922 matches
-
obișnuit o atitudine de furie, de suspiciune (Munro 2004: 45-46); ea rămâne, deocamdată, singura reprezentantă a vechiului grup de afecțiuni paranoide, în condițiile în care vechea paranoia fusese oarecum lăsată în suspensie ca diagnostic larg folosit, multe cazuri de gelozie paranoică fiind privite drept schizofrenie. Abia în anii '80 ai secolului XX, cercetările privind paranoia cunosc un oarecare reviriment, dar ele nu au schimbat deocamdată, în mod decisiv, viziunea asupra bolii materializată în scrierile lui Kraepelin ori Kretschmer. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
poate conține un sâmbure de adevăr. Nici impermeabilitatea delirului la raționament sau experiență nu îl distinge de eroare sau de opinie (Mullen 1997: 21), dar, în timp ce erorile normale sunt locuri comune în perimetrul grupului din care facem parte, erorile subiectului paranoic tind să fie extrem de idiosincrasice. Originea lor se află într-o disrupție și schimbare a funcției mintale, ceea ce schimbă fundamental modul de a înțelege și apropria lumea. Faptul că paranoicul nu își schimbă opinia când este pus în fața argumentelor contrare
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pus în fața argumentelor contrare nu ar trebui să surprindă, pentru că convingerile noastre greșite cedează în fața schimbării de mediu. Delirurile nu depind de vreun defect al inteligenței pacientului, nici de dereglarea facultăților sale de a raționa și gândi logic. O persoană paranoică își pune inteligența în slujba delirului, și din această stare de fapt pot rezulta numeroase idei bizare, ce sunt susținute și apărate cu mare agilitate mintală. Convingerile greșite nu indică totdeauna psihopatologie. Chiar și acelea idiosincrasice, neîmpărtășite de alții, nu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
scrisori, daruri, chiar prin supraveghere și urmărire), deși de multe ori păstrează secretul asupra maniei sale. Semnele de respingere din partea celeilalte persoane sunt, de regulă, interpretate ca fiind o acceptare a relației. Observațiile clinice clasice par să arate că majoritatea paranoicilor de acest fel sunt femei, totuși se cunosc destule situații în care bărbații au fost afectați de boală, mulți dintre ei ajungând în conflict cu legea, în eforturile lor de a urmări persoana care este obiectul maniei lor sau pe
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
el este să scoată la lumină "adevărul" și să-i pedepsească pe cei culpabili. Trăind deliruri ale persecuției, el este adesea ranchiunos și enervant, și poate recurge chiar la violență împotriva celor care l-au lezat în "amorul propriu". Comportamentul paranoicului poate avea importante repercusiuni legale. Nu de puține ori, delirul se concentrează asupra unei "injustiții" ce trebuie neapărat "îndreptată" pe cale legală (paranoia querulans); persoana în cauză poate încerca să obțină satisfacție multiplicând recursurile la justiție, intentând proces după proces împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
acte criminale atunci când sunt afectate capacitatea de judecată și nivelurile normale de inhibiție. În ciuda faptului că sistemul delirant rămâne stabil, iar boala, odată declanșată, se cronicizează, personalitatea pacientului nu este în totalitate afectată. Unele trăsături îi fac deosebit de periculoși pe paranoici: caracterul cronic al maladiei, faptul că ei își păstrează capacitățile intelectuale intacte, iar capacitatea de a raționa nu le este lezată, ei continuând să funcționeze aproape normal în societate. Delirurile sunt adesea elaborate, ingenioase și, aparent, foarte plauzibile. Întrucât rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de delir". Un delir psihotic, provocat de substanțe cum ar fi stimulanții, amfetaminele și cocaina, poate prezenta o simptomatologie identică cu cea a paranoiei, de care poate fi deosebit prin relația cronologică dintre substanța folosită și remisiunea convingerilor delirante. Elemente paranoice sunt adesea identificate în cursul encefalopatiilor alcoolice, precum "sindromul Korsakoff"; de asemenea, anumite tumori cerebrale, în special ale lobilor frontali, pot sugera un tablou ce amintește de paranoia. Paranoia (delusional disorder) poate fi deosebită de schizofrenie (schizophrenia) și de delirul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sa nu este niciodată suficient recunoscută) și hiperestezie relațională, care atrage susceptibilitate și o mare vulnerabilitate la contactele sociale și la tendința de autocritică, la interiorizarea dureroasă în fața unor eșecuri. Nu regăsim nici hipertrofierea eului, nici iritabilitatea din alte personalități paranoice. În anumite situații (anxietate, stres, sindrom depresiv) se pot observa anumite trăsături de personalitate tranzitorii și reversibile, legate de starea psihică de moment. Se recomandă (DSM-IV-TR) ca ori de câte ori persoanele cu paranoia prezintă și o tulburare de personalitate preexistentă, aceasta din
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
