455 matches
-
sînt de obicei aceia care o fac cel mai bine. Pentru a-și asigura succesul, spionii sînt gata să înșele și să mintă ori de cîte ori este nevoie. Aici întîlnim un contrast izbitor între perspectiva mincinosului și cea a păcălitului. Aceia care ne spionează sînt de obicei dezaprobați din punct de vedere moral și merită să fie aspru pedepsiți dacă sînt prinși asupra faptului. Însă cei pe care noi i-am angajat să spioneze sînt eroi necunoscuți, ale căror realizări
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ezitare să spună cine a pierdut cu adevărat. Acest obicei care datează din vremuri străvechi a fost vizibil și la sfîrșitul recentului război din Golf, deși nu este foarte clar cine încerca să înșele pe cine și care a fost păcălitul, dacă a existat vreunul. William Paley (1825:124) face o distincție clară între perioada în care războiul e în toi, timp în care minciuna este acceptabilă, și perioada care începe din momentul în care războiul s-a terminat, cînd "se
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a analizat aveau un caracter de onestitate și că prezența minciunii era doar un instrument care îi ajuta să impună mai bine litera legii. Minciunile albastre", cum le numește Klockars, au scopul de a-l ține sub control pe cel păcălit. Drept urmare, cei care au mai multe șanse să devină victime ale acestui gen de minciuni sînt persoanele care nu respectă puterea și autoritatea poliției sau care nu răspund la alte moduri directe de a impune ordinea. Klockars include în categoria
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fără dureri; și atribuirea de motive generoase și prietenești deciziei de a nu efectua un arest, cînd în realitate cauza principală este insuficiența dovezilor. (Klockars 1984b:535 ) Klockars identifică patru trăsături care deosebesc aceste "bomboane" de alte minciuni ale poliției. Păcălitul are o viziune greșită asupra situației; minciuna îi dă păcălitului impresia că poliția acționează eficient; bomboana este parțial sau în întregime în interesul celui păcălit; și mincinosul presupune că păcălitul nu ar fi fost ajutat mai mult de un răspuns
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a nu efectua un arest, cînd în realitate cauza principală este insuficiența dovezilor. (Klockars 1984b:535 ) Klockars identifică patru trăsături care deosebesc aceste "bomboane" de alte minciuni ale poliției. Păcălitul are o viziune greșită asupra situației; minciuna îi dă păcălitului impresia că poliția acționează eficient; bomboana este parțial sau în întregime în interesul celui păcălit; și mincinosul presupune că păcălitul nu ar fi fost ajutat mai mult de un răspuns sincer. Poliția se confruntă cu aceleași pericole de extindere a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
trăsături care deosebesc aceste "bomboane" de alte minciuni ale poliției. Păcălitul are o viziune greșită asupra situației; minciuna îi dă păcălitului impresia că poliția acționează eficient; bomboana este parțial sau în întregime în interesul celui păcălit; și mincinosul presupune că păcălitul nu ar fi fost ajutat mai mult de un răspuns sincer. Poliția se confruntă cu aceleași pericole de extindere a proporției minciunii ca și cei care oferă polițe de asigurare și psihologii experimentali, lucru pe care îl vom vedea în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
autorizare a înșelăciunii, n-ar trebui să fim surprinși că polițiștii, ca și politicienii, mint în unele situații în care ar fi în interesul public să spună adevărul. Totuși, minciunile poliției, ca și ale altora, au succes numai dacă cei păcăliți sînt convinși că această instituție este sinceră. Aceste exemple de audieri la tribunal și anchete ale poliției confirmă una dintre concluziile trase în capitolul 2 cu privire la minciuna care apare în politică și în război: în acele instituții sociale în care
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
agață de aceste presupuneri în ciuda incompatibilității deja demonstrate, se poate considera că înșelătoria e prezentă. De exemplu, Wolozin (1974) susține că Omul Economic a devenit "marea minciună". Însă în toate situațiile ar trebui să ne punem întrebarea cine este cel păcălit, sociologii care cred în veridicitatea modelelor pe care le-au construit, sau publicul neavizat pe care vor să-l impresioneze (cf. Granovetter 1985). Astfel, prin comparație cu științele naturale, științele sociale au modalități mai complexe de a induce în eroare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
