777 matches
-
apariția dublă a prezentuirii: ca ecstază temporală în sine și ca ecstază temporală sintetică; dar din acest punct de vedere, prezentuirea nu se mai află și nici nu s-a aflat vreodată în nici un fel de "prezent" al timpului "public". Părtinirea devine posibilă prin prezentuirea chemării trecutului, fiindcă ea trebuie să aibă la îndemână mai multe părți ale unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă prin prezentuirea chemării trecutului, fiindcă ea trebuie să aibă la îndemână mai multe părți ale unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui întreg, pentru a acorda privilegiul unei dintre ele. Desigur, aceste părți nu sunt deja ceva; mai degrabă ele devin ceva prin chiar actul părtinirii, ceea ce înseamnă că actul propriu-zis al timporizării lor, adică al în-ființării (constituirii) lor, presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
presupune intervenția părtinirii. Dar aceasta nu este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja ierarhia părților. Dar ea nu are, în primul rând, un sens dat de prezentuirea chemării trecutului, ci mai degrabă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o formă. În plus, deși fiecare act este ceva în el însuși, pe de o parte, și este ceva și alături de celelalte în structura pe care o alcătuiesc împreună toate trei, pe de altă parte, fiecare presupune alt-ceva decât sine: părtinirea presupune părțile unui întreg, ordonarea, partea privilegiată și alte părți neprivilegiate, autorizarea, infinitul, nedeterminatul, nelimitatul. E drept, toate acestea nu sunt anterioare actelor însele, ci sunt deodată, pentru că survin toate prin același eveniment și în același loc; dar aceasta arată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
componentele judecății, mai cu seamă cele ale aspectului formal, subiectul și predicatul, care capătă astfel sensul de individual și, respectiv, de universal, ci tocmai cele trei acte prin care timpul însuși este prezentuit. Din această perspectivă, pragmaticul, susținut de actele: părtinire, ordonare și autorizare, ontologicul, susținut de sensurile de individual ("substanță primă") și universal (gen suprem), și logicul, susținut de "pozițiile" de subiect și predicat și de funcțiunile de verb și timp, toate ale judecății, alcătuiesc o structură, care, desigur, este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poziție" logică, spre care conduc toate celelalte, ar trebui adăugat că tocmai această concentrare a sensurilor elementelor (și aspectelor) judecății în "poziția subiect" are acum cea mai mare importanță. Poate și pentru că sensurile acestor elemente nu sunt izolate, ci, potrivit părtinirii, ordonării și autorizării, ele se află de la bun început într-o "structură" (semantică). Într-un fel, subiectul, prin poziția sa logică, reprezintă toate elementele originare ale judecății și judicativului. Acest fapt trebuie luat în linie semantică, pentru că subiectul-poziție-logică adună în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un context semantic larg, în care sunt, în simplă posibilitate, și sensurile esențiale ale subiectului: cel de substrat (sensul logic) și cel de individual (sensul ontologic). Subiectul judicativului regulativ nu a primit, așadar, modelarea pragmatică; el nu are încă pecetea părtinirii, ordonării și autorizării; toate acestea sunt însă, asemenea calității de subiect propriu-zis judicativ, în potență. Pe de altă parte, trebuie acceptat că cele trei acte pragmatice operează într-o oarecare măsură asupra subiectului judicativului regulativ, fiindcă acesta, în absența celor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acum trebuie înțeles în modul pe care însăși reducția judicativă îl îngăduie. Este vorba, mai întâi, despre activarea "locului" judicativului regulativ, datorită neconstitutivității sensurilor "logice" în cazul ființei, și despre o repoziționare a sensurilor ontologice, "sintetizate" în ființă, datorită activării părtinirii, ordonării și autorizării. Aceasta înseamnă că sensurile ontologice prin acestea, și cele logice primesc o nouă poziție din perspectiva sensurilor pragmatice. Această repoziționare este evidentă în construcția lui Levinas. Cele trei acte care au intervenit și de această dată, la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nouă poziție din perspectiva sensurilor pragmatice. Această repoziționare este evidentă în construcția lui Levinas. Cele trei acte care au intervenit și de această dată, la fel cum au intervenit și în cazul subiectului (logicului), într-o modalitate pre-operațională; prin urmare, părtinirea, ordonarea și autorizarea pregătesc ființa (individualul universal) pentru ceea ce urmează să se întâmple cu ea atunci când devine "subiect" al discursului, adică al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al gândirii, rostirii, făptuirii. O asemenea situație poate fi observată în mai toate reconstrucțiile ființei, de la Aristotel până la Heidegger, Pareyson și Noica. Excepția faptul că ființa este ea însăși, prin sensurile proprii, oarecum ieșită din actele operate ca atare, de părtinire, ordonare și autorizare se află în