gen. În identificarea paranoiei trebuie să se țină seama de contextul cultural și religios al pacientului, deoarece unele culturi aprobă credințe care, în altele, ar fi clasificate drept deliruri, concepțiile variind de la o cultură la alta, chiar la sub-culturi. Gelozia paranoică se manifestă mai mult la bărbați decât la femei; în ceea ce privește celelalte forme ale bolii, diferențele nu sunt însă semnificative. Unele studii au relevat că paranoia este mai frecventă printre rudele indivizilor care suferă de schizofrenie, în timp ce alte studii nu au
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cu implicațiile ce decurg de aici. Statisticile par să indice faptul că episoadele depresive majore apar mai frecvent la indivizii cu tulburări delirante decât la masa populației, ele putându-se asocia cu delirul obsesiv-compulsiv, cu delirul corpului dismorfic, cu delirurile paranoice ori schizofrenice. Etiologie Nu se poate vorbi de o cauză biologică univocă ori genetică pentru paranoia. În acest sens, importanța relativă a factorilor genetici, a factorilor de personalitate și a celor care privesc circumstanțele vieții este incertă și probabil variabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de paranoia; prin comparație cu rudele persoanelor care nu suferă de paranoia, acestea prezintă rate mai înalte de schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburări afective (mood disorder). Prezența, cu o frecvență crescută, a acestor tulburări psihiatrice la persoanele legate genetic de paranoici ar sugera existența unei componente genetice a bolii. Variabilitatea genetică reglează modul în care indivizii răspund la mediul lor, punând în "valoare" anumite gene, ceea ce explică de ce evenimente adverse din viață nu conduc în mod consistent la sechele psihopatologice. ■ Teoriile
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
cognitive sugerează că paranoia pare să fie determinată de modalitățile prin care oamenii își explică lucrurile, de felul în care dezvoltă opinii atât despre ei, cât și despre alte persoane, despre cauzalitatea percepțiilor neobișnuite ori despre evenimente negative din viață. Paranoicii ajung la idei delirante prin inferențe bazate pe mult mai puține date decât le trebuie oamenilor obișnuiți, ei se grăbesc să tragă concluzii și dezvoltă astfel interpretări delirante ale evenimentelor curente. Chiar dacă ei solicită mai puține date pentru a lua
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
fie nu le are (studiile par să indice că este vorba mai curând de un continuum al stărilor delirante, de la cele mai blânde, la cele foarte acute), că delirurile nu sunt entități absolute, ci, mai curând, fenomene complexe, multidimensionale. Metodă paranoică (I) În primul Manifeste du surréalisme (1924), André Breton postula supremația minții asupra materiei și, printr-o interpretare liberă a teoriei freudiene, expresia proceselor de gândire inconștientă, cu un minim de control din partea eului: Suprarealism, subst. Automatism psihic pur prin
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
metodă, Dalí ne propune "un vast ansamblu autobiografic mergând de la tablou la povestire personală și jurnal intim, trecând prin punerea în scena spectaculoasă a propriei persoane". Artistul afixează pe imaginea sa corporală și pe povestea vieții sale grila de interpretare paranoică, propunându-ne o "prezentare teatrală și clarvăzătoare a propriului eu", instituind astfel o dimensiune nouă a propriei opere (Amossy 1995: 91-92). Inspirându-se din viziunea interpretativă a paranoicului, Dalí explorează "mecanismul" psihic specific acestei maladii mintale, într-un angrenaj care
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pe imaginea sa corporală și pe povestea vieții sale grila de interpretare paranoică, propunându-ne o "prezentare teatrală și clarvăzătoare a propriului eu", instituind astfel o dimensiune nouă a propriei opere (Amossy 1995: 91-92). Inspirându-se din viziunea interpretativă a paranoicului, Dalí explorează "mecanismul" psihic specific acestei maladii mintale, într-un angrenaj care dezvăluie privirii o tulburare a percepției, dar care îi permite - prin asocierea sistematică a trăsăturilor obiectelor din realitatea exterioară cu cele ale obiectului care obsedează subconștientul - să le
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
permite - prin asocierea sistematică a trăsăturilor obiectelor din realitatea exterioară cu cele ale obiectului care obsedează subconștientul - să le recreeze în conformitate cu logica dorințelor subconștiente, supra-determinându-le contururile și structura, pentru a pune în evidență "imaginea obsedantă". Cu alte cuvinte, sistemul interpretativ "paranoic" deconstruiește obiectul pentru a-l reconstrui imediat, după schemele structurale ale fantasmei, creând forme alternative. E cazul Măgarului putrezit, metafora discutată într-un articol din 1930, de unde reiese că, pentru Dalí, corpul putrezit al animalului nu reprezintă descompunerea (poetică), ci
