KorAP: Find »[drukola/base=păduche & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...47 >

1,159 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655

până am reușit să scap de hainele respective și să le Înlocuiesc cu altceva. Sau, de exemplu, după ce ne-am Întors de la Magdeburg voiam să merg să fac un duș, o baie, că ne mâncau păduchii. Abia când prezentai un păduche șeful blocului Îți scria numărul și peste două-trei zile Îți dădeau voie să faci un duș. Din când În când te tundeau complet, peste tot, fiindcă ei știau că păduchele Își depune ouăle acolo unde există păr. Pe urmă te

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
o baie, că ne mâncau păduchii. Abia când prezentai un păduche șeful blocului Îți scria numărul și peste două-trei zile Îți dădeau voie să faci un duș. Din când În când te tundeau complet, peste tot, fiindcă ei știau că păduchele Își depune ouăle acolo unde există păr. Pe urmă te ungeau cu un dezinfectant de-ți săreau ochii din cap. Sau chiar trebuia să te cufunzi Într-o vană de piatră cu dezinfectant. Umblai două zile de nu mai știai

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ședințe, cenacluri literare (râde). N-aveam noi chef de așa ceva. Igiena, hrana... asta era la ordinea zilei. Am avut un noroc foarte mare, că totdeauna am fost un om pretențios cu igiena - când alții nu se spălau și-i mâncau păduchii, eu mergeam și mă spălam chiar și cu zăpadă. Și asta m-a ajutat foarte mult. Îmi susținea moralul. De fapt nemților nu le plăceau cei murdari și neîngrijiți și imediat Îi selectau; iar selecția era moarte sigură, fiindcă Îi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de suferințe și amintiri Îngrozitoare. Am fost admis și, Înainte de transport, conform obiceiului, eram duși la baie. Ne-am dezbrăcat, veșmintele le-am lăsat În vestiar. Hainele scoase de pe noi erau duse la etuvele de deparazitare - cu toții eram plini de păduchi. Răvașul, scrisorica, mare cât o jumătate de palmă, am băgat-o În gură. Nu m-am așteptat ca În baie să fim supuși la porunca de rutină: „Deschide gura și scuipă!”. Nu s-a uitat nimeni ce căzuse din gura

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
erau destul de mulți. În lagărul unde eram eu, care cuprindea circa 4.000 de oameni, cam 20-30 de oameni mureau zilnic. Nu mureau Împușcați, ci de epuizare sau de boală. Când am ajuns acolo, lagărul era de-acum plin de păduchi. Am făcut și tifos exantematic. Numai În germană se vorbea. Cine Înțelegea - Înțelegea, cine nu, Îi mai spunea altul. Dar numai În germană se vorbea. - Ați putea descrie lagărul? - O poartă mare pe care, ca de obicei, scria „Arbeit macht

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Nici un moment eu și prietenul meu nu ne-am gândit că mâine vom muri, deși la fiecare pas, În fiecare zi, lângă noi murea cineva. Nu știu dacă ați văzut - și mai bine să nu vedeți - dar când unul murea, păduchii părăseau corpul rece și erau ciorchine pe marginea patului. Țin minte și acum un profesor de matematici care a murit și cum păduchii erau În jurul lui. De ce spun că Îl știam pe ăsta? Pentru că v-am spus că mi-a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
murea cineva. Nu știu dacă ați văzut - și mai bine să nu vedeți - dar când unul murea, păduchii părăseau corpul rece și erau ciorchine pe marginea patului. Țin minte și acum un profesor de matematici care a murit și cum păduchii erau În jurul lui. De ce spun că Îl știam pe ăsta? Pentru că v-am spus că mi-a plăcut matematica și am Încercat să discut cu el aceste probleme. În cămașă găseam Întotdeauna păduchi. Nu mai vorbesc de latrinele comune... Și

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de matematici care a murit și cum păduchii erau În jurul lui. De ce spun că Îl știam pe ăsta? Pentru că v-am spus că mi-a plăcut matematica și am Încercat să discut cu el aceste probleme. În cămașă găseam Întotdeauna păduchi. Nu mai vorbesc de latrinele comune... Și cum unul se simțea rău și nu mai avea forță, păduchii Îl năpădeau și treceau și la alții. - Când ați ajuns În lagăr a trebuit să renunțați la hainele cu care ați venit

