădată, la acel ceas, ar fi putut încă vedea împrejurimile. Acuma s-au cufundat cele curate și ies deasupra cele negre. Dacă nu bagă de samă, poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară în toată ființa de plăcere. A venit la el din pâclă, adulmecându-i calea, Vidra, cățelușa lui de vânat, care caută urma cerbilor vulnerați. —Tu ești, Vidra? — Eu sunt, schiaună capauca, aburcându-se până la șoldul lui și căutându-i obrazul, cu botu-i fin și ascuțit. — Da, da, zice Culi; suie până sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a stăruit, fără să înțeleagă nici el de ce: — Mai stăm puțin, domnule doctor. Numaidecât trebuie să stăm. Lumina din fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fund începea să se umbrească și din acea umbră prinse a se despleti cătră curmătură o ceață subțire. Îndată ce se așeză pâcla aceea de toamnă, schimbând înfățișările dintru început ale priveliștii, paznicul deveni neliniștit. Prindea să se amestece funingine în pâclă, când el se sprijini în coate și înălță fruntea. Mormăi ceva. Ce este? a întrebat șoptit stăpânul. Cred că ne putem întoarce. Da, domnule doctor, dar nu înțeleg ce caută calul meu în poiana asta. — Unde vezi tu cal, Ursake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mâhnire. S-a coborât în două ori devale, până la Sebeș. Când se întorcea a doua oară la deal, la începutul lunii lui noemvrie, se întâmplase a fi o zi călduță, cu soare de aur. Munții cei mai depărtați visau în pâcle, iar pădurile de la malul Frumoasei aveau în ele ca o dulceață a unor păreri de rău. Când a ajuns la o cotitură și la un pod, a văzut aproape, numai la o zvârlitură de băț, două căprioare care stăteau neclintite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deasupra peisagiului nemuritor al Cornului de Aur. Pe dealul din fund, între chiparoși, era cimitirul Eyub; în altă parte, la țărmul mării deschise, temnița împărătească de la Edicule, unde au putrezit și unii din voievozii de la Carpați; în larg, departe, în pâcla ușoară de pe Marmara, insula Prinkipo. De la Vechiul-Serai la Vlaherne, minunata așezare fără pereche pe pământ se odihnea în soare, așteptând rodul florilor primăverii. Într-o joi am făcut un drum pe la Silivri-Capù, dincolo de zidurile împăratului Constantin, ca să vedem mănăstioara Balâclî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
O altă sărbătoare în calendarul junglei, plină de participanți tribali, șmecherași care se sparg în figuri pe patinele lor, cu poponarii care sar cu toții și se-ntind după discurile lor de plastic (farfuriile zburătoare par să atârne pe vecie în pâcla dogoritoare), jocuri de table și șah, droguri, vrăji și blesteme, două mașini ale poliției cu toate ușile deschise, armele pregătite ale caraliilor gata să intervină la primul gest imprudent. Și nici un strop de rușine, nicăieri. Câteva se zbătea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Tăind orizontal, diametral. Copacii rari și ninși par de cristal. Chemări de dispariție mă sorb, Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb, Tăind orizontal, diametral. Alean E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg antic Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plânge - Și stropii căzând, în amurg, iau culori: De sineală, de aur, de sânge. Plutește un lanț de lebede albe, Iar visul din parc în lac
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de rău mi-a părut. Eu nu mai știu nimic, și m-am întors acasă, Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. Dormitând În pâcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Când lămpile de stradă cu miile veghează, În pâcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-vă ce gol, ce ruină-n amurg - Amurgul galben m-a-ngălbenit, și m-apasă, Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg. Dormitând În pâcla nopților de iarnă, cu hornuri ce fumează, Când lămpile de stradă cu miile veghează, În pâcla colorată mă duc abia simțit - Mai mult ca orișicine, îmi pare c-am greșit. Am fost atât de singur, și singur am rămas, În creierul meu plânge un nemilos taifas... De sună-n ziduri ninse, vreo muzică de bal, Mai
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