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sale. În "Măgarul putrezit", o apologie a paranoiei, "putrefacția" este imaginea centrală (apud Ades 2007: 69-70), tocmai pentru că este legată de "agonia" și "întunericul" tipice acestei boli mintale: O activitate cu tendință morală ar putea fi provocată de voința violent paranoică de a sistematiza confuzia. Însăși paranoia, și în special considerarea mecanismului ei ca forță și putere, ne conduce la posibilitățile unei crize mentale, poate echivalente, dar în orice caz aflată la antipozii crizei la care ne supune faptul halucinației. Cred
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
mecanismului ei ca forță și putere, ne conduce la posibilitățile unei crize mentale, poate echivalente, dar în orice caz aflată la antipozii crizei la care ne supune faptul halucinației. Cred că se apropie momentul când, printr-un proces cu caracter paranoic și activ al gândirii, vom putea (simultan cu automatismul și cu alte stări pasive) să sistematizăm confuzia și să contribuim la discreditarea totală a lumii realității. Nu numai că noile simulacre pe care gândirea paranoică poate să le facă să
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
printr-un proces cu caracter paranoic și activ al gândirii, vom putea (simultan cu automatismul și cu alte stări pasive) să sistematizăm confuzia și să contribuim la discreditarea totală a lumii realității. Nu numai că noile simulacre pe care gândirea paranoică poate să le facă să apară subit își vor avea originea în inconștient, dar în serviciul acesteia va fi pusă și forța puterii paranoice. Aceste noi simulacre amenințătoare vor acționa cu abilitate și în mod coroziv, cu claritatea aparențelor fizice
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
să contribuim la discreditarea totală a lumii realității. Nu numai că noile simulacre pe care gândirea paranoică poate să le facă să apară subit își vor avea originea în inconștient, dar în serviciul acesteia va fi pusă și forța puterii paranoice. Aceste noi simulacre amenințătoare vor acționa cu abilitate și în mod coroziv, cu claritatea aparențelor fizice și diurne, făcându-ne să visăm, printr-o specială auto-pudoare, la vechiul mecanism ce are în el ceva pe care de bunăvoie îl confundăm
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
logică internă perfect funcțională, indiferent cât de absurdă ar putea fi aceasta și oricât de mult deviază autorul de la înțelegerea obișnuită a realității. Desigur, Dalí nu proclamă o stare voluntară de nebunie, admiră în schimb agilitatea mentală, creativitatea imaginativă a paranoicului. Pictorul este interesat în primul rând de percepțiile afective specifice paranoicului, un individ înzestrat cu sus-numita facultate putând, "după dorința sa, să vadă cum se schimbă succesiv forma obiectului luat din realitate, întocmai ca în cazul halucinației voluntare, dar cu
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
aceasta și oricât de mult deviază autorul de la înțelegerea obișnuită a realității. Desigur, Dalí nu proclamă o stare voluntară de nebunie, admiră în schimb agilitatea mentală, creativitatea imaginativă a paranoicului. Pictorul este interesat în primul rând de percepțiile afective specifice paranoicului, un individ înzestrat cu sus-numita facultate putând, "după dorința sa, să vadă cum se schimbă succesiv forma obiectului luat din realitate, întocmai ca în cazul halucinației voluntare, dar cu particularitatea de ordin mai grav, în sensul distrugător, că diversele forme
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
artistului de a descoperi, de a percepe și picta diferite imagini - celebrele "imagini duble" - într-o singură fizionomie de forme ce pot fi însă interpretate în diferite moduri: Obținerea unei imagini duble a fost posibilă doar printr-un proces net paranoic, fiind vorba de reprezentarea unui obiect care, fără cea mai mică modificare figurativă sau anatomică, va fi în același timp reprezentarea unui alt obiect, lipsită și ea de orice fel de deformare sau anormalitate ce ar putea dezvălui vreun aranjament
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
figurativă sau anatomică, va fi în același timp reprezentarea unui alt obiect, lipsită și ea de orice fel de deformare sau anormalitate ce ar putea dezvălui vreun aranjament. Obținerea unei astfel de imagini duble a fost posibilă datorită violenței gândirii paranoice care s-a slujit, cu viclenie și pricepere, de cantitatea necesară de pretexte, de coincidențe etc., profitând de ele pentru a face să apară a doua imagine care, în acest caz, ia locul ideii obsedante. Imaginea dublă (de exemplu, imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
coincidențe etc., profitând de ele pentru a face să apară a doua imagine care, în acest caz, ia locul ideii obsedante. Imaginea dublă (de exemplu, imaginea unui cal care este concomitent și imaginea unei femei) se poate prelungi continuând procesul paranoic, existența unei alte idei obsedante fiind atunci suficientă pentru a apărea o a treia imagine (imaginea unui leu, bunăoară) și așa mai departe până la concurența unui număr de imagini limitat doar de gradul de capacitate paranoică a gândirii (2005a: 152-153
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]