În această comunitate, mincinoșii sînt de obicei tineri bărbați sau copii. Minciunile sînt spuse mai mult pentru amuzament, pentru a-și păcăli prietenii. Succesul minciunii depinde de istețimea fiecăruia, însă triumful final apare atunci cînd mincinosul îi dezvăluie adevărul celui păcălit, spunîndu-i victorios: "Te-am mințit și ai căzut în plasă" (Gilsenan 1976: 192). Astfel există o atitudine de concurență jucăușă față de minciună, similară întrucîtva atitudinii față de păcălelile de 1 aprilie din anumite țări. Uneori, se minte doar de dragul minciunii, fără
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
excepții, în special în ceea ce privește războiul, după cum am văzut în capitolul 2. Evaluările obișnuite ale minciunii se distanțează mult de această tradiție universală. Minciunile sînt privite diferit nu numai în funcție de domeniu sau cultură, ci și după statutul mincinosului sau al celui păcălit, unul față de celălalt și în raport cu ansamblul societății. De exemplu, studiile efectuate în 1970 au arătat că în Statele Unite persoanele cu funcții înalte sau care aveau responsabilități însemnate erau judecate cu mai multă asprime atunci cînd mințeau, decît persoanele cu funcții
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
asupra încrederii și a pretențiilor la sinceritate în relațiile altor oameni pare să difere de viziunea proprie a fiecăruia. În special minciuna, mai ales cea defensivă și protectoare, nu este percepută de către mincinos neapărat ca o trădare a încrederii, deși păcălitul sau un terț implicat ar putea avea această părere. Discutînd despre modul diferit în care au reacționat bărbații și femeile față de un studiu cu privire la punctele de vedere asupra trădării și încrederii, Blum (1972:222-230) remarcă Bărbații sînt mai preocupați de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
din eșantionul lui Blum se deosebeau foarte mult de cuplurile despre care vom vorbi în capitolul 7, unde, deși exista o oarecare colaborare între parteneri, exista și înșelătorie reciprocă. Aceste descoperiri demonstrează că tipul de relație existentă între mincinos și păcălit se leagă de felul minciunilor care sînt spuse și de modul în care acestea sînt percepute. În capitolul 2 am contrastat minciunile spuse inamicilor unei națiuni și cele spuse publicului; la nivelul relațiilor interpersonale, principalul contrast apare între afirmațiile spuse
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nivelul relațiilor interpersonale, principalul contrast apare între afirmațiile spuse străinilor și acelea spuse rudelor și prietenilor. În acest capitol vom examina modul în care actul de a minți este influențat de diferența între statutul social al mincinosului și cel al păcălitului. NECUNOSCUȚII Evaluarea diferită a minciunilor spuse aliaților și inamicilor îi include, în multe medii culturale, pe toți străinii, limita dintre necunoscuți și cunoscuți variind uneori de la un context la altul. De asemenea, cunoscuții și necunoscuții sînt tratați diferit în funcție de modul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sigur/ă că te-ai străduit foarte mult"; mîzgălitura nereușită provoacă exclamații de genul: "Ce desen frumos!" Aceste remarci pot fi minciuni, însă sînt spuse pentru că mincinosul presupune sau speră că aprecierile pozitive nesincere îl vor face fericit pe cel păcălit și îl vor încuraja să se străduiască mai mult altă dată. Afirmațiile similare, de o precizie îndoielnică, făcute de doctori în scopul de a-i calma și a-i încuraja pe pacienți, sînt de obicei considerate "inofensive", chiar dacă sînt spuse
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
similare, de o precizie îndoielnică, făcute de doctori în scopul de a-i calma și a-i încuraja pe pacienți, sînt de obicei considerate "inofensive", chiar dacă sînt spuse de către o persoană care se află în relație de dominare cu cel păcălit. În studiul lui Henderson (1970 [1935]) asupra relației medic-pacient, el discută complexitatea reacției pacientului la o posibilă afirmație a doctorului, de genul "boala pe care o aveți este cancer". Henderson își justifică preferința pentru "a nu provoca suferință" decît pentru