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Pentru că v-am spus că mi-a plăcut matematica și am Încercat să discut cu el aceste probleme. În cămașă găseam Întotdeauna păduchi. Nu mai vorbesc de latrinele comune... Și cum unul se simțea rău și nu mai avea forță, păduchii Îl năpădeau și treceau și la alții. - Când ați ajuns În lagăr a trebuit să renunțați la hainele cu care ați venit? - Nu. Am rămas cu hainele noastre. N-am primit haine vărgate, nu s-a dat absolut nimic. N-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
vă pot spune dacă erau oameni care erau apreciați În mod deosebit. În general, ceea ce rețin eu este că nu a fost o atmosferă dușmănoasă. Eu l-am respectat pe un profesor de matematici, care a murit acolo mâncat de păduchi. În urma bolii. Dar să fi Întâlnit un rabin sau așa ceva... nu rețin să fi avut pe cineva pe care să-l respect În mod deosebit În afară de respectul pe care-l datoram fiecărui om. În baracă la noi erau destul de mulți

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
treaba - numai că În loc de mâncare de dimineață Îți dădeau Dorrgemuse... DAVIDOVICI: Amintiri... - Ce amintiri? DAVIDOVICI: Cum era când erai cu tata, cu mama... ADLER: Ăia bătrâni vorbeau despre război, despre primul război mondial... DAVIDOVICI: Și mai aveam o preocupare: omoram păduchi. ADLER: A, da, da... DAVIDOVICI: Omoram păduchii de pe noi. Asta era o preocupare... Unde puteam. Și În luna octombrie, din atâtea selectări, ei știau că din ianuarie lagărul o să fie eliberat... Și atunci... ADLER: Ce? Nemții știau treaba asta? Nu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Îți dădeau Dorrgemuse... DAVIDOVICI: Amintiri... - Ce amintiri? DAVIDOVICI: Cum era când erai cu tata, cu mama... ADLER: Ăia bătrâni vorbeau despre război, despre primul război mondial... DAVIDOVICI: Și mai aveam o preocupare: omoram păduchi. ADLER: A, da, da... DAVIDOVICI: Omoram păduchii de pe noi. Asta era o preocupare... Unde puteam. Și În luna octombrie, din atâtea selectări, ei știau că din ianuarie lagărul o să fie eliberat... Și atunci... ADLER: Ce? Nemții știau treaba asta? Nu cred. DAVIDOVICI: Da, da, se preconiza. Pentru că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
nu-ți Închipui cum arătam rochia aia lungă, cu niște saboți care mi-au deformat picioarele... - și acum le am deformate. Ei, și am ajuns la Altenburg... - Iar s-a făcut dezinfecție? DAVIDOVICI: Da, da... Tot pe priciuri dormeam, tot păduchi omoram, dar lucram opt ore... ADLER: Opt? DAVIDOVICI: Da. Trei ori opt - 24. ADLER: Noi lucram 12. DAVIDOVICI: Schichte de noapte și schichte de zi. Am greșit? ADLER: Înseamnă că erau 12 ore. Tage și Nachte - 12 ore... DAVIDOVICI: Da

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ca să iasă numărul. - Care era misiunea Blockaltesterului? - Singura lui preocupare era să ne țină pe noi În teroare prin ciracii lui: te supraveghea, asta era menirea lui. Baraca lui să fie curată, să fie ordonată... La Auschwitz nu era cu păduchi și cu chestii din astea. Se făcea dezinfecție, aveam spălătorie, unde mergeam să ne spălăm, aveam... WC Puteai circula pe teritoriul lagărului, dar la apel trebuia să fii prezent. Și când dădeau de mâncare trebuia să fii acolo. - Imediat după

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
bătrâni, fără câini, Wehrmacht... Sincer să spun, puteai fugi... Și după o zi de mers, o zi - o zi și jumătate, trecând prin localități, am ajuns la Gunskirchen - lagărul era Într-o pădure... Tifosul exantematic făcea ravagii: scoteai cămașa, omorai păduchii - asta era singura ocupație, să omori păduchii; nu mai era dezinfecție, iar după o oră eram fel. Noaptea, când mă așezam jos (nu În pat, cu nu era pat), dacă ridicam un picior nu mai aveam cum să-l pun