afara intervalului istoric precizat: este vorba despre filosofia lui Parmenide, unde "a gândi" este tot una cu "a fi". Această excepție nu poate fi luată acum în discuție, pentru că reducția judicativă nu reprezintă calea cea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ne-ființă nu ne poate reține, acum, pentru lămurire. Condițiile pe care le pretinde, pentru aceasta, sunt de altă natură decât cele proprii dictaturii judicativului, deși în chiar orizontul acesteia s-a înfiripat acest gând despre ne-ființă. Pre-operaționalitatea părtinirii, ordonării și autorizării ține de "locul" în care ele intervin: cel al judicativului regulativ. Nu este vorba, așadar, despre o limitare lăuntrică a puterii de operare proprie celor trei acte, ci mai degrabă despre împrejurările operării. Tocmai de aceea, ele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de a opera, adică după "locul" în care ele sunt acte ca atare, iar nivelul funcționării lor este cel operațional, nu doar pre-operațional. Și fiindcă ele însele se supun regulilor ce le sunt proprii adică sunt ele însele "obiect" de părtinire, ordonare și autorizare, cum a fost arătat într-un subcapitol anterior dintre toate trei poate fi autorizată una care să reprezinte pragmaticul ca atare; desigur, fiind vorba despre așa ceva, doar autorizarea poate fi părtinită, ordonată, "autorizată". Într-un fel, autorizarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totul firesc și suficient pentru reașezarea sensurilor în cauză în perimetrul judicativului regulativ (faptul cel mai semnificativ pentru acest moment al reducției judicative). Desigur, el nu este sufient pentru pragmaticul însuși. Așadar, autorizarea împreună cu celelalte două acte, care o preced: părtinirea și ordonarea au un nivel pre-operațional, prin care, deși intervin, măsura intervenției lor este ghidată de resemnificarea judicativ-regulativă a logicului și ontologicului. Prin aceasta, pragmaticul capătă preeminență: el pune în sens ceea ce ține de logic și de ontologic: "poziții" logice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
arată deja ca fiind părtinită, ordonată și autorizată aceste "calități" fiindu-i necesare pentru propriul său fapt de a fi -, autorizarea însăși trebuie să fie astfel, dacă este timporizată (și trebuie să fie). Luată astfel, autorizarea autorizării, ca timp, este părtinire: împărțire și favorizare a ceva; pare că acest ceva nu este autorizarea însăși; dar trebuie să fie aceasta deși ies în evidență "determinările" unei ființări, în genere pentru că ea, autorizarea, ca timp ce timporizează, este condiția de posibilitate a oricărui
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva nu este autorizarea însăși; dar trebuie să fie aceasta deși ies în evidență "determinările" unei ființări, în genere pentru că ea, autorizarea, ca timp ce timporizează, este condiția de posibilitate a oricărui fapt în orizontul judicativului; apărând astfel, autorizarea este părtinire (ca un act complex, care are deja în structura sa și ordonarea și autorizarea însăși). Într-un fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însăși). Într-un fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel, autorizarea este fapt primar din perspectiva reducției judicative, în măsura în care aceasta pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pune un mai mare preț pe aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aria de valabilitate a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a judicativului constitutiv; în perimetrul judicativului regulativ, pus în evidență mai sus, autorizarea autorizării este, în fapt, părtinire (act de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de părtinire), sau, mai bine zis, este act în structura operațională a părtinirii, dar acel act care împlinește părtinirea; autorizarea este părtinirea ajunsă la forma sa desăvârșită. Autorizarea autorizării, ca timp care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea constitutivă și regulativă a judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care timporizează pentru a în-ființa (constitui) însăși autorizarea, este părtinire, așadar. Luată astfel, ea reprezintă actul fondator al dictaurii judicativului, în "partea" sa constitutivă și, desigur, în "partea" sa regulativă. Funcțiunea constitutivă și regulativă a judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului reprezintă expresia directă a părtinirii, dacă ținem seama de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de preeminența constitutivității pentru orizontul dictaturii judicativului. Totuși, lucrurile stau astfel nu pentru că reducția judicativă a stabilit aleatoriu câteva sensuri pentru fel de fel de "entități" logice, ontologice, pragmatice, ci pentru că părtinirea corespunde însuși logos-ului. Chiar acesta a suportat părtinirea: s-a împărțit în logos ca atare și logos formal, apoi a fost favorizată, prin același act al părtinirii, acesta din urmă, pentru funcțiunile gândirii, rostirii și făptuirii. Părtinirea, înțeleasă ca autorizare a autorizării, așadar ca timp care timporizează (și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]