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe care îl provoacă dominația lor asupra celor slabi", după cum spune Bailey, depinde de contextul social și cultural. Există, totuși, o configurație structurală pe care am amintit-o doar în treacăt și care ar trebui analizată mai amănunțit. Mincinosul și păcălitul nu sînt neapărat două persoane diferite. Cînd aceste roluri sînt ocupate de unul și același individ, avem de-a face cu autoamăgirea. Acesta este subiectul principal în capitolul următor. 7 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună AUTO-AMĂGIREA ȘI AUTO-ILUZIONAREA Adrienne Rich
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
drumul ducea la B, însă dintr-un anume motiv am refuzat să accept realitatea (cf. Trivers 1988:viii). Într-adevăr, noțiunea de autoamăgire implică posibilitatea unui dialog interior sau a unei conversații complexe, în care rolul mincinosului și cel al păcălitului sînt jucate de una și aceeași persoană; și în care unele minciuni sînt gîndite în tăcere mai degrabă decît spuse cu voce tare. Hartung (1988:172) scrie că numai eul uman "interacționează cu sine însuși, controlînd transferul informației de la conștient
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
10). Totuși, deși Snyder consideră că aceste procese de negociere cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat diferența între percepție și realitate. Păcălitul devine colaborator sau chiar co-autor. Auto-iluzionarea, mai degrabă decît autoamăgirea, ar putea fi un termen mai potrivit pentru aceste "negocieri cu realitatea". Termenul intră în conflict cu părerile lui Taylor (1990:36), care face o distincție clară între iluzii, considerate
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
aparența adevărului..." și că "pe măsură ce un mincinos are tot mai mult succes și păcălește tot mai mulți oameni, cresc și șansele ca el să ajungă să creadă în propriile minciuni" (Arendt 1972:34). Un proces oarecum similar poate afecta persoanele păcălite care sînt complice la minciunile care li se spun. Epstein (1989:217) dă ca exemplu construirea celor două vapoare germane de luptă, Bismarck și Tirpitz. Aceste vapoare ar fi trebuit să se conformeze limitelor specificate în tratatul anglo-german din 1935
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ceea ce eu numesc iluzionări și auto-amăgiri este faptul că persoana care își face iluzii nu trăiește nici un conflict; nu există nici o convingere contradictorie, ca în cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
că persoana care își face iluzii nu trăiește nici un conflict; nu există nici o convingere contradictorie, ca în cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cazul auto-amăgirii. (Demos 1960:590) Este necesară o restrîngere a vocabularului cînd descriem reacțiile celor păcăliți. Este greșit să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à deux. Aici trebuie să facem o diferențiere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să continuăm să vorbim despre păcăliți, o dată ce aceștia au sesizat intenția mincinosului de a-i înșela. Încercarea de a minți a eșuat. Păcăliții care iau parte la minciună pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à deux. Aici trebuie să facem o diferențiere între complicitatea conștientă și cea inconștientă, între certitudinea cuiva că este ținta unei minciuni și adaptarea inconștientă la
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Shaw îi atribuie privilegiul creației ficționale, după cum se va discuta în capitolul 9. Ar trebui să evităm să ne mințim singuri? Vom analiza problema meritelor sociale și a neajunsurilor minciunii în capitolul 11, însă caracteristicile specifice auto-amăgirii, cînd mincinosul și păcălitul sînt aceeași persoană, trebuie privite din alt punct de vedere. Simpozionul editat de Lockard și Paulhus (1988) prezintă numeroase observații asupra avantajelor și dezavantajelor auto-amăgirii. Ceea ce poate fi avantajos pentru un individ nu este neapărat avantajos și pentru societate sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care ni se cere să-l avem...". Din păcate, el nu precizează în cel fel este armonizată această combinație. Evident, poziția ideală este cea de mijloc; însă unde anume? Nu e bine să existe prea multă autoiluzionare, deoarece o persoană păcălită ajunge să nu-și mai dea seama de acest lucru. Totuși, este nevoie de puțină auto-amăgire, însă în cantitate moderată. Din nefericire, în lipsa unor scări de gradație bine definite, toate rețetele care prescriu adoptarea unei atitudini de mijloc rămîn ambigue
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]