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
puteai fugi... Și după o zi de mers, o zi - o zi și jumătate, trecând prin localități, am ajuns la Gunskirchen - lagărul era Într-o pădure... Tifosul exantematic făcea ravagii: scoteai cămașa, omorai păduchii - asta era singura ocupație, să omori păduchii; nu mai era dezinfecție, iar după o oră eram fel. Noaptea, când mă așezam jos (nu În pat, cu nu era pat), dacă ridicam un picior nu mai aveam cum să-l pun jos - adică nu aveam loc, așa de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ieșit ca fum. A fost o mare nenorocire. Au murit mulți acolo. A murit și un doctor de la Satu Mare, un prieten bun de-al meu, care terminase tot la Cluj, cu doi ani mai devreme decât mine. Și alții... Erau păduchi cu nemiluita la Dachau... - După ce s-au deschis ușile vagonului ați mers În convoi? - Am mers patru kilometri, până la lagăr, pe jos. - Când ați coborât din tren... - Stația Dachau, iar de acolo până În lagăr, care era În afara orașului Dachau. - Ce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Sunt sigur că avea număr. Erau zeci de barăci din astea. Dacă Împărțiți 60.000 la 1.600 trebuie să fie vreo 40-50 de barăci, plus cele cu bucătărie, baie, bazine cu fel de fel de chestii... Eram plini de păduchi. - Chiar de la Început? - O singură dată am făcut baie: când am ajuns acolo. A trecut o lună și nu am mai făcut baie. Eram plini de păduchi. Și atunci, ziua, când puteam, ne scoteam cămășile și ne despăducheam. Dar iar

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
cu bucătărie, baie, bazine cu fel de fel de chestii... Eram plini de păduchi. - Chiar de la Început? - O singură dată am făcut baie: când am ajuns acolo. A trecut o lună și nu am mai făcut baie. Eram plini de păduchi. Și atunci, ziua, când puteam, ne scoteam cămășile și ne despăducheam. Dar iar ne umpleam... - Exista vreo sobă În baracă? - Nu. Eram patru sute de oameni - unde să mai bagi și o sobă? - Cum erați organizați În baracă? - Era un șef

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
putea descrie senzația asta de foame sau de sete? - În primul rând era setea. Nu aveam apă de băut. În al doilea rând ne era foame, iar În al treilea rând frig de ne lua dracu’. În al patrulea rând, păduchii mișunau și nu puteam scăpa de ei, al cincilea - nu puteam dormi, că tot timpul unii vorbeau, alții nu știu ce țipau În vis, alții voiau să se Întoarcă și nu puteai să te Întorci... Toată lumea trebuia să se Întoarcă pe dreapta

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
ceva mai bună. Dezbrăcați, ne-au dat cu un dezinfectant, o unsoare contra scabiei și, aveai - nu aveai râie, trebuia să te ungi Împotriva scabiei (râde). Pe urmă Îți dădeau o pijama... Ne-au tuns, sigur. Acolo nu mai erau păduchi decât foarte rar; ne despăducheam... Curgea apa - puteai să bei apă... Mâncarea era ceva mai bună, adică pâinea era la fel, cafeaua la fel, dar, totuși, Îți dădeau cartofi, uneori supă de cartofi, iar seara Îți dădeau un crenvurșt sau

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
de oameni. Acolo stăteam degeaba. Ce mă durea mai mult era setea... Să nu poți să bei... Eu În general beau apă din reflex, că cine știe dacă... Dacă nu ai apă, dacă nu ai mâncare, dacă ești plin de păduchi, dacă ți-e frig tot timpul, dacă nu poți să mergi, că nu ai cu ce, dacă ești dezbrăcat... mai trebuie altceva? Au făcut cardită reumatică, de era să o pățesc. Am și acum o boală de inimă care de

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
următor... Păi, au murit vreo 40, cred, În lunile astea. Problemele de sănătate erau epuizarea și foamea. - Boli, epidemii au fost? - Nu, aici nu am avut. Mai târziu am avut tifos exantematic. - Dar aici spuneați că era apă și... - Dar păduchi aveam. Berechet. - Și igiena? - Nu exista igienă. Când am venit am fost tunși zero. Și bărbieritul era o problemă. Deci eram tunși zero, părul bineînțeles că a crescut - sigur că nu cât am eu acum. Și se tăia la mijloc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
igienă. Când am venit am fost tunși zero. Și bărbieritul era o problemă. Deci eram tunși zero, părul bineînțeles că a crescut - sigur că nu cât am eu acum. Și se tăia la mijloc o cărare care se chema „ulița păduchilor”. Asta era pentru că dacă fugim să fim recunoscuți imediat ce-i cu noi. N-a fugit nimeni din lagărul ăsta. În următorul lagăr au fugit de 7 noiembrie. O singură dată, cât am stat În lagărul ăsta, În toiul verii, a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

glonțul. Gripa spaniolă de după primul război mondial se pare că a omorât mai mulți oameni decât muriseră pe câmpul de luptă, iar după Genghis Khan prin secolul al XlV-lea a început în Europa un război cumplit între populație și păduchii și șobolanii aducători de ciumă. Jumătate din europeni au pierit. Alianța microbilor între ei poate fi mai rea sau în orice caz tot atât de rea cât un război modern, adică nuclear. Dar astea sânt fatalități naturale, ce poți face? Mori și

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]