în mijlocul drumului, cu brațele-i suspendate în aer, a pomană... statuile vin și pleacă - ca poze într-un album - au încetat să mai simtă alunecarea, atingerile timpului... și gologanul refuză să se-arate...o fi din cauza soarelui, care poleiește vag pâcla murdară a hainelor ei, plutește în aer pe deasupra-i, se strecoară apoi în pupila tristă - gălbui, foarte palidetalând undeva, în adâncimi de suflet, câteva reflexe terne și false... și ce comoară vede el acolo, dincolo de foietajul incolor, inodor și insipid
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
muntelui Calf, a simțit ceva ciudat. Cețurile din jurul insulei. Cețurile care o învăluiau și o împresurau. Eternele, nicicând ridicatele văluri. Cețurile deveneau tot mai dese. încet-încet, coborau și încercuiau insula din toate părțile, mai aproape, tot mai aproape, ca o pâclă gri și tot mai densă, ce se apropia și mai tare... Și nu erau cețuri. Lipsită de legăturile sale cu toate Dimensiunile înrudite, lumea muntelui Calf se destrăma încet, moleculele și atomii i se sfărâmau, i se dizolvau, dispăreau lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un pas, să așeze tortul pe masă, Veturia să taie prima felie și, dintr-odată, totul să se lumineze în mine. Să revin din timpul acesta difuz, din cofetărie (auzi, nume de cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu, am tresărit, conștient că pirpiria aceea nu va mai ajunge niciodată la masa din miezul nopții, cu tortul ei de frișcă. Nu mi-e somn. Încerc doar să-mi revin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tăiat lumina.“ Nu-mi mai vin cărțile. S-a întrerupt lumina. Nu mai merg lifturile. Mi-am schimbat locul, la o masă mai lângă fereastră, puțin mai luminată. Am scris. Am fost iar pe Bulevard. M-am lăsat înfiorat de pâclă. Sentimentul îmi e că tot trăiesc, și acum, un timp halucinant, iluzoriu. Că, de fapt, timpul meu adevărat a rămas acolo, în durata celor câtorva pași pe care pirpiria îi avea de făcut, cu tortul de frișcă în mână, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care-i dau contur frumuseții. Eu doar privesc. Cu toropită mâhnire privesc cum micile mizerii ale zilei se trag una din alta, ca o pâclă încețoșând timpul, atât de puțin, ce mi-a mai rămas. Mă simt bătrân nu pentru că trec, se adună anii. Bătrân doar pentru că simt că mi-au mai rămas atât de puține neștiute. Și toropeala de-a nu mai cuteza să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le aflu. La policlinică, ieri, să-mi prescrie rețeta pe luna în curs. Leacuri pentru trigliceride și HTA, amicele mele de mai bine de doi ani de zile. Lume multă. Zumzet. Aer greu. Discuții felurite. Figuri cunoscute ca dintr-o pâclă a amintirii. Contururi de foști, îmbătrâniți, împovărați de boli, de uitare. Bățoși, totuși, în convingerea că vin la o policlinică a lor, care a fost și rămâne a lor. Sfidători prin neputința ostentației de a se simți ca acasă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu meșteșug postmodernist. Merg la Bibliotecă ca într-un fel de ritual. Am ajuns la o molcomă dependență de ea. Două-trei zile dacă nu trec pe acolo, intru în mohoreală, în neștire, într-o pâclă de plictis profund. De cele mai multe ori nu citesc ceva anume. Mă las pradă jocului cu fișierul. Răsfoiesc casete cu fișe, la întâmplare, dându-mi sufletul, mintea, imaginația la voia hazardului. Perindarea fișelor, jocul numelor, anilor, cifrelor, până și a cotelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mă simți niciodată singur, chiar dacă am dus o viață însingurată. Mi-a dat, revenirea, puterea de a mă bucura de fiecare zi, de a crede în frumusețea Lumii, de a o redescoperi mereu, chiar atunci când trăiam în neguri, în pâcle, în noroaie. Mi-a păstrat, reîntoarcerea, sufletul curat, gândurile limpezi, puterea de a nu face rău și aceea de a ierta. Sunt convins, acum, că nu mor, că nu voi muri. Doar revin, mă voi întoarce Acasă. Citesc nu dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a întrebat ce mâncasem dimineața. „Lapte și un măr pe drum.“ „De-asta ți s-a făcut rău. Să nu le mai amesteci.“ Am simțit, de multe ori, frica. Nu paralizantă, dar amenințătoare. Întinsă în preajma mea, alor mei, ca o pâclă sufocantă din care mereu pândeau amenințări felurite. Încetul cu încetul, am învățat că rostul tău, viața ta puteau fi schimbate, distruse de un oarecare, pornit cu furie oarbă împotriva ta din cele mai stupide motive. Am învățat să mă feresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]